Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

După prestaţia din vara trecută, când a fost timorat peste masura de burzuluirile domnului Barosso si mustrarile doamnei Reding, am concluzionat că Victor Ponta este prea fricos pentru un război atât de sângeros, cum se dovedea acela împotriva regimului Băsescu, în care îl aruncase masiva revoltă populară.

După semnarea în secret a pactului de coabitare cu Traian Băsescu, Victor Ponta mi-a părut excesiv de nerăbdător să se asigure de numirea ca prim – ministru, cu nervii prea slabi pentru a înfrunta abilităţile de pokerist la cacealma ale preşedintelui care a lăsat impresia că face un compromis teribil de greu, semnându-i numirea, când, de fapt, în realitate, nu avea de ales: ordinul marilor comandamente internaţionale, UE, Merkel, SUA, fusese clar: victoria zdrobitoare în alegeri a USL-ului îl legitimase fără alternativă pe Victor Ponta drept candidatul la cea mai înaltă funcţie executivă în stat al noii puteri, un candidat ce nu putea fi respins de hachiţele băsiste deoarece asta ar fi generat o instabilitate in România care îi deranja pe susţinătorii de până atunci ai lui Traian Băsescu mai mult decât perspectiva pierderii de către pupilul lor a primei poziţii de decizie în România.

Au urmat lunile de repliere diplomatică a lui Victor Ponta, de cuminţenie în tiparele dorite de occidentali, de recuperare pas cu pas, vizită cu vizită la marile cancelarii, a handicapului de imagine şi credibilitate cu care îşi începuse al doilea mandat de premier, cel adevărat; handicap generat de aşa zisa “lovitură de stat” a celei de-a doua suspendări, reclamată de Traian Băsescu cu schelălăituri pe la toate porţile şi acceptată de sponsorii politici ai acestuia mai mult din interese egoiste decât din convingere sau dragoste. Pe tot parcursul acestor luni de reconstruire a unui statut de respectabilitate, Victor Ponta mi s-a părut un politician abil, pragmatic, gata a face 99 de concesii minore pentru a beneficia de o concesie majoră, cea care conta cu adevărat. Deşi, concesia privind numirea procurorilor şefi la marile parchete nu putea fi calificată ca “minoră”, lucru ce s-a adeverit cu vârf şi îndesat în lunile ce-au urmat-o.

Recuperarea de către Victor Ponta a terenului pierdut în plan internaţional a reactivat însă, în hămesita armata pesedistă, mai ales la nivelul baronilor locali, năravurile latente moştenite din zestrea mentală de atotputernicie şi discreţionarism a partidului unic, năravuri pe care statul îndelungat în opoziţie le mai îndulcise prin nepracticare. Victor Ponta a început să plece urechea la îndemnurile de lăcomie nesăbuită ale generalilor săi, la strategiile acestora de îndepărtare de PNL şi Crin Antonescu, de trădare a angajamentelor asumate la constituirea USL. Astfel a încuviinţat tacit atacurile diversioniste ale RTV, mesajele otrăvite ale socrului său, rărirea până la ofensă a consultărilor cu Crin în probleme importante, pe scurt a început să dea satisfacţie îndemnurilor secesioniste primite de la Dragnea, Mazăre, Oprişan şi să îngăduie pregătirea tot mai pe faţă a unui plan B pentru prezidenţiale, avându-l pe Sorin Oprescu drept sperietoare principală pentru liberali. A devenit un Victor Ponta duplicitar, manipulator dar şi manipulat, tot mai puţin demn de încredere pentru cei ce doreau victoria USL până la capătul anunţat la constituire şi anume până la alegerea ca preşedinte al României a lui Crin Antonescu.

