Quo Vadis, Mircea Cartărescu?
(Acest comentariu a fost postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Cartarescu intitulat „Satyricon”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-satyricon-923039.html)
Mircea Cărtărescu iese azi la rampă cu un Satyricon dâmbovițean. Se recomandă astfel, inevitabil, drept un Petronius al actualității. De ce nu?
Intrând în alegoria propusă, vom descoperi, prin echivalare, că așa cum Petronius, autorul Satyricon, era unul dintre curtenii favoriți ai împăratului Nero și MC, autorul editorialului cu același nume este unul dintre intelectualii favoriți ai președintelui Băsescu. Tocmai de aceea, probabil, în Satyriconul său cu mai mulți Trimalchio, atunci când pune lupa pe Bercea Mondial, MC nu-și permite a zări în anturajul acestuia pe Traian Băsescu prins în hora gitană și nici pe Maria Băsescu însemnată cu un colier de gintă.
Petronius era caracterizat în epocă prin „lenevie și amoralitate și printr-o atitudine laudativă”, servilă, față de Nero. Orice asemănare cu dublul său de azi e pe răspunderea cui crede în ea.
S-a intâmplat insă ca lui Nero să îi ia mințile puterea. Pentru a se răzbuna pe creștini el dă foc Romei, apoi îi învinovățește pe aceștia de dezasatru și lansează prigoana împotriva lor.
Petronius, într-un acces de demnitate, condamnă incendierea Romei de către împărat, ceea ce-l aruncă în dizgrație și îl împinge în final la sinucidere.
Wikipedia îl descrie pe Nero drept „un împărat meschin, incompetent și crud, dar manipulat prin lingușirile și uneltirile curtenilor săi. Cruzimile, stoarcerile de bani și totala nepricepere a lui Nero pentru treburile publice, au produs mari dereglări în maÈ™ina administrației tradiționale a imperiului, lăsată acum pe seama unor intriganți È™i jecmănitori ai banului public. Starea financiară era falimentară în urma risipei neroniene”.
Paralelismele ce se pot face cu prezentul sunt tulburătoare. Nu știu dacă, apelând la metafora Satyricon, Mircea Cărtărescu s-a gândit și la această prelungire a ei. Oricum, istoria ne-a arătat că e dispusă să repete anumite lecții până când lumea le pricepe. Dacă nu prin înțelepciune atunci pe proprie piele.
Voi încheia cu titlul unui roman celebru, în care Petronius și Nero sunt personaje și pentru care Henryk Sienkiewicz, a primit, în 1905, Premiul Nobel: Quo Vadis.
România e în flăcări! Quo Vadis, Mircea Cărtărescu?
https://www.conteledesaintgermain.ro/quo-vadis-mircea-cartarescu/04-03-2011EditorialePolemiceBercea Mondial,Mircea Cartarescu,Nero,Petronius,Quo Vadis,Satyricon,Senatul EVZ,Traian Basescu(Acest comentariu a fost postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Cartarescu intitulat 'Satyricon', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-satyricon-923039.html) Mircea Cărtărescu iese azi la rampă cu un Satyricon dâmbovițean. Se recomandă astfel, inevitabil, drept un Petronius al actualității. De ce nu? Intrând în alegoria propusă, vom...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
@CdSG
Am inteles pozitia, multumesc pentru raspuns. O singura precizare, daca-mi este permis. Procentul din populatie care este influentat de dl. Plesu este total nesemnificativ comparativ cu cei care probabil ca nici nu au auzit de dl. Plesu; si din pacate astia din urma vor decide soarta tarii iar ei sunt mai interesati de raspunsuri la problemele care tin capul de afis.
P.S. Ireconciliabil mi se pare extrem de categoric. Stiam ca spiritele superioare au totusi un optimism retinut. Cliseul „never say never” are totusi ceva substanta.
