Scuze, Fărâmiţă Lambru!
(Comentariu postat partial la articolul din Adevarul al lui Andrei Plesu intitulat “Lectiile istoriei”, articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Lectiile_istoriei_7_486621336.html)
De când şi-a transferat gimnastica de înviorare în câmpul gravitaţional de comportament folcloric al lui Traian Băsescu, Andrei Pleşu aduce tot mai mult, ca stil, cu Fărâmiţă Lambru. Improvizează cu măiestrie în exprimare, pe orice temă, după ureche. Textele sale, precum başii din acordeonul lui Fărâmiţă, ies armonioase şi pe gustul chefliilor care-l ascultă cu mâna la teşcherea. Dacă le analizezi însă pe fond, ca valoare de document, sunt manieriste şi inconsistente.
Ca orice artist aflat sub contract dar în criză de inspiratie, obligat să producă la termen indiferent că muza e plecată la băi (ca să nu spun că e plecată cu sorcova), domnul Pleşu apelează şi dânsul la şabloane, la automatisme, la scrisul pe pilot automat, pentru a se descărca de obligaţii cu minimum de efort posibil.
Reţeta folosită e simplă (dar şi, vai, acru – alterată). Se alege o idee de editorial subtil ajutătoare puterii (de exemplu dispreţuirea protestului civic – săptămâna trecută ori ironizarea istoriei ca model – săptămâna asta). Se amestecă în pagină, cu o limbă de lemn ca să nu se vadă cocleala, cuvinte obsesive din arsenalul autorului, de preferinţă asociate unor trecute opere de succes (bombăneală, parapon, taclale, pios, retorică, falnic, precaritate, nostalgii, seducţie, harţă, morală, indigestie, belicos, …). Se adaugă din belşug citate pro domo din autori străini (Czesław Miłosz, Eric Hobsbawm – azi, Adam Soboczynski, Hanna Arendt – ieri) şi pledoaria e gata. Încă o cărămidă la edificiul sofisticii de dus de nas naivii şi veleitarii. Încă o doză de etnobotanice, în narghileaua propagandei cu ştaif.
Editorialul de azi ne confirmă tendinţa din ultima vreme a domnului Pleşu de a transfera universalului, prin generalizări convenabile, realităţi secvenţiale.
Că unii dintre noi n-au învăţat cine ştie ce din istoria recentă este adevărat. De pildă domnul Pleşu nu a învăţat nici în ceasul al 12-lea, după mustrările Hertei Muller şi ale lui Adam Michnik, că a nu protesta în faţă unui regim autoritar înseamnă, practic, a fi complice cu el. Culme a opacităţii la lecţiile istoriei, domnul Pleşu, în prezent, nu doar că nu se distanţează de regimul Băsescu, dar îi dă şi onorul, cu arma scrisului în poziţie de colaborare.
Sunt mulţi însă cei care au receptat corect lecţia istoriei în privinţa atitudinii faţă de un regim totalitar (sau cu tendinţe totalitare). Sunt aceia care azi nu mai vor să accepte premisele totalitarismului şi protestează împotriva băsismului. A afirma, cum face “inocent” AP, că tocmai aceştia ar fi cei care “n-au învăţat cine ştie ce din istoria lor recentă”, a spune, cu digestia netulburată, că “dacă ar fi învăţat, […] n-ar fi (unii dintre ei, mai cu seamă tineri) atât de „stângişti”, de „antielitişti”, de burzuluiţi, de „revoluţionari (în vorbe)” este mai mult decât cinism. Este un jenant joc la alibi.
Cât de tenebros trebuie să-ţi fie lăuntrul pentru ca, dorind puţină strălucire, să fii dispus a răsturna totul, a face din zi noapte şi din noapte zi? Aşadar, în viziunea maestrului, învăţătoarea Cristiana Anghel şi tehnicianul Adrian Sobaru sunt nişte nostalgici amnezici, care n-au învăţat nimic din istorie, nişte burzuluiţi şi revoluţionari în vorbe, în vreme ce domnia sa şi înaltele exemple de politicieni pe care ni-i recomandă (Voinescu şi Baconschi) sunt cei treji, exemplarii.
