Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

DNA s-a definit în ultimii ani ca pilon al luptei anticorupție. Pilon, adică stâlp de rezistentă. Ca să țină piept hoției, minciunii, folosirii statului pentru jefuirea statului.
Jefuirea statului de către cine? Păi de către puternicii zilei, evident! Vremelnici dar lacomi. Imorali dar mustrători. Obedienți cu sfinții dar nemiloși cu „pendinții”.
Offf!
Pentru a-mi construi casa în avalul unei astfel de paveze, care se laudă că mă poate apăra de viitura, oricât de perfidă, a mafiei instituționalizate, trebuie, mai ales, să am încredere în ea. În pavăză. Încredere absolută. Să nu găsesc, oricât de cârcotaș aș fi, nicio fisură în alcătuirea și funcționarea ei de până acum. Să nu mă încerce nicio îndoială despre buna sa credință și despre dreapta sa măsură privind funcționarea ei viitoare.
Oare este cazul, în ceea ce privește DNA, să fie creditată cu atâta probitate și profesionalism? Nu mă poate convinge nimeni că DA.
De ce?
Întâi pentru că, se vede de la o poștă, DNA a fost crescută și dresată ca un câine de luptă și nicidecum ca unul de pază. Iar câinele de luptă atacă fără discernământ și fără nuanțe. Sare la beregată, caută jugulara, fără a adulmeca, mai înainte, ținta, fără a-și propune vreun moment să o protejeze față de eventuale erori sau abuzuri.
Cruzimea DNA de a nu se sinchisi de victimele colaterale atunci când aleargă după trofee (Marina și Bogdan Popovici, doctorul Brădișteanu – în cazul Adrian Năstase, Sorin Pantiș, Gheorghe Mencinicopschi – în cazul Dan Voiculescu) indică labilitate etică și dispreț față de respectarea drepturilor omului în practicarea actului de justiție. Și mai indică recurgerea la tehnici interzise de mult în scietățile civilizate cum ar fi șantajul, tortura psihică (prin amenințări, intimidări, încurajarea delațiunii mincinoase), ascultarea fără mandat, refuzul de a prezenta spre expertizare înregistrările originale, denaturarea sensului unor dialoguri prin fragmentarea lor tendențioasă și scoaterea din context, compromiterea celor suspectați prin scurgerea în presă a unor stenograme dubioase etc.
Apoi, pentru că există un flagrant dezechilibru de culoare politică în ponderea celor încarcerați (provizoriu) și trimiși în judecată cu acuzații grave. În vreme ce PSD a fost decapitat fără milă (nu spun că și fără temei) în mai toate județele puternice pe care le controla electoral (primari, președinți de consilii județene), în vreme de Liviu Dragnea a fost singurul condamnat pe o culpă săvârșită de toți conducătorii de campanii electorale de după revoluție iar lui Victor Ponta i s-a fabricat cel mai cusut cu ață albă dosar politic din ultimii ani, șmecheri supremi drapați în portocaliu (Vasile Blaga, Ioan Oltean, Sorin Blejnar, Roberta Anastase) nu sunt deranjați nici cu o bală de rottweilerii cu cătușe la brâu ai doamnei Kovesi care, pe unde sunt lăsați să scape din lesă, fac prăpăd.
Și nu în ultimul rând (pentru că aș mai putea adăuga multe alte exemple de călcare pe bec a procurorilor DNA – cazul Mircea Băsescu, cazul Rarinca etc. etc. etc.), DNA nu-mi inspiră încrederea necesară deoarece îl protejează în continuare, și cât se poate de scandalos, pe Traian Băsescu.
Nu mă interesează că Traian Băsescu este protejat de DNA din lașitate, din complicitate, din ticăloșie sau din ordin extern. Ce mă interesează este că, împotriva evidențelor cele mai penale, în disprețul unui minim patriotism ce ar trebui să anime fiecare cetățean al acestei țări (și cu atât mai mult pe niște procurori investiți de stat cu puterea de a distruge destine), acestui cancer împlântat în fibra poporului român care este fostul președinte i se permite în continuare sa producă metastaze.
A-l lăsa pe Traian Băsescu neatins de actul de justiție, a-i închide sfidător dosarul Flota și a nu da curs atâtor denunțuri cu probe zdrobitoare împotriva lui, mi se pare din partea DNA un act de înaltă trădare națională.
Cum să ai încredere într-o instituție care-și trădează atât de flagrant țara și compatrioții? Și care, pe deasupra, se fudulește și cu un parteneriat strategic cu SRI din care efortul primordial pare a fi îndreptat nu spre triumful dreptății ci spre salvarea Liviei Stanciu de la demitere în urma scandalului Rarinca?
Cum se pot numi acele structuri de forță cărora poporul lor le indică imperativ dușmanul din interior, le cere anihilarea și pedepsirea exemplară a acestuia iar ele se fac că plouă și își transmit ocheade șmecherești, ciocnind cupe de șampanie triumfaliste la ambasada SUA de la București?
Ce aștept eu de la DNA?
Să nu mai trișeze în cazul Traian Băsescu.
Să-i trateze cu egală severitate și pe corupții PSD și pe cei PNL.
Să nu mai pactizeze cu SRI în planul criminal de a-și subordona, prin teroarea cătușelor, judecători, membrii CSM, instituții cheie ce ar trebui să fie pe deplin independente (Curte Constituțională, Parlament, ÎCCJ).
Și mai aștept de la DNA să îi vină la cap mintea cea de pe urmă de a accepta un real control instituțional, cum este stabilit de Constituție, și de a plăti, atunci când este cazul, pentru greșelile comise.
În lipsa acestor ajustări mai mult decât necesare, DNA își va ruina cu fiecare zi ce trece, cu fiecare nou abuz comis, șansele de succes ale misiunii sale primordiale.
Simpatia de care încă se bucură în sondaje nu vine din calitatea intrinsecă a prestației sale ci din particularitatea românilor de a jubila la sucombarea caprei vecinului.
Doamna Kovesi n-ar trebui însă să uite că prea multul crează sațietate și că nu este departe clipa în care, plictisiți și de acest spectacol al grangurilor de rang doi numărând ploșnițele pe la Rahova, cârtitorii de români o vor întreba, tot mai insistent și răstit: da’ cu capu’ lu’ Băsescu ce-ai făcut? Ți l-ai pus oglindă, de dimineață, să te sperie, când te trezești, ziua de mâine?

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Nastase,Bogdan Popovici,cazul Rarinca,Constitutia Romaniei,CSM,Curtea Constitutionala,Dan Voiculescu,DNA,doctorul Bradisteanu,dosarul Flota,Gheorghe Mencinicopschi,ICCJ,inalta tradare nationala,Ioan Oltean,Laura Kovesi,Liviu Dragnea,lupta anticoruptie,Marina Popovici,Mircea Basescu,PDL,plosnitele de la Rahovamafie institutionalizata,PNL,PSD,Roberta Anastase,Sorin Blejnar,Sorin Pantis,SRI,Vasile Blaga,Victor PontaDNA s-a definit în ultimii ani ca pilon al luptei anticorupție. Pilon, adică stâlp de rezistentă. Ca să țină piept hoției, minciunii, folosirii statului pentru jefuirea statului. Jefuirea statului de către cine? Păi de către puternicii zilei, evident! Vremelnici dar lacomi. Imorali dar mustrători. Obedienți cu sfinții dar nemiloși cu...Blog politic si polemic