Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Neavând o opoziţie de temut, care să le ţină unite, vigilente, încleştate, cu acelaşi apetit de KO cu care au câştigat ultimele două runde de alegeri, degetele necruţătorului pumn USL-ist au început să se relaxeze şi, mai grav, să se troznească între ele. Ăsta este semn de artrită.

 Cauzele sunt bine cunoscute: “smerenia” din ultima vreme a preşedintelui, dulcele gust al puterii, impresia că pericolul a trecut şi că a venit momentul  mioritic al împărţirii oilor.

Cazul Sorin Roşca Stănescu este fals prezentat de ambele părţi şi asta în mod voit.

PSD-iştii îl descriu ca pe o provocare, cu voie (dacă nu chiar cu ordin) de la comandamentele PNL-iste de vârf, ca pe un truc al acestui partid cu aere aristocratice de a fi şi la putere dar de a încerca să culeagă şi beneficiile unei opoziţii doctrinare (în fapt o formă ipocrită de populism), utile pentru prezidenţialele din 2014.

PNL-iştii, privind spre SRS, par a vedea in el manifestarea vie şi frumoasă a cuceririi democratice numită “libertate de exprimare”. E drept, o exprimare mai extravagantă, de care iau, cu înţelept echilibru,  o oarecare distanţă, dar atât. Gestul lui SRS este prezentat ca fiind unul individual, amendabil doar cu un clătinat dubitativ din cap, fără vreun substrat de subversiune de grup.

În realitate, memoria şi logica pot indica destul de simplu o succesiune de mişcări tactice ale celor două partide, după principiul acţiunii şi reacţiunii, care a condus, în doar câteva luni, la situaţia de acum.

Nu ştiu cine a început hârjoneala: Antonescu blocând iniţiativa lui Ponta de a aduce UDMR-ul la guvernare, Ponta semnând protocolul de coabitare cu Băsescu, Antonescu transferând spectaculos pe Frunzăverde dar, mai ales, pe Johannis, Ponta descotorosindu-se de Pivniceru pentru a numi, de conivenţă cu Băsescu, şefii parchetelor etc. Cert este că, la un moment dat, au apărut în pandant două personaje de planul doi brusc mediatizate la superlativ: Sebastian Ghiţă şi Sorin Roşca Stănescu.  Aceşti doi domni, cu multe zone tulburiîn trecutul lor, au început un război cu arme specifice unor structuri de tristă amintire. Au dat de înteles că, prin ei, chiar acele structuri îşi dispută supremaţia.

O fi încercat SRS să-l lovească sub centură pe Ponta mixând (în stilul structurilor amintite)  mici adevăruri cu mari ficţiuni. Dar, oare, SG nu a făcut acelaşi lucru, la postul lui de televiziune, prezentându-l telenovelistic pe Crin Antonescu, cu zilnice episoade cusute cu aţă albă, drept inamicul public numărul unu al naţiunii?

Ponta îi reproşează lui SRS, cu purificatoare indignare,  că duce o campanie critică împotriva lui şi a guvernului, de pe poziţia unui senator USL. Ceea ce, în opinia primului ministru, este inacceptabil şi ar trebui să se lase cu o excludere pentru ca alianţa să poată merge mai departe.

Dar cu domnul SG şi postul lui de televiziune, dar cu terfelirea la acest post, zi de zi şi seară de seară,  a liberalilor, în frunte cu preşedintele lor, cum rămâne? Ca în gară? Domnul SG nu este, cumva, ca şi domnul SRS, parlamentar USL? El nu ar trebui exclus din PSD?

Vedeţi, de fapt, ce simplu şi clar e totul?  Aşa cum Ghiţă a servit o strategie de partid punând tunurile pe “partenerul şi prietenul” lui Ponta, Antonescu, tot aşa şi SRS, ofiţer PNL-ist disciplinat şi cu spirit de sacrificiu, a acceptat să-şi servească generalii contraatacând, aparent pe cont propriu, poziţiile aliatului – adversar.

Finalul este previzibil: cuminţenia lui SRS contra cuminţeniei lui SG. Va fi o soluţia nu doar echitabilă ci şi liniştitoare pentru valurile din USL ce începuseră a creşte în amplitudine, devenind periculoase pentru structura de rezistenţă a acestei construcţii politice mamut.

Cât despre ruperea USL, emoţiile nu se justifică. Mulţi vorbesc, dintr-o parte şi din cealaltă, despre eventuale majorităţi construite în jurul PSD ori în jurul PNL. Ele, teoretic şi aritmetic, ar putea fi avute în vedere ca scenarii de avarie. Dar speranţa că astfel de majorităţi la limită (52 – 53%) ar putea funcţiona în condiţiile turbulenţelor din politica românească de azi, este un semn mai mult chiar decât de naivitate, de prostie.

Singura şansă ca  cele două proiecte majore ale USL să poată fi împlinite în sensul dorit de electoratul acestei alianţe (mă refer la regionalizare şi la modificarea constituţiei) este deţinerea unei majorităţi absolute la momentul votării lor în parlament. Abia după aceea se va putea vorbi, la modul realist, de ruperea USL.

Dar până acolo mai e mult. Şi, oricum, chiar si atunci, iniţiatorul “ruperii” va trebui să aibă motive mult mai temeinice decât dramolete de tipul SRS contra Ponta, încadrabile la categoria “Sa-ti fie rusine, Dinu Patriciu”, dacă nu vrea să se scufunde scurt şi în plină măreţie aparentă, precum Titanicul.

 

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Crin Antonescu,Dinu Patriciu,Dragă Stolo,Klaus Johannis,Mona Pivniceru,PDL,PNL,Ponta,PSD,Sebastian Ghita,Sorin Frunzaverde,Sorin Rosca Stanescu,UDMR,USLNeavând o opoziţie de temut, care să le ţină unite, vigilente, încleştate, cu acelaşi apetit de KO cu care au câştigat ultimele două runde de alegeri, degetele necruţătorului pumn USL-ist au început să se relaxeze şi, mai grav, să se troznească între ele. Ăsta este semn de artrită.  Cauzele sunt...Blog politic si polemic