Urmând firul logic al interviurilor doamnei Kovesi
În aceste zile, doamna Kovesi pare a lupta singură împotriva unei ameninţări care se tot apropie şi care i-a cam paralizat (de frică, de îndoială, de sentimentul cauzei pierdute?) pe toţi susţinătorii ei. Altfel nu înţeleg de ce Ambasada SUA tace, SRI tace, DIICOT tace, CSM tace, DIGI 24, România Liberă şi alte publicaţii suport ale DNA tac. În vreme ce în tabăra opusă forţele critice vorbesc tot mai mult aceeaşi limbă, se aliază, se sincronizează, se focalizează, îşi compun vectorii de atac în toate paralelogramele posibile pentru a produce rezultanta de eficienţă maximă.
Senzaţia generală, urmărind declaraţiile publice de ieri ale doamnei Kovesi, este că domnia sa încearcă de una singură schimbarea din mers a direcţiei unui tzunami, astfel încât să îl devieze, pe cât mai e posibil acum, spre zone mai puţin supuse dezastrelor personale.
Am observat ieri cum mai toţi comentatorii descopereau, înflăcăraţi, neconcordanţe şi fracturi logice aproape de necombătut între spusele Laurei Kovesi din ultimul interviu şi conţinutul unor documente oficiale emise anterior de DIICOT şi de Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi.
Nu voi relua, cu citate, toate demonstraţiile deja făcute în acest sens ci voi încerca să să reconstitui, după indicaţiile doamnei Kovesi, imaginea pe care dânsa ar dori acum să ne-o prezinte drept adevărată.
Doamna Kovesi recunoaşte existenţa a trei “părţi vătămate”, cărora “spionii” Black Cube le-au spart mailurile şi le-au furat, de acolo, informaţii. Susţine, însă, că printre acestea nu se află apropiaţi: “Căsuţa mea de email nu a fost spartă, nici a tatălui, nici a fratelui meu, nici a unor prietene” (sic!, “prietene”nu “prieteni”). Rămânem, prin urmare, cu informaţia pe care tot dânsa ne-o livrează: “Căsuțele de email care au fost sparte aparțin unor persoane cu care nu am avut niciun fel de contact niciodată sau niciun fel de contact în ultimii 8…10 ani”.
O fi domnul Florin Nemeş printre aceste persoane, în număr de trei, violate informatic?? O fi domnul Florin Nemeş prietenul de taină al doamnei Kovesi, aşa cum susţin articolele din Caţavencii? Iată întrebări complicate la care se aşteaptă răspunsuri monosilabice: DA sau NU!
După cum bine se observă în interviul citat mai sus, doamna Kovesi a decis să ne spună nu cine a fost victima atacurilor de phishing ale reprezentanţilor Black Cube ci cine NU a fost. Prin urmare, din moment ce nu l-a inclus pe domnul Nemeş printre cei cărora NU le-a fost spartă căsuţa de email, ne lasă să înţelegem că dânsul ar putea fi una dintre ţintele acestor atacuri. Dar, dacă este aşa, rezultă că doamna Kovesi ne mai comunică, indirect, şi un alt detaliu: că, sau nu a avut niciodată, niciun contact cu domnul Nemeş, sau a avut, dar cu mult timp în urmă, oricum nu în ultimii 8…10 ani.
Dacă nu ar fi avut niciodată, niciun contact cu Florin Nemeş, cu certitudine că doamna Kovesi ar fi dezminţit din prima clipă această ştire mincinoasă lansată de Caţavencii şi preluată, în cascadă, de toţi răuvoitorii. Faptul că nici domnia sa şi nici domnul Nemeş nu au produs o astfel de dezminţire, validează, practic, cea de a doua posibilitate sugerată în interviu: că Laura Kovesi a avut contacte cu domnul Nemeş dar nu recent ci cu mai mult de 8-10 ani în urmă. Adică într-o perioadă în care nu existau procesele celor de la RCS&RDS nici cu Trustul Intact, nici cu Mitică Dragomir.
Deci cu Nemeş e aproape clar. “Aproape”, deoarece rămâne totuşi întrebarea: ce să fi intervenit între cei doi ca să facă credibilă varianta doamnei Kovesi a unei astfel de rupturi radicale”? NICIUN contact, NICIODATĂ, în ultimii 8…10 ani? S-au păruit? S-au juruit altora? Hm! În fine!
