Interviurile fricii de adevar
Monștrii cu mai multe capete, precum binomul SRI – DNA, obișnuiesc să vorbească cu oamenii prin limbi de foc. E stilul lor de a-și arăta atotputernicia și disprețul. Doar când li se termină petrolul lampant din instalație și își simt sfârșitul aproape o dau, spășiți, pe comunicare normală. Poate astfel li se va pierde urma în mulțime și vor fi lăsați să moară „nedecapați” în paturile lor.
E zavistie mare în justiția română. Unii au transformat-o, cu migală și strădanie gangsterească, în ceva care seamănă cu o înfloritoare plantație de canabis (adică sursă de bani și putere contra vieți omenești) iar alții, acum, când se apropie recoltarea, dau buzna cu plugurile peste ea, încercând să distrugă o trudă ajunsă la maturitate.
Aproape un deceniu, cuplul Coldea – Kovesi a tăiat și spânzurat în țara asta fără să dea socoteală nimănui. Inventase mașina infernală de tocat destine precum fleicile de carne într-o cârnățărie. SRI ochea exponatele suculente (din punct de vedere politic ori economic) și le dirija spre abator. DNA le lua maul și le dădea brânci în mașina de tocat de unde ÎCCJ (a transcendentei doamne Livia Stanciu) prelua restul procesului, până la stadiul de cârnați de vitrină bine primiți de tinerii inepți și sadici. Cerc închis, crimă perfectă! Ce vremuri…
Doar că în materie de netrebnicie umană funcționează un soi de justiție imanentă, în sensul că pornirile malefice ale cuiva ies la un moment dat din acela pentru a se întoarce împotriva lui. E ca un fel de scuipat în sus.
Acești doi mari jupâni ai cârnățăriei cu carne umană din România, Coldea și Kovesi, care se credeau veșnici și intangibili, au ajuns azi pe făraș. Și, ca toți satrapii treziți brusc la buza prăpastiei, dau semne de frică și de rău de abis.
Ei, sacrosancții, ei, sfidătorii prin refuzul de a da socoteală, ei, autoînchipuiții Dumnezei pe pământ, au ieșit în ultima săptămână în fața națiunii, fiecare cu câte un interviu nefiresc de lung și diluat, pentru a se explica. Pentru a se dezvinovăți. Pentru a ne arăta, întorși cu fundul la noi, așa zisa lor față umană.
S-o spunem fără ocol: au ieșit de frică!
Ambii și-au aranjat interviurile la niște oficine de doi bani, cu subalterni deghizați în reporteri.
Ambii și-au luat precauții excepționale pentru a nu fi surprinși cu întrebări „din greșeală”.
Ambii au premeditat, în complicitate cu cei din fața lor, ridicări la fileu.
Și ambii, cu toate pregătirile făcute, au ratat complet doritul retuș de imagine.
Din tot interviul onestului și transparentului Coldea nu s-a reținut decât „regula de aur a activităților de intelligence”: „nici nu confirm, nici nu infirm”. Halal propensiune către adevăr.
Din tot interviul imaculatei și profesionistei Kovesi nu a rămas decât autocontrazicerea cu dosarul deschis / nedeschis șefului Inspecției Judiciare, Netejoru, și ideea (de bun simț și inspirație pur științifică, precum pixelul albastru) că toate înregistrările negative care au apărut la adresa domniei sale în spațiul public sunt trucate de dușmani ai justiției.
De fapt, în fața dezvăluirilor devastatoare și a probelor incontestabile ce apar zi de zi impotriva doamnei Kovesi și a domnului Coldea, aceste două interviuri nu sunt altceva decât forme de manifestare a fricii acestora de adevăr.
Și dovezi că au înțeles că momentul judecății se apropie.
Tot ce încearcă să facă acum, în ceasul al 12-lea, este să se dezvinovățească din postura de încă liberi și stăpâni pe viața lor, de neconstrânși, imaginându-și că astfel vor fi mai credibili decât dacă ar spune aceleași lucru mâine, din boxa acuzaților.
