Un preşedinte sibilinic
Într-o societate gălăgioasă în care toţi sunt preocupaţi să răcnească, nu să asculte, ne-am pomenit deodată cu un personaj care parcă suferă când vorbeşte. E încruntat, priveşte în jos, face pauze lungi şi gesticulează de parcă şi-ar tortura cuvintele să se lase rostite.
Lumea îl acuză pe Nicuşor Dan că e pasiv, că nu dă direcţii, că nu se poziţionează, că nu pune umărul. Mie mi se pare că în ultimele răspunsuri date presei zilele acestea a transmis, în stilul său sibilinic, nişte semnale care merită subliniate.
Decupez trei afirmaţii:
- „Eu îmi doresc un guvern prooccidental şi o majoritate prooccidentală care să susţină un guvern prooccidental;
- “Vreau în continuare să exclud alegeri anticipate”;
- (Despre un eventual guvern PSD – AUR): “În orice caz, nu este o direcţie în care eu vreau să mergem”.
Afirmaţia 1. E de acoperire. Ca şi desemnarea lui Siegfrid Mureşan pentru funcţia de prim – ministru. Acoperire faţă de presiunile externe (europene) dar şi faţă de isteria revărsată asupra suveraniştilor “extremişti” din România;
Afirmaţia 2. O nuanţare foarte importantă a atitudinii sale iniţiale faţă de anticipate. Înainte era: “exclud alegeri anticipate”, acum este “vreau să exclud alegeri anticipate”. Aici este o flexibilizare şi un dublu mesaj: primul faţă de eventualii speriaţi de alegeri anticipate (mai ales pesedişti) cărora le transmite să stea liniştiţi, că astfel de alegeri nu vor avea loc, domnia sa vrea să le excludă, al doilea faţă de aurişti cărora le transmite (ca un prim pas spre reconciliere) că varianta anticipatelor rămâne totuşi pe masă;
Afirmaţia 3. Cea mai importantă pentru mine: această relativizare din formulare (“nu este o direcţie în care eu vreau să mergem”) imi indică faptul că exact în direcţia asta a decis să meargă Nicuşor Dan.
Sintetizând, după ce şi-a creat eşafodajul de pro-occidental incontestabil (afirmaţia 1 + două desemnări de liberali pentru funcţia de prim-ministru) şi după ce a demonstrat că un guvern pro-occidental nu poate fi votat în parlament, cu toate străduinţele sale, Nicuşor Dan se vede obligat (pentru stabilitatea ţării) să accepte singura combinaţie care poate asigura voturile necesare: un guvern PSD – AUR.
După înţelegerea mea propunerea de guvern Mureşan va pica şi va urma, inevitabil, desemnarea lui Grindeanu pentru funcţia de prim ministru. Grindeanu va asigura o majoritate PSD – AUR şi… case closed!
Urmează zile interesante. De confirmare sau de infirmare a predicţiei mele.
Să vedem dacă am descifrat corect mesajele sibilinicului nostru preşedinte.
https://www.conteledesaintgermain.ro/un-presedinte-sibilinic/25-09-2026https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/09/sibilinicul-nicusor-500x280.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/09/sibilinicul-nicusor-150x150.pngEditorialealegeri anticipate,Grindeanu,guvern PSD - AUR,Nicusor Dan,Siegfried MuresanÎntr-o societate gălăgioasă în care toţi sunt preocupaţi să răcnească, nu să asculte, ne-am pomenit deodată cu un personaj care parcă suferă când vorbeşte. E încruntat, priveşte în jos, face pauze lungi şi gesticulează de parcă şi-ar tortura cuvintele să se lase rostite. Lumea îl acuză pe Nicuşor Dan că...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
În coloniile din Asia (India Britanică, Indochina Franceză, Indiile Orientale Olandeze sau Filipinele Spaniole/Americane), marile puteri occidentale au aplicat strategii de dominare similare cu cele din Africa, dar adaptate unor societăți asiatice mult mai urbanizate, cu structuri statale și religioase vechi de secole.
Pentru a controla aceste populații masive, colonizatorii au creat sisteme juridice profund discriminatorii și au recurs la atrocități de masă pentru a înăbuși revoltele și a asigura exportul de bogății (condimente, ceai, opiu, cauciuc).