@CdSG @Piticul Prono si alti analisti de pe blog
Mesajul meu de ultras de stadion a ramas fara raspuns. E ok, poate considerati ca nu merit un raspuns si pot intelege chestia asta. Am totusi o intrebare simpa, care nu are nici o legatura cu cele de mai sus.Tinand cont de faptul ca presa astazi a fost dominata ( si a vuit de comentarii) de trei subiecte importante (verdictul final in cazul Voiculescu, copierea de catre USL a Codului Muncii propus de guvern, cod pentru care aceeasi Uniune a introdus o motiune si faptul ca un membru PSD a fost exclus din partid pentru ca a indraznit sa trimita o scrisoare deschisa) deci tinand cont de toate acestea cum de analistii de pe acest blog, nu au comentat absolut nimic, continuand aceeasi discutie sterila legata de Plesu, intoarsa pe toate partile si fada ca o supa reincalzita. Cum de nimeni nu a comentat absolut nimic respectand parca un cod al tacerii. Daca cineva de pe blog considera de cuviinta sa raspunda, am o rugaminte sa nu-mi insultati inteligenta (asa cum nici eu nu o insult pe a voastra) si sa veniti cu clisee de genul „da, e adevarat, dar si ceilalti sa vezi ce-au facut…” Ma intereseaza numai ce-au facut astia de data asta si parerile voastre ale celor de pe acest blog legate doar de cele mentionate si nu in comparatie cu ceilalti. Ceilalti stiu ce-au facut si mai discutam despre ei cand vor tine capul de afis. evident aveti si varianta tacerii si ignorarii unui simplu ultras de stadion.
Am adresat intrebarea pe acest blog si nu pe forum tocmai pentru a nu fi acuzat de lovituri pe la spate
Draga CdST, in ceea ce ma priveste (nu ma pot pronunta in numele celorlalti) am considerat ca raspunsul meu si apoi raspunsul tau la raspunsul meu au avut rostul sa lamureasca niste lucruri intre noi doi. Daca tot continuam cu raspuns la raspuns, nu se mai termina niciodata. Apoi mai e un lucru: din postarile noastre de pana acum rezulta cat se poate de clar ca parerile noastre politice sunt ireconciliabile. Ar fi inutil si cronofag sa ne irosim energia incercand sa il convertim pe celalalt. Cat despre intrebarea ta, raspunsul meu e simplu si, probabil, te va dezamagi: subiectele de care vorbesti mi se par minore. De Voiculescu se stie de ani de zile ca a fost informator (doar de-acolo i-a venit porecla Felix Motanul). Dupa ce a fost neincetat atacat pe aceasta acuza (considerata certitudine), acum cand a venit confirmarea chiar nu mai conteaza. Daca i s-ar fi respectat prezumtia de nevinovatie si, pana la aceasta decizie definitiva, nu l-ar fi atacat nimeni, as mai intelege sa fi considerat aceasta confirmare un eveniment. Asa insa…
Codul Muncii, nu te face ca nu pricepi, este un pretext atat pentru putere (sa forteze asumarea pentru ceva care nu e urgent) cat si pentru opozitie (sa mai depuna o motiune de cenzura). Din ce-am urmarit la televizor, se pare ca exista totusi cateva diferente majore intre CM propus acum de putere si cel depus cu mai bine de un an inainte de opozitie (cand USL nici nu era constituita). Iar aia cu suspendarea unui membru PSD chiar ca e de „si altele”. Daca acuzi PSD in acest caz de lipsa de democratie, atunci ce sa mai spunem de PDL care nu-si lasa parlamentarii sa voteze la motiuni, din teama de tradare ?
Pentru mine tema Plesu e mai importanta decat toate cele trei subiecte propuse de tine la un loc, pentru ca eu cred ca noi, romanii, suntem deficitari exact la capitolul unde poate influenta foarte mult dl. Plesu: la capitolul caracter.
@Piticul Prono
Interesanta ideea si inchegat prezentata (am votat-o). Din pacate timpul nu-mi permite sa raspund pe masura. Totusi chiar si asa din pozitia mea de „ultras de stadion” am sa incerc sa clarific cateva mici amanunte. Ca o mica paranteza; desi gazda noastra si-a exprimat pozitia vis-a-vis de ultrasii de stadion si a mentionat ca nu le raspunde se pare ca a facut o exceptie cu mine (dovada postarea ta de aici si aparitia ei la rubrica musafiri pe blog – deci indirect m-a bagat in seama). Revin. Te rog sa ma crezi ca nu am nimic personal cu Contele de Saint Germain ca om, ba chiar apreciez stilul lui scriitoricesc, cu mult peste al nostru. Ce nu apreciez este incapatanarea contelui de-a ne impune ( cu atat mai mult cu cat o face la modul subtil si erudit) o concluzie si o parere personala care devine partizana pentru o tabara nu in sine ci tocmai prin lipsa de partizanat fata de cealalta tabara. Critica-l pe Basescu (foarte bine faci) dar nu-mi impune mie o alta solutie care nu e solutie buna. Nu-mi oferi un dar otravit si daca vezi ca nu-mi place nu incerca sa mi-l bagi pe gat cu forta. Ca ce tot ai facut apel la mitologie hai sa ne ducem in Troia si eu ma erijez in Laocoon si-ti spun „Timeo Danaos et dona ferentes”. Calul lui Ulisse le-a fost fatal troienilor desi a fost un dar. Nu-mi oferi ceva ce e la fel de rau.
