Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 1]

Semnele date populației, după investire, de noul preÈ™edinte al țării, au transformat rapid în mințile multora încrederea în confuzie. A contribuit major la această degradare accelerată a speranței în Klaus Iohannis informația, confirmată din mai multe surse, că în timpul campaniei sale electorale acesta s-a bucurat de spijinul (evident, neconstituțional) al generalului Coldea. Prin urmare s-a tras concluzia că domnul Iohannis îi este obligat È™efului SRI È™i va trebui, în consecință, să-È™i arate recunoÈ™tința față de el È™i de instituția pe care o conduce.
La nivelul declarațiilor publice tranÈ™ante ale noului preÈ™edinte, acelea din categoria „žiată ce voi eu, ca vodă al vostru”, două s-au înfipt ca niÈ™te harpoane în mentalul societății româneÈ™ti, devenită după 10 ani de regim Băsescu extrem de polarizată È™i mefientă: prima, referitoare la sprijinul total ce va fi acordat în continuare tripletei justițiariste SRI „“ DNA „“ ÎCCJ È™i a doua referitoare la dorința fierbinte a lui Iohannis de a avea instalat, È™i cât mai repede posibil, un guvern „žal meu”.
Construită pe astfel de piloni, sugerând o nefastă continuitate între regimuri, noua percepție populară despre „žpolitica lucrului bine făcut” a început să se înnămolească, să se îmbâcsească de argila limbajului politicianist, să fie tot mai mult parazitată de ideea că, în loc de personajul providențial în care spera, țara s-a pricopsit, la Cotroceni, cu o marionetă jucată din buricele degetelor de generali în civil, de procurori viscerali È™i de judecători angajați în parteneriate nefireÈ™ti cu primii.
Eu însumi, în numeroase articole recente despre Klaus Iohannis, mi-am arătat dezamăgirea fată de moliciunea acestui „žCarol al III-lea al României” care pare a nu observa abuzurile instituțiilor de forță din subordinea sa (subordonare cel puțin teoretică) È™i pare a nu se sinchisi de semnalele populației, tot mai exasperată de renaÈ™terea lui Băsescu în diverse forme È™i comportamente ale unor politicieni de vârf.
Vreau astăzi, însă, să fac un exercițiu de imaginație plecând de la ipoteza că, totuÈ™i, Klaus Iohannis este un bărbat adevărat care nu ar putea accepta, după ce a ajuns în poziția supremă din stat, să se lase manipulat ca ultimul laÈ™ sau oportunist sau instrument de împrumut al unor puteri străine, pentru a servi interese oculte È™i a-È™i trăda propriul popor.
Să presupunem, aÈ™adar, că proaspătul preÈ™edinte al României este conÈ™tient de toate relele care ne oripilează azi pe noi (supraputerea abuzivă a trinomului SRI „“ DNA „“ ÎCCJ È™i renaÈ™terea poliției politice în România, cedarea îngrijorătoare a suveranității țării către factori de decizie externi, nesocotirea voinței populare în probleme de interes public intern, protejarea în fața justiției a capilor mafiei băsiste, în frunte cu fostul preÈ™edinte al țării etc.) È™i, mai mult decât atât, că ar vrea sincer să le îndrepte.
Cum ar trebui să procedeze? Să se ia la trântă cu ele din primul moment È™i simultan cu toate?
Evident că nu. Ar fi sinucidere curată o astfel de luptă declanÈ™ată de un om (fie el È™i preÈ™edintele României) cu un sistem atât de bine pus la punct în rele.
O asemenea luptă se cere a fi minuțios È™i cu multă inteligență pregătită. Dusmanul trebuie, mai întâi de toate, înțeles È™i amorțit. Apoi lăsat fără comandamente.
Instalarea lui Eduard Hellvig în fruntea SRI poate fi un astfel de pas.
Ca È™i cântarea în struna trinomului în cazul Rarinca È™i pe la toate festivitățile triumfaliste prezidate, mai ales, de Laura Kovesi. Este vorba, în primul rând, de adormirea vigilenței.
Și în relația cu PNL Klaus Iohannis trebuie să manifeste precauție. TotuÈ™i, este vorba de partidul care l-a susținut în alegeri. NiÈ™te minime gesturi de susținere a acestui partid pentru preluarea guvernării sunt parte, probabil, din ecuația trocului preelectoral. Klaus Iohannis pare a pune mai mult preț decât alți politicieni români pe cuvântul dat, pe promisiunile făcute.
