Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

CROCHIUL DE MARŢI

Citate din simbolistica culorilor:
In diverse culturi, albastrul este un simbol religios care poate ţine spiritele la distanţă.
Amuletele de culoare albastră au darul de a anihila „privirile rele”.

Mulţi se grăbesc să tragă concluzii, să identifice pilde, acum, la nici o săptămână după ce un eveniment pământesc (moartea unui om) s-a întâmplat unei alcătuiri mai mult spirituale decât materiale: Adrian Păunescu.

Eu cred că este pripit şi serveşte inevitabil prejudecăţilor şi nu adevărului, să te avânţi în construcţii speculative, la buza gropii, doar de dragul de a părea “pe fază”.

Fără a ţine cont de timpii diferiţi de înjumătăţire a izotopilor celor 2 stări amintite, spirituală şi materială, cu care natura ne-a dotat pe toţi în configuraţia standard, apariţia erorilor de evaluare nu ţine de risc, de teoria probabilităţilor sau de geometria clopotului lui Gauss, ci de certitudine.

Cred că e mai realist, dacă tot suntem prinşi de suflul acestui eveniment, să încercăm descifrarea unei atitudini bizare observate la unul dintre eroii de pe margine, pentru care latura spirituală pare a fi inhibată pentru moment, ghemuită într-o pândă latentă.

E vorba de arborarea de către preşedinte, la catafalc, a unui singular pulover albastru într-o … mare neagră.

Cine va încerca să mă convingă că avem de-a face cu o întâmplare sau cu o minoră neglijenţă a primului om în stat, să-şi caute alte urechi, dotate deja cu căşti pe lungimea de undă a poveştilor cu fantome votante ale doamnei Anastase.

Opinia mea este că “puloverul albastru” reprezintă un gest premeditat: pentru a transmite un mesaj sau pentru a face loc unei precauţii.

Dacă e vorba de un mesaj, acesta s-ar putea să fi fost adresat oamenilor cu cipuri portocalii implantate direct pe creer, derutaţi că busola primită de la comandantul lor le-a indicat, pentru câteva minute, două norduri, Estul şi Vestul: “nu luaţi în serios prezenţa mea acolo. A fost la şto, la bruiaj, ca şi beşteleala pe care le-am tras-o lui Sever Voinescu şi Cristian Preda. Când e pe bune, e pe bune! La morţii din Afganistan, aţi văzut: costum negru, cravată neagră, tot tacâmul. Aşa că gata cu moacele astea rătăcite. Continuaţi şi demolaţi după planul iniţial: contestatarii mei, duşmanii naţiunii”.

Dacă e vorba de o precauţie, albastrul puloverului funebru s-ar putea să fi fost, precum “flacăra violet” la alegeri, un fel de vestă de protecţie anti ceva rău care, nu se ştie exact cum, era posibil să apară, emanaţie a machiavelismului unora.

Acolo, în holul de la Uniunea Scriitorilor, nu doar spiritul ostilului în viaţă Adrian Păunescu trebuia ţinut la distanţă; te mai pomeneai şi cu vreun Paler atacându-ţi aura, ca să nu mai vorbim de privirile rele ale celor prezenţi la priveghi, în majoritate reacţionari de pe listele cu ascultări ale serviciilor. Din păcate cei cu priviri bune, membrii grupului său de intelectuali care l-ar fi putut proteja, n-au avut tăria de a-şi călca pe suflet şi a-l însoţi aici pentru a savura în comun, cu pavilioanele privirilor în bernă, evident, această victorie de parcurs.

Iată de ce a fost obligat, practic, de Aliodor Manolea să apeleze la protecţia puloverului albastru.

Contele de Saint GermainCrochiul de martiEditorialecrochiul de marti,flacara violet,puloverul albastruCROCHIUL DE MARŢI Citate din simbolistica culorilor: In diverse culturi, albastrul este un simbol religios care poate ţine spiritele la distanţă. Amuletele de culoare albastră au darul de a anihila „privirile rele”. Mulţi se grăbesc să tragă concluzii, să identifice pilde, acum, la nici o săptămână după ce un eveniment pământesc (moartea unui...Blog politic si polemic