Incearca sa citesti si in spiritul nu numai in litera celor scrise de mine aici sau pe forum. Il apreciez pe conte prin cum scrie, nu apreciez ce scrie. Nu incerca sa-mi inlocuiesti un ticalos, oferindu-mi alt ticalos. Daca esti un spirit superior spune-mi mai bine ce sa fac sa ma feresc de ticalosi, sau cum ii pot forta pe ticalosi sa nu mai fie asa.
Am sa continui sa ma exprim la fel pe forum atata timp cat intrevad un dar otravit si-mi este atacata libertatea de a-l refuza.
Draga CST,
Spui ca am facut o exceptie cu tine publicand comentariul Piticului Prono. Mai fac una, raspunzandu-ti personal. Nu sunt convins ca nu e o greseala dar, daca e, mi-o asum. In general, cand ii raspunzi cuiva care te injura si te jigneste pe unde te prinde, se interpreteaza ca un gest de slabiciune, un semn ca ai fost „atins”. Iar pentru atacator devine o incurajare sa continue tot asa. Vom vedea ulterior cat de valabila este aceasta teorie.
Azi esti oaspetele meu pe blog, asa ca iti acord ospitalitatea cuvenita.
Ma acuzi in mai multe locuri din scrisoarea ta ca incerc sa-ti impun si sa impun, in general, o „solutie care nu e solutia buna”. In primul rand ca „solutia buna” nu este un monopol al cuiva care sa scoata in ilegalitate pe oricine are alta parere. Tu crezi ca e „asta”, eu cred ca e „aia”. Unde-i crima? Apoi, verbul „a impune” presupune un uz de forta. Prin ce te-am abuzat? Prin faptul ca prezint niste argumente care ti se par incorecte sau partizane? Dar e plin forumul de astfel de argumente, de-o parte si de alta, mult mai criticabile decat ale mele. Acelea te lasa rece. Cele care te irita si te fac agresiv sunt ale mele. Inseamna ca as putea s-o iau ca pe un compliment, nu?
Cineva, daca nu ma insel Excelsior, spunea un lucru foarte adevarat: noi, astia, care gravitam in zona de influenta a forumului de pe EVZ, suntem doar cateva sute, hai sa zicem cateva mii, poftim, zece mii! Este miza dezbaterii noastre una electorala? Se decide cumva, pe acest forum, soarta viitoarelor alegeri? Nicidecum. Si atunci de ce atata frenezie de mahala? Dezbaterea noastra este (sau ar trebui sa fie) doar o lupta de idei si de argumente intre editorialisti, pe de o parte si „postaci” pe de alta. Ce rost sa aiba, atunci, intr-o astfel de lupta, jigniri, injuraturi, atacuri la persoana (culmea, la o persoana necunoscuta) si, in general, o patima primara, degradanta mai mult pentru atacator decat pentru atacat?
Cu toata sincera mea nedumerire te intreb: prin ce merit eu atata mobilizare de forte din partea ta, atata devotament in a incerca sa-mi vii de hac? Atata risipa de idei pentru a inventa ceva care sa ma anihileze? M-ai clonat, te-ai dedublat in nick-uri diferite pe care le-ai pus sa dialogheze intre ele intr-o armonie denigratoare in subsolul postarilor mele, mi-ai reprodus fragmente de pe blog, chipurile compromitatoare, de parca daca as avea ceva de ascuns as ascunde pe blog…in fine, o intreaga nebunie, ca si cum eu as fi Madona iar tu fanul ala de care ea incearca sa se fereasca cu CIA-ul.
