Săptămâna marilor clarificări
Emoții mari la vârf! Olimpul românesc fierbe.
Știți cum se numește cel mai înalt vârf al Olimpului? V-ați grăbit spunând Iohannis. Mă refeream la piscul maxim din Olimpul grecesc. Acesta se numește Mytikas (Nașul).
Orice asociere tendențioasă între cele două nume ale celor două supremații se face pe răspundere proprie. Tot ce-am vrut eu să spun este că până și preaputernicii zei au momentele lor de clătinare.
A început o săptămână ca noaptea de dinaintea unui transplant major. Pentru mulți grei, o întrebare eclipsează totul: va mai răsări mâine soarele pe strada noastră sau nu?
Doamna Gorghiu este pe făraș. Singură s-a recomandat măturii când a promis că dacă, după aceste alegeri, PNL nu va fi la guvernare, domnia sa va descăleca din jilțul brătienilor. Sigur, minuni s-au mai văzut, dar, chiar așa? În fine, până la urmă doamna Gorghiu reprezintă o miză doar pentru sine. Să nu ne pierdem în mărunțișuri. Și să-i dorim, de lunea viitoare, o binemeritată regăsire a orbirii din timpul „erorii USL”.
Florian Coldea și Codruța Koveși așteaptă zorii îngemănați. Condiția de siamezi care până mai ieri îi făcuse inexpugnabili, s-a transformat într-o pereche de cătușe ce-i împiedică să se apere pe cont propriu. Cade unul, automat îl trage după el și pe celălalt.
În această săptămână a fost anunțată de către CNATDCU depunerea raportului tehnic al marilor experți internaționali despre plagiatul doamnei Kovesi. Chiar dacă CNATDCU va amâna anunțarea deciziei sale oficiale pentru după 11 decembrie, ca să nu influențeze alegerile, noi vom ști verdictul experților indată ce a fost depus. Cum asta? Iată cum: dacă va fi un verdict de ne-plagiat, va începe să vuiască instantaneu toată propaganda binomială despre marea victorie. În schimb, dacă se va așterne tăcerea oficială și nimic din acel raport nu va transpira în presă, asta va însemna că verdictul conține cu certitudine elemente incriminatorii. Și va fi calamitate națională!
Tot în această săptămână s-ar putea să explodeze în presă și conținutul stick-ului de memorie din dosarul Black Cube. Să nu uităm că Daniel Dragomir, acarul Păun din această cauză, a promis dezvăluiri devastatoare pentru luna decembrie. Ori, cum luna decembrie tocmai a început, și a doua săptămână a acesteia este mult mai importantă decât celelalte trei care urmează, nu mi se pare deloc improbabil să auzim ceva vești, nasoale pentru unii siamezi, de la cucuveaua mov. Cum ar fi, de exemplu, confirmarea prin niște capturi de email, a dezvăluirilor senatorului Valer Marian (http://www.cotidianul.ro/pentru-ce-ar-trebui-sa-dea-socoteala-laura-codruta-kovesi-i-292048/).
În fine, nici domnul Iohannis nu stă prea liniștit în această săptămână, apăsătoare cât o noapte de bolire cu cataplasme pe frunte. Perspectiva unui guvern PSD îi miroase a praf de pușcă. Placa cu lupta anticorupție și cu penalii, departe de a-i fi sporit popularitatea, se întoarce acum, cu argumente din ce în ce mai tăioase, împotriva sa. Ce e valoros cu adevărat în lupta sa anticorupție a pălit în fața dovezilor tot mai clare de abuz și de poliție politică practicate de justițiabilii săi protejați, în frunte cu mult prea acuzata și prea suspecta (pentru funcția ei) Laura Kovesi dar și cu „păcătoasa” Livia Stanciu. Cazurile Remeș, Rarinca, Gutău au fost readuse cu mare impact în memoria publicului, de pe poziția omului corect strivit de un sistem ticălos, ceea ce va incita nu doar la un vot împotriva imposturii ci și la unul de răzbunare.