Ce se mai poate spune la capătul unei astfel de concluzii? Poate, cel mult, « scuză-mă, Fărâmiţă Lambru, pentru comparaţia de la început » !
https://www.conteledesaintgermain.ro/scuze-faramita-lambru/25-05-2011EditorialePolemiceAdam Michnik,Adevarul,Adrian Sobaru,andrei plesu,Cristiana Anghel,Faramita Lambru,Herta Muller,Lectiile istoriei,Traian Basescu(Comentariu postat partial la articolul din Adevarul al lui Andrei Plesu intitulat 'Lectiile istoriei', articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Lectiile_istoriei_7_486621336.html) De când şi-a transferat gimnastica de înviorare în câmpul gravitaţional de comportament folcloric al lui Traian Băsescu, Andrei Pleşu aduce tot mai mult, ca stil, cu Fărâmiţă Lambru....Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
@Hendrix – Trebuie sa recunosti un fapt elementar: macar Andrei Plesu nu poate fi tratat in acelasi fel cu idolul lui politic – cu lozinci parca venite din anii ’50… Daca dictatorii in floare au evoluat, de bine de rau, dand “limba de lemn” pe limba tehnicisto-ioropeana de… siliciu, nu vad de ce nu am evolua si alde noi, macar in aparente si subtilitate de langaj…
@all – Acum vreo juma de ora, citind ce scrie pe aici, mi-a venit in cap o suspiciune… Si daca Andrei Plesu are, totusi, ambitii mai mari decat pastorirea New Europe College?! Si daca da, care ar mai putea fi ambitiile unei minti aproape enciclopedice, dar care n-a obtinut decat “patalamaua” de istoric al artei, in general, nici macar al artei politice?! Ce scop suprem ar putea avea un adevarat monstru sacru al speculatiilor cu logica, al prestidigitatiei cu cuvintele si conceptele?!
Ce pana urmareste sa-si mai puna in panache mentorul si “tatucul” absolut (in viata) al cohortelor de filosofi-teologi care au luat cu asalt institutiile statului, dar de preferinta Ministerul Afacerilor Externe?! Isi mai poate dori ceva in viata un istoric al artei, care a “prestat” mai mult ca filosof de ingeri, manager de succes (bugetar, sa traiti!) in “studii avansate”, ministru al culturii, ministru de externe, ba chiar si consilier prezidential pe politica externa, pret de vreo 4-5 luni?!
Ce-si mai poate dori unul care are pana si sferele celeste si locuitorii lor la degetu’ mic?! Si mi-a cazut fisa: vrea sa se unga academician – de n-o fi deja, iar, de-o fi cumva, direct sef al academicienilor! Am inceput “documentarea” si am descoperit ca Andrei Plesu urmareste chiar mai mult: “reformarea si modernizarea” Academiei Romane… ticalosite! Si cum se face asta mai bine decit din interior?! Asa a aparut ideea unei noi infiintari spirituale, primul pas spre… desfiintarea creatoare! Detalii despre conceptul revolutionar si… multilateral-dezvoltat de “desfiintare creatoare” va rog sa cautati pe net… Oricum, mama si tatal acestui concept divin de salvator este nimeni altul decat ministrul in functie al justitiei, tot un Catalin viclean, ca si canibalu’ viitor ambasador… Dovezi vii si proaspete ca scoala romaneasca nu scoate numai “tampiti”, cum plastic s-a exprimat prezidelu’ talentatului domn Plesu, ci si ticalosi plini de imaginatie, lucrativa in propriul lor folos, dar si al partidului prezidential… O mana spala pe alta si toate “mainile” caracatitei spala creierul colectiv… Prin 2010, s-a infiintat formalo-oficial, dupa lungi chinuri ideologice, un nou institut al Academiei Romane:
http://www.revista22.ro/o-promisiune-care-se-implineste-institutul-de-istorie-a-religiilor-4706.html
Tehnologii neconventionale, quoi! Propun o prima tema de cercetare revolutionara, apartinica si… ecologista: “Nici un roman fara o pereche de aripi ingeresti!” Cum sunt deja adult si mai stiu si ca paza buna trece primejdia rea, va rog sa-mi rezervati de pe acum o pereche masura XL, sa nu ma stranga prea tare la omoplati si subtiori… Dar sa fie aripile alea bine croite (Armani? YSL? prin loan?), foarte usoare, din materiale ecologice si bine ignifugate, ca poliesteru’ imi provoaca alergii, greutatea imi da dureri de cap, in plus, suntem prea saraci ca sa ne cumparam… chinezarii! 😆
P.S. Ideea asta cu aripile romanilor, proiectate prin institutul asta cam privat – parerea mea! – al talentatului domn Plesu, abia ce mi-a venit, nu a fost inca… rumegata suficient. Dar – parol! – ar putea constitui o adevarata “platforma” a relansarii industriei usoare din Romania, o gura de oxigen pentru IMM-uri, crearea a milioane de locuri de munca, o idee ge-ni-a-la de export planetar care ne-ar face mai celebri, temuti si respectati decat China si Japonia la un loc! 😉
