Scorul acestui articol
[Total: 107 voturi. Media: 5]

 

Că nemulțumirea socială crește de la o zi la alta a devenit evident. Totuși, ceea ce se percepe public e doar o bombăneală difuză, filtrată convenabil de structurile specializate.

Situația reală a nervozității românilor e știută numai de aceste structuri. Care, atunci când nu există pericole reale pentru oligarhia lor, îi dă străzii oarece fir, folosind-o ca supapă de siguranță, lăsând-o să-și descarce, controlat, presiunea.

Când, însă, o anumită linie roșie a riscului de rebeliune e depășită, se declanșează alarma și firul se mulinează la loc, scurtând lesa. După care urmează „intrarea în dispozitiv” și trecerea pe modul de lucru cazon. Adică la ordin: strict, rigid, imperios.

Astfel de crispări defensive, când se produc, generează comportamente neobișnuite până la nivelul liderilor formali ai țării. Aceștia, oricât de certați cu cele sfinte ar fi, sunt obligați de păpușarii lor să se înfrățească până și cu Dumnezeu, dacă e nevoie, doar să treacă pericolul.

După toate semnele, revolta populară autentică (nu cea mimată) a ajuns și în România la linia roșie. Alarma a fost declanșată.

Partea liberală a guvernului a început să dea înapoi de la măsurile drastice de austeritate ce fuseseră inițial anunțate. Tăierea sporurilor bugetarilor se amână. Reducerea pensiilor speciale se amână. Desființarea gratuității studenților pe CFR se transformă într-o reducere cu 50% a prețului călătoriei. Se aprobă la repezeală unele concesii pentru mineri care să dezamorseze protestele incipiente din Valea Jiului. Și exemplele ar putea continua.

Dar, peste toate cele de mai sus, o mișcare neașteptată vine să ne convingă că tensiunea din țară i-a panicat, pur și simplu, pe guvernanți.

Președintele Klaus Iohannis a cerut o întrevedere cu Patriarhul Daniel!

Când am citit că Iohannis s-a dus să se întâlnească cu Patriarhul la reședința acestuia din Dealul Mitropoliei, nu mi-a venit să cred.

Cum, fălosul nostru președinte care îl cheamă la ordin pe premier cu cohorta sa de miniștri, ori de câte ori vrea înălțimea sa, la Cotroceni, care-și aruncă ostentativ paltonul pe mașina de protocol pentru că vanitatea lui e nemăsurată, care nu se deranjează să iasă din reședința sa decât ca să plece cu alai la Sibiu sau cu bodyguarzii pe pârtia de schi, s-a umilit într-atât încât să se ducă el la Patriarh acasă în loc de a-l convoca pe acesta la Cotroceni?

Formatul acestei întâlniri a fost unul mai mult decât surprinzator față de profilul arogant al președintelui. Dacă domnul Iohannis a acceptat să coboare din înaltele sale sfere înseamnă că cineva sau ceva l-a împins imperios spre o astfel de concesie.

Presa cotrocenistă a încercat să inducă ideea că tema principală a întâlnirii ar fi fost una legată de finanțarea insuficientă a Bisericii Ortodoxe Române prin bugetul propus de guvern pentru 2021. Aceasta este o minciună ușor de demontat. O voi face prin intermediul unui fragment din articolul publicat de Cristi Șelaru în Știri pe Surse:

Presa ostilă Bisericii Ortodoxe Române, cea de sorginte neo-marxistă, stângistă È™i progresistă, a anunțat că Iohannis È™i Patriarhul Daniel s-au întâlnit pentru a discuta despre bani. [„¦] Că Patriarhul Daniel l-a chemat „la ordine” pe preÈ™edintele României, „supărat” că, atenție!, Biserica Ortodoxă Română are un buget cu 89% mai mic în acest an față de precedentul.

Nimic mai fals! De fapt, ca la Radio Erevan, bugetul NU este mai mic, ci mai mare. Și nu este mai mic cu 89%, ci mai mare cu aproape 300%. Și nu este vorba despre bugetul Bisericii Ortodoxe Române, care nu are un buget al ei de la stat, ci de bugetul acordat de stat, conform legii, celor 18 culte religioase oficial recunoscute în România, printre care È™i Bisericii Ortodoxe Române„.