Cine or fi, însă, ceilalţi doi “interceptaţi”? Cel puţin unul dintre ei, bag mâna în foc, este o persoană cu care, într-adevăr, doamna Kovesi nu a avut niciun fel de contact direct, niciodată (altfel nu făcea imprudenţa să introducă această exprimare în interviu ca să rişte să fie prinsă cu minciuna, mai târziu). Dar, atunci, de ce să-l spioneze hackeri pe acest oarecare, fără nicio legătură cu doamna Kovesi, în tentativa lor, recunoscută de DIICOT, de a afla lucruri compromiţătoare, dovezi de corupţie despre şefa DNA? Ipoteze ar exista. Lansez şi eu una, absolut cu titlu de exemplu: să presupunem că această misterioasă persoană are iniţialele DD, niscaiva saloane de nunţi şi nu s-a intâlnit niciodată, nu a vorbit niciodată cu Laura Kovesi. Această persoană se laudă insa în corespondenţa sa electronică (e cam gură mare) că are superprotecţie la DNA prin cineva cu care a încheiat un contract de publicitate de câteva milioane de euro şi care i-a garantat liniştea operaţiunii. Ce ziceţi? O fi asta de bine sau de rău într-o investigaţie despre traficul de influenţă?
Ce vreau să spun este că declaraţiile doamnei Kovesi, chiar şi dacă le luăm de bune ad-litteram, tot nu exclud posibilitatea apariţiei unor dezvăluiri extrem de incomode despre domnia sa. Nu este deloc obligatoriu ca eventuale informaţii compromiţătoare despre un om atât de important să fie căutate (şi găsite) doar în sipetele bine păzite ale acestuia. Ba chiar, aş zice că aceasta ar fi ultima cale de urmat de nişte detectivi profesionişti (fiind şi foarte dificilă şi foarte riscantă), existând numeroase alte formule mai la îndemână şi mai sigure pentru ei de a-şi atinge obiectivele propuse.
Am văzut argumentaţia unor comentatori că doamna Kovesi ar fi încercat, prin interviul de ieri, să pregătească, eventual, terenul pentru o contestare a autenticităţii unor documente ce este posibil să apară în zilele următoare. Eu nu împărtăşesc această explicaţie. Dacă vor apărea, vor apărea documente de necontestat. Cred că, mai degrabă, doamna Kovesi vrea să recâştige încrederea şi sprijinul celor care au susţinut-o frenetic până de curând şi care, acum, par a fi devenit brusc circumspecţi în faţa unui pericol difuz dar extrem de îngrijorător. De altfel, această părere a mea este întărită şi de ofensiva neobisnuit de zgomotoasă împotriva DNA şi SRI pornită în ultima săptămână , parcă din senin, de comandoul Băsescu, Udrea, Cristoiu, Vişan, B1TV şi EvZ.
Trebuie să mărturisesc că resimt un oarecare disconfort regăsindu-mă, chiar şi pe o problemă punctuală ca aceasta, pe poziţii asemănătoare cu cei numiţi mai sus. Dumneavoastră, cititorii mei, sunteţi însă martori că eu sunt cel consecvent în această cauză, cel care a susţinut în permanenţă ideea că DNA, făcând jocuri politice, face un lucru absolut condamnabil. Ceilalţi se mlădiază în funcţie de interesele personale şi de conjucturi şi de aceea nu vor avea niciodată în mine un aliat.
Şi în tot acest timp, când doamna Kovesi dă interviuri controversate pe care noi le întoarcem pe toate feţele încercând să înţelegem mai mult şi mai repede decât ne-a fost fixat prin raţie, cei doi tineri hackeri din Israel fac puşcărie românească pentru spionarea unui demnitar care recunoaşte că nu a fost spionat.
Se adevereşte, dacă mai era nevoie, că suntem un popor tolerant şi ospitalier!
https://www.conteledesaintgermain.ro/urmand-firul-logic-al-interviurilor-doamnei-kovesi/12-05-2016EditorialeAmbasada SUA,B1TV,Blake Cube,Catavencii,CSM,Digi 24,DIICOT,Dumitru Visan,Elena Udrea,EVZ,Florin Nemes,Ion Cristoiu,Judecatorul de Drepturi si Libertati,Laura Kovesi,Mitica Dragomir,Romania Libera,SRI,trustul Intact,tzunamiÎn aceste zile, doamna Kovesi pare a lupta singură împotriva unei ameninţări care se tot apropie şi care i-a cam paralizat (de frică, de îndoială, de sentimentul cauzei pierdute?) pe toţi susţinătorii ei. Altfel nu înţeleg de ce Ambasada SUA tace, SRI tace, DIICOT tace, CSM tace, DIGI 24,...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Din declaratiile Dnei. Kovesi eu trag o concluzie: ca doi tineri, cetateni ai Statului Israel, prieten(unul parca e si belgian, deci UE si NATO), sunt retinuti ilegal. Pe ce baza a emis si prelungit judecatorul pentru drepturi si libertati mandate de arest preventiv?