Crede-ma, mai mult ma flatezi decat sa ma demobilizezi. Uneori ma consideri in solda cuiva (ba Vantu, ba Patriciu, mai nou Iliescu) – desi, sunt convins, in intimitatea ta recunosti ca nu sunt genul – alteori un biet plagiator (desi, cand e cazul, ghilimelele nu lipsesc), alteori un profet mincinos. Apropo, iti spun asta inchipuindu-ma cu tine la masa, cu o cafea in fata: profetia cu UDMR-ul chiar s-a adeverit. Kelemen Hunor a fost ales iar sucursala din zona in care avusese loc intalnirea pe care am evocat-o chiar a trecut de partea USL, semnand un pact cu aceasta alianta.
Draga CST, azi e duminica si, dupa cum vezi, ti-am dedicat o buna parte din ea tie. Ca vei aprecia sau nu, raspunsul e la tine. Unii vor zice ca sunt masochist, tu poate vei considera ca ti-am oferit un dar otravit si ca-ti atac libertatea de a-l refuza. Asa ca sa incheiem pe un ton neutru: hai Real!. Madrid!!
@CSG
Onorat de raspunsul adresat unui ultras de stadion si apreciat comentariul (votat).
Raspunsul pe scurt. Daca timpul sau conjunctura vor permite sau favoriza revenirea pe subiect in viitor, voi dezvolta. O iau rapid pe punctele principale:
Spui ca unele (multe) postari ma lasa rece, desi sunt mult mai criticabile decat ale tale. Perfect adevarat si asta pentru ca pe acelea nu le consider nici macar demne de luat in seama. Vin de la oameni limitati (usor de dedus) nu de la spiritualitati superioare ca tine (da, este un compliment si este sincer). Asta este cauza pnetru care devin „agresiv” la ale tale, pentru ca vin de la un erudit si asta le confera un potential pericol daca nu sunt tinute in frau, sau sunt prea partizane pentru o tabara care nu merita acest partizanat.
Spui ca Excelsior sustinea ca pe forum nu se castiga alegerile. De acord (apropos desi nu sunt intotdeauna de acord cu Excelsior nu l-am „atacat”, pana acum, pentru ca el nu incearca sa sustina o tabara sau alta; se mentine oarecum neutru). Deci pe forum nu castigam alegeri, dar am putea s-o facem daca ne adresam nu pe forum ci inafara, iar forumul este doar stadionul pe care ne antrenam.
Daca vei crede ce urmeaza sa-ti spun este strict problema ta. Eu contele de saint tropez nu te-am clonat si nu m-am dedublat niciodata. Tot ce am avut de spus am spus sub nickname-ul meu, chiar daca uneori dur, sau malitios, sau insinuant, sau rautacios. Nu sunt singurul care posteaza contra ta (mult mai suculent decat o fac eu). Nu stiu si nici nu am urmarit daca am fost la randul meu clonat, dar eu tot ce am avut de spus am spus sub numele de contele de saint tropez. Am cochetat doar cu ideea de-a-mi schimba nickul in jandarmul din saint tropez, dar am renuntat. Daca as fi facut-o as fi anuntat public schimbarea.
Ultima. Nu, nu te cred in solda cuiva si deci cu atat mai mult potential far calauzitor. Daca as fi crezut ca esti in solda cuiva te-as fi lasat in pace.
Daca am injurat (repet sun numele de contele de saint tropez) sau am avut comportament de uslas de stadion cer scuze, dar am facut-o nu la adresa omului pe care intr-adevar nu-l cunosc ci la adresa ideii. Sau daca vrei, uite recunosc public, te atac pentru ca te admir si cand admiram ceva si simtim ca prsonajul aprecierii noastre se departeaza de imaginea pe care ne-am format-o despre el, devenim rai. Cam ca atunci cand, copii fiind, aflam ca am fost mintiti de parinti care ne-au spus ca Mos Craciun exista si de fapt descoperim crudul adevar. Ai grija conte ce faci cu darul tau ca poate deveni periculos pentru multi, foarte multi oameni.
O zi buna.
Raspuns pentru Contele de Saint Tropez
Artista, Dolarii si Politicienii
Aparenta obsesie a CSG asupra lui Plesu, Liiceanu, Cartarascu pe de o parte, Patriciu pe de alta parte si mitologia politica actuala poate fi interpretata ca mondenitate snoaba. Daca insa incercam sa dam persoanele la o parte si sa ajungem un pic la tipologiile/segmentele pe care la reprezinta, apare o alta perspectiva. Relatia intelectualilor cu lumea de afaceri si cu puterea politica. Si cu societatea in general.
