Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]

Popularitatea președintelui Johannis a luat-o la vale rău de tot. Dar acesta nu este lucrul cel mai grav care i se întâmplă domnului Johannis. Autoritatea i se prăbușește galopant.
Niciodată puterea nu a impus respect doar prin prerogativele ei de pe hârtie. Dacă acestea nu sunt exercitate, este ca și cum nici n-ar exista.
Când a ajuns la Cotroceni, Klaus Johannis a crezut că îi va fi suficientă mandatarea populară pentru ca toți, după aceea, să-l asculte fără crâcnire. În săptămânile imediat următoare înscăunării, chiar așa s-a și întâmplat. A cerut Președintele 2% din PIB pentru armată? S-a aprobat în regim de urgență și fără comentarii. A sugerat Președintele directorului SRI să demisioneze? Îndată și fără valuri.
Învăluit în armura de Iron Man a lui Traian Băsescu, Johannis era perceput de adversari la fel de puternic ca predecesorul dar și mult mai periculos decât acela, prin faptul că avea poporul de partea sa.
Toți stăteau în expectativă, așteptând să se lămurească asupra noului stăpân. Cum își va folosi acesta forța uriașă? Va împânzi instituțiile cheie cu oamenii lui? Se va debarasa de neobedienți? Va apela la structurile de forța pentru a face jocuri politice? Va fi răzbunător ca Traian Băsescu? Va umple pușcăriile cu cei care i se opun?
Mai nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Au apărut, în schimb, derutante enunțuri de voință prezidențială.
A cerut, ritos, demisia Primului Ministru. Victor Ponta a refuzat. Este încă în funcție și chiar și-a consolidar poziția. Ghinion!
A anunțat, cu emfază, că România nu va primi mai mult decât 1785 de refugiați. S-a întors de la consiliul JAI cu 2400. Ghinion!
L-a „sfătuit”, cazon, pe Gabriel Oprea să demisioneze. Gabriel Oprea i-a dat cu flit. Un general al armatei române îl ridiculizează, prin nesupunere, pe Comandantul Suprem. Ghinion!
Lumea a început să se dumirească: avem de-aface cu un președinte contemplativ. Chiar fatalist. Care își închipuie că rolul lui se rezumă la a spune domol, psalmodiat, ce crede. La a-și da, rabinic, cu părerea. După care, ce-o fi o fi. Dumnezeu cu mila. El nu va mișca un deget să-mpingă vorbele spre fapte.
O astfel de percepție a celorlalți despre el e dezastruoasă pentru Klaus Johannis. Venit la Cotroceni în urma unui președinte excesiv de puternic, care a construit un sistem dependent de autoritatea și abuzurile sale, actualul președinte începe să treacă în ochii nu doar ai populației ci și ai sistemului, drept un om de paie. Incapabil să-și impună voința, să-și conducă edictele spre împlinire.
Cu decepționarea populației, mai treacă – meargă. Scăderea în popularitate se decontează din 5 în 5 ani. 2019 e încă departe.
Problema cu adevărat alarmantă pentru Klaus Johannis este însă prăbușirea autorității lui în fața sistemului. Cei trei ai lui Băsescu, care i-au arestat pe ceilalți trei ai lui Băsescu, au fost obișnuiți de tătucul care i-a ales și pus în jilțuri să aibă un far călăuzitor. O busolă. Un pol magnetic care să le asigure gravitația funcției precum gravitația pământului. Să stea cu ochii și ordinele pe ei, să nu-i lase, adică, în voia imponderabilității. Ce să facă domniile lor, acum, presetați cu zgardă și lesă, când tătucul a fost înlocuit iar noul venit îi lasă în voia sorții? Ce altceva decât să-și ia nasul la purtare și să încerce a inversa rolurile. Zgarda pe gâtul lui, lesa în labele lor!
Percepția că pe Johannis îl poți înfrunta, chiar lua la miștouri folclorice („se duce la Bruxelles ca surda-n horă”), fără să pățești nimic, devine tot mai răspândită. Autoritatea sa este în plină disoluție. Nimeni nu îi mai știe de frică. În curând nimeni nu îl va mai asculta. Doar dacă…
Și aici mă întorc la titlul articolului.
… Doar dacă, exasperat de pierderea de viteză, de incapacitatea lui de a rezolva constituțional confruntările inerente funcției, nu se va înfuria la un moment dat și va decide să-și arunce pardesiul pe capota mașinii. Să ceară adică, binomului, nostalgic după faptele de vitejie de pe vremea lui Traian Băsescu, să se ocupe cum se pricepe el mai bine de Ponta și Oprea, să-i bage puțin în sperieți pe tupeiștii care-și permit din ce în ce mai multe „aroganțe” cu „șeful statului” și, mai pe înțelesul celor grei de cap, să afle tot poporul interesat că jupânul n-a murit.
Prevăd că perioada de cumințenie constituțională a lui Klaus Johannis, legalismul lui ostentativ, refuzul, din inabilitate sau din comoditate, de a intra în jocuri subterane pentru a-și atinge scopurile, se apropie de sfârșit.
Puterea tentează, puterea îmbată, puterea incită, puterea corupe. Pe de altă parte scăparea ei printre degete, după ce ți-a aparținut în totalitate, este traumatizantă și greu de acceptat.
Confruntat cu scăderea dramatică în sondaje, cu creșterea nesupunerii individuale și instituționale față de voința sa, domnul Klaus Johannis va avea în curând o revelație: că nu există doar abuzuri rele ci și abuzuri bune. Încărcat energetic de acest salvator sofism, va începe o nouă viață de președinte, mult mai plină de voluptăți și victorii decât cea de până acum. Și va regreta amarnic lunile din mandat pierdute prostește din prea multe scrupule, în urma unor pariuri, fără viziune, pe principialitate.

Contele de Saint GermainEditorialeautoritate,binomul SRI-DNA,consiliul JAI,Cotroceni,Gabriel Oprea,Iron Man,Klaus Johannis,popularitate,SRI,Victor PontaPopularitatea președintelui Johannis a luat-o la vale rău de tot. Dar acesta nu este lucrul cel mai grav care i se întâmplă domnului Johannis. Autoritatea i se prăbușește galopant. Niciodată puterea nu a impus respect doar prin prerogativele ei de pe hârtie. Dacă acestea nu sunt exercitate, este ca și...Blog politic si polemic