Așadar, o săptămână mai captivantă decât un San Antonio. O săptămână în care raportul somnului chinuitor pe cap de român s-a inversat. Acum cei mulți, modești și cu conștiința împăcată vor dormi mai bine, încălziți de votul pe care l-au decis deja pentru duminică, în vreme ce preaputernicii țării au deja coșmaruri și asudă pentru justa plată la care vor fi supuși.
https://www.conteledesaintgermain.ro/saptamana-marilor-clarificari/05-12-2016Editorialeacarul Paun,Alina Gorghiu,binomul SRI-DNA,Cazurile Remes,CNATDCU,Codruta Kovesi,Daniel Dragomir,dosarul Black Cube,Florian Coldea,Gutau,jiltul bratienilor,Klaus Iohannis,Mytikas (Nasul),Olimp,pacatoasa Livia Stanciu,Rarinca,San Antonio,senatorul Valer Marian Emoții mari la vârf! Olimpul românesc fierbe. Știți cum se numește cel mai înalt vârf al Olimpului? V-ați grăbit spunând Iohannis. Mă refeream la piscul maxim din Olimpul grecesc. Acesta se numește Mytikas (Nașul). Orice asociere tendențioasă între cele două nume ale celor două supremații se face pe răspundere proprie. Tot...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
neant neant neant
Vorbe vorbe vorbe
Nimic pentru mine si pentru interesul meu (o Romanie mai putzin belita de mafiotzi slinosi). O Romanie World Leader in ceva cat mai mult ceva de preferintza.
Pentru ca o Romanai care nu e Word Leader nu mai are nici-un motiv sa existe intr-o lume globalizata.
Pana una alta la o metrica simpla mafia basita devenita acum iohanista a fost mai rapace si mai belitoare decat mafia iohanista.
Acuma daca aceasta metrica simplista va ajunge luatzi de votazi.
Eu din nefercire stiu ca e o metrica mincinoasa si cea mai adanc inradacinata mafie a fost in Japonia si in Coreea de Sud si asta nu a fost o bariera in cale aunei ascensiuni economice fulminanate.
Metrica adevrata este prezenta sau absentza coaelor adica a tupeului nebun sa crezi ca tzara e a ta si potzi si trebuei sa o folosesti pentru ca sa faci profit sai sa faci profit devenind totodata cel mai bun din lume.
Dar cum odata cu intrarea in UE si coaele din Ro au iesit inafara legii asa ca nu-mi fac nici-o iluzie ca PSD ar avea vagi ambitzii de cavaleri de industrie si facatori de tzara deci nu vad nici-un motiv sa-l votez doar pentru ca securistii lui Iohanis au incalacat PNL-ul mai tare decat au facut cu PSD-ul.
Da, daca Borza de la ALDE (care dincolo de vorbe chiar a facut ceva pentru Ro) ar fi si altceva decat planta de decor atunci da poate, ALDE ar fi interesant, dar ALDE = Tariceanu + securistul lui Basescu asa ca …..
Mai bine pas.
Dupa cum vedetzi secureala Black Cube pana cum s-a cam fasait.
Am ramas noi cu-ai “nostri”.
Offtopic alert!: Interviu cu Ciolos la Antena3:
Afara de ultimul video(de publicitate ne-necesara, chiar gratuita) Gadea l’a facut praf pe Ciolos. Gadea avea arme sa’l faca pulbere, insa asa e Mihai Gadea, se gandeste la semenul sau.(Alte dati si’a luat’o adanc, nu e cazul acum)
Ciolos si’a spus nemultumirile decuplat de orice declaratii ale ministrilor sai.
Lucrurile sunt clare , cand esti european, bruxelez, daca tot iti tragi si te mandresti de legimitatea ta data de Parlament, atunci minimum bun simt iti spune ca Prim Ministru sa asculti Parlamentul, ala care te’a legitimizat. Eu nu sun fan la intorsii cu cheia (gen “probleme penale”), dar daca tot esti atat de atent la RIGORI si printzipii, ai decenta si demite ministrii banati de Parlament. Asta daca tot ai respect pentru cine ti-a dat puterea si pentru reprezentantii alegatorilor.
Desi se vrea decent, neconvingator Ciolos. Eu ma asteptam de la un bruxelez sa tina cond de standardele democratice, pe care altfel pare ca le admira.
