Ignoranţă + morgă + oportunism
(Comentariu postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Cartarescu, intitulat “Mergem intr-o directie gresita?”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-mergem-intr-o-directie-gresita-931655.html)
În 2002 Gabriel Liiceanu (Uşa Interzisă) îl caracteriza pe Mircea Cărtărescu drept întruchiparea unui mariaj robust între ignoranţă şi morgă. De atunci lucrurile au evoluat şi acestui mariaj de tip homosexual (conform genurilor gramaticale) i s-a adăugat un EL: oportunismul. Pentru care folosirea limbii în complementaritate cu părţile tari, mă refer la coate, evident, şi la datul din ele, a devenit ingredientul cel mai preţuit de evaluatorii – juisori.
În geometria variabilă a lui Cărtărescu, triunghiul “virtuţilor” menţionate nu se reduce însă doar la unul conjugal. Atunci când lumina e bine pusă pe fapte, el devine şi un triunghi reflectorizant: “Atenţie, pericol”! Pericol de manipulare, pericol de înşelăciune, pericol de racolare pentru prostituţie morală.
Iată, de pildă, articolul de azi. Ca şi cel de săptămâna trecută, este şi el adus grosier din condei, cioplit cu satârul, prestaţie evident de serviciu (şi contraserviciu) în contul biletelor de avion en famille, la New York, asigurate recent de ICR doamnei şi domnului Cărtărescu.
Ar fi multe mostre de superficialitate (ca să nu le numim altfel) în editorialul pe care îl avem în faţă. E suficientă însă comentarea uneia, pentru a înţelege deriva propagandistică a autorului.
Se afirmă: “Privind lucrurile în linii foarte mari, aşa cum sunt ele şi nu trecute prin filtrul frustrărilor noastre, cei care au răspuns la ancheta respectivă nu au dreptate. România s-a îndreptat de mult în direcţia cea bună şi nu a mai părăsit-o. Este direcţia către vest”.
I-aş propune domnului Cărtărescu, după ce i se va fi epuizat recunoştinţa faţă de ICR şi înainte de a fi încovoiat de o nouă recunoştinţă, să-şi amintească cui datorăm aderarea României la UE (cine a dus greul pregătirii acestei aderări, până la finalizarea ei) şi cine, apoi, a sfidat UE optând cu o histrionică infatuare pentru axa Bucureşti – Washington- Londra? Şi n-a fost totul! Întru desăvârşirea primei gogomănii, cine oare s-a oţărât marinăreşte la Franţa şi Germania, aducându-ne azi în situaţia paradoxală ca, parte a UE fiind, să ne găsim mai izolaţi de UE decât pe vremea când eram în afara ei?
E drept, aceiaşi exemplari politicieni, pe care domnul Cărtărescu ni-i recomandă cu bunăcredinţă şi cristalină onestitate (mă refer la 2TB, Traian Băsescu şi Teodor Baconschi) şi-au găsit recent un nou licurici, mai pe-aproape şi mai pe calibrul lor: Budapesta. De mai bine de un an plătesc acestui licurici verde birul pentru rămânerea găştii portocalii la putere: întâi ministere, apoi Legea Educaţiei şi, mai nou, închiderea ochilor la iniţiativa lui Laszlo Tokes, prietenul preşedintelui Băsescu, de a deschide o reprezentanţă a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles.
Întreg textul de azi al lui MC este plin de asemenea puerile zugrăveli, aruncate cu bidineaua, de la distanţă, ca de un cârpaci pătat pe “şalopetă”. Să le comentez pe toate ar fi o nejustificată irosire de timp. Pentru că lucrurile sunt simple şi ce era de demonstrat s-a demonstrat: Mircea Cărtărescu nu face jurnalistică. El face doar un barter: semnătura sa sub mediocre texte propagandistice, contra servicii turistice all inclusive şi alte lumeşti beneficii .