Daca eu il amenint la telefon, sa zicem, pe Garfield, ma aresteaza?
Sau miile de soferi care se ameninta zilnic cu moartea in traficul infernal din Romanika trebuie sa ajunga in arest?
Sau?
Dragomir: “Sefa DNA sa stea in banca ei…Sa nu mai tipe la un jurnalist…Sa nu mai minta in interviuri..ca la Europa FM. Sa astepte cuminte in banca domniei sale pana o sa i se puna bratarile pe care le merita cu prisosinta pe manutele ei mari. Ce e gros? Cand ii vom vedea pe acoperiti cum vin si isi cer banii.. … Doamne fereste nu ma refer la Marele Moise..
PS. Sefa DNA e platita din banii mei de contribuabil care muncesc, ii platesc taxe sa isi ia salariu ( nu salar cum a invatat-o tata domniei sale care nu a trait din ‘salar’ ci din alte ‘profituri’ )…Deci sa nu mai cheme poporul… Sa se duca la munca… Are fisa de post.. Nu o platesc sa dea interviuri sa ne ameninte… Sa arate cat de agramata este… Cat de mincinoasa si nepregatita este.”
Daniel Dragomir, fost șef Grupare Sectoare informativ-Operative în Direcţia Generală de Prevenire şi Combatere Terorism din SRI, anunță o iminentă încătușare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.
Daniel Dragomir e acuzat de DNA că a luat mită peste 2 milioane de lei de la administratorul unor firme, pentru a interveni la funcţionari din Ministerul Finanţelor, ANAF şi Garda Financiară în vederea opririi unor controale sau pentru rambursări de TVA.Alături de el, va fi judecată, sub control judiciar, şi soţia sa, Marinela Zoica Dragomir, plutonier major în rezervă, fost subofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţii, pentru complicitate la trafic de influenţă şi celelalte fapte.
Eu as zice, “Urmarind firul logic” si atat.
Si pe firul logic, (c’am gasit alt prostan temporar) Mircea Badea zice ce zice si Basea, “abuzul in serviciu” e naspa, doar pt ca Kovesi vroia altceva.
Adica cat de fraier sa fii s’o tii langa , (deh Profesoru’ e lucrat in continuare) sa nu realizezi ca ii faci jocu’ lui Basea.
Dupa parerea mea n’o sa se intample nimic, “abuzul in serviciu” sta acolo, insa intre timp Badea s’a facut nitel de kkt.
Vedeti cum e treaba, si’au spus’o altii inaintea mea, oamenii cei mai destepti, fac cele mai mari prostii.
Tot inainte cu ele? Hai, putina logica, chess, matematica. Pls!
@scrie opinia ta proprie nu a altuia
“abuzul de serviciu” se probeaza ca intentie si fapta in orice tara din lume. Incompetenta nu este “abuz de serviciu” este “eroare de serviciu” si se plateste si ea cf legilor dar se stie ca e “fara intentie”.
Ca tot vorbeai matale de “logica”, matematica, alea alea, sah da dar pana si jocul ancestral are “reguli” foarte clare. inaintea lui badea de logica si matematica ar trebui intrebati dna-istii. Dar cum nu e specificata in “fisa prostului”(pardon postului) nici Dumnezeu nu cere.
După umila mea părere, Luluța e pierdută. Atunci când pesediștii bat palma cu Băsăul, cu evreii, cu judecătorii, și când ambasadele te cam lasă din brațe, se cheamă că ești sub foc încrucișat, (cum zic infanteriștii) șanse de scăpare zero! Artileriștii zic: ”L-am prins în furcuța!”, radiolocatorii zic: ”L-am prins în triangulație!”, submarinierii zic:”Suntem în umbra lui!”… etc. Fiecare armă are o situație-capcana din care nu ai scăpare. Ea zice asa: ”La stânga, dușmani… la dreapta, dușmani… în spate, dușmani… deci trebuie sa merg înainte!” Dar înainte e prăpastia! Bye-bye, Luluțaaaa! Hehehe! Garfield, motanu de pe acoperiș
Luluta va fi arestata pana la sfarsitul lunii! A fost lasata din brate de Ricani, in fata dovezilor indubitabile. Oricum, nu mai era nevoie de ea. Nea Florica se pregateste si el de plecare. Va fi salvat de o internare in spital, urmata de o retragere pe caz de boala.