După “vinerea neagră” şi, mai ales, după excelenta strategie a lui Crin Antonescu de a contraataca în loc să facă sluj cerşind un oscior din partea aliaţilor pesedişti deveniţi peste noapte inamici, Victor Ponta a făcut un pas înapoi pentru reflecţie. Şi -a dat seama că nici Traian Băsescu nu este într-atât de terminat cum se iluzionase şi nici Crin Antonescu într-atât de ahtiat după putere cum le-ar fi prins bine lor, celor care vroiau să-l transforme într-un fel de marionetă. A făcut câteva mişcări de temporizare în relaţia cu Crin, s-a asigurat că o armă foarte importantă pentru anul electoral ce se anunţa, Comisia Nana, îşi va urma destinul ei de sperietoare care să-i tulbure minţile lui Traian Băsescu şi a plonjat în sărbătorile de iarnă cu încrederea în bunul sfat al odihnei. Mi s-a părut un Victor Ponta orgolios dar şi maturizat, bun încasator (după pumnii în cap luaţi din toate părţile pentru şestul încercat cu legea amnistiei) dar şi înarmat cu argumente de contrapartidă pentru şantajele venite de la hulpavii săi colegi din teritoriu, probând că are tenacitate de luptător dar şi instinctul pericolului ascuns în eventuala pierdere a susţinerii PNL.

Să recapitulăm: timorabil, fricos, nerăbdător, cu nervii slabi, diplomat, abil, pragmatic, influenţabil / şantajabil de către baronii PSD, duplicitar, manipulator, manipulat, în pierdere de încredere a electoratului, orgolios, maturizat, reflexiv, bun încasator, cu instinctul pericolului, cu tenacitate de luptător… Cum să defineşti un portret obiectiv de politician cu atâtea tuşe contradictorii? Decât să încerc schiţarea unei concluzii clarificatoare, prefer să adâncesc confuzia compoziţională adăugând o nouă nedumerire legată de două recente reacţii ale lui Victor Ponta în raport cu reprezentanţi ai administraţiei SUA.

După întâlnirea din octombrie 2013, de la Washington,  cu Joe Biden, credeam că Victor Ponta s-a întors la Bucureşti mai pătruns ca oricând de spiritul tutelar al urmaşilor lui Abraham Lincoln. M-am aşteptat ca, după această acadea oferită de partenerii noştri strategici, Ponta să se apuce a le sufla în pânze mai ceva ca mistralul băsist. Când, surpriză!? După ce, în urmă cu trei săptămâni, a avut cutezanţa de a critica reacţia Ambasadei SUA la Bucureşti iscată de evenimentele din vinerea neagră, săptămâna trecută a comis şi aroganţa de a nu-şi găsi o oră pentru a primi mustrările doamnei subsecretar de stat Nuland în direct şi cu un zâmbet sleit pe buze. Mie, personal, aceste două gesturi de înfruntare, la marginea sfidării, după atâtea plecăciuni depersonalizante, mi-au dat satisfacţie. Nu am înţeles foarte clar dacă au fost bine calculate sau nu, dacă s-au bazat pe ceva mai solid decât nişte simple orgolii de moment, dar faptul că în interviul de aseară de la Antena 3 Victor Ponta s-a arătat ofensiv şi deloc crispat mi-a dat încredere că în spatele acestor semnale de forţă există nişte temeiuri şi garanţii mai puternice decât simple bravade de personaj public ieşit la rampă.

Contele de Saint GermainEditorialeAbraham Lincoln,Ambasada SUA,Angela Merkel,Antena 3,Crin Antonescu,Dragnea,Duland,Joe Biden,Manuel Barosso,Mazare,Oprisan,PNL,RTV,SUA,UE,USL,Victor PontaDupă prestaţia din vara trecută, când a fost timorat peste masura de burzuluirile domnului Barosso si mustrarile doamnei Reding, am concluzionat că Victor Ponta este prea fricos pentru un război atât de sângeros, cum se dovedea acela împotriva regimului Băsescu, în care îl aruncase masiva revoltă populară. După semnarea...Blog politic si polemic