Eu, însă, cârcotaș cum mă știți, mă încăpățânez să aștept ziua de mâine.
Și să compar declarațiile de azi, fardate până la stadiul de mască a inocenței, cu cele de mâine, prestate sub jurământ.
https://www.conteledesaintgermain.ro/interviurile-fricii-de-adevar/26-09-2017Editorialebinomul SRI-DNA,cuplul Coldea - Kovesi,frica de adevar,ICCJ Livia Stanciu,Inspectia Judiciara Netejoru,pixelul albastru Monștrii cu mai multe capete, precum binomul SRI - DNA, obișnuiesc să vorbească cu oamenii prin limbi de foc. E stilul lor de a-și arăta atotputernicia și disprețul. Doar când li se termină petrolul lampant din instalație și își simt sfârșitul aproape o dau, spășiți, pe comunicare normală. Poate...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Ma gandesc acum, cu mare placere in suflet, la smetia pe si-a luat-o luluta&friends de la A3 si luju.ro.
Toata lumea stia de prezenta baschetbalistei la oprea in sufragerie, insa dovada prezentata pune cireasa pe tort.
Tot la fel e si in cazul Belina. Titlul de pe luju spune totul: Prostii prostilor!
Se mai mira cineva sanatos la cap ca-n dna procurorii nu cunosc legile tarii? Se mai mira cineva ca dosarele se fac la comanda politica exact, dar exact, ca pe timpul lui Beria? Se mai mira cineva de incompetenta crasa impletita cu nemernicia absoluta ce-i mana-n lupta pe de-alde Zdreanta,Papici, Eva, Tulus, Man etc?
Ticalosii astia sinistri impreuna cu platitii si adulatorii lor, dau Romania inapoi cu cel putin 25 de ani in materie de drepturile omului!
Intrebare de baraj pt. spalatii pe creier: daca luluta, fiind in fonctiile cele mai inalte de 11 ani, e asa de buna in meserie, de ce pelicanu’ meu avem inca instituit MCV pe justitie?
Ah, n-a putut? Inseamna ca-i impotenta si….raus, altul mai bun! N-a vrut, si-a fost doar o sluga ticaloasa, atunci la puscarie!
Pai, nu?!
Conte,
cu scuzele de rigoare, dar nici Coldea, nici Kovesi n-au dat in viata lor vreun interviu, pentru simplul motiv ca nici un jurnalist autentic nu i-a intervievat. Toate fantosele de gazetari deontologi (ofiteri sub acoperire) le-au pus intrebari servite, iar eroii luptei anticoruptie si antiterorism au raspuns in conformitate cu tema pregatita de-acasa.
De ce a vorbit (oare?) Coldea cu matracuca de Dogioiu, de ce Kovesi merge la Guran-Cutremur? Simplu, pentru ca acolo sint acasa, acolo ii astepata intrebarile amicale, de tipul – nu-i asa ca?.
In acest caz, adevarul nu are nici o legatura cu asa-zisul interviu. Informatia e zero, intrebarea nu cauta adevarul, ci confirma falsitatea stirii si mimarea jurnalismului.
Va mai amintiti cum a dat Herr Werner cu mucii in fasole cind a fost intrebat de Pandaru in campania electorala din 2014 cum explica faptul ca atitia profesori nu au putut cumpara casa cu banii din meditatii, iar domnia sa da (sasa casa)? Omul a fost sincer, intrebarea, banala, l-a luat prin surprindere, a raspuns imbecil, apoi a acuzat atmosfera ostila din studiou etc.
Asta e tara, astia sint politicienii si jurnalistii, imensa majoritate.
Hai, la tintirim cu democratia, justitia si drepturile oumului!
plesoianu ca procuror sef al dna.
dedu de la pro tv senator.
Formele astea de viata la care te referi tu, Conte, nu dau interviuri de frica. Aici suntem in dezacord total.