P.P.S. Simt doar vinovatie pentru plusurile astea… Dar, pentru ca am cam “mirosit” ce va fi, cu adevarat, “Institutul de Istorie a Religiilor” al talentatului domn Plesu, va marturisesc acu’ adevaru’ si numai adevaru’… Cu orice risc, ca nu am nimic de pierdut, poate doar lanturile… Va fi un fel de institutie de… mondializare & globalizare a ortodoxiei, cea mai “de dreapta” credinta a omenirii! Ca doar nu degeaba isi fac ortodocsii cruce de la dreapta la stanga, nu viceversa, ca stangistii minoritari periculosi de alde noi, romano-catolicii sau cine mai stie cine… Va fi curind un fel de… ICR diplomatic al BOR-ului, va putea trimite ambasadori si consuli ai credintei “drepte” peste tot in lume, va putea infiinta reprezentante diplomatice spirituale, cu ambasadori/directori, secretare, buget, alea alea, pana si-n pagana Africa sau derutata si derutanta Insula a Pastelui si misteriosul Madagascar… Vom ajunge sa cream un nou Vatican, dar ortodox, cel mai drept si mai luminos… yadda yadda… 😆
Scriind pe salbaticele forumuri ale ziarelor, am dezvoltat, in timp, o viziune a forumului perfect. Al tau se apropie de el, Conte. De fapt, tu suplinesti majoritatea lipsurilor tehnice prin atentie personala, un efort care nu e observat niciodata indeajuns. Ce-ar mai fi de dorit? Imposibilitatea de a se vota de mai multe ori de la un calculator – care nu cred ca are o solutie, sau in orice caz nu una care sa merite implementata la o scara atat de mica. Sper ca nimeni dintre “vorbitori” nu e excesiv impresionat de chestiuta asta, totusi.
Ei, treci tu printr-o faza buna, de-asta esti atat de generoasa. Daca noi, cei de pe acest blog, ti-am creat-o, nu trebuie sa ne fii mai recunoscatoare decat iti suntem si noi tie pentru aerul proaspat pe care fiecare semnare a ta de condica aici, ni-l aduce.
Diplomat de diplomat…:) Mersi.
Începe să “fiarbă” acest forum şi asta îmi place!Conte,în curând va trebui să dai o direcţie,fiindcă nu se ştie cum vor evolua ostilităţile;aşa se întâmplă cu intelectualii,sunt divergenţi şi instabili,dar simpatici.În ceea ce mă priveşte,privesc puţin amuzat acestă “experienţă”;nu vreau să mă implic prea grosier fiindcă mă interesează nu atât ideile Dvs,cât mai ales sensul evoluţiei.Oricum,Lucifer este foarte atent…la detalii.NB:deocamdată,forumul este bun calitativ;te felicit,conte.
Am obosit de cate ori am scris despre preshu! Am obosit sa arat despre ticalosia acestui jalnic personaj, unealta a Manastirii Secu inca inaintea afacerii Miscarii Transcendentale din 1982. Pentru naivii care cred ca a fost si el o ,,victima” a sistemului securist le dau o veste proasta: a fost dat afara din pcr( in care intrase la frageda varsta de 19 anisori…) printr-o simpla intamlpare. De ce? Ancheta respectiva fusese preluata de pcr, la ordinul expres al elenei ceausescu si asa au picat 6 membri pcr! Fusese infiltrat preshu acolo de securisti? Foarte probabil! Dupa ce apele s-au decantat, ce-a facut preshu? A plecat in 1983 in Germania cu o bursa!!! Asta este adevarul despre lupul moralist.
Ce-a facut dupa lovilutie este bine cunoscut. A fost membru in guvernul lui roman, a fost un apropiat al lui ilici, a fost un fesenist care ataca grobian partidele istorice inca din 1990. A scris oribil dupa mineriada din 13-15 iunie 90. A dat o mana de ajutor expulzarii din tara a Regelui Mihai in decembrie 91, pe cand era ministru fesenist.
Draga CSG, tu chiar nu intelegi cine este acest preshu? Nu poti sa intelegi sau nu vrei sa intelegi? Am impresia ca oricate dovezi ai avea tot nu vei crede ca preshu este o jalnica marioneta a securistilor. A fost un propagandist acerb al celor mai negre perioade postdecembriste: anii 90 in slujba fesenistilor lui ilici si dupa 2005 in slujba lui ba-secu! Chiar nu intelegi?
Ma intristeaza profund cum te lamentezi ca nu-l mai recunosti pe dragul tau AP. Scrii bine ce scrii, dar tot nu intelegi ca preshu este CONDAMNAT sa scrie asa. Precum scriu si ceilalti scribi portocalii, adica telectualii lui ba-secu. El este SANTAJABIL de catre securistii lui ba-secu prin prisma trecutului sau, la fel ca si ceilalti telectuali, care se prostitueaza si ei la fel de jalnic. Chiar nu intelegi?
