Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Dintr-o canibalică sete de sânge șiroind, Traian Băsescu ne-a mai oferit aseară o formă de beție: aceea cauzată de metilul propriei descompuneri. A coborât până acolo cu iraționalul urii încât a atacat cu ferocea lui limbă crestată, cu infectele lui copite de cutreierat tartarul, un om bolnav laolaltă de demență senilă, de parkinson, de alzheimer, de cancer și de câte alte suferințe cauzate de cele dintâi. Și asta doar pentru că respectivul bolnav era soțul unei doamne ministru din partidul liberal.
Suntem, zice-se, un popor creștin. Dăruit cu indulgență, cu mila lui Dumnezeu, cu credința că prin bunătate și dragoste ne putem atinge rostul nostru de ființe superioare pe pământ și că tocmai aceste  însușiri (și nu reversul lor) ne deosebesc de fiare. Cum, atunci, este posibil să acceptăm în fruntea noastră un subom ca Traian Băsescu trăind din (și îndemnând  la) ură, răzbunare, producere de suferință altora?
Nici nu mă interesează dacă doamna Câmpeanu  și-a pensionat abuziv soțul, în 2005,  dacă i-a aprobat acestuia uriașa pensie de invaliditate gradul 1 de 350 lei / lună, când știu câtă corupție grea nu doar cocoloșește ci chiar patronează Traian Băsescu.  Prejudiciul creat de pensia domnului Câmpeanu (dacă o fi  într-adevăr vorba de așa ceva) s-ar ridica până în prezent la circa 50 000 lei în 10 ani, cam cât valoarea unei genți Louis Vuitton a Elenei Udrea sau cam cât venitul de notar pe jumătate de lună al proaspetei moșierițe Ioana Băsescu, moșieriță care, absolut întâmplător și fără vreo legătură cu poziția tatălui ei, a primit în trei zile un credit de 1 milion de euro de la CEC (banca statului) și, pe deasupra (sau pe dedesubt), ca să și-l poată plăti a primit și toate contractele derulate în România de o filială a Gazprom.
Hai să acceptăm că doamna Câmpeanu a comis un abuz. De dimensiunile arătate mai sus. Cum poți tu, ca președinte al României, să mobilizezi atâtea forțe pentru a demonstra acest abuz (urmăriri ca-n filme vizându-l pe domnul Câmpeanu, răscoliri prin arhive, punerea în mișcare a unui uriaș aparat de propagandă etc.) și să nu sufli o vorbă despre grandioasele hoții și abuzuri în care tu însuți ești implicat, dimpreună cu o gașcă de profitori și executanți pe numele lor Udrea, Blejnar, Mircea Băsescu și alții.
Aici se vede calibrul ticăloșiei: în tupeul neverosimil de a striga din toți bojocii „hoții”, când tu ești cel mai proeminent dintre ei; în obrăznicia practicată la dimensiunile unui cinism monstruos de a te erija în protectorul justiției când tu ești întâiul violator al acesteia.
Este inevitabil ca mulți să se întrebe (asistând la atâta abjecție umană)  cum de divinitatea poate răbda fără să intervină? Le răspund eu acestor mulți descurajați: divinitatea nu stă indiferentă, ea lucrează chiar acum. Sunt convins că Traian Băsescu simte deja răsplata cuvenită pentru faptele sale sub forma unei suferințe care îl scoate din minți cu fiecare zi ce trece. Tocmai de aceea, pentru că îi este tot mai greu să-și controleze acea suferință, ne arată, cu fiecare ieșire publică, interiorul său adevărat; o grotă putrefactă colcăind de cărăuși spre infern.
Închei printr-un apel către președintele Crin Antonescu: nu vă suspectez nicio clipă că ați fi pactizat cu Traian Băsescu. Vă înțeleg și aprob poziția în raport cu lacomul PSD. Ar fi însă o greșeală majoră să vă concentrați doar pe acestă dispută, cu Victor Ponta și ai lui, și să lăsați nesancționate crizele de ură și iraționalitate ale lui Traian Băsescu. Fiți echitabil în criticile pe care le formulați public și, dacă ați ales ca potrivit să-l comparați pe Victor Ponta cu un chelner, nu ezitați să ne prezentați o comparație pe măsură și pentru Traian Băsescu. Pentru că, orice s-ar spune și s-ar face, tot Traian Băsescu rămâne principalul rău de care acest popor așteaptă să fie scăpat. Trebuie să-l atacați la baionetă pe Traian Băsescu și primul prilej consistent ar fi grăbirea unor concluzii cât mai clare și (sper eu) devastatoare ale comisiilor parlamentare de anchetare a împrumutului de la CEC și a moșiei de la Nana.

Contele de Saint GermainEditorialealzheimer,Blejnar,canibal,CEC,comisiile parlamentare,Crin Antonescu,Elena Udrea,Gazprom,Ioana Basescu,Louis Vuitton,Mariana Campeanu,Mircea Basescu,mosia Nana,parkinson,PNL,PSD,sementa senila,Victor PontaDintr-o canibalică sete de sânge șiroind, Traian Băsescu ne-a mai oferit aseară o formă de beție: aceea cauzată de metilul propriei descompuneri. A coborât până acolo cu iraționalul urii încât a atacat cu ferocea lui limbă crestată, cu infectele lui copite de cutreierat tartarul, un om bolnav laolaltă de...Blog politic si polemic