Scorul acestui articol
[Total: 59 voturi. Media: 4.6]

 

Președintele are legitimitatea cea mai mare în România. Niciun alt român nu a primit în ultima competiție electorală, cea care contează când ne referim la prezent, mai multe voturi decât președintele.

După prezidențialele din decembrie 2014, într-un pas doi al distribuirii puterii de către popor, dar tot cu efect în prezent, au urmat localele și parlamentarele din 2016. Care au legitimat zdrobitor, pentru a conduce România pe segmentul complementar atribuțiilor președintelui, un partid: PSD.

Avem, așadar, în fruntea țării, un tandem de conducători legitimi, care exprimă voința națiunii române la acest moment. Președintele Iohannis și alianța PSD „“ ALDE.

Teoretic, rațional și democratic, după alegeri acest tandem ar trebui să colaboreze spre binele general. Fiecare cu atribuțiile date de Constituție. Fiecare concentrându-se pe a-și îndeplini cât mai corect partea de datorii pentru popor care-i revine. Am spus „pentru popor”, nu pentru „secvența poporului care l-a votat”! Și „care-i revine”, nu „care-i convine”!

Din păcate, cum oricine poate observa, nu există niciun fel de colaborare. Ba, dimpotrivă, s-a iscat o luptă acerbă între palate care, ca un foc mocnit, șubrezește structura de rezistență a țării pentru a face loc flăcării devastatoare să erupă.

Generalul belicos în acest război de guerilă urbană este, fără vreun dubiu sau risc de confuzie, președintele Klaus Iohannis. Care, imediat după rezultatele de la Parlamentare, s-a supărat pe viață, a pus buza morocănos și, ca un domn Goe de modă nouă, s-a oțărât spre rubedenii: „Eu vreau majoritatea mea, eu vreau guvernul meu, de ce nu mi le asigurați, de ce nu vin”?

Ia auziți cum intra în scenă domnul Goe cel adevărat:

„Ca să nu mai rămâie repetent È™i anul acesta, mam’ mare, mamițica È™i tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n BucureÈ™ti de 10 mai.

Puțin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatârul fiului È™i nepoțelului lor. Destul că foarte de dimineață, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe, aÈ™teaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să le ducă la BucureÈ™ti.  „¦ Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte impacient È™i, cu un ton de comandă, zice încruntat:

„“ Mam’ mare! de ce nu mai vine?… Eu vreau să vie!”

Așa și președintele nostru: „Eu vreau guvernul meu, de ce nu mai vine?… Eu vreau să vie!”

Problema nu e de pârțag. Pe oameni îi mai lasă nervii, e de-nțeles, se întâmplă. După care își ceartă câinele, fac un duș rece și se calmează.

Problema e de țară. Cu ea nu ai voie să faci crize de nervi necugetate, să te lași pradă pandaliilor.

***

Rolul președintelui este statuat de Constituția României, Art. 80. Iată ce prevede acest articol la paragraful 2: „(2) Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate„.

Rolul guvernului este statuat de Constituția României, Art. 102. Iată ce prevede acest articol la paragraful 1: „(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice„.

Fiecare dintre aceste două forțe conducătoare are sarcini precise cu care l-a investit electoratul, și anume cele din Constituție, prezentate anterior. Orice ieșire din limita acestor sarcini este un abuz și nu ar trebui tolerată de societate.

Participând la mișcările de protest de duminica trecută, președintele a încălcat flagrant articolul 8o din Constituție. Și nu o dată ci de două ori. În loc să-și exercite funcția de mediere acolo unde au apărut divergențe, între puterile statului (Președinție și Guvern), și între stat și societate (Guvern și protestatari), președintele face exact contrariul menirii sale: incită părțile în conflict.

De ce face asta? Pentru că e conștient că, altminteri, cei pe care îi consideră dușmanii săi , pe baza prerogativelor date de Constituție, vor avea câștig de cauză. Și nu vrea cu niciun chip să se întâmple așa. Altfel spus, dacă Constituția nu îl ajută, e dispus la orice, chiar să o încalce, pentru a-și îngenunchea adversarii. Extrem de grav!

În aceste momente, arma președintelui Iohannis, în luptele sale politice, nu mai este Constituția României ci strada. Dar nu o stradă în sensul statistic, care să reprezinte poporul, majoritatea, ci o stradă minimalistă și gălăgioasă, în sensul de armă de anihilat voința majorității.

Instituțiile de forță ale statului au descoperit și experimentat cu succes în ultimii ani tehnici de a mobiliza și scoate în stradă, aparent spontan, diferite categorii sociale de populație. Actualele mișcări spontane de protest ale „tinerilor frumoși și liberi” reprezintă, în realitate, rezultatul aplicării de către grupări paramilitare bine instruite ale unora dintre aceste tehnici. Când aceste tehnici nu sunt activate de la Cartierul General, mobilizările „pe bune” încercate de naivii din tot felul de ONG-uri obscure, care cred că ei au avut succes altădată cu apelurile lor patetice și instigatoare, se dovedesc complet falimentare. Am asistat la atâtea tentative ratate de scoatere a mulțimilor în stradă pe exact aceleași teme care, azi, sunt vehiculate: justiție, anticorupție, DNA. Nu mai departe de lunea trecută, după mitingul de cu o zi înainte. Au ieșit la fântâna de la Universitate 50 de derutați.

Faptul că președintele României a apelat la arma (subversivă de data asta, pentru că reprezintă o minoritate și nu majoritatea)  intitulată „strada”, are mai multe semnificații.

Cea mai importantă este că și-a pierdut încrederea în poporul care l-a votat.  Și, deci, că este conștient că și reciproca s-a produs: poporul care l-a votat și-a pierdut încrederea în dânsul.

O a doua semnificație, poate chiar mai gravă decât prima, este că președintele mizează mai mult pe instituțiile de forță, care îl ajută în această luptă a sa cu poporul, decât pe popor. Ceea ce, la limită, reprezintă un act de trădare națională.

Și mai există o semnificație, aproape de natură medicală: președintele românilor, care amplifică nervozitatea socială prin fiecare gest al său ostil la adresa guvernului, induce impresia unei avansate stări de iresponsabilitate. Pare a căuta cu tot dinadinsul provocarea unui conflict social deschis, major.

Nici un președinte de țară democrată, normal la cap, nu se pune în fruntea unei insurgențe minoritare, îndreptată împotriva guvernului legitim al acelei țări. Nu se face așa ceva!

Președintele Iohannis a făcut.

Pornit pe panta asta, nu știu dacă îl mai poate cineva opri să răscoale țara. Vom vedea.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2017/01/978x0-500x336.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2017/01/978x0-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeiohannis in piata universitatii,iohannis in strada,klaus iohannis nu respecta constitutia,legitimitatea lui iohannis  Președintele are legitimitatea cea mai mare în România. Niciun alt român nu a primit în ultima competiție electorală, cea care contează când ne referim la prezent, mai multe voturi decât președintele. După prezidențialele din decembrie 2014, într-un pas doi al distribuirii puterii de către popor, dar tot cu efect în...Blog politic si polemic