Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Acest comentariu a fost postat la editorialul din Adevarul al lui Liviu Antonesei, intitulat “Congres pe muzica lacrimilor”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.adevarul.ro/liviu_antonesei/Congres_pe_muzica_lacrimilor_7_481821817.html)

 

Una dintre problemele actuale de comunicare ale lui Traian Băsescu este că, şi atunci când incearcă să fie sincer, nu-l mai crede nici dracu’. Victoriile repurtate odată prin minciună îşi prezintă acum deconturile usturătoare.

Când ţi-ai câştigat celebritatea (şi TB era atunci doar Ministru al Transporturilor) răspunzând cu un hăhăit zornăitor reproşului de ignorare a unor promisiuni prin “îmi bag p..a în cuvântul meu de onoare”, te-ai înavuţit viager cu o imensă “credibilitate” şi cu un autoportret de perenitate folclorică. Memoria nemiloasă a cronicii populare.

Există în rândul analiştilor politici români impresia, pe care se fundamentează multe diagnostice, cum că TB ar fi un strateg redutabil, un scenarist cu sclipiri. Nu o împărtăşesc. Strategia presupune orizont larg şi direcţii de acţiune predictibile care, odată stabilite, se cer respectate cu stricteţe, cu consecvenţă, cu disciplină. Ori Traian Băsescu este impulsiv şi imprevizibil. El este, cum am mai spus, un gambler specializat în cacialmale. Ştie să speculeze slăbiciunile umane. Iar dintre acestea, cu măiestrie, două: laşitatea şi oportunismul. Pe cine nu poate speria, cumpără. Asta-i toată filozofia succeselor sale.

Referitor la plânsul lui TB, aş fi mult mai … medical. E drept, există şi un mod de a-ţi spori puterea prefăcându-te că eşti slab. Nu cred insă că asta se întâmplă în cazul lăcrimărilor prezidenţiale: un rol, o interpretare. Sunt aproape convins că pe TB, acum în amurgul mandatului, îl lasă tot mai des nervii, pe bune. Şi cred că ştiu şi de ce.

“Dragă Stolo”, “Să-ţi fie ruşine Dinu Patriciu”, “Să nu faceţi ca Petre Roman” sunt trei episoade telenovelistice al căror numitor comun este axarea lor pe câte un nume propriu, pe câte o persoană care, într-un fel sau altul, îi aduce aminte că are şi el limite. Că nu chiar toţi se supun voinţei lui de păpuşar, că, la urma urmelor, nu este mai puţin muritor decât noi, ceilalţi, muritorii fără palat.

Plânsul lui TB exprimă deprimarea stării de trezie. Când, prins de beţia puterii sau a relelor obiceiuri, răstorni normalitatea fiinţei tale dăruindu-ţi ca stare dominantă o euforie de tip narcotic, întoarcerea la minte limpede doare, uneori până la lacrimi.

Contele de Saint GermainEditorialePolemiceAdevarul,Basescu,Congresul PDL,Dragă Stolo,lacrimi,Liviu Antonesei,sa-ti fie rusine dinu Patriciu,Să nu faceţi ca Petre Roman(Acest comentariu a fost postat la editorialul din Adevarul al lui Liviu Antonesei, intitulat 'Congres pe muzica lacrimilor', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.adevarul.ro/liviu_antonesei/Congres_pe_muzica_lacrimilor_7_481821817.html)   Una dintre problemele actuale de comunicare ale lui Traian Băsescu este că, şi atunci când incearcă să fie sincer, nu-l mai crede nici dracu’....Blog politic si polemic