Scorul acestui articol
[Total: 760 voturi. Media: 5]
 

Motto:

Spre ruşinea omenirii, fanaticii au prea mult entuziasm, iar înţelepţii n-au deloc.

Voltaire

 

Cât de bine este ilustrat aforismul lui Voltaire de „rezistenții” noștri haștagieni. O energie debordanță, iscată nu de vreun foc lăuntric înălțător ci de adrenalina urii, pângăritoare.

Fanatismul și fascismul sunt ca oul și găina. Unul îl naște pe celălalt, prin rotație, iar dilema primordialității devine, din exterior, atât de acaparatoare, încât mută în pâcla derizoriului caracterul lor profund monstruos.

Fanaticii se pot împărți în două mari categorii: religioși și nereligioși. Asta nu înseamnă că unii sunt buni și alții răi. Nu există fanatici buni. Chiar dacă sunt religioși, chiar dacă, uneori, fac și fapte bune.

Nu există fanatici buni pentru că, prin definiție, fanaticii sunt intoleranți, pătimași și orbi la orice le contrazice substanța fanatismului lor. Iar cineva cu aceste însușiri nu poate fi, fundamental, bun.

În ultima vreme în România a apărut și s-a înfoiat o sectă cu pulsiuni fanatice: secta tefeliștilor, supranumită și #rezist. Religia care îi unește pe adepții ei debordând de un entuziasm demolator este antipesedismul. Deviza sub care încearcă aceștia să-și camufleze ura față de tot ce înseamnă PSD este „lupta anticorupție”.

Mișcarea legionară în România s-a inspirat din fascismul italian și național – socialismul german. Petre Țutea i-a găsit însă o particularitate innobilantă: „Legionarismul e mistic-creștin. Fascismul e ca și național-socialismul, nereligios. Acestea sunt explozii etno-istorice, iar nu religioase. Legionarismul se salvează prin creștinismul stăpânitor înlăuntrul lui. Adică legionarul nu se simte bine decât în umbra bisericilor și a troițelor”.

Să semene, așadar, curentul creat azi de secta tefeliștilor cu mișcarea legionară (am auzit astfel de trimiteri!)? Să se poată el măcar bucura de circumstanța reparatorie a unor rădăcini ideologice înfipte adânc în religia neamului? Să beneficieze el de o sevă creștină, care l-ar hrăni?

Din păcate nici nu poate fi vorba de așa ceva. Legionarii anunțau ca sentiment dominant al Mișcării lor DRAGOSTEA. Dragostea de țară! Ura față de dușmani exista și ea pe undeva, dar era plasată la periferia discursului public, in tenebrele mobilizării de luptă.

Cuvântul „dragoste” nu există deloc în vocabularul imediat, verbal sau non – verbal, al tefeliștilor. Și nici vreo inflexiune creștină, de toleranță, în mesajul lor. Ei defilează cu spânzurători, cu zeghe, cu ură, cu sete de răzbunare, cu incitări la epurare politică, cu ode aduse instituțiilor de forță și capacității lor de a zdrobi tot ce, uman, li se opune.

Secta aceasta nu este de inspirație legionară căci nu-l include pe Dumnezeu printre inspiratori. Dumnezeii ei sunt Coldea, Kovesi, Macovei, adică uzurpatori de credință adevărată, idoli de lut conjuncturali.

Secta aceasta se trage direct din intoleranța păgână a fascismului (de unde și titlul acestui articol). Iar exponenții ei de vitrină, purtătorii ei de cuvânt informali (să amintesc aici doar pe trei dintre aceștia, primii care-mi vin în memorie: C.T. Popescu, G. Liiceanu, Tudor Chirilă), au grijă, pentru ca nu cumva să fie confundați cu niște buni samariteni, să apară tot mai des în public cu fețe încrâncenate, cu sălbatice grimase asasine.

Mi-a inspirat acest articol o reacție de regretabilă pierdere de repere, de necontrolat fanatism, a unuia dintre cei trei: Tudor Chirilă.