Aştept cu interes discursul de salut al României, cu ocazia inaugurării reprezentanţei Ţinutului Secuiesc la Bruxelles. În pole position pentru scrierea unui astfel de discurs triumfalist l-aş plasa pe Mircea Cărtărescu, traducerea în limba maghiară urmând a fi făcută, pe banii ICR ca organizator, de soţia domnului Mircea Mihăieş.
https://www.conteledesaintgermain.ro/ignoranta-morga-oportunism/27-05-2011EditorialePolemiceBaconschi,Basescu,ICR,Laszlo Tokes,Liiceanu,mergem intr-o directie gresita,Mircea Cartarescu,New York,reprezentanta tinutului secuiesc,Senatul EVZ,Usa interzisa(Comentariu postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Cartarescu, intitulat 'Mergem intr-o directie gresita?', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-mergem-intr-o-directie-gresita-931655.html) În 2002 Gabriel Liiceanu (Uşa Interzisă) îl caracteriza pe Mircea Cărtărescu drept întruchiparea unui mariaj robust între ignoranţă şi morgă. De atunci lucrurile au evoluat şi acestui...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
Politica e de vina, dar politica nu insemana DOAR POLITICIENI. Politica inseamna si presa, si cetateni si judecatori si elite. Nu ai cum sa imbunatatesti sistemul daca il votezi pe Superman, sau nici macar nu votezi, ca esti scarbit sau ai de facut un gratar. Iar plouarea presei cu scriitori sau juramlisti dependent financiar de Cotroceni este la fel de periculoasa, pe termen lung, ca si coruptia din justitie.
De acord, nu e deloc sanataos ca la unele “personalitati” de la Antene sa se isterizeze contra lui Basescu, in forme care frizeaza mahalaua, in timp ce Voiculescu, in calitatea de parlamentar, ar trebui sa fiu un exemplu cetatenesc.Mai ales cand a avut oaresce relatii cu secu. Dar macar e pe bani privati, iar NECESITATEA unor jurnalisti adversi puterii nu cred ca poate fi contestata! A avea insa aplaudaci ai puterii, recompensati pe bani publici, care, culmea ! folosesc texte si jargoane aferente anilor ’50, e dea dreptul ingrijorator.
Uite ce zice Lucian Boia in”Tragedia Germaniei”: “In prezent, democratia functioneaza relative bin in spatial occidental nu doar gratie propriului sau mecanism,ci, in buna masura datorita nivelului economic atins si atenuarii contradictiilor sociale, in conditiile in care cea mai mare parte a populatiei a ajuns sa apartina clasei de mijloc.” Nu e vorba de egalitarism economic sau social, dar lipsa posibilitatilor material afecteaza aceesul la educatie si existent timpului fizic necesar activitatilor publice. Absenta eductaiei si a timpului liber necesar condcu la lipsa de implicare si informare, urmata de oligarhii. Ca in Grecia Antica!
“Germania n-a fost mai agresiva decat ceilalti; a avat insa – si a platit pentru asta – o politica mai proasta decat a celorlalti.” Relatiile ruso-romane? Politica vis-a vis de Franta si Germania, sub potentialul lor?
“Marea Britanie insa, vreme indelungata, s-a remarcat mai mult prin liberalism si mai putin prin democratie (dovda, incetineala cu care s-a ajuns la votul universal inca incomplete in 1914, sau perogativele Camerei Lorzilor pastrate pana in preajma razboiului); si tocmai puternica armature liberala i-a scutit pe britanici de alunecari autoritare sau totalitare.” Nu uninominalul, nu unicameralul, nu Curtea Constitutionala sau mai stiu si eu ce modificari constitutionale sau legislative, ci respectul si libertatea presei, respectful fata de lege si educatia alegatorului ne vor scuti de alunecari autoritariste. Indivizii cu talent remrcabil, daca aleg sa aiba activitati publice, devin natural vectori de opinie. Pervertirea lor duce la suferinta natiei. In definitive, si Heidegger era un filozof remarcabil, nu ?
“Masele sunt mai usor de manipulate decat elitele”. Foarte corect, elitele insa sunt cumparate!