Vad ca te imprietenesti cu tovarasul @inima rea. Cand ai timp, reciteste scrierile sale politice, antiliberale, mai exact anti-Crin. Cand vei aborda si teme politice mai serioase vei constata acest lucru cu usurinta! Esti chiar asa usor de influentat?
E o problemă cu nick-urile astea – se schimbă, se transferă, se fură. Dacă nu-i nici o problemă, atunci Hendrix e cel pe care-l ştiu de aprig combatant în Poieniţa lui Pătrăşconiu. Dreptu-i, mai potolit decît atunci, cînd era tare buruienos.
Dar zicem că nu-i tot acela, că cine ştie de unde mă ţine el minte pe mine – de pe Google, poate, deşi nu cred că figurez pe-acolo aşa convingător. Şi-i dedic un text de-acum 5-6 ani, dinaintea unei votări importante în parlament, dar nu mai ştiu care, am păstrat doar textul, fără dată, doar folderul îmi spune Texte 2005. Nici în asta nu pot avea încredere fiindcă mi s-au tot salvat texte, de cîte ori mi-a murit computerul, şi-am spus bogdaproste, n-am mai făcut nazuri – că de ce nu acolo unde trebuia.
La fel, îl dedic tuturor acelora care l-au votat cu vîrf şi-ndesat, sperînd a fi un vot adevărat iar nu unul multiplu.Fac asta fiindcă e un text clar antiliberal, să vadă tot natul că au dreptate oamenii care.
A venit vremea miniei!
A venit vremea miniei! Sa privim inapoi cu Minie, la Romania lasata de izbeliste dupa fuga lui Ceausescu – comoara din pestera lui Ali Baba: fugisera hotii rosii care indesau bogatii si le ferecau cu sesamul avutiei intregului popor; se-ntorsesera ca purtatori ai facliei dreptatii, si-ncepusera a goli pestera. Astazi, cind li se cere socoteala, ne trimit pe noi in pestera, doar sa ramina ei la lumina zilei. Zic ca, de-am rabdat sa fure tot, sa rabdam si sa pastreze tot, si sa fure tot ce-o mai fi de furat, de-acum inainte. Si asta, cit stim de vorba buna, pina nu pun parul pe noi. Caci noi sintem ai lor, nu ei ai nostri. Noi sintem pleava nenorocului, ei sint coboriti cu scrinciobul din cer, le-a dat Dumnezeu noroc, si minte, si putere ca sa ne-ncalece, sa ne puna la munca, sa-si bata joc de noi. Asa e programul lui Dumnezeu, zic ei: sleiti-i pe prosti, pina la ultima picatura de vlaga, si dati-le si-un sut in bot daca miriie ori numa-si arata coltii!
A venit vremea miniei! Sa ne uitam la pamintul asta dezradacinat, inecat de ape scapate din chinga padurilor, tot mai surpat sub greutatea buturugilor, pirjolit de nesatul cu care – infratiti in rele ca sub juramint – hoti de toate natiile aduna tot ce are viata, pustiind locul, bajenind oamenii, intinind bunul cel mai de pret al vietii – nadejdea in mai putin rau, de-n bine chiar nu se poate si nu se poate. Ne-au mai ramas muntii, sa ne tina pe loc, Dunarea si Marea, sa ne stim locul si sa-l spunem si pruncilor. Dar muntii o iau la vale, pe urmele Dunarii, se pleaca sub biciul poftei de aur si se duc in lume, sa-si piarda urmele. Dar Dunarea nu mai e drum fara pulbere ci noian de ape furioase, care iau oameni si case, care matura tot in cale mugind “Pin-aici v-a fost, nevolnicilor!”
Sintem in puterea nevolniciei, da! Sintem in puterea nevointei, a nestiintei, a nemerniciei, de parca n-am fi dintotdeauna ai acestui pamint, de parca ne-ar fi adus pe toti caicurile, murgii stepei, camilele desertului.
Si ne miniem ca sintem nevolnici, si ne casapim inde noi – ca sintem prea multi, ca nu sintem ai aceluiasi petec de pamint, de cer, de grai. Ne scoatem ochii ca sa prindem gologanul milei, murim de git cu ai de-au avut mai mult noroc la cersit, la pomenit, la tamiiat. Ori ne pustiim in toate zarile, sa ducem pina la capatul pamintului vestea nemernciei noastre, sa ne rugam de-ngaduinta, de-o bucata de paine si de-o mina de paie pentru ostenitele oase. Si aia pun canii pe noi, ca ni’ lor nu le trebuim, cum nu le mai trebuim nici astora. Nu mai trebuim nimarui. Nu le mai trebuim lor, adica.