Placa cu „žguvernul meu”, deÈ™i dăunătoare la imagine, este o formă de a-È™i mai achita din datoriile asumate față de PNL. Reprezintă, să recunoaÈ™tem, doar o palidă È™i ineficientă modalitate de a încerca să-i propulseze pe liberali spre palatul Victoria. AÈ™a cum spunea înciudat Traian Băsescu, dacă Klaus Iohannis ar fi dorit cu tot dinadinsul să-l cocoațe pe Predoiu în jilțul de prim „“ ministru, ar fi avut zeci de soluții să o facă imediat după prezidențiale. Nu a făcut-o!
Nu cred că Blaga È™i Gorghiu sunt protejați în fața justiției de Klaus Iohannis. Cred, mai degrabă, că binomul care taie È™i spânzură după bunul plac, îi protejează pe aceÈ™tia din proprie inițiativă, sperând că astfel serveÈ™te interesele preÈ™edintelui È™i îi arată, o dată în plus, utilitatea È™i devotamentul.
Că preÈ™edintele Iohannis nu are o structură de momâie, de umeraÈ™ purtat de colo-colo È™i doar bun de pus în vitrină, ne-o demonstrează o mulțime de atitudini din trecutul său ante-prezidențial. Nu le voi reaminti aici. Voi invoca însă câteva din pozițiile lui de preÈ™edinte care mie mi-au sugerat o personalitate puternică, un soi de încăpățânare finalizatoare:
– numirea È™efului cancelariei prezidențiale, Dan Mihalache, în pofida protestului supra – mediatizat al intelectualilor lui Băsescu;
– precizarea că justiția este doar una dintre puterile în stat, nu o supraputere;
– desemnarea lui Eduard Hellvig la È™efia SRI fără a se fi consultat anterior cu reprezentanții ambasadei SUA la BucureÈ™ti È™i fără a urma exemplul lui Băsescu de a nu pune în acea poziție un politician din propriul partid.
Oricât de dezamăgiți am fi de unele dintre deciziile lui Klaus Iohannis (numirea lui MRU la SIE, bagatelizarea cazului Rarinca, cererea demisiei lui Victor Ponta în urma unui dosar mai mult decât dubios instrumentat de procurorii DNA, retrimiterea în Parlament a proiectului Noului Cod Fiscal) cred că încă sunt È™anse să descoperim, în perioada care urmează, că, fără a fi perfect, Klaus Iohannis poate avea un proiect onest È™i patriotic față de români È™i România. Care, insă, are nevoie de timp È™i unele compromisuri pentru a-È™i creÈ™te È™ansele de succes.
Cum am mai spus, acesta este doar un exercițiu de imaginație. Un fel de a vorbi despre fața nevăzută a lunii È™i de a descrie frumuseți care pot fi acolo dar, care, la fel de bine, pot să lipsească cu desăvârÈ™ire. E limpede că fața văzută a lunii ne oferă informații mult mai clare È™i mai greu de acordat cu aÈ™teptările fiecăruia. Devine însă util, uneori, să nu ne lăsăm copleÈ™iți doar de imaginile la care avem acces. Mai ales când acestea vin din politică, un teritoriu de tip iceberg în care informația la vedere este mult mai redusă decât cea ascunsă de ochii È™i mintea omului obiÈ™nuit.

Contele de Saint GermainEditorialeAlina Gorghiu,Ambasada SUA la Bucuresti,Carol al III-lea,cazul Rarinca,Dan Mihalache,Eduard Hellvig,fata nevazuta a lunii,Generalul Coldea,iceberg,Klaus Iohannis,Laura Kovesi,MRU,noul Cod Fiscal,PNL,politica lucrului bine facut,Predoiu,SIE,SRI - DNA - ICCJ,Vasile Blaga,Victor PontaSemnele date populației, după investire, de noul preÈ™edinte al țării, au transformat rapid în mințile multora încrederea în confuzie. A contribuit major la această degradare accelerată a speranței în Klaus Iohannis informația, confirmată din mai multe surse, că în timpul campaniei sale electorale acesta s-a bucurat de spijinul (evident,...Blog politic si polemic