Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Nu trebuie să fii mare specialist în nuanțe pentru a descifra, în spatele acestui ultim discurs nervos, încruntat și repetitiv al lui Traian Băsescu, motivul real al apariției sale de aseară. Prin adăugarea a două nume proprii pe lista veșnic acuzaților și persiflaților co-președinți ai USL, TB își declară țintele imediate pe care intenționează să le lovească devastator, dacă „¦

Scopul e clar: înfricoșarea  celor doi președinți de partid, Oprea și Hunor, determinarea lor prin amenințări mai mult decât străvezii, să nu voteze, mâine, pentru suspendarea sa.

În viteza amețitoare pe care au luat-o evenimentele, TB este conștient că tergiversările clasice, atacurile pe proceduri, sesizarea CCR, alte tertipuri ce până acum au ținut, nu vor putea produce efecte în timp util astfel încât să nu se ajungă, joi, la votarea de către Parlament a propunerii de suspendare. Ori, în această situație pe care însuși președintele a anticipat-o în cuvântul său, singura speranță ca previzibilul să nu se întâmple ar fi producerea unei defecțiuni în mașinăria de vot a actualei puteri.  Bănuiesc că, după pierderea a cca. 20 de parlamentari ce au fost aleși în administrațiile locale și fără sprijinul UNPR și UDMR, coaliția majoritară nu ar putea aduna suficiente voturi pentru validarea suspendării președintelui.

Aceasta este, deci, miza. Oprea și Hunor trebuie convinși, prin orice mijloace, să facă pasul înapoi. Deocamdată li s-a arătat pisica.

Mi se pare, totuși, că acest joc al lui TB are o mare slăbiciune. Care ține de probabila succesiune a evenimentelor. Nu mă îndoiesc că în fișetele sale cu artilerie grea TB are dosare – muniție suficiente pentru a transfera întreg parlamentul României la penitenciarul Jilava. Problema este însă că, după explodarea lor în presă, aceste dosare, oricât de bine ar fi ele documentate și împănate cu detalii compromițătoare, au nevoie de o perioadă de maturare pentru a produce efecte în influențarea opiniei publice și, mai ales, în justiție. Ori TB nu mai are timp să aștepte aceste efecte.  Dacă joi Oprea și ai lui pun umărul la suspendarea sa, orice ar scoate pe piață TB, oricât de spectaculos sau scandalos, va fi umbrit ca interes popular de suspendare. Altfel spus, agenda mass media o face acum USL. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, este un avantaj covârșitor.

Ce se întâmplă însă dacă Oprea și Hunor vor trece de partea președintelui? Dosarele lor, de care vor dovedi astfel că se tem, vor dispărea? Nici vorbă! Vor fi doar amânate la punerea pe rol. Cei doi, dimpreună cu vulnerabilitățile lor, vor trebui să-l slugărească pe Traian Băsescu până la ieșirea acestuia din scenă iar apoi, odată cu acesta, vor fi invitați să dea socoteală.

Două zile, cred eu, ne mai despart de o clarificare majoră. Mă aștept însă să fie zile pline de evenimente.

Contele de Saint GermainEditorialeGabriel Oprea,Kelemen Hunor,Traian Basescu,UDMR,UNPRNu trebuie să fii mare specialist în nuanțe pentru a descifra, în spatele acestui ultim discurs nervos, încruntat și repetitiv al lui Traian Băsescu, motivul real al apariției sale de aseară. Prin adăugarea a două nume proprii pe lista veșnic acuzaților și persiflaților co-președinți ai USL, TB își declară...Blog politic si polemic