Scorul acestui articol
[Total: 4 voturi. Media: 4.3]

Comportamentul din ultimele zile ale lui HR Patapievici mi-a redeșteptat o senzație de greață în fața siluirii firii, greață pe care am resimțit-o pentru prima oară când, într-o vacanță în Thailanda, am asistat la un spectacol de travestiți. Dacă m-aș fi nimerit acolo fără să fiu avertizat, aș fi putut vibra la frumusețea exterioară a acelor ființe cu toată încărcătura mea solară de Yang. Impostura era aproape perfectă. Știind însă despre ce e vorba, parcă un val de feromoni  acri, alterați,venind dinspre scenă,  m-a înconjurat, luându-mi aerul respirației normale și dându-mi în schimb o copleșitoare silă.

Tot așa, acum, cu  acest  fățarnic alunecos, deghizat în moralist.

Câtă nerușinare să-ți îngădui tu ție, ca pretins reper de ajustat caractere, încât să preacurvești cu vorbele atât de fără jenă, cu atâta contradicție argumentativă?

„Părerea mea este că această ordonanță nu urmărește depolitizarea, ci contrariul – politizarea Institutului Cultural Român”.

Există zeci, poate sute de articole, interviuri, declarații, gesturi din proprie inițiativă, care pot atesta fără echivoc partizanatul politic, dus până la grotescă pastișare caragialească, practicat atât de domnul Patapievici cât și de Mircea Mihăieș.  Când ți se pot opune astfel de probe, inatacabile, indubitabile, compromițătoare prin subiectivism și miză manipulatorie, să vii și sa-l acuzi pe Ponta de politizare susținând că ICR nu a fost până acum înregimentat este de un tupeu, de o nesimțire, excelent însușite de la mentorul tău.

Dacă până la aceste reacții jenant viscerale  mai nutream o oarecare considerație pentru eseistul HRP, fiind gata să închid ochii la pustulele caracterului său, acum această formă de egocentrism irațional m-a lecuit.

HRP se descrie perfect prin alegerile sale. Este un summum al defectelor acestora. Privindu-i, îl descoperi.

Sub aparențe angelice este la fel de „normal” precum purtătorul său de cuvânt de la ICR New York, efeminatul Cristian Neagoe, autor de elevate considerații, inspirate din experiența proprie referitoare la ketamină și alte droguri: „De la un timp, prietena mea a inceput sa se pise ketamina. Prietena mea se pisa cea mai pura si mai concentrata solutie de ketamina pe care am intalnit-o pana acum. Ce se gaseste pe la noi, Vetasedeul si, cateodata Ketaminolul olandez, sunt slabe rau, la modul ca IM trebuie sa bagi cam de doua ori mai putin daca nu vrei sa te anesteziezi ca porcul”.

Sub aparențe de europenism și erudiție este la fel de resentimentar și  oportunist precum cel mai mare violator al gramaticii limbii române așezat într-un jilț de profesor universitar, l-am numit pe vicepreședintele ICR Mircea Mihăieș.

În fine, ca o caricaturală încununare portretistică, este la fel de mincinos și disprețuitor fată de bunul simț comun precum  mareșalul jurământului său de credință și necondiționată închinare, Traian Băsescu.

Concluzionând, acest „hoțul strigă hoții” ni se prezintă în toată splendoarea nudității sale feciorelnice. Doar că, ce să vezi, fecioara noastră are o strungăreață în loc de himen. Dezavantajele nudității!

Contele de Saint GermainEditorialeCristian Neagoe,feromoni,HR Patapievici,ICR,ketamina,Mircea Mihaies,politizare,Ponta,Thailanda,travestiti,YangComportamentul din ultimele zile ale lui HR Patapievici mi-a redeșteptat o senzație de greață în fața siluirii firii, greață pe care am resimțit-o pentru prima oară când, într-o vacanță în Thailanda, am asistat la un spectacol de travestiți. Dacă m-aș fi nimerit acolo fără să fiu avertizat, aș fi...Blog politic si polemic