Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 2]

Într-un fel suntem privilegiați. Ni se oferă, live, un spectacol politic unic. Ca un serial de succes („Boss” să  zicem) dar fără diluantul ficțiunii. Și, în plus, interactiv. Tot ce se întâmplă se întâmplă pe pielea noastră, cu contribuția noastră, fie că suntem protagoniști, figuranți ori chibiți zgomotoși pe gradene. Suntem și noi în poveste, seară de seară, cu sufletul la gură și degetele făcând bătături pe telecomandă.

Starul absolut este Traian Băsescu. O combinație de Harpagon, Caligula, Saddam Hussein. Lacom, imoral, crud, laș, fără scrupule. După o epopee de 10 ani a ajuns la soroc și se vede asaltat de note de plată. Tocmai el care nu a fost obișnuit să dea, vreodată, socoteală cuiva.

Tot așa cum unii idoli îmbătrânesc urât, unii atotputernici mor urât. Este și cazul starului nostru perisabil. Din ce în ce mai supurant, din ce în ce mai pestilențial. Se strică văzând cu ochii și pute. De frică. O frică galopantă. Sudori reci, acide și invazive. Găuresc tot: moral, rațiune, luciditate.

Măsura disperării este data de frecvența gesturilor necugetate. Acestea se înmulțesc la Traian Băsescu de la discurs la discurs.

Cine și-ar fi închipuit că Moșia Nana îl va „frige” atât de tare? Iată de ce a fost bună Comisia Parlamentară. Nu pentru a da sentințe în locul justiției ci pentru a aduce în fața oamenilor dovezi (oficiale) zdrobitoare că acolo s-a executat un șmen prezidențial minuțios premeditat. Fără această Comisie Parlamentară, ale cărei concluzii l-au scos din minți pe Traian Băsescu, președintele nu ar mai fi declanșat atacul dement, sinucigaș, iresponsabil, împotriva Gabrielei Firea.

Pe mine, această prostie monumentală a lui Traian Băsescu de a șantaja la vedere și fără echivoc un membru al unei comisii parlamentare care îl anchetează, m-a bucurat. Înseamnă că omul a pășit deja în zona gafelor ireversibile, că de acum încolo va avea, în fine, un adversar letal: pe el însuși.

Comunicatul de presă de ieri al lui Traian Băsescu, de la pupitrul prezidențial, a confirmat concluzia mea, temeinicia bucuriei anunțate. Am fost cu toții martorii unui experiment psihiatric rar: simptomatologia demenței fricii in direct. În care subiectul însuși, fără să-și dea seama, s-a oferit descifrării.

Se simte încoțit. De-asta vorbește despre o haită.

Nu mai vede scăpare. De-asta bravează că nu se lasă intimidat.

Și-a pierdut auto-controlul. De-asta ia la țintă tot ce mișcă-n jur.

Din ce în ce mai mic, și la propriu, adus de spate și târșindu-și picioarele, se veștejește. Te și întrebi dacă nu devine comic ca un popor întreg să-și consume energia încercând să-i dea brânci din scenă înainte de epilog. Pentru asta ar trebui să existe instituții. Ce fac ele? Cine le conduce? Cum?

S-a depus o plângere penală. Foarte bine. Apelul la justitie. Un prim pas, necesar și util ca și înființarea Comisiei Parlamentare Nana. Nu era nevoie de strângerea unui număr de semnături pentru aceasta plangere penala. Ar fi dat apă la moară  celor care sunt gata să invoce politizarea cazului, presiuni asupra justiției. Culpabilizarea lui Antonescu, pentru că nu a vrut să semneze, vine dintr-un exces de zel. Nici Hunor nici Oprea, nici Tăriceanu n-au semnat. Asta nu înseamnă că nu au găsit alte forme (de exemplu declarații publice) de a se poziționa, tranșant si critic, față de comportamentul de mafiot al președintelui.

Dar tot instituție e și Parlamentul. De ce nu se introduce pe ordinea de zi a camerelor reunite, în regim de urgență, o dezbatere asupra cazului, finalizată printr-o rezoluție destinată populației și mediului politic internațional? Cine-i împiedică pe neînfricații luptători antibăsiști Zgonea și Tăriceanu să facă asta? Sa informeze, de la cea mai inalta si democratica tribuna a statului roman, pe toti sponsorii morali ai presedintelui Basescu, cine e, cu adevarat, acest om? Antonescu, cumva?

Nu sunt deloc de acord cu suficiența celor care susțin că astfel de initiative, cu masiv suport civic, precum constituirea comisiilor parlamentare de anchetă Nana și CEC, depunerea plângerii penale de către Gabriela Firea, o dezbatere a camerelor reunite pe tema santajului basescian, nu și-ar avea rostul, ar fi doar simple tresăriri politicianiste. E suficient să constatăm ce degringoladă, ce ravagii, ce anomalii a produs raportul comisiei Nana în moralul lui Traian Băsescu ca să înțelegem profunda lor utilitate.

Cred că, înainte de a arunca anatema asupra lui Crin Antonescu pentru lipsa de rezultate a luptei anti Băsescu, înflăcărații excomunicatori ai presedintelui liberal ar trebui să arunce o privire și asupra contribuției belice a favoriților lor. Aceștia sunt dispuși să facă tot ce-ar trebui pentru anihilarea lui Băsescu (de exemplu inițiativa din parlament la care tocmai m-am referit) sau se mulțumesc cu o figurație populistă care să nu le strice digestia, care să nu le afecteze pretiosul metabolism?

Cât despre dilema segregaționistă de pe acest blog: Ponta sau Antonescu?, cu altă ocazie.

Contele de Saint GermainEditorialeCaligula,Calin Tariceanu,Comisia CEC,Comisia Parlamentara Nana,Crin Antonescu,Gabriel Oprea,Gabriela Firea,Harpagon,Kelemen Hunor,Saddam Hussein,santaj,ZgoneaÎntr-un fel suntem privilegiați. Ni se oferă, live, un spectacol politic unic. Ca un serial de succes ('Boss' să  zicem) dar fără diluantul ficțiunii. Și, în plus, interactiv. Tot ce se întâmplă se întâmplă pe pielea noastră, cu contribuția noastră, fie că suntem protagoniști, figuranți ori chibiți zgomotoși pe...Blog politic si polemic