Prea multa increngatura de relatii, ubicuu, nici la Bruxelles, nici in Romania.(Pacat ca s’a bagat in taratze, altfel parea decent)
Da . Nu ma steptam.Mai ales dupa pregatirea de artilerie sulfuroiasa facuta de Liicheanu si Dn Spor, ah, la Grupul de Dialog Sconcos. Gadea , desi impulsiv, nu este un tip puternic. sa te ‘invinga clar unul precum Gadea inseamna ca si tu si pozitia ta sunt foarte foarte slabe.
sorry pt greseli de tastare si gramaticale (“tu si pozitia ta sunteti foarte slabe”, cred ca ar fi mai bine). Sper ca ati prins sensul
Nu pot sa nu ma abtin, prea roieste de vadim-tudoristi pe aici !
E dreptul lor sa se considere mai cu paispe c-aie fiind romani verzi si sa considere toti – cei veniti din afara Romaniei in urma cu paispe secole, paispe ani sau nascuti in Romania, plecati la munca si la studii in afara si reveniti – niste netrebnici !
Eu ma adresez acum celor plecati din Romania, cati or fi citind blogul asta ! Va place cand dati de vreun neamt sau francez sau italian sau ce-o fi el care-si lauda ciocanul in stilul lui Goe ? Sau care isi favorizeaza conationalii in defavoarea imigrantilor ? Sau care se leaga de accentul vostru ? Nu cred ! Daca nu aveati chef sa mergeti pana la primul consulat hai sa ne facem timp, daca nu de dragul lui Ciolos sau al lui Nicusor Dan macar ca sa-i mai dam o laba peste bot lui Goe si alor lui !
Goe, si zici ca ai facut descoperirea secolului, ca Hellvig vine de la Hell care inseamna iad in engleza ? Atata doar ca e neamt. Dar de neamtul roman Stefan Hell ai auzit ? Cum care, cel nascut la Arad in 1962 si care a luat premiul Nobel la Chimie in 2014. Tot iad e ?
Sunt pe aici unii nascuti in Romania, cu studii afara, care lucreaza si afara… fara sa se considere plecati, a căror percepție asupra “democrației” occidentale nu este cu mult diferită de cea prezentată de Marinescu/ArcaluiGoe.
Populațiile au fost aduse în stadiul de râme sclavagiste, purtătoare de datorie, călărite de clanuri securiste. România mai are mult până să ajungă “ca-n vest”, dar recuperează puternic prin bolșevismul prostovanilor pe care tu-i percepi drept… “intelectuali”, și prin stalinismul prostovenesc al otrepelor discrete.
helldvig este evreu-ungur. tatal lui nici nu vorbeste romaneste. hai ,pa
Csolos la Gâdea… alunecos baiatul, unsuros! Nimic nu-i adevărat… nici măcar ceea ce vedem cu ochii noștri. Tipic la ongiști-sorosiști! Omul merge la sigur! Hehehe! Garfield, motanu de pe acoperiș
Scuze. era replica la Steluta. L-am repostat unde trebuie. Inca o data scuze
Timp de 26 de ani, propagandiștii internaționaliști au reușit să inoculeze în mentalul colectiv al românilor ideea falsă că naționalismul este ceva degradant și rușinos, ca un soi de boală venerică, deși chiar în dicționarele americane naționalismul este similar cu patriotismul. Soarta a fost crudă cu flașnetele globalismului fiindcă în SUA – unde viețuiește tătucul lor, George Soros, de la care iau lumină ideologii multiculturali „progresiști” – alegerile au fost câștigate de naționalistul Donald Trump! A sosit timpul ca și românii să-și ia soarta în propriile mâini și țara să iasă din etapa umilitoare și păguboasă de colonie bună de exploatat de către asasinii economici.
Clotilde Armand și Hildegard Brandl sunt personaje apărute de aiurea ca să devină politiciene în România, deși nu au legătură cu neamul nostru și vorbesc groaznic de stâlcit limba română. Prima este o franțuzoaică venită cu pluta în țara noastră, unde s-a înrolat în partidul soroșistului Nicușor Dan, numit inițial USB (Uniunea Salvați Bucureștiul) și devenit ulterior USR (Uniunea Salvați România). A doua a venit cu placa de surfing din Germania pentru retrocedări, cum singură a declarat, după care s-a făcut liberală peste noapte și imediat a primit un loc eligibil pe lista PNL-ului la alegerile parlamentare, de parcă acest partid decăzut nu mai avea alți membri cu merite și vechime, de era musai să aibă o candidată nemțoaică! Probabil că liberalii au rămas sub efectul fenomenului Klaus Werner Iohannis, experimentat cu succes în urmă cu doi ani.
