Scorul acestui articol
[Total: 2 voturi. Media: 5]

Există cineva, undeva (bag seamă că prin bantustanele Germaniei) care se stropşeşte zilnic la România folosind ca releu, pentru comunicare cu hulita ţară destinatară, blogul meu şi pe mine.
Mi-l imaginez cam aşa: după o epuizantă zi de muncă, ajunge sleit în frigul containerului ce-i ţine loc de casă. Primul gest de regăsire a personalităţii este să apese starterul calculatorului. Îşi descalţă apoi ghetele şi le aruncă cât colo, punând în pericol peştele multicolor de sticlă aşezat lângă ligheanul de spălat faţa şi picioarele; îşi trage o bere (la litru) din petul de patru sticle la preţ de trei, luat la promoţie, tastează parola şi se aruncă în scaunul deşelat ce-i ţine loc de fotoliu IT. Internetul se mişcă greu (deh, opţiunile rapide costă) aşa că are timp să înghită un gât de spumă ieftină, să râgâie şi să-şi pregătească borhotul amar de slobozit în capul celor rămaşi în ţară. Iată-l, în fine, pe blogul CdSG, blog devenit de-o vreme drogul său de pus sângele-n mişcare. Citeşte, simte crescând o războinică vânzoleală prin viscere şi intră în transa psihotropă a autoexilatului, a renegatului prin propriul abandon, prin propriul egoism ce i-a îngenunchiat raţiunea exact în momentul crucial al emigrării. Legătura cu ţara, cu oamenii vii de acolo care au ales să lupte şi nu să dezerteze, îi detonează toate frustrările şi inhibiţiile acumulate peste zi.  Peste ziua lui de sclav umil, plătit cât să mai reziste  încă o zi cenuşie de sclavie umilă.
Am tot respectul pentru românii care, cu modestie şi fără a face caz de asta, au ales să emigreze. Fiecare om are dreptul la soluţia pe care o consideră cea mai bună, la un moment dat, pentru viaţa lui. Nu-i pot însă accepta pe acei fuduli care se laudă cu părăsirea ţării materne şi, mai ales, care îi ironizează sau chiar îi blamează pe conaţionalii lor ce nu le-au urmat exemplul.
@Emigrant, căci el mi-a inspirat aceste gânduri, face prin comportamentul său debusolat, un mare deserviciu celor din diasporă, tot aşa cum ungurul smintit care a dat foc păpuşii lui Avram Iancu la Sf. Gheorghe le-a făcut maghiarilor normali şi respectabili din Ardeal.
Simptomele de devianţă comportamentală şi psihică la acest lumpenpersonaj sunt numeroase: întâi incapacitatea de a se adapta unui limbaj decent, cerut de minimele standarde de civilitate ale locului; apoi revenirea maniacală la o adresă la care i s-a dat deseori de înţeles că nu mai este dorit (cel puţin în aceste straie de derbedeu insalubru pe care îi place să le afişeze). Să mai adaug doar lăudăroşenia de ţoapă snobă referitoare la excelentul (hai să râdem) nivel de trai pe care respectul doamnei Merkel (hai să ne tăvălim) i-l asigură… şi tabloul clinic e tocmai bun pentru descrierea pe care i-am făcut-o la început.
Niciun om normal la cap, vorbitor de trei limbi (una, sigur, romani) dar incapabil de a articula limba cultă a poporului său, nu s-ar lăuda cu bunăstarea lui (dacă aceasta ar fi reală) într-un mod atât de deşănţat, atât de ostentativ şi repugnant. Cine se exprimă ţigăneşte şi se laudă cu turnuleţele la umbra cărora îşi garează Ferrari-ul, ascunde cu siguranţă prin cotloanele neuronilor săi afumaţi şi niscaiva cărbuni de la ultimul grătar cu maidanezi ce i-a însoţit dobândirea osânzei de azi.
