Dinu C. Giurescu – “Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre”.
O exemplară luare de poziţie, de păstrat în analele acestor vremuri de mari laşităţi şi trădări, o analiză ca o sentinţă implacabilă la adresa guvernanţilor actuali, a fost emisiunea Punctul de Întâlnire, realizată pe 12 iunie 2011 la Antena 3 de Radu Tudor, avându-l ca invitat pe istoricul academician Dinu C. Giurescu.
Vă recomand cu toată căldura vizionarea integrală a acestei emisiuni – eveniment, care poate fi accesată la linkul http://inregistrari.antena3.ro/view-12_Jun-2011-Punctul_de_întâlnire_cu_Radu_Tudor-23.html. Discuţia cu Dinu C. Giurescu ocupă partea a II-a a emisiunii, dar şi prima parte merită urmărită, ea referindu-se la aceeaşi temă: proiectul lui Traian Băsescu de desfiinţare a judeţelor istorice ale României.
În repetate comentarii pe care le-am postat pe acest blog în ultimele săptămâni am atras atenţia, uneori cu vehemenţa exasperării, asupra planului antiromânesc meticulos al politicienilor unguri de la UDMR şi nu numai, coordonaţi de la Budapesta, de obţinere a autonomiei teritoriale a judeţelor din aşa zisul Ţinut Secuiesc.
Insistam în aceste avertismente asupra faptului că strategia paşilor mărunţi, utilizată până de curând de aceşti politicieni, influenţi la Bucureşti, în promovarea acestui plan, s-a transformat în ultimul an în strategia salturilor mari şi rapide, facilitată de slăbiciunile puterii naţionale, de frica paralizantă a acesteia în faţa şantajului UDMR cu retragerea sprijinului parlamentar în cazul nesatisfacerii tuturor pretenţiilor politice, unele de-a dreptul aberante în raport cu etaloanele diplomatice considerate rezonabile până acum.
Nu voi relua enumerarea succeselor deja obţinute în direcţia dorită de iredentiştii maghiari, cu complicitatea regimului Băsescu Boc. Voi remarca doar că, sesizând pericolul ce ar putea veni din reacţia imprevizibilă, la agresiunea segregaţionistă, a unui popor hrănit decenii de-a rândul cu jar naţionalist, puterea portocalie şi-a mobilizat alămurile propagandistice din dotare (Mircea Vasilescu – Dilema Veche, Mircea Marian – EVZ, Cristian Turturică – România Liberă ş.a.)spre a linişti spiritele, spre a împinge în derizoriu şi-n extremism vadimist protestele politice şi publicistice în creştere faţă de asaltul pe toate fronturile declanşat de Laszlo Tokes şi ciracii lui.
Nu m-ar mira, în aceste condiţii, ca “marile caractere” ale neamului (Pleşu, Cartărescu, Liiceanu, Patapievici), care, când e groasă, tac ca melcul, să vină peste ani şi să se împăuneze cu tăcerea lor de-acum pe tema naţională, arătând cu degetul spre numiţii de mine mai sus şi demascându-i cu mânie civică: “vedeţi, noi n-am făcut ca ei, n-am susţinut iniţiative antinaţionale”.
Dar nici nu le-aţi combătut, nemuritoare plante decorative de polistiren.
Cu vanitatea lor nemăsurată, evident că mie sau altor “nimeni” asemeni mie, aceste deja statui prin imobilismul lor civic, nu vor catadicsi niciodată să răspundă la critici.
Tăcerea lor devine însă brusc laşitate omologată atunci când este ”adresată” unor provocări venite de la o somitate precum Radu C. Giurescu.
Vă reproduc doar începutul şi sfârşitul emisiunii pe care v-o recomandam in deschiderea comentariului. Dacă vor fi unii pe care răspunsurile marelui istoric îi va lăsa indiferenţi, atunci înseamnă că da, investiţiile băsesciene în talentele de manipulatori ale asa zişilor lui intelectuali, nu au rămas fără rezultat.
Emisiunea a început aşa:
Radu Tudor: “Vă rog să-mi spuneţi opinia dumneavoastră: cum priviţi această iniţiativă prin care conducerea statului român vrea să desfiinţeze judeţele actuale”?
