Liberali, nu faceţi compromisuri! Lăsaţi-vă poporul să moară!
(Comentariu postat la articolul lui George Cartianu din Adevarul, intitulat “Uluitoarea alianta dintre liberali si turnator”, articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.adevarul.ro/grigore_cartianu/Uluitoarea_alianta_dintre_liberali_si_turnator_7_403829615.html)
Vai, domnule Cartianu, tocmai dumneavoastră, un scotocitor şi descoperitor în debaralele şi podurile revoluţiei, în flora şi fauna ceauşiste, să nu ştiţi că “vlăstarul longeviv al securităţii” e cel aclimatizat la Cotroceni şi nu cel de la GRIVCO? Mă surprinde!
Conform teoriei dumneavoastră, ar înseamna că vâna perenă şi virilă a securităţii face bara, de vreo cinci ani, în opoziţie? Hai să fim acribici şi respectuoşi faţă de virtuţile acestei instituţii care, în realitate, nu ne-a scăpat din mână niciun moment. Voiculescu a fost doar perdeaua de fum care să dea iluzia demascării şi demantelării monstrului. De-asta dosarul lui a fost scos în faţă, exemplar, autocritic, milităreşte, pentru ca în dosul prafului iscat de răsfoirea sa să poată fi escamotat un alt dosar, cu terminaţii la Anvers.
Din punctul meu de vedere, orice alinţă împotriva lui Băsescu este o alianţă împotriva a ceea ce a mai rămas viu şi letal din securitatea lui Ceauşescu. Şi, din acest punct de vedere, este binevenită. Chiar şi o alianţă cu foşti securişti, devoalaţi de CNSAS deci mult mai puţin nocivi decât cei încă conspiraţi, deghizaţi în democrat – liberali ori anticomunişti.
Aşa că să nu mai facem pe pudibonzii doar ca să asigurăm liniştea unei puteri care-şi pune mari speranţe în dezvoltarea fără precedent a industriei naţionale de pompe funebre.
Revăd interviul de-aseară al lui Adrian Sobaru şi mă cutremur gândindu-mă câţi români curaţi şi neajutoraţi ca el sunt pe cale de a-şi scrie chiar în această clipă scrisorile de adio, pe o hârtie şi cu un creion întinse grăbit, cu un hăhăit sardonic, de Traian Băsescu.
Iar în timpul ăsta pe dumneata te alarmează că PNL-ul încearcă să facă ceva, în regim de urgenţă şi, sigur, cu un oarecare iz de compromis, ca să-i salveze pe aceşti oameni?
Mare patriot! Mare caracter!
https://www.conteledesaintgermain.ro/liberali-nu-faceti-compromisuri-lasati-va-poporul-sa-moara/07-01-2011PolemiceAdrian Sobaru,Antena 3,Basescu,Cartianu,PNL,securitate,Voiculescu(Comentariu postat la articolul lui George Cartianu din Adevarul, intitulat 'Uluitoarea alianta dintre liberali si turnator', articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.adevarul.ro/grigore_cartianu/Uluitoarea_alianta_dintre_liberali_si_turnator_7_403829615.html) Vai, domnule Cartianu, tocmai dumneavoastră, un scotocitor şi descoperitor în debaralele şi podurile revoluţiei, în flora şi fauna ceauşiste, să nu ştiţi că “vlăstarul longeviv al...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
pai probabil,d-nu gregoir.e si el gradat cu ochi albastrii si d’aia e asa mare “anticomunist”,iar cand “critica cu blandete”securitismul,o face pentru acoperire.Parsivenia in tara asta,e ca tote domeniile,dar absolut toate,sint in stapanirea talharilor securisti si de aceea infloreste industria “pompelor funebre”in scumpa romanica.Despre dvs,un singur lucru m-a cam pus in cumpana ,ca ati folosit in ceva comentariu,cuvantul “patibular”,cu care m-a enervat CTP-ul,manipulatorul agent sr-ist,de a trebuit sa-l caut in dictionar si trebuit sa ma mir ca multa cultura po’a sa aiba un”inginer”,fata de mine.
Patibular e un cuvant pe care esti obligat sa-l inveti atunci cand in jurul tau se inmultesc cei tocmai buni de streang. Trebuie sa recunosti ca e exact cazul zilelor noastre. Cu presupunerile tale despre Grigore Cartianu sunt de acord in aceeasi masura in care nu sunt de acord cu cele despre CTP. Iti multumesc pentru postare, pentru vizita si te mai astept.