Lucian Boia a dedus citatele de mai sus in contextual alunecarii Germaniei spre nazism. Paralelele cu Romania actuala ar trebui sa ingrijoreze.
Cu acest text, atingem maxima depărtare dintre noi, moseniorule. Am putea şi bea pe chestia asta – ceea ce-i imposibil. Ne-am putea sfădi virtual – ceea ce n-ar duce la nimic fiindcă văd că-ţi urmezi neabătut programul.
Ce să zic? După un maxim, natural ar fi să nu urmeze alt maxim. Trăind şi nemurind, om vedea ce şi cum.
PS: E un text atît de slab încît şi “maxim” e puţin spus. Prieteneşte vorbind, sper că va fi un punct de cotitură.
PPS: Atenţie la Lucifer! E genul care te laudă spre a te pierde.
Regret sa constat ca tot n-ai inteles ca aici nu e vorba despre mine. Ai ce ai cu mine, un no name al carui scris te irita, si te arati extaziat pana la a face pe avocatul lor, in fata unor branduri pe care le consideri intangibile. Iti doresc succes in respectuoasa ta pasivitate. Nu vom trai noi sa vedem neantul in care se va pierde acest scriitor mediocru (dar scriitor) Cartarescu. Problema lui nu este ca nu are caracter. Problema lui este ca nu are consistenta.
Dar eu nu am un razboi cu tine, InimaRea. Eu am o datorie de onoare fata de victimele lipsite de aparare si lasa-ma sa ma fac de ras aparandu-le.
Dacă nu ţi-am mai spus-o, ţi-o repet: Textul, textul, textul – asta mă interesează. Mi-e perfect perpendicular de cine te iei, pe cine-ai vrea mort şamd. Dar cum o faci – asta chiar contează căci le style c’est l’homme. Chiar nu-nţelegi că poţi şi muri cu dreptatea în braţe dacă nu-ţi prezinţi ca lumea cauza?
Te-nfurie careava? Ok dar nu răspunde cu furie, filtrează furia, fii rece-veninos! Nu poate exista ceva mai iritant, la un star cum e Cărtărescu, decît să vină un neica-nimeni şi să-i dea peste degeţele: Maître, fără supărare, dar scrii mai rău ca mine. Cum faci?
Pe Cărtărescu, nu-l ataci politic – n-are sens fiindcă lui îi este indiferent politicul, de-aceea se şi pretează la “servicii” faţă de Elită. În sinea lui, e convins că românii n-au soartă ca popor, doar ca ca individualităţi şi doar în măsura în care există dublă recunoaştere – afară şi în ţară.
Nu contează nici din ce se arăneşte el, cîtă vreme nici nu se compară sinecura lui – dacă există, probabill că da – cu jaful practicat de bandele numite “partide”.
Contează enorm – e totul – faptul că el trăieşte fiindcă are public. Fără public, scriitorul nu există, orice-ar crede el despre sine, oricît s-ar legăna cu iluzia că nici Stendhal, Lampedusa – la vremea lor… Dar că posteritatea a făcut dreptate.
Ei, aici e călcîiul lui Ahile: celebritatea promiţînd posteritatea.
Scriind bazaconii de complezenţă, le erodează ameninţînd a le şi compromite.
Iată, Culianu – comemorat acum (apropo, poate vezi pe OBS Cultural, ultimele două numere, ceva pe tema asta, mai ales textul lui D Tudoran) – zicea despre Eminescu că, 50 de ani mai tîrziu de trăia, era însuşi Zelea Codreanu. Adică, publicistica ta te urmăreşte la fel ca-ntreaga operă, şi e-n stare a-ţi modifica
statua – în posteritate – dacă e de joasă calitate.
Probabil c-ai văzut editorialul lui Turturică, din RL de azi. Acolo sînt inamicii politici, maître, unde se afirmă că “preşedintele vrea să ducă pînă la capăt modernizarea statului român” dar clasa politică i se pune de-a curmezişul. De parcă preşedintele ar fi Messia – miraculos plantat printre pămînteni, fără legătură cu ticăloasa clasă politică, al cărei preşedinte de onoare şi este.