Dinu C. Giurescu: “Această iniţiativă se înscrie într-un şir de acţiuni care sunt menite să destrame unitatea teritorială a tării şi, pe de altă parte, să şteargă identitatea noastră naţională”.
Încheierea emisiunii a fost următoarea:
Radu Tudor: “ Domnule academician Dinu C Giurescu, ce este de spus, ca un cuvânt final, despre iniţiativa de desfiinţare a judeeţelor”?
Dinu C. Giurescu: “Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre. E de spus numai că fiecare om trebuie să-şi dea seama că soarta lui personală depinde de ce se joacă acuma. Se joacă integritatea teritorială a României, se joacă stabilitatea ei, se joacă identitatea, sentimentul că eşti român, se joacă apărarea ţării. Statul de astăzi nu mai apără România. Statul de astăzi apără pe altcineva dar nu obştea românească. De aceea, fiecare dintre noi, cu mijloacele pe care le are, trebuie să spună NU! NU la ceea ce se pregăteşte în momentul de faţă”.
Restul e tăcere! Dar o altfel de tăcere decât cea a intelectualilor lui Băsescu. Tăcerea dinaintea furtunii!
https://www.conteledesaintgermain.ro/dinu-c-giurescu-%e2%80%9cam-sentimentul-ca-sunt-in-1940-in-preajma-prabusirii-hotarelor-noastre%e2%80%9d/12-06-2011EditorialeAntena 3,Basescu,destramarea unitatii teritoriale a tarii,Dinu C. Giurescu,proiectul de desfiintare a judetelor,Radu Tudor,stergerea identitatii nationale O exemplară luare de poziţie, de păstrat în analele acestor vremuri de mari laşităţi şi trădări, o analiză ca o sentinţă implacabilă la adresa guvernanţilor actuali, a fost emisiunea Punctul de Întâlnire, realizată pe 12 iunie 2011 la Antena 3 de Radu Tudor, avându-l ca invitat pe istoricul academician...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
piticul,
inteleg din context ca te-ai referit la varianta PDL.Eu am sa ma refer la cea a USL.Multe dintre ideile si intrebarile tale raman valabile si corect formulate in ambele cazuri.Daca-mi permiti,oricum,e doar un joc,voi reformula cateva idei,adaptate la programul USL .Iata:
-la primul paragraf,in loc de
“Cat vor fi salariile compensatorii ale personalului care va fi disponibilizat si ce programe de reinsertie profesionala exista.”,reformulez
“Cat vor fi salariile personalului nou angajat in noile supractructuri administrativ teritoriale si ce programe de formare si instruire profesionala exista”.
-tot la primul paragraf,in loc de
“Nu cred ca va imaginati ca cei capabili vor fi pastrati, iar cei incapabili vor fi concediati.”,reformulez
”Nu cred ca va imaginati ca cei nou angajati vor fi toti capabili si merituosi”
-la parafraful 3,in loc de
“Care sunt beneficiile regionalizarii? Doar cateva zeci de mii de functionari mai putin ? “,reformulez
“Care sunt beneficiile regionalizarii ? Doar cateva zeci de mii de functionari mai mult ?”
In rest,de acord cu parerile tale.Repet,e doar un joc.
Daca ar exista ceva respect pentru cetatean, urmatoarele lucruri ar fi facute publice:
– Care sunt costurile regionalizarii. Cat ne vor costa noile sedii, noile calculatoare, noile formulare, stampile. Cat vor fi salariile compensatorii ale personalului care va fi disponibilizat si ce programe de reinsertie profesionala exista. Nu cred ca va imaginati ca cei capabili vor fi pastrati, iar cei incapabili vor fi concediati.
– Care sunt tarile europene care au parcurs recent o transformare similara. Ce inconveniente au intampinat. Ar trebui studiat cu grija exemplul altora.
– Care sunt beneficiile regionalizarii? Doar cateva zeci de mii de functionari mai putin ? “Nu mai primim fonduri europene” – ca si cand pana acum am fi fost scaldati in bani europeni ! Care este insa imbunatatirea guvernarii? Cum creste depolitizarea administrativului? Cum creste independent justitiei? Ce beneficii are cetateanul?
