Bulă de la ICR
(Acest comentariu a fost postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Mihaies intitulat “Sindicalism si monarhie”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/sindicalism-si-monarhie-931128.html)
Poza de editorialist a lui Mircea Mihăieş ni-l înfăţişează pe acest personaj într-un chip simbolic: omul are şi barbă dar este şi nebărbierit. Iată cum barba devine astfel un important decriptor caracterologic.
Despre barba lui Sever Voinescu, supusă în timp multor mode eclectice, s-au spus nenumărate, doar că ar fi neîngrijită nu. Mereu modelată după tipare complicate, barbă guler dar şi barbă slip, mai mult devoalând decât să ascundă, precum tunsoarea de jos a stripteuzelor, când dreptunghiulară, când triunghiulară, barba lui Sever Voinescu promovează încadrarea circulară: un inel de gazon pilos, în jurul unor buze amăgitoare, mult visate de amatorii de minciuni frumoase. Sever Voinescu are păcatele lui dar este şi precum barba sa: dichisit, sofisticat, un monden care nu te face de râs prin saloane.
Există şi bărbi de deghizament, precum cea a lui Mircea Marian. Lăsate să acopere, uniform, toată faţă, pentru a face uitat locul de muncă al purtătorului, pentru a permite, la nevoie, împrumutarea unei identităţi de camuflaj. Omul, impregnat de rigorile cooperativei ochiul şi timpanul, ştie că pentru a performa în această meserie este necesar să pară cât mai insignifiant; ceea ce şi reuşeşte, în bună măsură graţie vegetaţiei lui faciale fără reliefuri şi contraste.
Barba lui Mircea Mihăieş este însă o formă de manifestare, la nivelul pielii, a încărcărilor negative ale scrisului acestuia. Precum petele cafenii pe tegumente, trădând dereglările ficatului, tuleiele crescute ca nişte buruieni în jurul bărbii sale oficiale evocă neglijenţă, un deranj intern endemic, o declaraţie de dispreţ şi suficienţă adresată cititorilor.
Nu aş fi apelat la această portretistică dacă inspiratorul ei, cu barba sa părăginită, nu s-ar fi potrivit atât de bine, stilistic, impresiei de îngălare şi doliu faţă de bunul simţ pe care o transmite prin scris.
Cu un detur incoerent, amestecarea sindicalismului cu monarhia, Bulă al nostru de la ICR ajunge invariabil la sursa insomniilor lui de sinecurist torturat de spaima că va zbura din post la cea mai mică schimbare politică: Antonescu şi Ponta. Ca şi Cărtărescu vineri, şi Mihăieş azi încearcă să se amăgească cu un optimism contrafăcut, injectabil (cum singur recunoaşte), de tip “intrarea României pe creştere economică” şi prăbuşirea televiziunilor de ştiri. Precum un căţelandru atins de rabie, MM face clăbuci lătrând strident la tot ce mişcă, văzând până şi în Casa Regală a României o ameninţare pe care se simte obligat să o umple, preventiv, cu saliva sa toxică. Auzi formulare de oficial cultural român: “cineva depune eforturi serioase pentru a reonorabiliza ideea de monarhie”.
Dar ce pretenţii să ai de la unul care, în pofida zecilor de agramatisme pe care i le-ai tot semnalat de-a lungul timpului, nu e în stare să înţeleagă, şi basta, nici măcar acordul cu pluralul. Iată-l pe culturnicul nostru cum se exprimă şi astăzi: “în contrast bine subliniat cu limbajul de mahala, cu zbieretele insuportabile şi cu vulgaritatea dezlănţuită a personajelor invitate de regulă să-şi dea cu părerea la televiziuni”. Ar fi fost corect “ale personajelor” dar credeţi că mai are rost să insist? Mai speră cineva că acest infatuat recidivist în ale sfidării logicii şi folosirii limbii doar pentru stuchit prin strungăreaţă se mai poate îndrepta?
Este şi el doar un biet marinar neras, pe această navă în derivă: corabia năimiţilor.
https://www.conteledesaintgermain.ro/bula-de-la-icr/23-05-2011PolemiceAntonescu,cartarescu,Casa Regala a Romaniei,corabia naimitilor,Mircea Marian,Mircea Mihaies,Ponta,Senatul EVZ,Sever Voinescu,Sindicalism si monarhie(Acest comentariu a fost postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Mihaies intitulat 'Sindicalism si monarhie', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/sindicalism-si-monarhie-931128.html) Poza de editorialist a lui Mircea Mihăieş ni-l înfăţişează pe acest personaj într-un chip simbolic: omul are şi barbă dar este şi nebărbierit. Iată cum...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
Ha ha ha!!
