Săracu’ Ion Cristoiu
Pe mine dramele umane mă impresionează. Vezi pe câte unu’, zici că-i normal, dă bună ziua, se şterge pe picioare când intră în casă şi, brusc, începe să-şi facă cruci şi să schelălăie când îi sare pisica în fată de sub dormeză.
Am citit ieri ultimul articol al lui Ion Cristoiu din EVZ, “Raed Arafat-poșeta cu care Victor Ponta îi dă-n cap lui Traian Băsescu” şi încă sunt năucit de parcă l-aş fi văzut pe Andrei Pleşu refuzând o cină onorifică oferită de Comitetul Nobel pentru Literatură.
Nu întâmplător gândul m-a dus, pentru comparaţie, la Andrei Pleşu. Domnia sa şi nu altcineva scria săptămâna trecută un articol în care deplângea degradarea limbajului public, pe care îl vedea dus la paroxismul răului de ziariştii de la Antena 3. Constata domnul Pleşu cu acel prilej că şi confraţi din tabăra dragă domniei sale se mai dau în stambă când vine vorba de înfierat adversari din viscere dar aceştia (de la EVZ, de la B1TV etc.) sunt mici copii faţă de balaurii îmbăloşaţi din jurul lui Gâdea.
Ca să constat, citind ieri articolul lui Ion Cristoiu, că acest Napoleon al uteciştilor lui Zoe Ceauşescu, este afectat acum, la bătrâneţe, de o gravă dereglare a canalizării sale morale ce defulează tot mai des, ca o hazna înfundată, în texte vulgare, primitive, asfixiante, găzduite cu înfiorări de vidanjor de propria-i creatie, “Bulina roşie”, eşuată după chipul şi asemănarea lui în ceea ce ni se prezintă azi ca fiind o jalnică ruină de presă.
Priviţi (şi minunaţi-vă) cum îşi începe acest om bolnav şi îmbolnăvit de presă răfuiala cu primul ministru: “În prefața Ședinței de la PSD, iresponsabilul vesel a simțit o nouă mîncărime a limbii, mult asemănătoare celei simțite de alții în fund, drept pentru care se tratează de hemoroizi”. Singur îşi defineşte registrul metaforic din care i se nutresc gândurile, zona sa cugetătoare şi senzaţiile care-l împing spre comunicare. Pe Ion Cristoiu îl mai tine în viaţă această formă de scatofagie, universul său creator este un anus ulcerat de hemoroizi iar emoţiile creatoare nişte triviale mâncărimi în fund.
Dar să încercăm a ne detaşa o secundă de acest ambient de muscă verde ce-l caracterizează pe Ion Cristoiu şi să pătrundem în fondul mesajelor sale de propagandist anofel dedicat răspândirii malariei în creierele subdezvoltate. Pe cine credeţi că şi-a ales să mânjească cu verbul său fecaloid, pentru a lovi în Victor Ponta? Ei bine, tocmai pe Raed Arafat. Citiţi şi vă cruciţi:
“Așadar, Raed Arafat, alintat de unii cititori cu apelativul Calafat, și-a găsit, în fine, utilizarea:
De poșetă cu care Victor Ponta îi dă în cap lui Traian Băsescu.
N-are importanță că între Arafat și STS e distanța care separă un arab de un român. Bun, rău, Marcel Opriș e specialist în telecomunicații. Cum ne va explica, în româna lui de vînzător de valută, Raed Arafat activitatea STS?
Membrii Sectei Idolul nostru e Raed Arafat! vor spune că arabului îi va interzice Alah să fie oportunist de cea mai joasă speță. Ei nu știu că Raed Arafat are alt Dumnezeu decît Alah. Unul dinainte de 1989!”
Săracu’ Ion Cristoiu, nu? Ce să mai comentezi la autodenunţul de mai sus? Când omul îţi spune clar: “am violat, am profanat, am minţit, am preacurvit cu propria conştiinţă dar sunt fericit pentru că, iată, mai există câţiva nătângi care încă mă bagă în seamă”, mai are vreun rost să-i pui oglinzi, să-i fotografiezi caracterul diform, să-l faci de râsul şi celor mai îmbufnaţi?
Urât crepuscul de bust din balegă. Cât vita a fost tânără şi balega lucioasă, unii au mai confundat, de la distanţă, acea mogâldeaţă ca o sferă mică îndesată în osânza unei sfere mai mari cu o eboşă de ziarist din granit. Acum însă, când strălucirea s-a stins şi balega crapă, tot ce mai rămâne este un abur fetid ieşind prin fisuri şi cititori derutati care nu ştiu ce să facă mai intâi: să se minuneze sau să se ţină de nas?
Comentarii prin Facebook:
Serenissime Conte, O, LUMINATE DOAMNE!
De ce ne pierdem vremea analizând o jivină ordinară care scrie clar pentru BĂSESCU nu pentru ca-l iubește ci pentru ca i-a dat lovele multe.Băsescu a cumpărat într-o formă sau alta toată presa iar cine nu s-a lăsat cumpărat i-a numit TONOMATE!
Antena 3 este aici?
PS
Băgați draci băsiști unlikeuri cat de multe! Să vedem îl egalizez pe SATANA prostul statului cu 7.4 milioane?