“Deci mai Carnat de partid, eu pensie o sa iau de la neamul lui madam merkel” sau “Eu am ales solutia individuala, ptr ca, spre deosebire de voi astia, propagandistii de partid pe blog, eu am o meserie decenta si banoasa si stiu 3 limbi straine. Voi, chibitii astia de pe blogului penibilului pretios care-si zice conte, pe scurt niste neica nimeni, fie sunteti cretini, fie ticalosi” sau “Prin urmare acuma traiesc o viata normala intr-o tara normala, nu stau sa scriu propaganda pe blog. Tu, ca si plesu, in ciuda basinilor extrafine pe care le trageti in eseurile voastre sanchiimpartiale, sunteti de fapt niste derbedei si niste slugi de derbedei si interlopi. NU aveti demnitate, aveti doar stomac. Trezeste-te la realitate, nu esti nici o valoare, esti un neica nimeni, incapabil sa-si castige existenta altfel decat ca sluga la niste interlopi.
Daca erai bun de ceva ori te carai ca mine si-ti castigai existenta cu fruntea sus, nu cu nasul in curul mafiotilor, ori iti vedeai de meseria ta onesta acolo in tara, fara sa tii caricatura asta de blog ”politic”.
La ce te pricepi? Ce stii sa faci concret in afara sa pupi mafioti in cur”?
Asta-i personajul. Găunos şi laudă-mă gură. Cu nervii zob, cu logica ţăndări, ţinându-se nepulverizat doar prin cleiul urii sale. Într-o vreme am crezut că e recuperabil. I-am oferit, cu dispensă pentru lacunele celor 7 ani de-acasă, onoarea de a-mi fi bufon. I-am răspuns cu prietenie şi chiar cu imbold literar. L-am comparat cu San Antonio, sperând că asta o să-l ridice cât de cât din pestilenţa propriilor damfuri de cetăţean turmentat cu bere ieftină şi terorizat de frica stomatologului. Degeaba. Omul nu exagerează pentru efecte, nu joacă teatru, nu simulează mizantropia şi grobianismul, nimic din toate astea. Omul este, cu adevărat, nefericit şi fracturat de statutul de homeless la care singur s-a condamnat într-un moment de pierdere de sine, de laşitate amestecată cu egoism.
Pentru mine este o tristeţe şi o înfrângere această despărţire de @Emigrant. Sperasem, chiar şi de la o persoană atât de abrutizată, chiar şi în ultimul moment, o minimă resursă de bună-credinţă. Crezusem că la mâna întinsă de mine cu prietenie mi se va răspunde măcar cu o domolire a urii şi a jignirii nemeritate. M-am înşelat. Maidanezul mă fugăreşte în continuare lătrând, rânjind, războindu-se cu maşina mea care îşi permite să ruleze pe strada pe care el are culcuşul. Zic maidanez, pentru că nu veţi vedea vreun câine de rasă atacând tam-nesam vreun vehicul din trafic. Rasa e rasă şi nu se poate cumpăra ca o ţară la mâna a doua. Rasa, când o ai, se vede de la o poştă; iar când n-o ai,  lipsa ei – ca o văgăună monstruoasă – se vede din cosmos.
Dragă @Emigrant care, în ultima perioadă, ai ajuns să-mi trimiţi şi 3 comentarii pe zi (dezarmant de previzibile): va trebui să faci o schimbare în viaţa ta. De exemplu să-ţi găseşti un alt loc în care să-ţi slobozeşti dorul de România şi răul de Germania. Aici, din motive de elementară higienă, nu vei mai fi acceptat.
Să ştii că prima măsură împotriva acceselor demente de furie împotriva altora este un acces raţional de furie împotriva ta. Şi să mai ştii ceva: dacă vrei să te mai faci bine vreodată întoarce-te în ţară. După cum te comporţi acum, după cât venin secreţi, după câtă furie debordezi, înţelege toată lumea cât de bine îţi e acolo unde eşti. Germania îţi prieşte exact ca o anticameră de ospiciu. Mai ai puţin şi vei primi cadou (poate de Crăciun?) o cămasă. Poate de forţă?

Contele de Saint GermainEditorialeAngela Merkel,Avram Iancu,bantustan,bere la litru,camasa de forta,GermaniaExistă cineva, undeva (bag seamă că prin bantustanele Germaniei) care se stropşeşte zilnic la România folosind ca releu, pentru comunicare cu hulita ţară destinatară, blogul meu şi pe mine. Mi-l imaginez cam aşa: după o epuizantă zi de muncă, ajunge sleit în frigul containerului ce-i ţine loc de casă....Blog politic si polemic