Cine sunt „salvatorii” de la USR?
Nu era suficient că George Soros are președintele României (consiliat de Sandra Pralong, prima directoare a lui Soros în România), marioneta Klaus Iohannis numind, la rândul său, doi șefi în fruntea serviciilor secrete (amândoi evrei și foști angajați/bursieri Soros), guvernul de tehnoratați sau tehnoklauși condus de mercenarul soroșist Ciolos (numit tot de Iohannis) și uriașul aparat de propagandă format din ‘telectualii de la GDS (o bandă antinațională inițiată de Soros personal și Silviu Brucan, alias Saul Bruckner, în ianuarie 1990, un melanj de trompete antiromânești, evrei și români trădători de-a valma), acum are și un partid ca să-și perpetueze puterea și influența în România.
Nu mai este un secret pentru nimeni că impostorii aceștia, care „salvează” tot timpul ceva și musai „uniți”, sunt finanțați de George Soros prin oengeurile sale. Sub ambalajul strălucitor al unor acțiuni generoase, în interesul societății, se urmăresc cu totul alte scopuri decât cele aparente, care rămân doar praf în ochii naivilor. Chestia cu „salvatul” ăstora ne duce cu gândul la elevul Bulă și colegii lui, care umflau zilnic de pe stradă câte o bătrânică și o urcau cu forța în autobuz ca să facă o faptă bună pe zi, așa cum i-a învățat diriginta la școală.
USB (Uniunea Salvați Bucureștiul), după succesul din Capitală la alegerile locale, a devenit națională prin schimbarea denumirii: USR (Uniunea Salvați România), adică Uniunea Soros în România și vizează acum alegerile parlamentare. Trupa din București (USB), de la alegerile locale, a lui Nicușor Dan, liderul „salvatorilor”, era compusă din „români autentici”, așa cum limpede se vede doar citind numele pe care le poartă: Seidler, Bulfon, Oliver Leon Paiusi, Clotilde Armand, Bugner, Berta Vasiliauskaite, Franovici, Vincent Briot, Wring, Dobrev, Antonio Andrusceac. Mă întreb dacă nu o fi și Nicușor Dan ovrei fiindcă mulți din aceștia nu și-au luat nume de familie când au împrumutat identități românești, numele lor complet fiind alcătuit din două prenume. Exemple: Dan Pavel, Radu F. Alexandru, Alexandru Florian, Zoe Petre, Andrei Gheorghe etc… Acum, la alegerile parlamentare, dacă citești lista candidaților USR ai sentimentul că vezi primul comitet central al PCR, după preluarea puterii de către bolșevicii evrei: SEIDLER, GAYRAL, PAL, IURISNITI, WAGNER, SCHUSTER, WIENER, FORGO, TOTH, VERMAN, GORCZYNSKI, KLOYBER, MEMET, MARK, VISLOGUZOV, RETI, GALL, BULFON, KISS, MARUSSI, IANK, ECHERT, SCHUSTER II, SACHETTI, TELEKI.
Istoria se repetă, odraslele evreilor bolșevici din anii de după război vor să conducă din nou România. Dacă, până acum, unii ca Valdimir Tismăneanu, Alexandru Florian sau Patapievici s-au ocupat doar cu propaganda, spălarea creierilor și tâmpirea românilor, acum se pune în practică următorul pas: subjugarea poporului român! „Pas cu pas”, vorba impostorului numit Gauleiter peste colonie.
S-au găsit voci care să afirme, pe platformele de socializare ale internetului, că Iohannis Klaus Werner este vânzător și trădător de neam. Nu este adevărat, fiindcă el nu aparține neamului românesc, iar neamului său nemțesc îi este foarte loial! Nu este greu de remarcat cum se adresează el românilor, ca un arendaș iobagilor sau ca un Gauleiter care cuvântă către turma docilă din colonie, care „trebe” – cum spune el – să se supună, să execute comanda și să voteze cu cine vrea satrapul.
Partidul lui Nicușor Dan, plin de alogeni și secesioniști în Ardeal, așa cum am arătat mai sus, este creatia klaus-wernerului în timpul cățărării pe cadavrele de la „Colectiv”. Acesta l-a sfătuit în noiembrie 2015, după întâlnirea cu așa-zișii „reprezentanți ai strazii” – în fond, oengiștii lui Soros! – să-și facă partid.