Da’ noua, noua ne trebuim, numa’ viata asta o avem dar e de-ajuns ca sa ne trebuim si sa ne nevoim s-o ducem pina la capat – povara dumnezeiasca. Avem si noi doua miini, doua picioare, un sufle si-o cerbice. Avem si noi prunci care-ntind minurile spre mierea pamintului, muieri carora inca le mai joaca ochii-n cap cind dam camesa jos de pe noi, parinti care tot se mai uita la noi ca la soare. Punem cerbice linga cerbice, piept dezgolit linga piept dezgolit, incrucisam bratele si nu lasam nici pasarea sa iasa din palatul lor de marmura poleita cu aur, pina nu dau la iveala tot ce-au dosit, tot ce-au praduit, tot ce-au mintit. Ii tintuim acolo pina le-o da singele pe nas de frica, da’ nu-i lasam nici morti pina nu ies, unul cite unul, cu bila alba-n mina.
Altminteri nu-i rost, fratilor, altminteri murim ca prostii, inecati de lacrima furiei neputincioase.
A venit vremea miniei. Sa le-aratam noi lor puterea cerbiciei, a privirii grele, a bratelor goale, a sufletelor curate, neminjite de nemasura poftei bolnave.
Mi-ai ridicat la fileu cu textul asta care, evident, işi merită voturile de care vorbeşti. Dacă e 2005, e anul după înscăunarea Băsescului. Dar nici nu contează perioada şi cine erau tâlharii care te-au mâniat atât. Contează mânia ta de-atunci, aburul fierberii exasperării. Deci eşti capabil de astfel de … excese. Le-ai trăit pe proprie piele şi, sunt convins, cu bună credinţă. Atunci de ce nu mi-ai crede şi mie exasperarea de acum? Or fi fost vremurile acelea mai rele ca acestea? Or fi fost hoţii de-atunci mai aprigi, mai hulpavi decât cei de azi? Greu de crezut. Le-am trăit şi eu şi pot compara. Pot aprecia rafinamentul în rele, competitiv mondial, la care au ajuns actualii.
Tu ţi-ai sublimat revolta de atunci într-un fel de înţelepciune fatalistă, ai dat jos armura de răsculat ca să îmbraci un fel de togă de academician. În vreme ce eu, care mai mult reacţionez la vremuri decât să învăţ a mă adapta lor, învârt în continuare praştia deasupra capului, cu singurul efect, constat, de a face zgomot. Sunt mulţumit şi aşa; pentru exerciţiul fizic dar, mai ales, pentru exerciţiul moral.
@InimaRea
This is strongly emotional! Devastatingly so, even.
Ui’ cand si cum a fost. Tocmai numele nu ti s-a inregistrat. 🙂
http://old.cotidianul.ro/editorial_matusa_tamara_o_bate_pe_ani-15433.html
Nu-i de înţeles ci de acceptat. Textul acesta – pe care-l privesc cu mirare, de mă şi-ntreb “Oare ce-o fi fost în capul meu?” – vine dintr-o mînie egal destinată tuturor politicilor. Răul mai mic e tot un drac crescător, cum puiul de tigru tot un tigru feroce ajunge, nu rămîne pisică.
Uite că-mi amintesc acum: cu asta încă mai sînt de acord fiindcă am reluat-o şi-n alte forme: Singura formă de scăpare de rău este eliminarea tuturor actualilor politici prin protest ferm, paşnic, mut.
Pe urmă, mi-am dat seama că nici aşa nu se poate căci e nevoie de o lege electorală care să prevadă invalidarea alegerilor dacă 70% din electorat nu votează, dacă un candidat nu obţine peste 50% din voturile exprimate fie şi-n al III-lea tur şamd. Care lege tot de parlament trebuie aprobată, degeaba am convoca noi un referendum. Adică, nu e scăpare – cel puţin, nu într-un viitor previzibil. Dar să-mi pun eu nădejdea în foştii tovarăşi de haiducie, doar fiindcă unii par mai neputincioşi acum decît ăi rămaşi la butoane – asta nu, pentru nimic în lume!
Ţie-ţi poate părea “pisică” Antonescu. N-are cum fi, pierea demult dacă era. Doar că nu-i tigru, poate “doar” un boa constrictor, care să ne dea ceva răgaz cît îşi face siesta după ce-nghite ce-are de-nghiţit. Ceea ce nu-nseamnă că cei din jurul său ar respecta răgazul, speciile prădătoare sînt diferite ca metabolism – atît, clar?
