Scorul acestui articol
[Total: 2 voturi. Media: 4.5]

Silvian Ionescu, fost ofiţer DIE care l-a avut în subordine pe Traian Băsescu în anii când acesta era şeful Navrom la Anvers, a scris ieri pe pagina sa de Facebook:
“Am spus-o de mai multe ori: firea de lichea lui Băsescu nu-l lasa să nu gafeze! Să rânjeşti la moartea Tribunului e blasfemie, după ce l-ai folosit şi în 2004 şi în 2008 ca să îţi faci majoritatea şi la Bucureşti şi la prezidenţiale! Mai mult, să faci alianţă tu personal, intuitu personae, cu Profesorul, cu Tribunul, şi apoi să îi faci “soluţie imorală” e uluitor, e nemernic! Să-l faci pe Vadim- Dumnezeu să-l odihnească!- delator, când tu însuți ai fost “colaborator membru de partid “al CI-ului DIE, înseamnă să fii o jigodie fără de pereche! Adică tu îi turnai pe toți românii care îți treceau prin față. Am tăcut zeci de ani pentru prestigiul țării. Ajunge! Ca să înţelegeţi, el, Băsescu, era turnătorul tuturor matrozilor care treceau prin Anvers şi cumpărau şi ei lănţişorul de aur mai ieftin decât putea el. Asta era jale! În timp ce el, Băsescu, ciordea din curse zeci de mii de dolari! Ştiu ei toţi comandanţii cum se chiverniseau pe banii proştilor! Câţi nebuni mai avem, să creadă că încă lepra asta mai e necesară neamului?”.

Este, după știința mea, prima explozie de o așa magnitudine ce vine din direcția fostei securități ceaușiste la adresa lui Traian Băsescu.
Silvian Ionescu nu a fost un oarecine în raport Traian Băsescu din perioada Anvers. Fiindu-i șef pe linie de DIE, îi cunoștea toate secretele murdare și, mai ales, toate rapoartele de turnător. Putea, așadar, să-și formeze mai bine decât oricine altcineva o imagine obiectivă despre acesta.
Serviciile secrete sunt însă sisteme ermetizate. Tot ce intră, dar, mai ales, ce iese din ele, se supune unor restricții draconice. Cât de fierbinți ar fi anumite informații, ele sunt controlate cu proceduri – termostat tocmai pentru a nu da pe-afară într-un mod intempestiv.
Ca toată echipa din care făcea parte și care a căzut în dizgrație după 1990 (cel puțin aparent) și Silvian Ionescu s-a dat la fund, s-a făcut mic, a tăcut și a așteptat vremuri mai bune pentru a scoate din nou capul la lumină. Iar aceste vremuri mai bune pentru el s-au arătat odată cu incredibila ascensiune politică a unuia dintre derbedeii pe care îi monitorizase pe vremea când Dumnezeul lor era Pleșiță, și pe care derbedeu acum îl numește lichea, nemernic, jigodie fără pereche, turnător, ciorditor, lepră.
Am observat că mulți persiflează răbufnirea fostului șef de la DIE, încercând să o împingă în derizoriu cu întrebarea „de ce tocmai acum și nu mai devreme?”.
Mie mi se pare clar de ce. De omerta sistemului căruia îi aparținuse, de frica de Băsescu, de oportunism (foncția foncție, salarul salar, nu a murit deloc de foame în ultimii 10 ani), de amenințarea propriilor fărădelegi ce ar fi putut ieși la iveală odată cutia Pandorei deschisă.
Eu cred că gestul lui Silvian Ionescu, venit chiar și în ceasul al 12-lea, este foarte important pentru confuzionata și divizata societate românească. Încă mulți români, naivi sau fanatici, nu au putut fi convinși, de documentele prezentate până acum, că Traian Băsescu a fost un securist fără scrupule, un delator abject ce a nenorocit, rânjind cinic, destine, familii, o țară. Acum, chiar și aceștia, vor trebui să accepte adevărata față a idolului lor.
Și mai e ceva ce mi-a atras atenția. Motivul pentru care Silvian Ionescu a rupt lanțul. Nu și-a dat drumul la gură, ca Elena Udrea și mulți alții încolțiți de DNA, din disperare, într-o situație limită, pentru a-și salva pielea. Există ceva aproape nobil în răzvrătirea lui: apărarea memoriei unui om în care a crezut, pe care, se poate spune, chiar l-a divinizat (din moment ce numește rânjetul lui Băsescu blasfemie). Mă aștept de aceea, ca, dacă are probe materiale prin care să demonstreze și tehnic că Traian Băsescu a fost turnător, să le facă publice fără a încerca să-și negocieze anumite avantaje în schimbul lor.
Omul acesta ar trebui să fie ajutat, încurajat să ducă dezvăluirile până la capăt. Este o sursă care, sunt convins, deține secrete devastatoare despre Traian Băsescu. Mi se pare complet neproductiv modul în care, anumiți intransigenți de la A3, mai degrabă l-au atacat decât să-l laude pentru acest gest promițător.
Până la urmă, religia noastră ne învață că și cel mai mare păcătos are dreptul la spovedanie și iertare creștinească. Ar fi bine ca preotul să nu-l primească în confesional?

Contele de Saint GermainEditorialeA3,cutia Pandorei,DIE,DNA,Elena Udrea,generalul Plesita,Navrom Anvers,profesorul,Silvian Ionescu,tribunul,Vadim TudorSilvian Ionescu, fost ofiţer DIE care l-a avut în subordine pe Traian Băsescu în anii când acesta era şeful Navrom la Anvers, a scris ieri pe pagina sa de Facebook: 'Am spus-o de mai multe ori: firea de lichea lui Băsescu nu-l lasa să nu gafeze! Să rânjeşti la moartea...Blog politic si polemic