Asta cu la dreapta, dușmani… “în spate, dușmani… deci trebuie sa merg înainte!” ” imi aduce aminte de un banc din cu totul alt domeniu, cu oameni/femei prinsi/prinse la inghesuiala. Cica avea loc un proces de abuz sexual asupa unei femei de serviciu. Victimei i se da cuvantul de catre Onorata Instanta: “va rugam descrieti imprejurarile agresiunii”. “Pai spalam un hol lung si ingust; stateam aplecata , spaland podelele.Pe neasteptate, fara sa il vad , un barbat a venit din spate si m-a molestat sexual.’. ” “Nu ati incercat sa fugiti?”. ” Pai, unde sa fug? In dreapta perete, in stanga perete, in fata spalasem pe jos….”
“ofensiva neobisnuit de zgomotoasa pornita … de Basescu” si altii. Basescu neobisnuit de zgomotos, asta e o sintagma contradictorie, cand spui Basescu spui scandal. Cum poate un scandal sa fie NEOBISNUIT de zgomotos ? Neobisnuit de calm, asta da, si ar ridica intrebari.
Basescu e in cautare de public, poate publicul lui Dan Diaconescu sau cine stie, deci e normal sa se agite si sa spuna vrute si nevrute. Cristoiu idem, ca si B1TV sunt de parere ca orice scandal e bun daca porneste si e intretinut de ei. Le aduce public, prin urmare reclame, prin urmare bani.
Radacina problemei nu este nici Basescu, nici Cristoiu nici B1TV. Radacina problemei este publicul romanesc mereu in cautare de senzational si de ce sa nu o spunem, de scandal. Fara cerinta asta de cearta ca la usa cortului ar disparea si oferta.
Conte draga, Daca gresiti in ipoteza pe care ati emis-o in legatura “DD” este scuzabil, a fost o simpla ipoteza. Mi se pare atat de plauzibila, incat eu va felicit de-acum! Puteti fara emotii sa pariati pe ea mizand un castel!
pare plauzibila afirmatia ca negarea spargerii mailurilor lui LCK si apropiatilor urmareste sa nege din start ceva compromitator aflat in ele, despre corectitudinea doamnei ne-au lamurit mai multi, inclusiv Basescu, dar oricum nu aveam iluzii, mai nou Visan, un servant al lui Basescu s-a lansat intr-un atac confuz la adresa lui Coldea, ceva cu vreo 20 mii de ha de terenuri dar fiind vizat si un magnat extern(evreu?)confruntarea intre servicii este evidenta, interesele sunt mari si trebuie protejati niste pioni, acoperiti sau nu, dar sunt si actori externi influenti, cu care nu te joci decat daca nu te duce capul deloc!!!
“Guantanamizarea” din declarațiile lui Băs ne arată ce slugă mârșavă este. Își șantajează stăpânii din postura celui care pierde tot, dar mult mai puțin decât cei care l-au folosit drept element de șters la cur.
Nu e de-ajuns să nu te ducă capul… mai e nevoie și de un obraz extrem de gros (președintele României timp de 10 ani… hahahahahaha ).
Multa vreme s-a tot afirmat in media (fara nici un temei real!) ca Băs ar fi creat “sistemul” odios, cu sprijinul lui Makavei, tot esafodajul de executat oponenti politici, ale carui caramizi sunt SRI, DNA, ICCJ, CSM, CCR etc. As! Baliverne! Acestui trepadus nesatul i s-a ordonat ce sa faca, pas cu pas, iar el s-a conformat slugarnic. De aceea erau toti – aceasta minoritate ticaloasa, pana la urma – asa de siguri pe ei! Fiindca primeau necontenit ordine si dispozitii de actiune. Si erau sustinuti pe fata chiar de ambasade. Totul, in numele luptei anticoruptie si statului de drept! O mascarada sfidatoare! Dar, oare cum altfel sa storci ultima picatura de profit din Colonia Rapciugosilor, fara un instrument de control atat de eficient?? Cum altfel?
Exact, Capitane Ciubuk. Respectivul a fost sef de agentura. Cu Maicabei si ai ei cu tot…..hazul (amar) e ca exista oameni(instruiti, in acceptiunea civila a termenului) care o plac pe Maicabei si chiar o cred in coco ruptibila; idem, neinstruiti,. pe Luluta.