Am înţeles: pe acest blog tu vii ca la cenaclu, eu ca la tribunal. Tu cu analiză stilistică, eu cu acuze şi pledoarii. Asta-mi spui. Culmea e că, mai departe, în loc să mă combaţi cum ai început, la stil, îmi dai sfaturi ca pentru un războinic. Mă înveţi să fiu rece – veninos. După reţeta ta, probabil. Cum să am succes dacă vreau pe cineva mort (!!!). Acum nu mai vorbeşti despre mine. Te duci în extreme de dragul de a îngroşa ceva ce nu are suficientă substanţă.
Mi-am recitit textul care te-a dezamăgit. Nu e mai bun dar nici mai rău decât media producţiilor mele de forumist. Nu-mi amintesc, de când ne cunoaştem, ca tu să-mi fi lăudat vreodată măcar o virgulă. Aşa ar fi fost logic dacă tot facem aici Poşta Redacţiei. Dar nu-i bai! Eu nu astfel de feedback-uri aştept. Iar tu, pe bune, de câte ori ai reacţionat, iritat, la scrisul meu, ai atacat fondul, nu forma.
Cred că şarjezi puţin când afirmi “Mi-e perfect perpendicular de cine te iei”. Faptul că m-am luat de Cărtărescu te-a enervat de data asta şi nu cum am făcut-o. La fel, altădată, că m-am luat de Pleşu.
N-am fost deloc furios (cum mi se întâmplă uneori) când am scris comentariul de ieri. Am fost însă în dificultate atunci când a trebuit să aleg un paragraf cu care să exemplific lipsa de consistenţă a demonstraţiei cărtăresciene, jumătăţile de adevăr pe care autorul le inserează la tot pasul pentru a construi minciuna dorită. Cu excepţia metaforei cu “mormintele zugrăvite”, frumoasă dar împrumutată, tot editorialul de ieri a fost o colecţie de locuri comune, de şabloane lansate la apă de alţii înaintea lui, într-un cuvânt un text ratat şi ideatic şi stilistic.
De asta însă n-ai spus o vorbă. Cum să-l critici tu, la stil, pe Cărtărescu ?! Mă critici pe mine. Sunt flatat, ce mama naibii!
Deşi, repet, părerea mea este că MC, în comparaţiile erudite, ar trebui asociat cel mult cu Ionel Teodoreanu şi nicidecum cu (vai!) Stendhal. Cu toate ca publicistica lui nu are nici cea mai mică valoare literară (de nescuzat pentru un scriitor cu pretenţii de transcendenţă), eu nu-l critic aici, pe blogul acesta politic şi polemic, la stil. Îl critic la logică şi coerenţă a demonstraţiei politice. Pe mine nu mă interesează să-i nimeresc călcâiul lui Ahile pentru că, repet, nu-l vreau mort. Îl vreau, doar, adevărat, fara masca. Macar aia care se lasa prostiti de el sa stie, mai tarziu, sa-l identifice.
Conte, ori esti tot o mila pentru umilitii si obiditii, ori esti mandru expert in striptease.
M-ai jignit cu comentariul asta. Nu stiu daca asta ai urmarit dar, daca da, iti confirm ca ai reusit.
N-am urmarit deloc si nici nu m-am asteptat sa te simti jignit. Imi pare rau.
Aşadar, de laude explicite ai nevoie – ale implicite nu-s de-ajuns. Nasol!
Faptul că te-ai simţit jignit de Corina mi-a amintit un episod de tinereţe. Mergeam la Luceafărul, unde tartor era Mihai Ungheanu – un tip nedigerabil, fie iertat! Eram cu un prieten şi, hodoronc-tronc, Ungheanu-mi spune: Fii atent la ăsta, îţi poate fi duşman prin inteligenţă!
Eu – şi tînăr, şi fraier – îl iau ad litteram şi-i răspund: Prin inteligenţă, îmi poate fi adversar, nu duşman. Altminteri, eu aş fi un idiot.