Intelectualii definesc valorile unei natiuni. Introspectia doar pare sa ii departeze de lumea reala. Introspectia insa este necesara pentru sinteza. Rezultatul poate fi desigur si o elucubratie, dar introspectia este necesara chimiei subtile si creatoare. Nu sunt adeptul artei angajate, al realismului socialist. Insa realitatea slefuieste si sensibilitatile cele mai intime. Un artist sau scriitor bun transpune experienta sa, care necesarmente e legata si de un grup de oameni. Un scriitor sau artist te proiecteaza in alta lume. Stie pe ce pedale sa apese ca sa te influenteze. Un politician bun creaza viziuni. In afara de tesatura obiectiva a programului politic, trebuie enorm de mult talent in transmiterea lui. In cazul presedintelui, forma precumpaneste fondului: este un comunicator extraordinar, alege perfect momentul si tema, eludand aporape de fiecare data putinatatea sau inconsistenta continutului. Intelectualii furnizeaza instrumente de influenta. El delimiteaza zona imi place / nu imi place a societatii, ceea ce creaza avantaje politice. In lumea antica, copiii nobilimii invatau istorie si literatura. Apoi venea retorica si apoi demnitatile publice. Era un parcurs inevitabil si asa a si ramas. Nu s-a schimbat nimic, regulile au devenit un pic mai complicate.
In al doilea rand, artisti si scriitorii au popularitate. Prin insasi natura lor sunt cunoscuti de oameni care ii apreciaza. Cand il iubesti mult pe Andrei Plescu, vei fi luat in considerare foarte serios tot ce zice el. Are autoritate si prestanta. Prin insasi prestatia sa, este foarte vizibil publicului. Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu au in mod natural air time. Si au air time pentru discutii, nu pentru dans. A monopoliza acest airtime „cultural” cu personalitatile potrivite devine critic. Asta a fost descoperit de comunisti. Cu cat vezi mai mult Liiceanu, ca atat Liiceanu e mai important. Iar cei din anturajul lui devin si ei mai importanti. Bref, intelectualul este o masinuta de voturi.
Oamenii politici se confrunta deci cu un mare hiatus: pe de o parte, rolul lor real este de mediatori ai intereselor celor mai diferite categorii ale societatii: angajati, unguri, homosexuali, artisti, sinistrati, diabetici, ce-o fi la momentul ala. Sunt destinati negocierii si compromisului. Dar o buna parte din decizii sunt fie secrete prin natura lor, fi au o argumentatie care depaseste nivelul maselor largi. Desi sunt oameni ai compromisului, obligatoriu trebuie sa avem incredere aproape orbeste in ei, in foarte multe domenii. Votul are si o componenta reptiliana, de incredere glandulara, in ochii, sprincenele, reflexele vocii omului din fata ecranului. In aceasta chimie apare sponsorizarea morala din partea diferitilor campioni ai comunitatii: artisti, sportivi, eroi, prelati, vedete. Revin, in galeria figurilor publice indragite si respectate, intelectualul e un calibru greu. Ne indignam degeaba de „Garantat Vanghelie” sau „Garantat Basescu”. Ar trebui sa ne intrebam ce inseamna „Garantat Plesu” sau „Garantat Liiceanu”, caci avem oameni politici recomandati de ei.
Aici intervine cealalta tema a CSG: moralitatea moralistului. Oare ei, influentatorii, sunt demni de increderea noastra? Sunt oameni leali sau predispusi compromisului? Care este „minima moralia” lui Andrei Plesu? In definitiv a fost ministru de externe si conslier al presedintelui. Luarile de pozitie care dovedesc principialitate si consecvanta in apararea unui prieten sau a unui ideal se resfrang indirect si asupra vietii publice. Are resursele intelectuale sa deceleze realitatea, in numele nostru, sau este sastisit si doar reproduce in termeni bombastici „politically corectness”-ul, ceea ce insemana de fapt un prostitutie intelectual. Ca sa nu repet faptul ca Dl Plesu se stropseste la postaci, dar e „Dinu draga” cu marele magnat. Iar festinurile culturale de pe posturile publice nu rasfata doar o minoritate cultivata ci si ego-urile si portofelele intelectualilor, deci obiectivitatea e o floare rara.