De ce este PNL la fel de soroșist ca USR?
Simplu, fiindcă în partidul acesta care poartă aiurea numele de „național” în titlu, fiind plin de alogeni, activează sau au activat mai mulți angajati/bursieri de-ai bătrânului antiromân George Soros. Iată doar trei nume, toți ajunsi pe funcții mari, unele direct răspunzatoare de siguranța natională a României: Eduard Hellvig, Mihai Răzvan Ungureanu și Renate Weber. Toți trei sunt evrei, ca și Soros, deși își ascund originea. Simple coincidențe?
S-a ajuns pur și simplu la terorizarea românilor, prin poliția politică numită Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), încât oamenilor le este frică să spună despre cineva că este evreu, ca să nu fie acuzați de antisemitism. Eu cred că cei care gândesc astfel sunt chiar ei antisemiți și comit un act de discriminare, fiindcă a fi evreu nu este ceva rușinos și nici denumirea în sine nu este peiorativă! Adică, dacă le spui celor din Israel că sunt evrei însemană că-i jignești? Nu înteleg de ce își ascund chiar ei identitatea, aici în România, sub nume românești sau pseudo-germane, când ar trebui să fie mândri că fac parte din poporul ales, așa cum este numit în Biblie.
Eduard Hellvig (hell în limba engleză înseamnă iad, infern) a jucat rolul de „eminenţa cenuşie” paraşutată în anul 2008 la PNL direct din ograda lui Dan Voiculescu, adică de la Partidul Conservator. Dar, înainte de a se înşuruba în politica dâmboviţeană, Hellvig a fost beneficiar al unei burse a Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă, devenind şi coordonatorul filialei din Cluj a acestei fundaţii. Asupra „dragostei” nemărginite pe care o poartă românilor evreul ungur din SUA, George Soros alias György Schwartz, presupun că nu mai este nevoie să insistăm. Este suficient doar să amintim că, pe lângă intenția vădită de dezmembrare a României, datorită fundaţiei acestuia şi a activiştilor din ţara noastră s-a acceptat şi legalizat termenul de rom pentru ţigani, ca să se creeze deliberat confuzia, iar străinii să perceapă România ca fiind ţara romilor! George Soros, cel care finanţează şi Grupul de Dialog Social, plăteşte oameni şi alimentează financiar o reţea de ONG-uri în România care militează împotriva a orice, în funcție de interesele patronului de dincolo de Atlantic. Deci, Eduard Hellvig, omul antiromânului George Soros, era cel mai potrivit la SRI ca sa aibă toate secretele României pe mână. Din bezna minții, nu alta!
Se răsucesc Brătienii în morminte când văd pe mâna căror impostori a încăput partidul lor! Principiul liberal, de la începutul secolului trecut, „Prin noi înşine” a rămas doar istorie, cuvinte bune de bolborosit sforăitor şi demagogic în campanii electorale de către comuniştii şi fasciştii proaspăt vopsiţi în liberali. „Prin noi înşine”… cu „românii” Klaus Werner Iohannis și Hildegard Brandl aduși din afara partidului liberal și așezați în capul mesei imediat ce s-au înscris în partid!
Atât de naţional era partidul condus până în primăvara anului 2014 de Antonescu – amară ironie să porţi numele unui mare patriot român şi tu să fii un xenofil care se înconjoară de alogeni! – încât românii nu se vedeau deloc la vârful partidului. Practic, atunci partidul este condus de tripleta Crin Antonescu (lipovean, după unii găgăuz) – preşedinte, Klaus Iohannis (sas) – prim-vicepreşedinte şi Eduard Hellvig (evreu) – secretar general. În toate apariţiile televizate cu Crin Antonescu și Klaus Iohannis circulând pe holurile Parlamentului, aceștia erau permanent însoţiți, ca o umbră, de piticul Eduard Hellvig.