Conform bunelor legi ale naturii, puiul de tigru e normal şi e bine ca la maturitate să devină ce i-a fost scris, adică tigrul feroce de care vorbeai. M-aş simţi mult in afara normalităţii, deci mai insecure, dacă puiul de tigru ar evolua spre pisică.
Aş pune dilema ta în alţi termeni: ce te faci dacă într-o dimineaţă dulăul tău drag, de curte, te întâmpină cu rânjete îmbăloşate, cu muşcături, şi afli că a turbat? Îl ţii în continuare în lanţ, să te apere sau te descotoroseşti de el orice-ar fi? Tu pari a opta pentru o soluţie de compromis, pe care eu aş numi-o sinucigaşă: să nu renunţi la el până când nu găseşti un înlocuitor pe care să-l iubeşti la fel de mult.
Nu vezi câte victime a făcut deja, în ultimul an de “reformă”, dulăul nostru? Să-l lăsăm în continuare să muşte?
@InimaRea
La 11:35 era pentru mine? Si eu ce vrei pentru ca sa fac? Unde sa mai spun cate ceva? La VG e interesant, mai ales acum, cu Spania, da’ n-am ce ingaima. Cand iti faci blog si sa mi-l dai mie pe mana, ca de cand visez sa fiu moderatoare de forum? :)))
Draga Hendrix, trebuie sa accepti ca exista mai multe forme de critica, asa cum exista mai multe nuante de albastru. Eu inteleg foarte bine argumentele tale si sunt perfect de acord cu armonia dintre ele si albastrul ultramarin pe care l-ai adoptat. Ceea ce tu numesti lamentare eu as incadra la “nostalgie dupa vremuri in care vedeam in Plesu un maestru vrajitor, sentiment care ma facea sa mai am o speranta”. Spun ca asa il vedeam eu atunci, nu ca asa era el in realitate.
Cat despre a fi sau nu influentabil, trebuie sa recunosc: nu fac parte din categoria celor imuni la argumente. Imi place sa ascult si sa compar: ce cred eu si ce cred altii. In materie de Plesu cred ca nu ar trebui sa te ingrijorezi in ceea ce ma priveste. Textele mele recente stau marturie ca nu sunt deloc impacat cu jocul moralisto – oportunist pe care-l practica.
@CSG Abia acum pui punctul pe i, recunoscand un lucru destul de evident:,,Spun ca asa il vedeam eu atunci, nu ca asa era el in realitate.” Absolut corect! Esti nostalgic dupa o IMAGINE abil construita inainte de 89. De cine? Chiar de cei in slujba carora a fost tot timpul: securistii! El trebuia sa joace ROLUL de telectual, modelul de urmat. In realitate un individ gata de orice compromis, avid dupa putere, faima si bani. Ca si restul gastii de telectuali basescieni. Compris?
Tu nu vezi cum toate articolele sale put de te trazneste? Tu nu vezi cum toate atacurile sale sunt unidirectionale? Crezi ca va veni vreodata ziua i care sa-si atace idolul securist ba-secu? Niciodata! N-are rost sa speri ca va fi vreodata neutru, adica sa fie cu adevarat intelectual. N-a fost si nu va fi, trebuie sa te obisnuiesti cu gandul ca preshu este un simplu PROPAGANDIST basescian, atat! Intrebare pentru tine: de ce acorzi atata atentie stupidelor articole insailate de un propagandist sadea? Stiu, te-am mai intrebat, dar am uitat raspunsul! Intrebarea este valabila si in cazul altor telectuali propagandisti portocalii, de talia lui mihaes ori liicheanu, carora le acorzi deseori o nemeritata atentie.
Cand spuneam ca esti influentabil ma refeream la ciudata ta imprietenire cu tovarasul @inima rea. Incearca sa treci peste maldarul de fraze si sa vezi cu ce idei ramai la sfarsit. Gargara lui nesfarsita ma lasa rece. Ce importanta are ca stie sa inchege fraze voit mestesugite cand nu are nimic a spune? Pardon, are, dar doar atunci cand trebuie atacat Crin si liberalii, ai inteles?