In lupta pasnica pentru mai bine a natiunii noastre, trebuie sa fim constienti de multitudinea campurilor de lupta si de sofisticarea fiecarui gen de competitie. Artistii si sportivii sunt cei mai cunoscuti cetateni globali, Romania e cunoscuta penrtu Nadia Comaneci, Nastase si Hagi. Ambasadori informali sunt Armand Assante si Jean Calude Van Damme. In luarea deciziilor imediate, este complet nerelevant. Dar diplomatia este intotdeauna pe termen lung. Iar cei care sunt influentati de Nadia si jean Calude inplicit ii influenteaza pe cei care iau decizii. Pentru cei care au descoperit ca iarna nu-i ca vara, normal, asta nu conteaza. Dar planurile se fac pe termen lung. Cand Stalin a fost informat despre pozitia Bisericii Catolice, a intrebat cate divizii are Papa. 30 de ani mai tarziu, Papa semna sfarsitul epopeilor marxiste in America Latina si caderea zidului Berlinului. Puterea este o chestiune de influenta in egala masura ca si de forta.
Revenind la intelectualii nostrii din discutie, conexiunea lor cu cititorii se dilueaza. Oamenii nu mi se mai par pregatiti sa accepte orice asertiune doar pentru „brandul” Plesu sau Liiceanu. Legitimitatea publica se regaseste in mijlocul oamenilor. Obsesia pentru prostie a lui Plesu vadeste epuizare si nu forta intelctuala sau creativa. Romania se schimba, dar granzii culturii raman blocati in mod suspect in anii ’90 cu Piata Universitatii. Problemele sunt cu totul altele, dar intelectualii au tot aceleasi raspunsuri. Asta nu poate sa inspire si sa stimuleze. Misiunea politica a lui Traian Basescu, distrugerea ideii de partid unic este finalizata. Si-a incheiat-o cu succes, dar nu stie ce sa puna in loc, si tatoneaza resepctabilitatea unei oligarhii „de dreapta”. Iar ortodox-liberalii se stropsesc la noul middle class care cu timiditate isi face aparitia in zona publica si care primeste bolovani si de la „dreapta” si de la „stanga”. In definitiv, politica ideala nu este cea cinstita, nu este cea mareata, nu este cea anticomunista, ci aceea care ii face fericiti pe toti pe perioade lungi de timp.
In mod cert exista mult loc liber in spatiul public care va fi ocupat de cineva. Sa speram ca va fi ocupat de cine trebuie.
PS Ma bucura ca mai exista inca un conte!
Mircea Cartarascu este o fetita care vede lup in orice pudel. Halucinante pericole si monstroase forte apar la tot pasul. Fantasmele lui il fac un bun scriitor, dar o persoana publica adolescentina cu indulgenta. Tiganii sunt o parte a cetatenilor acestei tari. Este normal sa aiba reprezentanti in parlament. Nivelul scazut gramatical si aritmetic a devenit o constanta a vietii politice din ultimii ani, nu e ceva specific Marelui Alb sau a odioasei coalitii. Fiind tigan, argoul si agramatismul devin chiar mai scuzabile. Faptul acest individ, care isi are electoratul in cu totul alte zone decat bibliotecile si seminariile invita academicieni este laudabil-calculul electoral e exclus. Da, sunt de acord e un orgoliu – dar unul bun. Prefer fitzele cu academicieni decat cele cu femei goale, ca Mazare. Iar faptul ca Marele Alb cauta anturajul oamenilor cultivati, e o palma data unor presedinti care umilesc anumiti filozofi de mare valoare si cu experienta practica in viata publica. Foarte bizar, Marean ne arata ca pretuieste filozofii la fel de mult ca si tinichigii. Probabil ca e o curiozitate, dar una buna. Omul stie unde e susul si unde e josul. Iar zbieretele indignate nu dovedesc decat ingustime si rautate. Da, Eugen Simion la Marean in vizita poate fi sfarsitul unei lumi. Dar poate fi si inceputul unei alte lumi, mai directe, mai putin snoabe si mai aplecate spre concret. Nu Domnul Cartarascu hotareste cine este frecventabil si cine nu. Nu exista cetateni de mana a doua – poate unii mai putin instruiti, dar care au nevoie de mai multa grija de la REALII intelectuali. In fata legii si a lui Dumnezeu toti suntem egali, indiferent de cat de bine scriem.
Excelent fragmentul despre Nero de pe wikipedia! Al naibii se potriveste la fix si altora 🙂