Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 2]

E vacanţă. Interesul general s-a mutat spre umbră. Căldurile toride au forţat armistiţiul. Timp de hidratare, timp de recuperare, timp de leneveală a hăituiţilor de peste an, timp de zvâcniri ineficiente ale conştiincioşilor cu orice preţ.

Până şi doamna Udrea ne dă un scurt acces la chiloţeii dânsei de deschideri festive, încercând să stimuleze astfel turismul estival: treceţi la costume de baie, pălării de soare şi creme de protecţie UV, lăsaţi baltă harassementul politic şi victimele de la BAC.

Avem – n-avem concedii programate, comutăm o vreme pe concubinaj cu natura. Un şezlong, o oază de umbră în deşertul fără protecţie de ozon al Africii generalizate planetar, o carte mereu amânată de la citit în căutarea stării optime, o tavă cu lichide personalizat alese pentru decompensările de peste an; nu telefon, nu computer, nu televizor, poate cel mult o muzică în surdină, aleasă pentru a însoţi lectura precum o bandă sonoră şi nicidecum la concurenţă cu autorul preferat.

De când am devenit blogger, viaţa mea virtuală s-a mai îmbogăţit cu o dimensiune: este micul univers populat zilnic de cele câteva sute de vizitatori unici. Uneori, ca într-o ţară cu turism sezonier, numărul lor se dublează, chiar se triplează pentru o săptămână – două, după care revine în ecartul mediei statistice.

Am zis “micul univers”. Dar ce-o însemna « mic » dacă ne plasăm în ipoteza, tot mai consistentă, a holografiei în toate. Infinitul mare cuprins în infinitul mic, corpul uman reprodus în lobul urechii, în iris sau în talpă, tainele pământului îndesate în grăuntele de nisip.

Dacă experienţele noastre cotidiene nu sunt altceva decât proiecţii holografice ale unor procese fizice care au loc pe o suprafaţă bidimensională, indepartată, înseamnă că noi, aici, nu avem niciun control şi nicio consistenţă. Suntem ca personajele din visele noastre ce par a-şi găsi sprijin pe picioarele lor dar, în realitate, sunt 100% producţii virtuale ale creerului care le visează.

Uneori cred că suntem victime neputincioase ale retardului ştiinţific al epocii pe care o trăim. Ni s-au dat exact atâtea simţuri cât să nu percepem mai mult decât cele patru dimensiuni : x, y, z, t. Va veni insă o vreme când  ştiinţa ne va dota cu telecomenzi pentru noi frecvenţe de recepţie : canalul 5 – frecvenţa spiritelor celor vii, canalul 6 – frecvenţa spiritelor celor morţi, canalul 7 – frecvenţa spiritelor cosmice s.a.m.d. Ne vom comuta pe ce canal dorim cum ne comutăm pe canalul viselor în fiecare noapte.

Atrăgătoare teme de reflecţie pentru o evadare de reenergizare cu cei dragi şi cu tine însuţi. Şi la îndemna oricărui buzunar. Pentru că accesul la ideile cu adevărat importante nu e o problemă de portofel ci o problemă de glagore.

Sunt şi eu în vacanţă. Nu chiar izolat etanş de voi şi de lume dar cu comunicarea pe acest canal redusă, până la mijlocul lui august, la un minim de tip picoteală. Din când în când ne mai trezim, mai punem de-un taifas politic cu coatele pe masă şi cu capu-ntre palme, dar asta nu ca regulă, ca până acum, ci ca excepţie.

À bon entendeur, salut!

Contele de Saint GermainEditorialearmistitiu,blogger,concediu,micul univers,telecomanda,vacantaE vacanţă. Interesul general s-a mutat spre umbră. Căldurile toride au forţat armistiţiul. Timp de hidratare, timp de recuperare, timp de leneveală a hăituiţilor de peste an, timp de zvâcniri ineficiente ale conştiincioşilor cu orice preţ. Până şi doamna Udrea ne dă un scurt acces la chiloţeii dânsei de deschideri...Blog politic si polemic