Cele mai inumane legi și atrocități comise de colonizatori în Asia includ:
1. Masacre de masă și represiuni brutale
•
• Masacrul de la Jallianwala Bagh (Amritsar, India – 1919): Sub India Britanică, generalul Reginald Dyer a ordonat trupelor sale să deschidă focul, fără avertisment, asupra unei mulțimi pașnice de mii de indieni (bărbați, femei și copii) adunați într-un spațiu închis pentru un festival. Britanicii au blocat singura ieșire și au tras până au rămas fără muniție, ucigând între 400 și peste 1.000 de oameni. Ulterior, Dyer a dat o „lege a târârii”, obligând toți indienii care treceau pe strada unde fusese atacată o misionară britanică să se târască pe burtă prin praf.
• Războiul Filipino-American (1899–1902): După ce au cumpărat Filipinele de la Spania, SUA au înăbușit brutal mișcarea de independență filipineză. Generalul Jacob H. Smith a dat celebrul ordin ilegal de a transforma insula Samar într-un „pustiu urlător”, cerând soldaților să ucidă pe oricine era capabil să poarte arme (inclusiv copii peste 10 ani). Americanii au creat lagăre de concentrare masive unde bolile au decimat populația civilă.
•
2. Foametea ca instrument economic și militar
•
• Marea Foamete din Bengal (1943): În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, politicile guvernului britanic condus de Winston Churchill au dus la moartea a peste 3 milioane de indieni din Bengal. Britanicii au confiscat bărcile și stocurile de orez de teamă că vor cădea în mâna japoneziilor și au continuat să exporte cereale din India pentru armată, refuzând să redirecționeze ajutoare alimentare către populația înfometată.
• Sistemul de Cultivare Forțată (Cultuurstelsel) în Indonezia: Introdus de olandezi în secolul al XIX-lea în Indiile Orientale Olandeze (Indonezia), acest sistem juridic obliga satele să dedice 20% din pământurile lor culturilor de export (indigo, cafea, zahăr) destinate Europei, în loc de orez. Legea a îmbogățit enorm Olanda, dar a provocat foamete cruntă și epidemii masive în Java în anii 1840.
•
3. Războaiele Opiului și drogarea legală a unei națiuni
În China, deși nu a fost colonizată integral, puterile occidentale au impus ceea ce chinezii numesc „Secolul Umilinței”.
•
• Pentru a echilibra balanța comercială, Imperiul Britanic a cultivat ilegal opiu în India și l-a introdus cu forța pe piața chineză. Când guvernul dinastiei Qing a interzis drogul, britanicii au declanșat Războaiele Opiului (1839–1860).
• Prin „Tratatele Inegale” (cum a fost Tratatul de la Nanking), China a fost obligată prin lege internațională să legalizeze comerțul cu opiu, să plătească despăgubiri uriașe, să cedeze Hong Kong-ul și să accepte extrateritorialitatea (coloniștii occidentali nu puteau fi judecați de legile chineze, indiferent de crimele comise).
•
4. Justiția colonială franceză în Indochina
În Vietnam, Laos și Cambodgia, Indochina Franceză a implementat un regim penal extrem de sever pentru a proteja monopolurile de stat pe sare, alcool și opiu.
•
• Codurile penale native modificate: Francezii au păstrat codurile penale tradiționale asiatice, dar le-au adăugat decrete coloniale de urgență. Ghilotina a fost importată din Franța și folosită masiv pentru execuția publică a naționaliștilor vietnamezi.
• Închisoarea Côn Đảo (Poulo Condor): Construită de francezi în 1862, această insulă-închisoare a devenit faimoasă pentru brutalitatea ei. Deținuții politici vietnamezi erau ținuți în așa-numitele „cuști de tigru” – celule minuscule de beton, fără acoperiș, unde gardienii aruncau cu var stins de sus peste prizonieri pentru a le arde pielea și plămânii.
•
5. Legile segregării și apartheidul social din colonii
Peste tot în Asia, coloniștii au impus un sistem juridic dual și o segregare rasială strictă:
•
• În Singapore și Hong Kong, legile britanice interziceau populației chineze sau rasei malaeze să locuiască în anumite cartiere exclusiviste (cum ar fi The Peak din Hong Kong) sau să folosească aceleași facilități medicale și cluburi sociale ca europenii.
• În Indonezia, sistemul juridic olandez împărțea populația în trei clase clare: europenii (la vârf), „orientalii străini” (chinezii și arabii, folosiți ca intermediari economici) și nativii (Inlanders), care aveau cele mai puține drepturi și puteau fi supuși muncii forțate (Heerendiensten) pentru infrastructură.
