Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]

Despre scris

Scriam și eram plin de mândrie: eram un Dumnezeu care făcea ce voia, prefăcea realitatea, o modela după cum dorea; amesteca adevărul și minciuna indisolubil împreună, nu mai era adevăr și minciună: era un aluat moale pe care îl frământam și îl modelam după cum îmi dicta fantezia, fără a cere încuviințarea nimănui „“ Nikos Kazantzakis

Cuvântul a fost pesemne la încdeput un simbol magic, care cu trecerea timpului s-a tocit. Menirea poetului ar putea fi aceea de a-i reda cuvântului, măcar în parte, puterea dintâi, acum ascunsă. Orice vers ar avea două îndatoriri: să comunice un fapt precis și să ne atingă fizic, precum apropierea mării „“ Jorge Luis Borges

În ziua în care am descoperit că tot ceea ce îmi plăcea cu adevărat era să povestesc istorii, mi-am propus să fac tot ce-mi stă în putință spre a-mi îndeplini această dorință. Mi-am spus: aceasta este vocația mea. Nimeni și nimic nu mă poate face să mă consacru unei alte realități „“ Gabriel Garcia Marquez

O carte nu este decât o versiune a lumii. Dacă nu-ți place, o poți ignora; sau, mai bine, oferă în schimb propria ta versiune. […] Ceea ce un scriitor creează în solitudinea camerei sale este ceva ce nicio putere nu poate distruge „“ Salman Rushdie

Scriere este totul.                                                                                                                                                                                           Peștele e literă                                                                                                                                                                                                            În alfabetul mării.                                                                                                                                                                                                     O frază sunt păsările în zbor.

Nichita Stănescu

Contele de Saint GermainLecturi impartasitecitate luminoase,Gabriel Garcia marquez,Jorge Luis Borges,Nichita Stanescu,Nikos Kazantzakis,Salman RushdieDespre scris Scriam și eram plin de mândrie: eram un Dumnezeu care făcea ce voia, prefăcea realitatea, o modela după cum dorea; amesteca adevărul și minciuna indisolubil împreună, nu mai era adevăr și minciună: era un aluat moale pe care îl frământam și îl modelam după cum îmi dicta fantezia,...Blog politic si polemic