Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Există o suficiență total imbecilă în atitudinea adversarilor lui Traian Băsescu atunci când sunt întrebați de ce nu uzează de toate mijloacele politice pe care le au la îndemână pentru a-l pune pe acesta la pământ acum, imediat, chiar înainte de gongul final din decembrie.
„Omu”™ e terminat, mai are doar 4 luni de mandat” sau „AMR 20 de săptămâni” sau „oamenii lui nu au nicio șansă la prezidențiale” „“ acestea sunt replicile cu care ne zeflemisesc la televizor tembelii publici mustrați că nu fac nimic împotriva tartorului pleșuv. Victor Ponta, mai ales, practică un sistem de tragere de timp mai ceva decât Avântul Rădăuți când are 1-0 cu rezervele lui Real Madrid. „Traian Băsescu e disperat, imaginea pușcăriei îl terifiază, toți îl părăsesc, nu mai are ce să facă, nici nu mai trebuie băgat în seamă, cea mai bună soluție este ignorarea lui”.
Chiar așa să fie? Nimeni nu-și mai amintește de câte ori Mike Tyson s-a ridicat de la podea după un KD și apoi și-a spulberat adversarul cu ferocitatea sa neegalată încă?
Prin acțiuni conjugate, parlamentul, ministrul justiției, procurorul general, alte structuri ar fi putut porni asaltul final asupra interlopului cel mai sus infiltrat, până acum, în structurile statului roman. Au preferat însă pasivitatea individuală și colectivă. „Las”™că le rezolvă timpul, de ce să ne expunem noi, de ce să ne punem cu nebunu”™, cine știe ce e în stare să ne mai spargă în cap?!”
Adevărul este că succesul lui Victor Ponta la prezidențiale pare, în acest moment, o certitudine. Mai mult, candidații lui Traian Băsescu (Cristian Diaconescu, MRU, Cătălin Predoiu) sunt cotați atât de jos în sondaje încât acționează asupra intereselor acestuia mai degrabă ca o piatră de moară decât ca un colac de salvare. Și totuși”¦
Există un precedent recent de „imposibil devenit posibil” în materie electorală: alegerea președintelui FRF cu câteva luni în urmă. Într-o competiție pentru succesiunea lui Mircea Sandu în care toată lumea vedea cum Gică Popescu aleargă singur spre victorie, contracandidații lui părând mai degrabă niște figuranți puși acolo să simuleze cât de cât lupta și nicidecum să o câștige, justiția română produce surpriza: îl arestează pe Gică Popescu exact cu două zile înainte de alegeri. În degringolada produsă, președinția FRF revine unui tânăr de 29 de ani, Răzvan Burleanu, necunoscut publicului larg, care era cotat cu ultima șansă până la scoaterea din luptă a lui Gică Popescu. Ce să vezi, aflăm mai târziu că junele Burleanu nu este o apariție din neant, din hazardul tulburei societăți sportive românești ci descinde, țineți-vă bine, din laboratoarele de înalte cadre politice ale lui Traian Băsescu. În anul 2009, pe când avea doar 25 de ani, fusese deja numit Consilier Prezidențial la Cotroceni și chiar decorat de Traian Băsescu cu Ordinul Național Serviciul Credincios în Grad de Cavaler. Ce ziceți de asta? Ce merite excepționale o fi răsplătit înalta decorație? Să fi câștigat domnul Burleanu vreun titlu mondial sau olimpic? Să fi salvat națiunea de la vreun război? Enigmă totală!
Cert este că, printr-o manevră surprinzătoare în care rolul decisiv i-a fost încredințat justiției („justiția lui Băsescu”?) cel plasat pe ultimul loc (așa cum este Cristian Diaconescu azi, în lupta pentru Cotroceni) a reușit, spre stupefacția tuturor, să câștige.
Cazul, pentru a nu se repeat, ar trebui temeinic studiat de marii favoriți ai prezidențialelor din noiembrie, mă refer la Victor Ponta si Klaus Iohannis. Să învețe aceștia din greșelile lui Gică Popescu și să le evite. Gică Popescu s-a considerat prea devreme câștigător și asta l-a costat. Deși a fost sfătuit să accepte a avea și o rezervă pentru alegerile de la FRF (o rezervă desemnată din rândul echipei sale, pentru situația in care, printr-o manevră, el ar putea fi scos din joc), a refuzat categoric această precauție, considerând probabil că i-ar știrbi din autoritate. Ce a urmat, se știe: el, Gică Popescu, a fost arestat peste noapte iar echipa sa nu a mai avut timpul fizic de a organiza alegeri pentru un înlocuitor. Astfel, toată forța acestei echipe s-a pierdut iar în hiatusul generat s-a insinuat, învingător, omul Cotrocenilor.
Cred că nici Victor Ponta, nici Klaus Iohannis, nu trebuie să se considere intangibil până în ziua alegerilor. Pregătirea de către Traian Băsescu a unui scenariu de tip „Alegerile de la FRF” mi se pare nu doar posibilă dar și probabilă. Ponta ar putea fi umflat pentru cazul Duicu (procurorii băsiști lucrează febril la asta) iar Iohannis ar putea fi descalificat pe linie de ANI.
Din moment ce la repetiția generală de la FRF schema a funcționat, de ce nu ar funcționa și la prezidențialele din noiembrie?
Dacă echipele de campanie ale lui Ponta și Iohannis nu vor dovedi vigilență și spirit de anticipație, suflând chiar și în iaurt pentru a zădărnici orice șmen politic care i-ar putea trece prin cap lui Traian Băsescu, s-ar putea să ne trezim în decembrie cu un președinte surpriză. Și nu orice fel de surpriză ci una urâtă. Groaznic de urâtă!

Contele de Saint GermainEditorialeAMR,ANI,Catalin Predoiu,cazul DUICU,Cristian Diaconescu,FRF,Gica Popescu,Klaus Iohannis,Mike Tyson,Mircea Sandu,MRU,Razvan Burleanu,Real Madrid,Victor PontaExistă o suficiență total imbecilă în atitudinea adversarilor lui Traian Băsescu atunci când sunt întrebați de ce nu uzează de toate mijloacele politice pe care le au la îndemână pentru a-l pune pe acesta la pământ acum, imediat, chiar înainte de gongul final din decembrie. 'Omu'™ e terminat, mai are...Blog politic si polemic