Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Comentariu cenzurat de Romania Libera

De multe ori am fost de acord cu analizele politice ale doamnei Pippidi dar, de la fel de multe ori, nu am fost de acord. Explicaţia e simplă: patternul academic pe care domnia sa îl foloseşte pentru a-şi construi şi dezvolta aceste analize uneori se potriveşte subiectului abordat, alteori nu.

Nu, ca în cazul temei justiţiei ce face obiectul ultimului editorial din România Liberă intitulat “Încetaţi lupta pe justiţie”.

Particularitatea dominantă a modelului academic de analiză este plecarea de la principii spre realitate  şi nu invers sau pe alte trasee. Regăsim disciplina acestei abordări în articolul menţionat în care doamna Pippidi, după ce ne previne asupra calităţii sale de profesor de studii ale democraţiei, ne precizează, ca la catedră, reguli. Ce ar trebui să ştim, ce nu e corect să facem etc.

Accept justeţea principiilor enunţate de domnia sa dar, din punct de vedere practic, le consider inaplicabile situaţiei justiţiei din România de azi.

E ca la construcţia unei case: evident că, teoretic, primul pas e temelia. Ce te faci insă dacă terenul pe care vrei să construieşti e ocupat de ruinele unei vechi clădiri? Nu cumva e nevoie de un pas preliminar faţă de litera teoriei şi anume demolarea vechii clădiri şi nivelarea terenului în vederea realizării temeliei?

Doamna Pippidi refuză să adauge modelului ideal această etapă pregătitoare (e adevărat, mai greu de generalizat şi, prin asta, scăpând oarecum principiilor academice): recunoaşterea situatiei reale şi pornirea de la ea către obiectivul urmărit.

Situaţia reală este că justiţia momentului, în România, este aservită lui Traian Băsescu. Sigur, nu integral, dar, cel puţin, prin vârfurile sale care dau directii şi stabilesc priorităţi. A zis Traian Băsescu, din garaj, că un chestor din Ministerul de Interne a făcut abuzuri la referendum şi trebuie cercetat? Imediat (a doua zi, nu mai târziu) procuratura a declanşat acţiuni împotriva acestuia. A premonizat TB că vor fi fraude la referendum? Imediat după incheierea votului pentru referendum (a doua zi, nu mai târziu) procuratura a confiscat de la Biroul Electoral central listele şi sacii cu voturi (acţiune ilegală şi fără precedent)! A decis TB că peste 1,5 milioane de voturi de la referendum au fost furate? Imediat (a doua zi, nu mai târziu) procurorii au pornit teroarea prin satele României, scoţându-i pe ţărani din pat sau de prin biserici pentru a-i pune să jure pe biblia de pe capotă că au fost sau nu la vot, că au fost sau nu corecţi!

În oglindă, ca să fie clară dubla măsură, când Victor Ponta a cerut DNA să publice convorbirile telefonice care i-au fost interceptate, DNA i-a replicat că nu răspunde la comenzi politice. Când acelaşi VP a cerut DNA să declanşeze urgent anchetele de interes naţional privind privatizarea Oltchim sau Poşta română, acelaşi DNA a răspuns cu insolenţă că e foarte ocupat şi că … toate la vremea lor. Când CSM-ul a fost solicitat să dea aviz favorabil trecerii doamnei Mona Pivniceru din calitatea de judecător în cea de Ministru al Justiţiei, CSM şi-a bătut practic joc de interesul naţional şi a amânat la maximum, sfidător, organizarea respectivei şedinţe.

Mă rezum la câteva exemple flagrante din doar ultimele luni. Pentru că dacă ar fi să înşir toate dovezile de aservire faţă de Traian Băsescu ale DNA, CSM, CCR, de când acesta e preşedinte, ar trebui să umplu multe pagini şi ar fi inutil. Toată lumea de bună credinţă cunoaşte aceste realităţi.

Ori dacă justiţia de azi, din România, este aservită lui Traian Băsescu, nu ar trebui ea mai întâi eliberată din mâinile acestuia şi abia mai apoi supusă dezvoltării sănătoase, după principii?

A lăsa lucrurile aşa cum sunt (ceea ce propune doamna Mungiu) înseamnă a lăsa un organism bolnav pradă bolii, mizând exclusiv pe anticorpii lui. Dacă asta ar fi soluţia ideală atunci medicina n-ar mai exista.

Cât despre temerea că un anume tratament (lupta pentru eliberarea CSM din mâinile lui Băsescu) ar putea vindeca o boală dar cauza o alta (eliberarea CSM de Băsescu dar preluarea sa de către USL), nu pot spune că ea nu are temei. Da, există acest risc, dar între un rău cert (situaţia actuală) şi un rău ipotetic (situatia viitoare) singura alegere cu şanse de mai bine este a celei de-a doua căi.

Nu o suspectez pe doamna Mungiu de partizanat ci doar de o deformare profesională. Concentrată prea mult pe general, pierde din vedere particularul. E ca la desen: respectând principii generale poţi realiza schiţe corecte din punct de vedere al proporţiilor şi similitudinii. Arta picturii inseamnă însă mai mult: aplecarea spre detaliu, cultul pentru particularităţi.

Apelul din finalul articolului pe care doamna Mungiu îl adresează judecătorilor din CSM mai arată ceva: carenţe de informare ale autoarei în legătură cu România statistică, acea România adevărată, a numerelor mari, şi nu a unor voci care nu o mai reprezintă de mult.

Lupta ce se poartă acum în justiţie nu este a judecătorilor din CSM ci a imensei mase de judecători şi procurori din toată ţara. Ori, a pretinde că aceştia ar fi manipulaţi de Antena 3 şi nu împinşi să iasă din tranşee de nevoia lor profundă de libertate şi de reformă adevărată, mi se pare cel puţin o prejudecată pernicioasă şi o alunecare pe lângă adevăr.

Contele de Saint GermainEditorialeAlina Mungiu Pippidi,CCR,CSM,DNA,pattern,Romania Libera,Victori PontaComentariu cenzurat de Romania Libera De multe ori am fost de acord cu analizele politice ale doamnei Pippidi dar, de la fel de multe ori, nu am fost de acord. Explicaţia e simplă: patternul academic pe care domnia sa îl foloseşte pentru a-şi construi şi dezvolta aceste analize uneori se...Blog politic si polemic