„Mihai Răzvan Ungureanu nu s-a remarcat prin nimic favorabil României şi românilor. Primul lucru pe care l-a făcut când a devenit ministru de externe a fost montarea portretului Anei Pauker fost ministru comunist de externe, (primul şi principalul comisar al comunismului sovietic în ţara noastră, distrugătoarea României postbelice) pe holurile Ministerului Afacerilor Externe. Ultimul lucru pe care l-a făcut ca ministru de externe a fost dublarea, printr-o ordonanţă de urgenţă, a salariului pe care urma să-l primească (8 000 de euro lunar) în postul pe care urma să plece la Viena (coordonator adjunct la Iniţiativa de cooperare pentru Europa de Sud-Est). Între acestea, Ungureanu a făcut mult rău României şi românilor din ţară şi din jur. La scurt timp după investirea sa ca ministru de externe, Ungureanu a semnat în 2005, cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, cel mai păgubos act din istoria postdecembristă a României, respectiv «Legea pentru ratificarea Protocolului dintre România şi Rusia privind inventarierea relaţiilor bilaterale». Şeful diplomaţiei române a declarat atunci că „Nu există probleme între România şi Rusia”, prin actul respectiv uitându-se atât problema Basarabiei cât şi problema tezaurului românesc confiscat de Lenin în 1918. Şi românii din Ungaria şi din Transilvania sunt supăraţi pe Mihai Răzvan Ungureanu pentru modul mişelesc şi păgubos în care a negociat recuperarea bunurilor Fundaţiei Gojdu din Budapesta, cu destinaţie testamentară pentru bursele românilor din Transilvania şi din Ungaria. În primul său an de ministeriat, Ungureanu a negociat pe furiş şi a semnat pe sub masă «Acordul referitor la înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Ungare Gojdu», prin care a fost exclus moştenitorul testamentar. Acordul a fost semnat la Bucureşti, în data de 20 octombrie 2005, cu ocazia unei reuniuni comune a guvernelor României şi Ungariei, de către ministrul român de externe Mihai Răzvan Ungureanu şi de către omologul său ungar Ferenc Somogy, fiind ratificat de partea română prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 183/2005. Acest acord a fost negociat, semnat şi ratificat după ce, în decembrie 2004, Curţile Gojdu din Budapesta au trecut în proprietatea companiei israeliene Autoker Holding Rt, fiindu-i vândute de Primăria sectorului 7 din Budapesta.” (https://searchnewsglobal.wordpress.com/2013/09/25/mihai-razvan-ungureanu-agent-strain/)
Renate Weber a fost preşedinte al Consiliului National al Fundaţiei pentru o Societate Deschisa (Soros) în perioadele 1998 – 2005 şi martie 2006 – noiembrie 2007. Aceeaşi doamnă este europarlamentar și membră a Grupului Spinelli, al federaliştilor europeni care susţin desfiinţare statelor naţionale. Pentru Renate Weber şi restul federaliştilor din PNL a devenit deranjant atributul „naţional” din denumirea partidului din care fac parte. „Naţionalismul este o ideologie a trecutului. Obiectivul nostru este acela al unei Europe federale şi post-naţionale, al unei Europe a cetăţenilor.”(Fragment din Manifestul Grupului Spinelli: http://www.dw.de/va-merge-pnl-pe-linia-federalismului-european/a-17379489)!
Tot europarlamentar PNL era şi „românul neaoş” Ovidiu Silaghi, cel urmărit penal pentru trafic de influenţă şi „mazilit” în Parlamentul European de la Bruxelles din 4 septembrie 2013, de către Crin Antonescu, ca să fie protejat şi uitat de DNA. S-a așternut liniștea și peste dosarul lui Silaghi de la DNA…
La PNL mai activează şi ungurul Ludovic Orban, tras acuma pe linie moartă. Fratele lui, Leonard Orban, este azi consilierul lui Klaus Werner Iohannis, cu ani în urmă el fiind primul comisar european din România, selectat după principiul „political correctness”, deci musai de altă etnie decât cea majoritară în țara de proveniență. Cine ştie câţi alţi alogeni, cu nume româneşti de împrumut, s-au mai adăpostit sub pulpana primitoare a paltonului de vreme rea, partid liberal numit şi „naţional”? Nu trebuie neglijată masoneria, PNL fiind partidul în care s-au aciuat cei mai mulţi masoni!
Pentru Crin Antonescu, pe vremea când era şeful suprem al liberalilor cei „naţionali”, iată că noi, ceilalţi, eram nişte plebei dintr-o adunătură pestriţă: „Liberali înseamnă să lucrăm cu şi pentru indivizi, nu cu gloate, nu cu mulţimi.” Citat din cugetările antonesciene. Băi, porumbac repetent, gloata asta nenorocită v-a făcut mari, pe tine şi pe nevastă-ta! Nu ţi-e ruşine să faci clasificări înjositoare şi discriminatorii?
