Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

De-a lungul vieţii sale publice, Andrei Pleşu a şlefuit cu migală la propriile-i reliefuri. Fie că era vorba de materii durabile, destinate posterităţii, gen scrieri, demnităţi, apariţii publice, marmoreene poze tombale, fie că era vorba de fasoanele abdomenului său efervescent, înviorând prezentul şi scormonind febril după delicii prin platouri şi pocale, domnia sa a ales să se prezinte contemporanilor drept moralist. Menit să-i ajute cu sfaturi, pilde şi cumpăniri,  să-i facă mai buni, să-i înalţe, să-i spiritualizeze.
Ca moralist a dobândit succes, a adunat notorietate şi a izbutit un fel de seducţie în masă asupra însetaţilor de utopii spuse cu har. Până când s-a întâmplat ceva şi, brusc, ca la schimbarea polilor unui magnet, s-a trezit prăbuşit în reversuri. Moralistul rămăsese gol iar admiratorii săi  prinseră a se tăvăli pe jos, de râs sau de  indignare, la vederea adevăratelor “reliefuri” ale înşelătorului idol, flasce şi cu nebănuite revărsări, ascunse dibaci prin retorici găunoase, redingote largi şi nădragi cu clini.
Lumea şi-a dat seama că moralistul îi predicase tot timpul nu s-o deştepte ci s-o prostească. Nu s-o ajute să slujească propriul interes, cu propriul cap, ci interesul lui, cu capul lui.
Lumea şi-a dat seama că acela care înfierează limbajul injurios al oponenţilor săi înjură şi el însuşi, vârtos, jigneşte şi el însuşi, învineţind. Doar că el emite tropi, nu stropi, îşi maschează boxul contondent al limbajului cu mănuşa metaforei, nu-l lasă la vedere, pe mâna goală, ca mahalagiii.
Lumea şi-a dat seama că acela care demască mediocri inconsistenţi apără lichele elevate. Să ne amintim doar de favoriţii săi, înscăunaţi la recomandarea sa: Teodor Baconschi şi Sever Voinescu. Marii noştri experţi în furat voturi la vedere, în linguşit caţavencian amante influente, nu au fost atinşi de exigenţa etică a maestrului nici măcar cu o umbră de încruntare. Să nu le perturbe cumva creativitatea infracţională.
Ce să mai vorbim de judecarea binomului Antonescu – Băsescu!? Preferabil, în hagiografia profetului nostru de Bărăgan, nu este cel care se dovedeşte mai educat, mai onest şi mai credibil în faţa poporului (gloata ineptă) ci acela cu dosare penale din belşug şi comportament de cramă. Ne-a explicat odată, osârdios, de ce l-a votat pe Băsescu. Se întâmpla nu după alegerile din 2004, când incă ar mai fi avut scuza aparenţelor înşelătoare, ci după acelea din 2009, când măştile căzuseră. Prins cu fofârlica, nu găsise altceva mai bun de făcut decât să încerce a-şi prosti din vorbe cititorii, meteahnă care, de atunci, a devenit deprindere.
Traian Băsescu l-a înşelat pe Andrei Pleşu aşa cum a înşelat tot acest popor: prin simplă atingere, prin malefică iradiere. A fost ca o vrajă rea, din care poporul s-a dezmeticit până la urmă dar Andrei Pleşu nu.
După ce a îmbrăţişat (atunci când i-a convenit) sintagma idioată şi manipulatorie “ PDL, USL, aceeaşi mizerie”, acum este gata să redescopere şi să reevalueze (tot împins de interesul unei demonstraţii) “nuanţele răului”. În ultimul său articol din Adevărul, intitulat “Jurnal de (in)actualităţi”, domnul Pleşu mai atacă odata la baionetă, în stilul său inconfundabil de combatant pătimaş simulând neutralitatea, postul Antena 3 şi echipa de acolo în frunte cu Mihai Gâdea. Sudalmele fierbinţi la adresa lui Gâdea sunt ambalate şi livrate ca de obicei în vată termoizolantă, Andrei Pleşu fiind mare maestru în a jigni ca ventrilocii, fără să i se poată citi pe buze. Are impresia că astfel este mai puţin trivial, că agresivitatea sa nu este de bătăuş ci de scrimer. Se înşeală, se amăgeşte, se compromite.
Nu există, în mulţimea persoanelor publice importante din România, un personaj mai insalubru, mai trivial, mai septic şi mai imoral decât Traian Băsescu. În aceste condiţii, domnul Pleşu ar trebui să-şi calibreze acele standarde ale “incomparabilului” cu care încearcă să strivească imaginea şi credibilitatea contestatarilor domnului Băsescu (şi implicit ai săi) pornind de la Everestul pe care chiar acest personaj îl reprezintă.
Dacă Andrei Pleşu şi-a regăsit sensibilitatea de a lucra cu nuanţe, atunci este rugat respectuos să nu mai umble cu fofârlica şi să-şi însoţească hărţile răului desenate pentru teritoriile inamice cu o scară de magnitudine în raport cu răul absolut. Altfel, toată străduinţa domniei sale  va fi mai mult decât zadarnică. Va fi autoruinătoare.

Contele de Saint GermainEditorialeAdevarul,andrei plesu,Antena 3,Crin Antonescu,Mihai Gadea,moralist,PDL,Sever Voinescu,Teodor Baconschi,USLDe-a lungul vieţii sale publice, Andrei Pleşu a şlefuit cu migală la propriile-i reliefuri. Fie că era vorba de materii durabile, destinate posterităţii, gen scrieri, demnităţi, apariţii publice, marmoreene poze tombale, fie că era vorba de fasoanele abdomenului său efervescent, înviorând prezentul şi scormonind febril după delicii prin platouri...Blog politic si polemic