Mensevic. Acesta este termenul lui Michnik, parca. Aplicam moduri de gandire totalitare la realitatile post comuniste. Stanga e rea, este totalitara – dar dreapta? A-l soma pe Ponta sa isi asume fenomenul Pitesti e acelas lucru cu a-l soma pe Basescu sa-si asume pogromul de la Iasi si asasinarea lui Armand Calinescu. Omitem un adevar esential si anume ca democratia practica insemana alternanta partidelor la putere. Si inca a partidelor reale, cu idei si doctrine diferite. Inamicul de moarte al comunismului nu este anticomunismul, ci democratia. De ce satanizam stanga? Sunt alternativa, sunt opozitia de azi, puterea de maine, asta DACA LUCRURILE EVOLUEAZA NORMAL. A eterniza “dreapta” echivaleaza cu o criptodictatura. V-ati gandit macar un moment ca tocmai lucrati la o noua dogma ? Ca tinerii sunt reticenti la dogma si nu la adevar? Cate reflexe comuniste ne descoperim la fiecare din noi ? Cati vrem sa ne disturgem interlocutorul, fie el si virtual? Istoria e subiectiva, bun adevar filozofic, dar si realitatea imediata e relativa. Dar in mijlocul acestor relativitati iubim, murim, nastem si suferim. Exista si lucruri concrete, insa refuzam sa ne agatam de ele, sub pretextul trivialului. Pe care insa nu il refuzam celor care ne strica digestia, gen opozitia de stanga.
Intelighentia in vest a fost cam din totdeauna “mai de stanga”, cel putin o buna parte din ea. Nu stiu daca abia acum a descoperit Andrei Plesu asta, sau doar acum devine o revelatie publica. Poate face o descoperire epocala si ne spune si de ce, si mai ales cum functioneaza societatile alea, cu intelectuali de stanga, ca prin partile alea intelectualii sunt autentici, cu opera si realizari, ca altfel baga chitfele in chifla la McDonald’s, nu scriu in 22 si in Evenimentul Zilei ca la noi.
Raman la ceea ce am spus mai de mult – viata merge inainte. E treaba lui Andrei Plesu daca mai face parte din ea sau nu.
Simt că ne-am împrietenit un pic, aşa că-ţi pot spune de-a dreptul una-alta, fără teama c-ajungem iar la cuţite. Eşti nedrept – ceea ce nu-i neapărat un păcat – într-un fel care nu-ţi serveşte “cauza”.
Mai întîi, fiindcă le style c’est l’homme. O viaţă-ntreagă a trudit a şi-l lustrui, şi-acum vine unul şi-l acuză de manierism. E ca la Fărîmiţă Lambru, ca “receptare” – te-ai săturat de tînguirile lui, schimbi placa, nu-l acuzi pe lăutar că e monocord. Dacă era polivalent, cînta la Scala, Metropolitan, nu la nunţi, botezuri, parastase.
Apoi, fiindcă a avea rubrică săptămînală nu presupune a publica capodopere, tot la 7 zile. Ba nu presupune nici măcar a publica texte noi. Înţelegerea de bază este de a semna săptămînal într-un ziar care se mîndreşte cu semnătura ta. În Adevărul, e şi mai şi -Pleşu republică (ori holdingul o face) textul săptămînal din Dilema Veche. De ce i-am reproşa autorului o înţelegere editorială, cînd nici nu ştim dacă e plătit doar o dată ori de două ori, sau deloc dar republicarea vine pentru susţinerea financiară a revistei quality care este Dilema Veche?
At last but not least, deoarece e o idee şi răspîndită – dar şi cam bătrînicioasă, mi se pare – aceea că istoria recentă nu se-nvaţă ci ori se trăieşte, ori se repetă – cînd se şi răzbună. Nici cu istoria nerecentă, lucrurile nu stau mult mai bine, de unde acuitatea observaţiei “trecutul este imprecis”. Cel puţin la noi, românii, trecutul rămîne a fi redescoperit – şi asta, nu exclusiv din vina comunismului, ci şi a istoricilor temperamentali – gen Iorga – care-au găsit de cuviinţă să amestece ştiinţa cu patosul patriotic.
Am văzut un documentar despre Insula Paştelui – un loc despre care tot citisem că fusese sigur vizitat de extratereştri, altminteri cum ari fi ajuns uriaşele statui pe maluri? După ce demontează – cam alene, zic eu – mitul extratereştrilor, istoricul de-acolo comunică şi descoperirea care face lumină asupra rostului statuilor: aveau pietre preţioase-n locul ochilor, nu erau oarbe ca acum sau de cînd le ştim. Adică, erau gigantic totemice, statui ale unor zeităţi protectoare.
Dacă pînă şi trecutul îndepăratat poate fi surprinzător pînă la a anula prejudecţi adînc înrădăcinate în mintea a zeci-sute de generaţii de şcoleri, cum ar fi mai puţin derutant cel din timpul propriei tale vieţi, cînd singura ancoră de obiectivitate este experienţa personală?