O fac programat, pt. a da munitie hastagilor stalinisti spalati pe creere. Ei practic nu simt frica, ca dealtfel multe alte trairi omenesti: tristetea, bucuria, senzualitatea, mandria, rusinea etc.
Ei nu sunt empatici, au doar o singura PLACERE: paraditul la oameni- am citat din Zdreanta!
S-o numim sadism, s-o numim autism democratic impletit cu mizerie umana,nu stiu. Poate, asa cum numesc anglo-saxonii, pure evil??
@Lucidu Acum pe toate canalele de stiri apare Iohannis care spune ca intr-o democratie puternica precum a noastra minstrii Shaideh si Plumb ar fi trebuit sa demisioneze ( pentru ca nu sunt asa curate si cinstite ca el ). Declaratiile presedindelui impreuna cu acele iesiri Coldea – Kovesi sunt sincronizate. Cred ca intuitia ta e corecta. Le-a aratat tefelistilor miros de sange proaspat.
Porunca lui Murphi: ”Nu dați briciul pe mâna maimuței!”
Băsăul a dat briciul maimuței actuale, dar și el fiind la rândul lui maimuță atunci când plângea, cu ochii injectați de matrafox, pe la ușile ambasadei sua.
Hehehe! Garfield, motanu de pe acoperiș
Mie mi-a placut mai mult interviul cu primul pescar al tarii. M-a convins si ca bratul Pavel nu face parte din Dunare si ca membrii guvernelor (foste si actuale) nu pot fi anchetati de DNA ca e pericol mare de destabilizare.
Si din interviul lui a ramas o zicala memorabila: “Sa tipe toate ambasadele !”
Mie mi-a placut mai mult interviul cu prima pescarita a tarii care a spus ca in celebra de acum inregistrare cu Giani si Focica, numele ei nu este rostit nici macar o data. Pesemne ca citeste blogul contelui…
Și mai probabil securiștii mononeuronați au primit scriptul de la centrul de propagandă.
Fenomenul “pixelul albastru” nu poate fi pus în practică decât prin intermediul gunoaielor umane.
Bai Radule, tu esti chiar obsedat, tata! Asta presupunind, prin absurd, ca nu esti in misiune…
Analizele Dvs.sunt din ce în ce mai pertinente! Mie mi se pare că reprezentanții (la vedere sau ocultați) ai “Statul paralel” încep să semene, din ce în ce mai mult, cu scelerații naziști care continuau, cu un fanatism dement, chiar și în Aprilie ’45, lupta înverșunată, prin catacombele Berlinului. Denunțarea Ministrului de Justiție la CSM, pentru așa-zisă imixtiune în “cercetările” DNA (sărmanii procurori ai acestei instituții de “elită”, spre rușinea lor, nu au auzit de judecătorii de contencios administrativ!) este un exemplu cât se poate de clar de fervent SS-ism obsesiv-compulsiv!
stai si te crucești de specimenele promovate de Băsescu, dar selectate de Blaga, oameni foarte răi structural, fără frică de Dumnezeu, avizi de putere si fanatici în credința lor că fac bine, aveau sprijin din exterior, cum este cel al ambasadorului Klemm, care văd că nu realizează pe cine sprijină sau asta e politica lor să mizezi pe specimene de genul asta, dar se pare că nu prea mai au, ori fără asta sunt pe făraș, din păcate sistemul de promovare în funcții importante în România este unul catastrofal, nu este bazat pe meritocrație ci pe pile si relații, dacă nu înțelegerm cât de nociv este nu vom schimba mare lucru în țara asta!!
cu ce drept cheama la ordine klem?
ehe, daca ar mai fi fost alde generalul militaru, alde oliviu gherman, alde gushe, alde ristea priboi si silviu brucan alta ar fi fost discutia.
Sluga, tot slugă, deservește, servește, stă aplecată, cu gura căscată… la licurici. :))))))))))))))))))))
Băieți, dans!!!