Ce ne-a mai rămas de făcut?
După ce m-am convins că în 2014 rezultatul alegerilor prezidențiale a fost trucat și Iohannis a fost numit președinte de forțe oculte, fără să câștige la vot, m-am jurat că nu mai votez în viața mea și o să mă țin de cuvânt. Atunci blatul a fost acceptat de Ponta sub presiunea masei de manevră scoasă în stradă la București și Cluj, unde era deja pregătit Referendumul pentru „independența” Transilvaniei dacă nu ieșea Iohannis președinte. Șantajat cu războiul civil și dezmembrarea României, pe de o parte și momit cu promisiunea că va ramâne premier, pe cealaltă parte, Ponta a acceptat numirea sasului ca președinte. Astfel, după semnarea pactului cu diavolul, Ponta a apărut pe ecranul televizorului, la ora 21:30, ca să-și anunțe „înfrângerea”, deși cei de la BEC nici nu începuseră numărătoare voturilor. Politica „biciului și a zăhărelului” inventată de Adolf Hitler a dat roade din nou!
Electoratul care va vota cu PNL si USR se încadrează în unul dintre cele trei tipare: neinformați, sinecuriști (finanțați din surse dubioase) sau trădători de țară. Românii patrioți, care-și iubesc țara cu adevărat și doresc ca România să nu mai fie o colonie bună de muls, cu oameni săraci într-o țară bogată, pot să voteze cu orice formațiune politică, dacă aceasta nu este susținătoare a intereselor străine și a mercenarilor bruxellezi ai guvernului actual. Personal, daca aș merge la vot acum, la parlamentare, probabil că m-aș orienta spre un partid naționalist, către cel care mi se pare că are șanse mai mari să treacă pragul electoral.
Din păcate, am asistat la o nouă manevră a serviciilor secrete, SRI nășind o serie de partide nationaliste, apărute peste noapte, ca să fie siguri că se disipează voturile și nu face nimeni dintre naționaliști pragul electoral de 5%! Sunt și „nationalisti” ciudați, xenofili, iubitori ai alogenilor. Actorul Florin Zamfirescu este unul dintre aceștia. El susține că-i naționalist, deși este pupător de târtiță nemțească. În 2014 era un agent electoral iohannist foarte vocal! Acum s-a dat de trei ori peste cap și a devenit naționalist la PRM. Se răsucește Vadim în pământ, mai ales că scrisese de toate ticăloșiile comise de sasul cu comportament antiromânesc!
Ca să vedeți cât de ușor devin românii victimele manipulării prin mass-media, în toate țările UE partidele nationaliste au cîștigat mare parte din electorat și au un suport popular fantastic, doar în România nu sunt votate!
Marius Albin MARINESCU
După cum se vede, băsiştii detracaţi nu se dau prinşi cu una cu două. Cum aşa ceva? Păi, la câte grozăvii au făcut, pur şi simplu le este imposibil! Ceauşescu de ce nu s-a retras de bună voie? Aşa şi ei! Niciodată, băieţi!
Pe surse, verdictul CNATDCU este favorabil hoaţei, mai mult, CSM-ul îi pregăteşte un al treilea mandat! In zadar anunţă Ghiţă că deţine documente privind implicarea marelui mutălău în afacerea Schweighofer, în zadar strigă el lumii despre incursiunile atletei justiţiei în podgoriile patriei, braţ la braţ cu “interlopii”! Nimeni nu cercetează nimic! In zadar au zgârmat agentii Black Cube sub şoriciul gros al vieriţei: marea muşama neagră acoperă conştiincios tot puroiul!
Iata, vin algerile! Evident că binomul va juca tare, la rupere! Vor frauda alegerile, fix la numărătoare şi exact atât cât le trebuie, ca să iasă din pălărie metre Csollosh cu cohota lui de securişti şi cozi de topor.
Acu’să te văd popor român, nu-i aşa că te pregăteşti să laşi iar capul în jos şi să te pui resemnat pe băut poşircă, aşa cum te îndeamnă nenorocitul de Celentano?…
Ciprian – November 20th, 2016 at 16:10 none Comment author #19365 on Tehnici de campanie: iohannism, cioloșism, binomism. by Contele de Saint Germain
Off topic
Acum 3 ore Comisia de Etica si Deontologie a Univeritatii de Vest a hotarat ca sesizarea lui Ciuvica de plagiat in cazul Lulutei este nefondata.
