Scorul acestui articol
[Total: 62 voturi. Media: 3.6]

 

Mie mi-a plăcut din prima clipă doamna Carmen Iohannis. Cu rochițele ei primăvăratice, scurte și decoltate, cu acel zâmbet șugubăț, fără tăișuri, în care ochii se bucurau în perfectă armonie cu dinții dezveliți rotund… Mi s-a părut genul de persoană caldă, comunicativă, sinceră, empatică, extrovertită. Adică exact opusul soțului ei, și, tocmai de aceea, cu atât mai prețioasă pentru acesta.

Când Klaus Iohannis a fost ales președinte, m-am bucurat, într-un fel, pentru Carmen Iohannis. Devenise Prima Doamnă a țării sale, postura supremă din care își putea urma, fericită, destinul. Darurile cu care natura o înzestrase aveau, acum, să fie valorificate din plin. Întru completarea, împodobirea și servirea soțului ei, până atunci doar al ei, devenit însă, prin forța împrejurărilor, al tuturor. Într-un fel, un bun de patrimoniu.

Există în arhiva primelor luni de după cucerirea Cotrocenilor numeroase mărturii că președintele Iohannis își iubea soția intens, cu o mândrie a posesiunii și gesturi de-a dreptul adolescentine. Felul în care o purta cu domnia sa peste tot, preferința de a-i ține mâna mai degrabă cu vigoare decât cu delicatețe, rolul pe care i-l rezerva, la fiecare apariție împreună, de a avea și dânsa mica ei exclusivitate, micul ei prim – plan cu presa, toate acestea și încă multe altele indicau o simbioză perfectă.

El, Președintele, părea fericit, ea, Prima Doamnă, radia de bucuria promisiunilor statutului proaspăt dobândit. Până când…

Până când ceva s-a rupt și doamna Carmen Iohannis a fost scoasă din scenă cu brutalitate, fără explicații și minima complezență datorate  celor intrigați de această schimbare.

Deși amenajările la Vila Lac se finalizaseră, doamna Iohannis a decis să locuiască în continuare la Sibiu. Deși vizitele peste hotare ale președintelui  continuau să se desfășoare cu aceeași impetuozitate turistică, doamna Iohannis nu l-a mai însoțit. Nici măcar la evenimente publice majore, cum ar fi Ziua Națională a României, doamna Carmen Iohannis nu a mai apărut alături de soțul dânsei.

De ce? La inițiativa cui? Și, mai ales, cu ce preț?

Cele mai multe supoziții sunt legate de procesul cu casa de la Sibiu. În care, cea implicată direct, este doamna Iohannis. Să fi vrut cineva să o protejeze prin această scoatere din prim planul evenimentelor? În ce fel să o protejeze? Să uite românii de dânsa? Și, în felul acesta, să fie mai ușor de aranjat o soluție convenabilă la procesul de la Pitești?

Nu e exclus ca un combinator mediocru să-l fi sfătuit pe președintele Iohannis pentru o astfel de alegere rușinoasă. Întrebarea gravă, care ar deriva de aici, este: să fie chiar într-atât de laș și nechibzuit Klaus Iohannis încât să accepte o astfel de umilință? Și pentru el dar și pentru soția sa?

Căci rezultatele sunt clare: procesul de la Pitești a fost pierdut și, ce să vezi, lumea nu doar că nu a uitat de doamna Carmen Iohannis, dar aproape că numai despre domnia sa și despre decizia judecătorilor vorbește acum!

Sau, poate, Klaus Iohannis a decis singur să-și pedepsească soția, exilând-o în rezervația Sibiilor și plătindu-i astfel pentru faptul că, din cauza dânsei, el a ajuns să fie acum de râsul întregii țări. Varianta asta mi se pare și mai absurdă: adică domnia sa, ca primar la vremea respectivă, să nu fi avut nicio implicare în marea mișculație? Să încerce acum să arunce întreaga vină pe doamna lui? Ar fi mizerabil. Atât de mizerabil încât mi se pare imposibil de acceptat!

Mai verosimilă decât primele două ipoteze (deși și ea, la limita intrigilor hollywoodiene) mi se pare, însă, o a treia. Fără vreo legătură cu procesul amintit. Pur și simplu, din motive personale, relația soților Iohannis s-a șubrezit iremediabil.

Doamna Carmen Iohannis (sau domnul Klaus Iohannis) refuză să mai apară în public alături de partenerul din acte, și, … punct! Că o fi vorba de infidelitate, de divergență de păreri politice, de puterea care corupe sau de altceva, nici nu mai contează. E o ruptură conjugală, ca atâtea altele de care e plină lumea de azi. Se mai întâmplă!

Cert este că, în aceste clipe, Prima Doamnă a României pare a fi foarte singură. Și nu se arată publicului pentru simplul motiv că nu se simte în stare să-și disimuleze tristețea.

Vorbeam la început de zâmbetul domniei sale, care mi se pare frumos și sincer. Nu l-am mai văzut de mult. O mai exista?

Privesc pe Google, la „Carmen Iohannis – poze”. Există acolo și câteva prim – planuri profund triste.

Ca atunci când vrei să mărturișești ceva ce te mistuie și n-ai cui! Ca atunci când pierzi ceva din tine și constați că, pentru asta, nu s-au inventat, încă, proteze.

M-aș bucura ca doamna Carmen Iohannis să reapară în public veselă, pozitivă, exuberantă, colorată. O oază, în maroul deșertic, dezesperant și robotic al soțului ei. Al soțului ei tern, plat, bidimensional.

Contele de Saint GermainEditorialecasa de la Sibiu a presedintelui,pata de culoarebun de patrimoniu,prima doamna Carmen Iohannis,procesul de la Pitesti,Vila Lac 1  Mie mi-a plăcut din prima clipă doamna Carmen Iohannis. Cu rochițele ei primăvăratice, scurte și decoltate, cu acel zâmbet șugubăț, fără tăișuri, în care ochii se bucurau în perfectă armonie cu dinții dezveliți rotund... Mi s-a părut genul de persoană caldă, comunicativă, sinceră, empatică, extrovertită. Adică exact opusul soțului...Blog politic si polemic