Lasii nostri președinti
 Motto: "žDacă văd o nedreptate și nu fac nimic s-o îndrept, sunt laș". Confucius "Absența fricii e prima cerință a moralității; lașii nu pot fi niciodată morali". Mahatma Gandhi Nu există risc mai mare pentru o țară decât să aibă un președinte laș. Unii ar numi asta nu risc, ci blestem. Eu, însă,  nu vreau să merg chiar atât de dreptate. Blestemul are în el ceva implacabil. Riscul, uneori, rămâne doar o posibilitate neîmplinită. Å¢ara poate avea șansa ca, lașului care o conduce, istoria să nu-i pună la încercare temeritatea și onoarea chiar pe durata mandatului său. Și atunci, ea, țara, nu pătimește de pe urma lașității lui, a președintelui. (mai mult…)
Primul derbi al mafiilor din “žjustiția” română
 Pe data de 17 ianuarie 2017 s-a întâmplat un eveniment peste care presa a trecut cu nepermisă superficialitate: declarația lui Traian Băsescu în dosarul deschis la Parchetul General în urma dezvăluirilor lui Sebastian Ghiță. (mai mult…)
Greselile presedintelui Iohannis, un semnal de alarma
 Copiii bosumflați, care bat din picior să vie trenul și toarnă dulceață în galoșii musafirilor, intră în inventarul de bune și rele al celor care i-au crescut așa. Aceia, în definitiv, responsabilii, n-au decât să se spele pe cap cu așa plozi, dacă alții, mai breji, n-au fost în stare să producă. (mai mult…)
Deocamdata, in Romania, nimeni nu se poate lupta cu Sistemul
 Sistemul de forță construit de Traian Băsescu în cele două mandate ale sale de preÈ™edinte al României nu a avut nimic de-a face, în esența sa, cu interesul național. El a fost proiectat È™i realizat de natura È™i voința dictatorială ale inițiatorului său, centrate în jurul unei singure idei: consolidarea puterii personale.   (mai mult…)
DNA, chilotii si CCR
 Vă veți fi întrebând ce legătură s-ar putea stabili între cele trei substantive din titlu! Două instituții sobre È™i o piesă de lenjerie intimă gata să-ți împingă gândul spre frivolități. (mai mult…)
Misterul tacerii lui Sebastian Ghita
 Avem de-a face cu o ecuație complexă. Care, pe lângă necunoscutele în căutarea cărora pornește orice rezolvitor pasionat de problemă, prezintă particularitatea înglobării în ea a unui număr substanțial de parametri labirintici, care pot deschide și închide uși spre mai multe direcții de-odată. (mai mult…)
Imbalsamatul de la Humanitas
 Morții se îmbălsămează ca să nu pută. Viii se îmbălsămează (care o fac) pentru că put. Puțitul e o chestie de specie, gust È™i utilitarism. Ce-i place hienei ține de o altă estetică decât cea a prospețimii. Iar duhoarea sconcsului poate trezi chiar voluptăți, ca semn al iminenței unei blăni exclusiviste. (mai mult…)
Singuratatea Primei Doamne
 Mie mi-a plăcut din prima clipă doamna Carmen Iohannis. Cu rochițele ei primăvăratice, scurte È™i decoltate, cu acel zâmbet È™ugubăț, fără tăiÈ™uri, în care ochii se bucurau în perfectă armonie cu dinții dezveliți Mi s-a părut genul de persoană caldă, comunicativă, sinceră, empatică, extrovertită. Adică exact opusul soțului ei, È™i, tocmai de aceea, cu atât mai prețioasă pentru acesta. (mai mult…)
Justitia romana mai are, inca, anticorpi puternici. Felicitari doamnei judecator Girbovan!
 Poporul român, sleit de hoția în formă continuată a È™menarilor de la vârful țării, a fost orbit, într-o bună zi, de aura unei femei superbe. "žJustiția" "“ s-a recomandat ea! Apoi, nici mai mult nici mai puțin, i-a explicat respectivului popor, cu buze presurizate, de airbag, că a pogorât peste el să-l salveze, să-l regenereze, să-i redea vigoarea, să-l fericească. AÈ™a că i-a cerut în schimb, cu glas autoritar È™i priviri interpretabile, supunere È™i tot concursul său. "žSe acordă" "“ a venit, pe nerăsuflate, răspunsul. (mai mult…)
Eroism pe timp de pace
 Atunci când nu se aud focuri de armă È™i când bombardiere ostile nu-ți survolează teritoriul, zici c-ar fi pace! Iar pacea nu e ca războiul, ca să parafrazez un mare È™arlatan al zilelor È™i coÈ™marurilor noastre. Dar când, într-o aÈ™a zisă pace, însuÈ™i statul îÈ™i creează propria falangă decimatoare, ca un pluton de execuție în fața căruia poate aduce discreționar orice politician sau ziarist sau om de afaceri considerat ostil, pentru a-l scoate din joc, vinovat sau nu, asta cum se mai numeÈ™te? Stat de drept? Democrație? Luptă împotriva corupției? Sau terorism politic?! (mai mult…)