Aşa credeam atunci, că tipii de acelaşi fel – inteligenţi, bunăoară – pot fi adversari, nu duşmani. Că, adică, disputa de idei – de interpretare, de orice – nu presupune decît adversitate, nu ură, dorinţă de nimicire a celuilalt.
Timpul i-a dat dreptate lui Ungheanu – totul tinde a deveni ură, orice dispută – un măcel. Eu tînăr nu mai sînt demult dar se vede că fraier am rămas – cît să-mi amintească de tinereţe, probabil.
Nu-mi pare rău – pentru mine, e semn că, măcar, n-am ajuns bolşevic, că numai ăia vedeau duşmani peste tot.
PS: Acum, să-ţi spun cum e cu “maxim”. Ca să-l acuzi pe Cărtărescu de ignoranţă, trebuie să fi citit măcar cît el – şi să dovedeşti că tu ai înţeles ce-ai citit, iar el – ioc!
De oportunism, nu-i careva iertat în viaţă – doar de adevărate oportunităţi ori de inspiraţia de a profita de ele.
Cît despre morgă, omul e aproape sexagenar – morga devine absolut necesară. e o dovadă de sinceritate, adică omul îşi cunoaşte (şi-şi şi admite) valoarea. N-am pic de-ncredere în “modeşti” căci modestia nu e morgă, e mască.
Capisci?
Dragul meu, eşti prea impregnat de reflexe din lumea literaţilor (nu am zis “a literelor”), de parade la frustrările aspiranţilor ce credeau că depind de tine pentru a fi scriitori sau nu. Lumea aia e mică şi, mărturisesc, nu mă conţine. Asta nu înseamnă că nu am legătură cu ea. 🙂
Trebuie să recunosc că ai un handicap în polemicile la care mă provoci: eu ştiu (pentru că însuţi te-ai devoalat) cine eşti şi ce operă ai; tu, despre mine nu ai astfel de repere. Cu toate acestea, culmea, cel ofensiv şi sentenţios eşti tu. Ceea ce înseamnă că pleci de la premisa superiorităţii. O imprudenţă. Al doilea handicap. Pe care ţi-l semnalez, dimpreună cu primul, tocmai pentru a încerca să te protejez de decepţii ulterioare.
Îţi repet: spre deosebire de tine care, se pare, ai dezvoltat o idiosincrasie la persoana mea, eu chiar te percep, undeva în tihnita noastră Moldovă, ca pe un bun coleg de posibile îmbogăţiri reciproce. Cum să-ţi fiu duşman? Ţie sau Corinei? Sau voi să-mi fiţi mie? E aberant! Faptul că i-am recunoscut Corinei că m-a jignit e un semn de slăbiciune. Dacă aş fi considerat-o adversară nu i l-aş fi dat.
Şi acum un mic reproş (cu surdina de rigoare): mă citeşti superficial! Nu eu l-am acuzat pe Cărtărescu de ignoranţă şi morgă, ci Liiceanu. O fi citit Liiceanu măcar cât Cărtărescu ca să înţeleagă ce-a citit? Vezi cum te pripeşti? Tocmai tu, contemplativul? Vezi cum te repezi? Crezi că dai in mine şi, de fapt, dai în monumente, pentru tine de neatins nici măcar cu o observaţie obiectivă.
Fii bărbat, ce naiba! Şi statuile pot fi ciupite. Dacă sunt din granit şi nu din chirpici, rezistă şi la grindină!
@InimaRea
Tu vrei sa ne impui respectul fata de Cartarescu, finca e scriitor. Sa fie sanatos. Slabiciunile sau tabu-urile tale nu trebuie sa fie si ale altora. Ca editorialist e slab si neglijent si avem tot dreptul sa o spunem apasat. Sa te prezinti asa in fata publicului – pentru ca e numai de ziar? – e o sfidare care merita tratata ca atare.
De data asta nu i-am gasit vreo vina importanta lui Cartarescu. Si de ce morga vorbea Liiceanu? Mi se pare mai degraba un timid.
