Săptămâna marilor clarificări
Emoții mari la vârf! Olimpul românesc fierbe. Știți cum se numește cel mai înalt vârf al Olimpului? V-ați grăbit spunând Iohannis. Mă refeream la piscul maxim din Olimpul grecesc. Acesta se numește Mytikas (Nașul). Orice asociere tendențioasă între cele două nume ale celor două supremații se face pe răspundere proprie. Tot ce-am vrut eu să spun este că până și preaputernicii zei au momentele lor de clătinare. A început o săptămână ca noaptea de dinaintea unui transplant major. Pentru mulți grei, o întrebare eclipsează totul: va mai răsări mâine soarele pe strada noastră sau nu? Doamna Gorghiu este pe făraș. Singură s-a recomandat măturii când a promis că dacă, după aceste alegeri, PNL nu va fi la guvernare, domnia sa va descăleca din jilțul brătienilor. Sigur, minuni s-au mai văzut, dar, chiar așa? În fine, până la urmă doamna Gorghiu reprezintă o miză doar pentru sine. Să nu ne…
Două tăceri asurzitoare
Preşedintele Johannis tace. Până şi Ambasada SUA tace. O fi o glumă toată povestea asta cu interceptările pentru justiţie?! Sau o măciucă abătută din senin, care i-a năucit pentru o clipă pe cei întâlniţi în cale? (more…)
ZEUS de pe moviliţă
Sunt oameni care se duc la serviciu cu plăcere. De-abia aşteaptă să ajungă în faţa calculatorului şi, cu nările gâdilate de aroma cafelei fierbinţi de la prima oră, să se dedea privatelor delicii remunerate: solitaire, facebook, messenger, presă etc. (more…)