De Luluta este nevoie, Pe Victor Ponta trebuia sa-l umple de respect.
Dacă americanii decid că Luluța e fată mare, poți tu sa-i contrazici? Stai să vezi ”Planul B” la alegeri! Hehehe! Garfield, motanu de pe acoperiș
Povesti ardelenesti in articolul contelui, nimic deosebit nu se va intampla, actorii sunt plasati la locul lor de regizor, aceiasi piesa intr-o interpretare usor modificata pt a deruta publicul, cei care ar urma sa fie sacrificati si-au invatat deja rolul, sau cum ar zice un hatru, aceiasi Marie cu alta palarie…
Romania nu se curata pana nu face curat in servicii…Am ajuns o tara prizoniera a unor structuri oculte, capabile sa modeleze realitatea in conformitate cu propriile interese.Au infiltrat partide, redacții, oengeuri, sindicate,asociații profesionale, medii universitare, justitie si ce mai ramane…De aici si senzatia ca nimic nu pare a fi ceea ce este…”Realitatea” indusă de aceste structuri trebuie supusă unor grile hermeneutice capabile sa devoaleze urzeala artizanilor de la butoane…Totul se traduce in pierdere de timp,nervi, energie si oportunități…si ce-i mai grav, in neîncredere, principalul capital social in lumea moderna. Cine curata grajdurile lui Augias?
asta spun si eu demult : ca partidele politice si democratia au fost deturnate de servicii prin infiltrari aducatoare COABITARI ticaloase precum cea din 2012 . Auzim astazi ca PSD ii va propune pe Georgian Pop sau Cazanciuc intr-un posibil guvern dupa ce si-au demonstratanii trecuti netrebnicia sprijinind sistemul securist represiv .
Din pacate atat PNL a fost distrus prin infiltrare cu basisti/securisti cat si PSD cu Ponta sau Dragnea care au jucat precum le-au dictat serviciile .
DLDE cu Daniel Constantin alt slugoi al sistemului , PRU este doar o caleasca electorala pentru securistul Ghita si gasca sa .
Aceste alegeri pot in cel mai fericit caz sa ne scape de Csolos dar nu pot schimba peisajul securistoid prijinit de ambasade
Iar ai aparut cu mizeriile tale? Ai postat asa ceva si in Cotidianul si te-ai umplut de minusuri. Tot aruncati cu minciuni doar doar mai luati niste voturi
Ia de aici exprimare de la tatucul tau, gauleiterul Joha:„La noi aceasta cutumă incă nu este bine cunoscuta si nu este bine respectata. Pentru a acoperi această lacuna cutumara am hotarat să fac invitatiile asa cum bine stiti”. Si asta pe un ton ingamfat, cu un aer superior, explicand de ce a făcut invitatiile la Ziua Nationala in afara protocolului, taind de pe lista persoanele pe care, pur si simplu, nu le-a vrut alaturi de el! Gauleiterul nu a aflat de CUTUMIAR
Hm… Optimismul dumneavoastră este de-a dreptul debordant. Parca văd tinerii frumoși și liberi scoși pe strada ca s-au furat alegerile. Sau pur și simplu îi lasă pe pesedei sa facă guvernul și după șase luni începe ceva nemaivăzut de genul scandalului din USL din 2014 și se reface “guvernul meu”…
România nu mai are alta rezerva în afară de norocul de care vorbea Petrache Carp…
România are o rezervă uriașă de securiști proști.
Da, Petrache al tau spunea ca romanii nu au nevoie de politicieni pentru ca au noroc, dar a uitat sa spuna ca, drept compensare, au ghinionul de a avea o multime de idioti utili.
Conte, Optimismul dvs este molipsitor! Eu sper ca serviciile secrete sa-si dovedeasca profesionalismul si sa deturneze rezultatele alegerilor pe fagasul lor corect, chiar daca va trebui sa organizeze niste demonstratii impotriva partidelor proruse si antieuropene (PSD si ALDE).
Stimati prieteni, Sunt eu – vestitul Florin, veniti-va in fire, afirmatia mea a fost o ironie! Cel care gandeste ceea ce am spus eu, o spune altfel…