Imi amintesc cu neplacere greata profunda pe care mi-a provocat-o acest individ prin ’92, care se declara nici mai mult nici mai putin, decat “un roman rupt in cur”. Plannsul cu lacrimi de crocodil pe umarul saracului de roman, asta in timp ce castiga cam 10 mii de coco pe luna, e de un populism mai mult decat gretos. Un astfel de ipochimen e si nevroticul CTP: afisarea de catre acesta a unei modestii ostentative in timp ce dispunea de milioane de euro ascunde un character care l-ar face invidios pana si pe cel mai abominabil politician carpatin. Retrospectiv putem constata doar cat de eficienta a fost aceasta partitura populista. Cei doi au strans averi serioase si-au devenit cei mai populari ziaristi ai natiei…Halal sa ne/le fie!
Eu, cand am citit chestia aia cu “rupt in cur” m-am gandit ca i-a tras-o careva pe la spate. Se vede treaba ca a ajuns sa-i placa.
Pe principiu fa-ti din viciu un serviciu’…
Cristoiu nu e prost, e canalie. Omul scrie pentru bani… ce-i ceri sa scrie, aia scrie… si cate trei articole pe zi… banul sa iasa! Daca-l platesti sa arunce fecale in ventilator contra cost, aia face! Imi amintesc cu nostalgie celebra butada “Nu se poate, dle, te culci cu el in pat si te face curva!” Ati ghicit despre cine era vorba! Daca la un moment dat concurenta a platit mai bine, in bani si in natura, a schimbat urgent tabara fara scrupule. Vorba pasarelelor lui Toparcenu: “Câţicael! Câţicael!”… Priviti in jurul guvernatorului! hehehe! Garfield, motanu de pe acoperis.☺
“Toparceanu”… pardon, scuzati, bonsoar! Gm.
Iarăși un text de referință jurnalistică de tip pamflet care,prin calitatea scriiturii,devine literatură.Iată un exemplu:”…să încercăm a ne detaşa o secundă de acest ambient de muscă verde ce-l caracterizează pe Ion Cristoiu şi să pătrundem în fondul mesajelor sale de propagandist anofel dedicat răspândirii malariei în creierele subdezvoltate. Pe cine credeţi că şi-a ales să mânjească cu verbul său fecaloid, pentru a lovi în…. ?”Contelui îi reușesc aproape întotdeauna textele referitoare la unele din vedetele actuale(Pleșu,Cristoiu,Cărtărescu,etc) și îi vine cam peste mână analiza politică sau a personajelor politice.
Referitor la obiectul articolului,în ceea ce mă privește,IC este încă una din marile deziluzii.Sunt în situația nefericită să constat cum că toți idolii mei la care m-am închinat și i-am slăvit sunt acum,după trecerea timpului,niște mârțoage răpciugoase demne de milă sau de desconsiderație.Toți și-au ratat existențele,unii chiar opera,alții viața.Sunt trist dar,dacă aș avea talentul contelui,aș sparge cu furie toți idolii în care am crezut.
Exact ca idolul sau din Dealul Cotrocenilor si Cristoiu se indreapta vertiginos spre sfarsitul”mandatului” sau de ziarist si lider de opinie. Odata cu pirueta executata cu cativa ani in urma si-a pierdut orice urma de credibilitate . A preferat sa se prostitueze pe centura politicii probasiste.Nu a fost singur ci a avut o companie selecta de intelectuali fini.Dupa plecarea Basescului nu va mai avea ce presedinte sa proslaveasca .Sau daca o s-o incerce o sa starneasca hohote de ras dispretuitoare.
După ce am trimis comentariul m-am gândit: contele o să interpreteze rugămintea de a nu-l posta ca pe-un insidios truc de a avea împreună un secret comun, fie el mic și neînsemnat. Un secret comun duce la vulnerabilitate, la o mică breșă în armură, și-a zis probabil contele, nefiind dispus nici măcar la o adiere de familiaritate, una care ar putea duce la o microscopică urmă de slăbiciune în relația cu mine, un personaj dubios în simpatii…
O să-l posteze, am pus pariu cu mine însumi…am câștigat! 🙂
Hazna, vidanjor,scatofagie, anus, hemoroizi,fecale,musca verde,fund,fetid,balega…ai zice ca-i un mic ghid de combatut constipatia cronica.
Cantitate neglijabila acest domn Cristoiu. Nu face sa-ti strici munitia pe asa ceva. E un Basescu al jurnalisticii romanesti, un maestru al piruetelor halucinante. dupa cum spunea 2 Radu, cred ca numai dosarul poate induce un criteriu de rationalitate in ‘deplasarile” sale…
De ce plangi la un mormant strain?
“Îmbăloşaţi” nu “înbăloşaţi”…se mai întâmplă…şi te rog, conte, nu posta acest comentariu!
Un furuncul hitlerist de sub coada vacii, ardei umplut asta. Daca Arafat era evreu, Cristoiu nu mai era acuma nici macar o amintire in presa, era in cel mai bun caz cersetor in gara la Calafat. Cica piticul voia prin 2000 sa ajunga presedintele TVR sub Vadim, dar i-a trantit Ilici usa peste deste, de i le-a rupt cand a iesit presedinte. Cristoiule, ciocu mic, tati, ca dosarul matale de informator abia asteapta sa fie dat pe piata.