•
Orice asemanare cu ceea ce se intampla astazi este pur intamplatoare.
Pentru a-și impune și menține dominația asupra unui continent uriaș (Africa), coloniștii europeni nu s-au bazat doar pe forța militară brută, ci au dezvoltat un complex de metode administrative, economice, psihologice și sociale. Deoarece numărul europenilor din colonii era extrem de redus raportat la populația nativă, aceștia au conceput strategii rafinate pentru a preveni revoltele și a maximiza controlul.
Cele mai importante metode folosite de puterile coloniale au inclus:
1. Strategia „Dezbină și cucerește” (Divide et Impera)
Aceasta a fost probabil cea mai eficientă metodă politică. Coloniștii au exploatat și au adâncit rivalitățile etnice, religioase și tribale preexistente sau au creat altele noi:
• Favorizarea unei minorități etnice: În Rwanda și Burundi, germanii și ulterior belgienii au oferit privilegii educaționale și administrative minorității Tutsi, folosind-o ca pe un instrument de control asupra majorității Hutu. Această stratificare artificială, bazată pe teorii rasiale absurde, a pus bazele conflictelor etnice de mai târziu.
• Trasarea arbitrară a frontierelor: La Conferința de la Berlin (1884–1885), marile puteri au împărțit Africa pe hartă folosind linii drepte. Au separat astfel comunități omogene în țări diferite și au forțat triburi rivale istoric să trăiască în cadrul aceleiași colonii, blocând formarea unei identități naționale unite care s-ar fi putut întoarce împotriva coloniștilor.
2. Administrația indirectă (Indirect Rule)
Folosită la scară largă de Imperiul Britanic (teoretizată de Lordul Lugard în Nigeria), această metodă presupunea cooptarea conducătorilor locali tradiționali (regi, șefi de trib, sultani) în sistemul colonial.
• Liderii locali își păstrau titlurile și o autonomie aparentă, dar deveneau de fapt funcționari plătiți de europeni.
• Ei aveau datoria ingrată de a colecta taxele de la propriul popor și de a asigura forța de muncă. În acest fel, resentimentele populației se îndreptau adesea împotriva propriilor lideri, nu a guvernatorului european, care rămânea retras în biroul său.
3. Dependența economică forțată și distrugerea autosuficienței
Pentru ca africanii să accepte să muncească în mine și pe plantații, coloniștii trebuiau să distrugă economia lor tradițională bazată pe troc și agricultura de subzistență:
• Introducerea economiei monetare și a taxelor: Prin legi care obligau la plata taxelor exclusiv în bani europeni, nativii au fost forțați să intre în sistemul de muncă salariat.
• Monocultura și distrugerea agriculturii locale: Terenurile fertile au fost confiscate pentru culturi de export (cafea, cacao, bumbac, ceai). Acest lucru a făcut ca regiuni întregi să devină dependente de importurile de alimente controlate de europeni, generând foamete artificială atunci când localnicii refuzau să colaboreze.
4. Monopolul violenței tehnologice și epurarea elitelor
Diferența tehnologică militară a fost exploatată la maximum pentru a induce o stare de teroare psihologică:
• Masacre demonstrative: Introducerea mitralierei Maxim și a artileriei moderne a permis forțelor coloniale mici să nimicească armate native masive (cum a fost Bătălia de la Omdurman din Sudan).
• Executarea liderilor rebeli: Orice tentativă de rezistență timpurie a fost zdrobită prin execuția publică sau exilarea regilor și liderilor spirituali africani care refuzau supunerea (de exemplu, exilarea regelui Prempeh I al imperiului Ashanti în Seychelles).
5. „Misiunea civilizatoare” și controlul prin educație și religie
Oprimarea fizică a fost completată de o colonizare a minții, menită să distrugă stima de sine a popoarelor africane:
• Misionarismul religios: Convertirea forțată sau semi-voluntară la creștinism a fost folosită pentru a submina structurile spirituale și sociale tradiționale. Mulți misionari (deși unii au oferit asistență medicală reală) predicau supunerea în fața autorităților pământene ca pe o datorie divină.
• Sistemul educațional asimilator: În coloniile franceze și portugheze, școlile îi învățau pe copii că strămoșii lor sunt gali sau lusitani și că propria lor cultură este „barbară” sau „primitivă”. Pentru a avansa în societate, un african trebuia să devină un évolué (un asimilat) – adică să renunțe complet la limba, hainele și obiceiurile sale pentru a adopta cultura europeană.
