Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

M-am întrebat, ca toată lumea, ce se află în spatele arestărilor de la Cluj? Ieri, după interviul președintelui, s-a conturat o ipoteză pe care v-o prezint.

Să reținem următoarele declarații ale lui Traian Băsescu:

a)      De șase luni existau informații despre acest subiect (Apostu), pe care le știa inclusiv premierul.

b)      In mod categoric premierul primise informații despre acest caz (Apostu).

c)       Sunt informații și despre alte județe. Asta nu înseamnă că cineva se duce și spune «Vezi, fură mai cu grijă, că se știe». Nu ai dreptul să faci așa ceva”.

Conexând spusele de mai sus cu zvonurile care circulă de mai multă vreme pe surse că președintele întâmpină o surprinzătoare rezistență din partea premierului atunci când vine vorba de necesara retragere a acestuia de la cârma guvernului, mi se pare a întrevedea următoarea lucrătură prezidențială:

Traian Băsescu, machiavelic cum îl știm, i-a întins o cursă lui Emil Boc: a lăsat să ajungă la urechile acestuia știrile ultraconfidențiale despre potlogăriile domnului Apostu și pericolul în care se află acesta dacă-și pune DNA-ul mintea cu el; apoi și-a pus pândacii de la servicii să prindă momentul în care domnul Boc îl avertizează pe amicul său primar asupra acestui pericol, recomandându-i prudență și o cumințire  până trece furtuna.

Cu stenogramele înregistrărilor compromițătoare pentru Boc în buzunar, Băsescu a dat liber la arestarea preventivă a lui Apostu, împușcând doi iepuri dintr-un foc: primul și cel mai important, vacantează postul de primar al Clujului, ca o invitație la înțelepciune și la regăsirea primei iubiri adresată lui Boc, ca un semn prietenesc al destinului pentru acesta. Al doilea iepure este inducerea în mintea naivilor a iluziei că, iată, justiția începe să-și facă datoria, indiferent de culoarea politică a împricinaților.

Acum domnul președinte anunță țara ca să audă domnul Boc că, la o adică, o scuză de genul „n-aveam cum să-l avertizez pentru că nici n-am știut de acuzații” nu va ține, pentru că, iată, el confirmă încă de pe acum (și nu o data ci de două ori, a) și b)) că Boc a fost informat. Și mai spune domnul președinte, c), că „nu ai dreptul să faci așa ceva” adică dacă ai făcut-o și te-am prins ești la fel de corupt ca împricinatul.

Să așteptăm urmarea. Dacă domnul Boc se va retrage de la Palatul Victoria de bună voie și se va reânscăuna primar la Cluj, înseamnă că am avut dreptate. Dacă nu, adevărul despre arestarea șefilor portocalii de la Cluj va exploda sub forma unei alte manevre din cadrul luptelor interne pentru putere din PDL.

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Boc,Cazul Apostu,DNA,PDL,Primaria ClujM-am întrebat, ca toată lumea, ce se află în spatele arestărilor de la Cluj? Ieri, după interviul președintelui, s-a conturat o ipoteză pe care v-o prezint. Să reținem următoarele declarații ale lui Traian Băsescu: a)      De șase luni existau informații despre acest subiect (Apostu), pe care le știa inclusiv premierul. b)      In...Blog politic si polemic