– Care sunt riscurile transformarii. Lasand la o parte aspectul teritorialo-secuiesc, riscul real este al blocarii totale a administratiei. Un certificate de nastere se emite in o luna, ACUM IN BUCURESTI. Ce ne astepta? Se vor mai da avize de construire de case? De canalizare ? Politie, ceva ?
Degradarea natiunii nu vine din regionalizare. Regionalizarea trebuie facuta, insa cit mai responsabil. Distrugerea tarisoarei depinde de oamenii rezonabili care au mai ramas. Si despre economia de piata ziceam pe la sfarsitul anilor nouazeci ca romanii sunt incapabili de liberalism economic. Taras-grapis, insa merge.
De fapt,situaţia regionalizării este puţin inversă.Temporal vorbind,USL este prima care a întocmit un program sectorial în privinţa administraţiei locale şi a organizat o întâlnire cu aleşii locali pentru a le prezenta acest program.Între timp,PD+băSSecu a aflat şi,pentru a contracara acţiunea USL,a luat “hora înainte” şi a anunţat prima această tentativă.Numai că PD nu are nicio analiză politică-socială şi economică,pur şi simplu a vrut să dea o lovitură mediatică.Dar s-au fentat fiindcă toată lumea s-a întors împotriva lor.Ca să mă exprim mai golăneşte-şi-au tras singuri “ţeapă”!Acum nu mai ştiu ce să facă şi dau din colţ în colţ.Ce bine-mi pare că s-au (auto)ţepuit!
Draga Conte, pentru ca roca sa devina magma, e nevoie de temperaturi apocaliptic de mari. Noi ne tot racim de zeci de ani. Am incetat sa mai fim o natiune, suntem doar o populatie saracita si batjocorita, care nu mai are incredere in ea insasi, deci nici in viitorul ei. Amintiti-va ca insusi sclipitorul CTP a ajuns la concluzia ca romanii nu sunt in stare sa se autoguverneze: “Eu îi doresc ei, României dulci, să obţină statutul de colonie a unei ţări adevărate. Să ne guverneze alţii, iar noi, românaşii, să ne putem împlini vocaţia de băştinaşi cu talent.” Si l-am inteles. O asemenea exasperare decazuta in ura nu poate veni decat dintr-o adanca dragoste inselata. Ceea ce nu ne spune, insa, CTP este faptul ca o asemenea poveste (cea a colonizarii) nu se incheie cu happy-end. Niciodata, niciun cuceritor nu ne va putea mantui de raul din noi. Dimpotriva! Slabiciunile noastre vor fi asii lor din maneca.
Cum spuneam cuiva ieri, lantul trofic s-a globalizat si el. Iar noi suntem pe cale sa devenim plancton.
PS Multumesc pentru raspuns si pentru incercarea de a rezolva inconvenientele tehnice
Doamne,în ce situaţie am ajuns!Poporul şi statul român să fie trădat de chiar conducătorii săi!Fiindcă asta se întâmplă sub ochii nostri:trădarea intereselor naţionale de însuşi statul român!Oare ce se întâmplă de fapt?!Simpla presupunere de de…ţă a lui băSSecu şi a coteriei antinaţionale numită PD nu este o explicaţie.Se întâmlă un fapt mult mai grav,un atac extern asupra României cu sprijinul trădătorilor interni.De ce tac armata şi serviciile secrete?!De ce tac ardelenii?!De ce tace,vinovată,intelectualitatea românească?!Dar să revin:România este condusă de trădători.Iar trădătorii sunt:băSSecu şi PD,trădătorii generalului Oprea,minoritarii unguri şi celelalte minorităţi(TOATE minorităţile sunt adevărate oficine de spionaj antiromânesc).Aş risca o explicaţie:cele trei minorităţi asiatice-evreii,maghiarii şi ţiganii-pilotate din exterior(SUA,Israel,Rusia?) şi-au impus voinţa şi,în schimbul Basarabiei,vor o federaţie Ungaria-România-Moldova în estul Europei.UE,spre onoarea ei,nu acceptă acest plan deşi România l-a acceptat deja.Dumnezeu să ocrotească România!