6. Controlul strict al mișcării și segregarea spațială
Coloniștii au transformat spațiul geografic într-un instrument de control:
• Segregarea urbană: Orașele erau împărțite clar în „orașul alb” (cu infrastructură modernă, spitale și drumuri asfaltate) și „cartierele native” sau townships (aglomerate, insalubre, situate la periferie).
• Restricțiile de circulație: Prin sisteme de pașapoarte interne și stare de asediu pe timp de noapte, nativii nu puteau intra în zonele europene decât dacă aveau un contract de muncă activ și semnat de un patron alb.
Toate aceste metode combinate au creat un sistem de control atât de profund încât, chiar și după obținerea independenței în anii 1950–1960, noile state africane s-au confruntat (și se mai confruntă și astăzi) cu dificultăți uriașe în a demantela aceste structuri de dependență economică și diviziune etnică.
usr – septembrie 27 -ambele –
Am citit cu mult interes cele doua matinale postari, majoritatea intamplarilor punctuale fiindu-mi necunoscute. Nu si concluziile, conducand la mai vechea imagine a “bunului salbatic”( o metafora doar), pervertit de stapanirea “omului alb”. Exista multe alte aspecte ale istoriei colonialismului, incumband si multe parti bune in dezvoltarea coloniilor; de la administratie, invatamant, armata, la infrastructura, productie moderna, etc. Desigur, in primul rand in beneficiul colonizatorilor, dar aducand modernizarea in zone inapoiate ale lumii.
Referitor la afirmatia: “Toate aceste metode combinate au creat un sistem de control atât de profund încât, chiar și după obținerea independenței în anii 1950–1960, noile state africane s-au confruntat (și se mai confruntă și astăzi) cu dificultăți uriașe în a demantela aceste structuri de dependență economică și diviziune etnică.”, as avea ceva retineri. Exista deosebiri intre colonii ca si intre colonizatori. Si asta s-a vazut dupa decolonizarea de dupa WW II. Citez din volumul unui reputat istoric ( nu propagandist!) englez, Niall Ferguson-“Imperiul”: In 1955- la decolonizare-PIB/capita in Zambia era de 7 ori mai mic decat in UK; in 2003 devenise de 28 ori(iar azi e de 50 de ori-n.m.). Mai scrie autorul: “De la obtinerea independentei, diferentele dintre colonizator si fostele colonii au devenit abisale. Aceasta e valabil pentru toate fostele colonii din Africa Subsahariana, cu exceptia notabila a Botswanei” ( azi are PIB/ capita doar de 7 ori mai mic decat UK-n.m.).
Si, pentru ca, ironic zis “Orice asemanare cu ceea ce se intampla astazi este pur intamplatoare”, eu cred ca, la fel ca si in alte parti, stapanirile straine de care am “beneficiat”, pe rand, din partea imperiilor: roman, otoman, austro-ungar, rus/sovietic, pana la cel de azi (ce s-ar vrea si el a fi-adica UE-da’ nu e), au venit cu rele, da’ si cu bune. Sa ne gandim doar la faptu’ ca Regulamentele Organice- practic identice – introduse de catre rusi( male dictum!) in cele doua tari romanesti au fost un pas important catre Mica Unire.
Conte, îl creditați cu mult prea multă strategie politică, pe ratardatul nostru președinte.
“…după ce a demonstrat că un guvern pro-occidental nu poate fi votat în parlament, cu toate străduinţele sale,…”
Eu imi pastrez parerea ca NU un guvern pro-occidental, ci unu’ pro-ieuropean a demonstrat neicushoru’ stapanilor de la Bruxelles – prin cele trei nominalizari moarte din fasha din zona dreptei asa zis “liberale”- ca nu poate fi votat.Martzoagele au fost duse la piatza doar ca sa fie facute de rusine. Tactica neicushorului mi se pare relevanta in actuala schisma SUA-UE, pozitionarea sa fiind, vadit, spre prima. Abia urmatoarea nominalizare- pour la bonne bouche- va fi pro-occidentala ( bagand-corect politic- la gramada, pe ambii stapani de azi: si militar si economic).Si atat PSD cat si AUR au interese sa fie cu posteriorul in ambele barci, pregatiti ( prin lipsa unor pozitionari isteric anti rusesti) ca – in viitorul apropiat- sa si-l aseze si in a treia; putin cate putin. Oricum ne vom afla in urma marilor “democratii” ieuropene, care si-au rezervat deja un loc in fatza la coada pentru hidrocarburi ieftine.