Un punct de vedere interesant, care ar putea lămuri motivul real al acestei neașteptate concesii prezidențiale, este propus de Mihai Șomănescu într-un articol publicat de R3media. Autorul spune:

Aceasta a fost o întâlnire solicitată de preÈ™edintele Iohannis, pentru că avea/are nevoie de ceva de la Patriarh. În acest sens, să remarcăm faptul că PreÈ™edintele s-a dus la Patriarhie, nu invers. Întotdeauna, într-o relație, cel care are nevoie face primul pas, face un sacrificiu. Dacă Patriarhul ar fi avut nevoie de ceva, ar fi cerut el o audiență la Cotroceni. Dar nu a fost cazul: PreÈ™edintele voia/vrea ceva de la Patriarhul Daniel„.

Și acum ajungem la motive. Ce lucru, atât de important, să fi vrut Klaus Iohannis de la Patriarhul Daniel încât să facă un astfel de pas care să-l pună într-o evidentă poziție de inferioritate.

Opinia domnului Șomănescu, din articolul sus menționat, este că tema majoră a discuției a fost „una în care cele două tabere sunt în profund dezacord. Din acest punct de vedere, singurul proiect care se încadrează în aceste linii, aflat în dezbatere în aceste zile este educația sexuală în È™coli. Mai precis, ce tip de educație sexuală se face în È™coală: educația sexuală sau sanitară normală, cuprinsă de legea retrimisă recent la Comisii, sau educația sexuală pe baze ideologice, cea care cuprinde teoria identității de gen, pro homosexualitate, pe care o doreÈ™te PreÈ™edintele”.

Eu sunt de altă părere. Nu că aș nega posibilitatea ca una dintre temele discutate să fi fost și educația sexuală în școli, dar nu cred că acesta a fost subiectul central.

După mine, subiectul central a fost unul strict legat de începutul acestui articol. Structurile specializate ale statului i-au transmis președintelui că tensiunea socială cauzată de pandemie, guvernare, buget, măsuri de austeritate devine din ce în ce mai amenințătoare și, prin urmare, i-au cerut ca și domnia sa să se implice prin niște gesturi majore. Cum ar fi acela de a se întâlni cu Patriarhul Daniel. Pentru a-i cere sprijinul în calmarea populației.

Este știut că BOR a fost ostilizată major de guvernarea actuală. Atât prin măsuri necugetate, puse în seama pandemiei, cât și fățiș, ideologic, prin poziționări și fapte ale USR-PLUS care au produs nemulțumiri ale credincioșilor până la revoltă (refuzul demnitarilor de a jura pe biblie, diabolizarea bisericii în mass media, cererea expresă a lui Dacian Cioloș de a se impozita veniturile cultelor etc.).

Pe de altă parte, toate sondajele indică faptul că, la capitolul încredere și popularitate, biserica este de departe pe primul loc, chiar și înaintea armatei. Ceea ce-i conferă o forță de a influența societatea care nu poate fi ignorată. Apariția din neant a AUR confirmă pe deplin acest lucru.

Asta cred că s-a întâmplat! Văzând că se îngroașă gluma, serviciile l-au băgat pe Iohannis în stare de urgență și i-au ordonat „“ deh, modul de lucru cazon „“ să se ducă cu o năframă albă la Patriarh, și să- ceară acestuia sprijinul pentru menținerea păcii sociale.

Doar că Patriarhul nu-i nici Ludovic Orban și nici Florin Câțu. El este, cu adevărat, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române!

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/02/Iohannis-Daniel.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/02/Iohannis-Daniel-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialebiserica prima in sondaje,BOR,discutii secrete,impozitare venituri culte,Intalnire Iohannis Patriarhul Daniel,manifestatii de protest,pace sociala  Că nemulțumirea socială crește de la o zi la alta a devenit evident. Totuși, ceea ce se percepe public e doar o bombăneală difuză, filtrată convenabil de structurile specializate. Situația reală a nervozității românilor e știută numai de aceste structuri. Care, atunci când nu există pericole reale pentru oligarhia lor,...Blog politic si polemic