Personal, imi moare un idol. Pe langa datoriile la FMI, din spitalel cu cozi si mai mari, pe langa pensia din care n-o sa mai vad nimic, acum raman si fara unul din autorii mei preferati. Poate sunt prea sensibil, sau poate prea ideologizat, dar pe Plesu si Cartarascu nu ii voi mai putea savura la fel ca inainte. Si nu am prea multe placeri personale, nu e normal sa fiu frustrat ?
Cata autosuficienta si dispret pentru oameni! “Sa fim europeni”, “suntem primiti in cluburi unde inainte nici nu visam”, de ce vorbim aici ? Am acceptat scutul resins de polonezi si cehi. Am intrat in Europa vanzand pe nimic gazul si petrolul, fonduri europene nu absorbim, ce mai vreti? Da, suntem europeni, majoritatea guvernamentala depinde de Budapesta, ce-i drept, “relatiile noastre sunt mai bune ca niciodata”. Nu intelege prostimea cat de bine ii e , ca se plimba Mircea la Bruxeles, iar ei nu au locuri de munca, iar mancarea devin “risc” sau “strategie”. Si asta nu este din platform USL de ieri, ci din graficele lui Vasilescu BNR din ziarul financiar. OK, politicienii sunt rai , si asta cam peste tot, dar scriitorii? Astia de obicei sunt buni si calzi, de aici incepe originalitatea dezastroasa a Romaniei …
Nu mai am nici măcar un pretext – necum un argument serios – pentru a continua relaţia asta.
Fiţi perfect sănătoşi, bine?
?????
Conte, nu e cam mult sa pretinzi ca ai vazut intr-o revista tot ce e sau ce a facut cineva? Si l-ai jignit mereu cu apropouri la o – numai de tine vazuta – lipsa de barbatie.
Draga Corina, hai ca devii melodramatică. Dacă nu ai observat, îţi atrag eu atenţia acum că ţie ţi-a răspuns când şi-a anunţat despărţirea, nu mie. Tu l-ai supărat cu comentariul despre Cărtărescu, nu eu. Când mi-o răspunde mie şi mi-o reproşa ceva, o să-mi asum (dacă va fi cazul). Te comporţi de parcă ai duce în lesă un bişon maltez la care cineva strigă “marş” iar tu, ofuscată, sari să îi iei apărarea.
InimaRea a dat in nenumărate situaţii dovada că ştie să se apere şi singur. E jenant să-i sari aşa, în apărare, aiurea. Ca şi cum el nu s-ar putea descurca fără intervenţiile tale.
Si n-am inteles: despre ce revista vorbesti?
@CSG
Stiu ca eu l-am suparat mai tare, dar nici cu tine nu mi-e rusine. S-o lasam balta, bine?
Dl.Cărtărescu se joacă iresponsabil cu cuvintele,într-un mod aproape criminal.Aş zice aici,parafrazând pe Caragiale,că dacă nu este morală,nu există nici principii,carevasăzică nici ideologie,filozofie şi chiar religie/credinţă.”Aceşti intelectuali ai noştri” se pare că ştiu care este problema:datorită globalizării informaţiei,a liberalizării circulaţiei fluxurilor financiare,a forţei de muncă şi a persoanelor,etc IDEOLOGIILE CLASICE stânga/dreapta ÎŞI PIERD CONŢINUTUL.Asistăm la Moartea Ideologiilor Clasice.Adică,lumea viitorului va fi altfel,cu o altă morală,alte principii şi alte,vai,filozofii.Şi atunci,dl.Cărtărescu care sper că ştie asta,face corect ceea ce face:păi dacă Morala a murit,de ce eu,o efemeridă omenească,să nu profit atât timp cât mai trăiesc?!Deci,nu are importanţă nimic,Dumnezeul cel vechi a murit!Numai sărmanul Conte mai crede că vechile credinţe vor rămâne veşnice!Cărtărescu are dreptate deşi l-aş condamna la moarte pentru asta.