Am mai scris aici că, în ciuda diferențelor de opinii, Tudor Chirilă este printre artiștii pe care îi apreciez. Port și acum în mașină un CD cu Vama Veche pe care îl ascult la drum lung. Pot înțelege, până la un punct, poziționarea sa politică. Este poziționarea celor mai mulți din lumea lui și știm foarte bine că oamenii ocupați, precum el și aceia, nu prea au timp să se informeze de la surse alese temeinic; se lasă „informați”, cel mai des, de anturaj.

Ieri, însă, în plin și cutremurător scandal al protocoalelor, am citit o știre care m-a uluit și m-a făcut să reflectez îndelung la dezastrele pe care le poate produce fanatismul asupra discernământului uman. Tudor Chirilă, precum tifosi aceia congestionați la fată care întră pe teren să bată arbitrul pentru că echipa lor joacă prost, și-a pierdut complet luciditatea și simțul proporțiilor și, dus de fanatismul său pus pe spart capete, a postat pe pagina de Facebook un comentariu delirant. Un comentariu care ne demonstrează că trăiește într-o cu totul altă lume decât cea reală și imediat dureroasă.

Deși se arată îngrijorat până la urlet de „Acapararea României”, Pe Tudor Chirilă nu-l face să se ia cu mâinile de cap acapararea României prin furarea absolut banditească de către SRI și DNA, prin intermediul protocoalelor desecretizate, a democrației și drepturilor fundamentale ale omului din România, ci cu totul altceva:  faptul că legile justiției vor merge în curând la promulgare.

Este absolut halucinant să constați atâta derapaj, atâta eroare de apreciere între bine și rău la cineva care, totuși, se pretinde onest și curat intenționat față de țară.

Între cele două pericole pentru prezentul și viitorul țării, mă refer la efectele protocoalelor și la efectele legilor justiției, nu e doar o prăpastie de magnitudine. Sunt mai multe prăpăstii, în trepte.

Protocoalele au fost anticonstituționale, nelegale. Nedezbătute public, secretizate (formă de recunoaștere implicită a culpabilității)  și de cea mai pură sorginte de poliție politică. Au produs zeci, dacă nu sute, dacă nu mii de victime nevinovate.

Legile justiției au urmat procedurile legale, au fost dezbătute public, au răspuns unor cerințe ale CCR, au fost aprobate de parlament și, cum toți profesioniștii onești din domeniu remarcă, vor repara niște erori extrem de grave pe care le-a evidențiat practica juridică din ultimii ani.

Dragă Tudor Chirilă, fără pic de ironie sau rea intenție te sfătuiesc: trezește-te la realitate! Ieși din condiția de fan, de ultras, de membru necondiționat și legat la ochi al unei galerii de fotbal. Limpezește-ți valorile.

Revino la unitățile de măsură recunoscute în lumea tangibilă. Oferă-ți un moment de luciditate și rămâi o clipă singur cu tine însuți. Întreabă-te dacă nu cumva greșești.  Dacă nu cumva ar fi momentul să te reîntorci din fantezie. Să-ți recuperezi obiectivitatea.

Și încă o dată: trezește-te!

Onirismul o fi bun, ca evadare în altceva, pentru creație, dar e compromițător, dezastruos, pentru ființarea de zi cu zi.

http://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/04/articol-conte.jpghttp://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/04/articol-conte-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeacapararea Romaniei,binomul SRI-DNA,CT Popescu,desecretizarea protocoalelor,fanatism si fascism,lupta anticoruptie,Miscarea Legionara,onirism,Petre Tutea,Tudor Chirila,Vama Veche,Voltaire  Motto: Spre ruşinea omenirii, fanaticii au prea mult entuziasm, iar înţelepţii n-au deloc. Voltaire   Cât de bine este ilustrat aforismul lui Voltaire de „rezistenții” noștri haștagieni. O energie debordanță, iscată nu de vreun foc lăuntric înălțător ci de adrenalina urii, pângăritoare. Fanatismul și fascismul sunt ca oul și găina. Unul îl naște pe...Blog politic si polemic