Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]

Nimeni nu contestă rolul de superputere al SUA şi anumite drepturi subintelese care decurg de aici. Lecţiile istoriei sunt clare şi, că ne place sau nu, ori ţinem cont de ele ori introducem în buget o linie nouă de finanţare pentru hrănirea excesului de orgoliu naţional. Nicolae Ceauşescu ne-a supus unui astfel de experiment când a decis ca în numele independenţei politice să reducă dependenţa economică a ţării prin plata anticipată şi forţată a tuturor datoriilor externe. Consecinţele se cunosc: un popor întors cu câteva decenii în urmă pe axa civilizaţiei, incluzând aici nu doar limitarea drastică a dreptului la informare (program TV de 2 ore pe zi, cenzurarea comunicării şi a circulaţiei libere) ci şi privarea acestuia de o alimentaţie normală şi de un planing familial autodeterminat.
De când şi-au pierdut pe drum polul de contrapondere în exercitarea influenţei geo-politice care multă vreme a fost URSS, SUA şi-au concentrat gradual şi obsesiv strategiile de politică externă pe două principii cardinale: prezervarea unipolarităţii primită în dar de la Gorbaciov şi Elţin prin destructurarea URSS şi menţinerea oricărui conflict deschis cât mai departe de propriile teritorii.
Aşa se explică interesul major pe care SUA îl demonstrează în ultimii ani (dar mai ales după inflamarea situaţiei din Ucraina) faţă de Polonia şi România. Construirea, pe teritoriul acestor ţări, de baze militare (aeroporturi, scuturi antirachetă, structuri operaţionale), dislocarea de trupe şi tehnică de luptă, organizarea de manevre comune etc. sunt realităţi de netăgăduit care presupun costuri uriaşe şi reformularea unor ecuaţii globale de securitate. Inevitabil, odată cu acceptarea unui rol din ce în ce mai interactiv în cadrul NATO, şi Polonia şi România au consimţit să cedeze o parte din suveranitatea lor naţională comandantului suprem al acestei structuri mamut care trebuie să beneficieze de consistente libertăţi transteritoriale pentru a-şi îndeplinii misiunile în cele mai bune condiţii.
Doar că, în schimbul acestei cedări de suveranitate, cele două ţări (şi veţi vedea de ce le analizez la pachet) primesc prea puţine beneficii şi enorm de multe constrângeri. SUA le tratează cu autoritarism, comportamentul americanilor fiind adeseori mai aproape de unul propriu cuceritorilor decât de unul fratern binevoitor.
În schimbul unor promisiuni de protecţie militară totală (pe care, până acum, nu le-au demonstrat decât prin angajamente bine împănate retoric), SUA au supus România la sacrificii disproporţionate. Nu voi insista asupra contractelor oneroase privind achiziţionarea unor avioane de luptă la mâna a doua şi nici asupra altor aranjamente economice cel puţin la fel de dubioase (Bechtel, Chevron etc.); voi aminti doar de impunerea nedemocratică a unui preşedinte ilegitim după referendumul din 2013. Nu le-a păsat americanilor de voinţa a 7.5 milioane de români, nici de experimentul lor contra naturii de a crea în România un sistem de aşa zisă justiţie independentă în jurul unor monumente de corupţie şi vulnerabilitate la şantaj.
Printr-o aroganţă tipică stupizilor vremelnic invulnerabili, cei de la Departamentul de Stat al SUA au ales să răspundă poporului român dându-i cu tifla, nesocotindu-i voinţa zdrobitor exprimată. Acestui popor român care, după ce i-a aşteptat zadarnic pe americani o jumătate de secol, a găsit totuşi forţa de a le deschide porţile cu cel mai consistent entuziasm dintre toate ţările europene fost comuniste.
M-am tot întrebat cum de o superputere care e recunoscută pentru modul în care îşi respectă propriii cetăţeni alege, într-o ţară precum România, să stimuleze oprobriul popular? Şi asta în condiţiile în care i-ar fi extrem de uşor, lăsând lucrurile să evolueze în matca lor firească, să-şi atragă de partea ei majorităţi consistente. Am găsit nişte explicaţii, la vremea respectivă,pentru comportamentul agresiv şi sfidător a doi trişti vechili ai Washington-ului: Mark Gitenstein şi Philip Gordon. Pur şi simplu ne dispreţuiau. Pur şi simplu nu-i interesa democraţia decât ca pretext propagandistic.
Citind presa de azi am avut însă surpriza (într-un fel consolatoare) să constat că nu doar cu România se poartă americanii astfel. Când un ministru de externe al Poloniei (încă în funcţie) declară „Alianța cu SUA nu valorează doi bani. Mai rău ne face, creează un fals sentiment de securitate. Un rahat! O să ajungem să ne certăm cu nemții, cu rușii, dar o să credem că totul e super fiindcă le-o sugem americanilor. Niște ratați”, parcă tabloul nu se mai rezumă doar la un răzleţ nor negru deasupra României . Din cauza nesăbuitei aroganţe americane o încărcare electrică de furtună pare a se extinde pe o zonă europeană mult mai largă (să nu uităm că nici compatrioţii doamnei Merkel nu au fost foarte fericiţi când au aflat că telefoanele cancelarului lor au fost ascultate ilegal de CIA).
Fac un apel către reprezentanţii SUA la Bucureşti: încetaţi să ne mai dispreţuiţi. Încetaţi să ne mai minţiţi că justiţia adevărată ar fi reprezentată de acest comando de gangsteri care o conduce astăzi, navigând printre clanuri şi reţele infracţionale nu ca un spărgător de ghiaţă, cum ar trebui, ci ca un factor nutriţional dispus să le fortifice. Mizaţi pe solidaritatea poporului român şi nu pe complicitatea unor conducători vremelnici care sunt dispuşi să-şi vândă fraţi, naţie, suflet, doar ca să mai rămână o zi în plus în jilţuri pe care le-au compromis.
Ce-o să faceţi dacă vor apărea (aşa cum se sugerează) înregistrări compromiţătoare cu personajele voastre fanion în ale “justiţiei independente şi luptei anticorupţie din România”? Le veţi apăra în continuare, în pofida evidenţelor, bunului simţ şi a dreptăţii, legându-vă numele de o farsă sinistră cu care deja v-a asociat până peste cap Traian Băsescu?
Vreţi credibilitate pentru declaraţiile voastre pline de emfază privind apărarea justiţiei? Cereţi-i lui Traian Băsescu să demisioneze şi să se supună deîndată rigorilor acesteia. Ţinându-l în braţe după tot acest scandal în care ştiţi mai bine decât noi cât este de implicat, nu faceţi altceva decât să pierdeţi în continuare încrederea şi simpatia românilor.

Contele de Saint GermainEditorialeBechtel,Chevron,CIA,Departamentul de Stat al SUA,Eltin,Gorbaciov,NATO,Nicolae Ceauşescu,PoloniaNimeni nu contestă rolul de superputere al SUA şi anumite drepturi subintelese care decurg de aici. Lecţiile istoriei sunt clare şi, că ne place sau nu, ori ţinem cont de ele ori introducem în buget o linie nouă de finanţare pentru hrănirea excesului de orgoliu naţional. Nicolae Ceauşescu ne-a...Blog politic si polemic