Aici, e de evocat frămîntarea clasei conducătoare a României lui Antonescu, încercînd a tot face pace cu ruşii şi neînţelegînd de ce nu era chip. Nu avea habar de Yalta, unde Aliaţii hotărîseră că nu se-ncheie pace separată decît cu acordul tuturor părţilor semnatare ale Înţelegerii, şi că războiul împotriva Germaniie şi a sateliţilor săi continuă pînă la capitualare necondiţionată. “Actul istoric de la 23 August 1944” nu asta a fost? România dorea să iasă din război, nu să-l continue, dacă tot fusese obligată să participe la el. Dar Stalin a preluat România, a făcut-o prizonieră şi apoi i-a refolosit forţa militară, “în efortul său de război”, pentru a o declara tot ţară învinsă, la Conferinţa de Pace, de la Paris. Iar frăţia de arme româno-sovietică a devenit ocupaţie rusească în toată regula, cu tot ce a produs pentru o jumătate de secol.
Ei, dacă nici conducătorii Ţării nu ştiau pe ce lumea trăiau, cum ai fi cerut oamenilor aflaţi la cheremul guvernării să înţeleagă? Aşa că a înţeles fiecare ce a putut. Şi-au tot aşteptat americanii.
Şi urmaşii noştri au de aflat – peste 50-100 de ani, cum a fost cu încheiera Războilui Rece. Noi am trăit încheierea asta şi tot ne mai frecăm la ochi – parcă nu aşa trebuia să se-ntîmple după.
Dar de ce-ar fi Pleşu vinovat de asta? Doar fiindcă şi-au făcut unii o impresie greşită despre el – cum c-ar deţine Adevărul? El, unul, n-are şi nici n-a avut aşa pretenţie. El nu-i decît una din vocile care-ncearcă o explicaţie – mai multe. Deoarece o face publicistic şi nu doar între prieteni, e de beştelit? Nu e prea mult? N-ar fi aproape civilizat să doar nu fii de acord cu el – şi basta? Părerea mea…
Ai dreptate. Şi eu simt că ne-am împrietenit puţin, ceea ce mă face să-ţi citesc comentariile cu o dispoziţie mult mai puţin paranoică decât înainte.
Îţi înţeleg indulgenţa condescendentă faţă de Pleşu. “Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului”.
Pleşu pentru mine (ca şi pentru tine, bănuiesc) a fost ani de zile un fel de Moş Crăciun al spiritului românesc de la care primeam cadouri atunci când aveam impresia că spiritul îţi atrage numai sancţiuni.
Am îmbătrânit împreună, el cârjă eu invalid de comunism, ajungând azi, dintr-o lume a răului explicit într-o lume a răului implicit, tot contemporani în viaţă, dar pe baricade opuse.
Ce s-a întâmplat? Chiar atât de deviaţionist să fiu eu? Chiar atât de clarvizionist să fie el?
În ce-l priveşte, am frustrarea înşelatului. Când a minţit? Mai e vreo şansă?
Ce, dac-ai face, ţi-aş fi recunoscător, ar fi să crezi în onestitatea mea. Reacţionăm diferit la acest stimul, Pleşu. Tu eşti pacientul căruia îi face bine, eu sunt ăla căruia îi face rău. Tu ai liniştea să fii seren, eu am simptome care mă împing la neacceptare. Până la urmă tu eşti cel mai câştigat dintre noi doi aşa că ar trebui să fii mai indulgent cu mine. Zbuciumul, coma, reanimarea, fac vizite prin sectorul meu, nu prin al tău.
Mă bucur că măcar comparaţia cu Fărâmiţă Lambru mi-ai acceptat-o (din moment ce o prelungeşti atunci când îmi dai replica cu manierismul).
Cât despre o eventuală înţelegere editorială, eu nu i-am reproşat lui AP aşa ceva. El scrie ce vrea. Tocmai aici e buba: putând să scrie ce vrea, iată ce alege el să scrie…
Ok, ne-am înţeles – atunci.
Vai,ce mă bucur de comentariul critic al contelui!Care conte,deunăzi,mărturisea că Pleşu este unul din “febleţele” lui literare.Deci,conte,te lepezi de Satana?!Mă confirmi în ceea ce am spus altădată,chiar şi azi în Adevărul(unde nick-ul mi-e cenzurat…),cum că acest Pleşu nu mai este om,ci Demon.Oare de ce elitele scriitoriceşti îl mai respectă pe acest şarlatan?!
Nu e o lepadare. E doar o delimitare de AP cel de azi, semanand tot mai mult cu un iaht de lux esuat, la bord cu cititorii lui inocenti care tot mai spera ca sunt purtati in siguranta spre o destinatie exotica, unde sa atinga Nirvana.
Ca tot pomeneste domnul Plesu de Czeslaw Milosz, caruia ii sarbatorim centenarul nasterii anul acesta, poate ar fi fost mai interesant sa vorbeasca de Ketman si de istoria dedublarii la romani.