Savuros studiul asupra barbii! Ar trebui via bulilor de la ICR (ca sunt mai multi) si prin Liiceanu sa punem o pila la Societatea fenomenologica din Romania, sa facem o fenomenologie a barbii, pornind de la barba ce confera autoritate (divina) popanului nespalat si agramat, pana la barbile sclifosite ale intelectualilor constipati si modernizati din jurul lui Base. Caci da, ca sa dau un exemplu de rostire romaneasca autentica, va spui si totodata marturisesc un truism: si eu port barba, dar in jurul lui base. Nu stiu daca e o chestiune de igiena, sau doar faptul ca vreau sa-mi tin dosul acoperit, doamne fereste, pt orice nefericita eventualitate. Dar la base am barba si, cu siguranta, barba imi confera autoritate. macar cand ma asez pe tron.
Barbosilor si mai putin barbosilor, am ras ceva de speriat, ca la… sfirsitul lumii, citindu-va consideratiunile asupra podoabei faciale… Pana acum, n-am empatizat decat cu barba lui Hemingway – care era mult mai chic cu decat fara. Sau cu mustata lui Marquez, care habar nu am cum ar arata fara… Probabil, ca o femeie cu… Ca omu’ arata si scrie de parca s-ar fi nascut mustacios! Intre timp, am vazut si o poza artistica recenta a lui… Bula de la ICR, cu obrajii rasi, cremuiti si parfumati… Ei bine, supraomu’ telectual parea aproape sef de serviciu secret sub acoperire: profesionist, competent, apartinic, patriot, sincer si vajnic aparator al Constitutiei – asta scria pe figura lui luminoasa! Ceea ce, la minut, mi-a adus aminte de o poza veche, cu mustata, a sefului ierarhic direct al lu’ Bula de la ICR… Deruta totala – parea un Hitler cu mustata de Stalin… Sau viceversa, ca am uitat modelul specific de… breton sub nas, dar, totusi, parca nu viceversa, ca n-are sefu’ lu’ Bula pe cap asa par des si ondulat, ca gruzinu’! 😀
Ati reusit sa introduceti indoiala in simpatiile si empatiile mele private referitoare la aparente macho, ‘telectuale, dictatoriale… Pana la urma, m-am convins ca poti fi un simulant (sau mutant?!) de mare exceptie si cu, si fara par pe fata, si cu, si fara… suvita zburatoare! Asa ca, totusi, prefer fara! In cazul meu particular, ar fi mult mai incomod si dureros cu… 😀
…se tot vorbeste despre conditia morala mizerabila in care au ajuns anumiti “jurnalisti”, care nu au avut curajul “sa faca si sa dreaga” si “sa se opuna” si “verticalitate si sira spinarii” etc si se incearca gasirea unor justificari… familie, BMW-uri, bani, slujbe etc…
…cred ca de fapt premisa de pornire e falsa… toti astia de care se discuta nu sunt jurnalisti… ce este cu adevarat un jurnalist?… in categoria jurnalisti intra de exemplu reporteri celebri sau mai putin celebri dar reali, corespondenti de razboi, oameni ajunsi in puncte fierbinti ale globului, manati doar de ”chemarea” lor… ei pot fi numiti cu adevarat jurnalisti… cei care isi risca si viata pentru ideea de-a aduce stiri, pentru a informa si nu pentru a colporta barfe sau dejectii politice … o fac nu pentru BMW-uri sau neveste/amante costisitoare, sau de frica unor suturi in partile carnoase… nu sunt slugoi, sunt jurnalisti…
…cei de care vorbim aici nu pot fi numiti jurnalisti… nu merita denumirea de jurnalisti… cand alegi meseria asta stii de la bun inceput ca se va putea ajunge la situatia cand se exercita presiuni de orice fel asupra ta si daca nu te simti in stare sa rezisti, nu alegi sa fii jurnalist… te faci administrator de bloc… noi nu avem jurnalisti … avem sobolani in ale scrisului … asa ca sa nu mai discutam de depravarea jurnalistului pentru ca nu avem jurnalistul … la noi “jurnalistii” se impart in doua categorii: “mercenarii”, vorba lui InimaRea care ne-a si explicat de ce jurnalizeaza astia si “pareristii” care jurnalizeaza din prostie sau din fudulie …
Un oltean e-ntrebat ce face fi-su la Bucureşti. E jurnalist, domn’e – răspunde el, fudul – vinde jurnale-n Bucureşti.
Cîteva vorbe despre “mercenariat” (pornind de la “năimiţii” contelui). Primul sens este de “plătiţi ca soldaţi de meserie” – de unde, militarul profesionist, recăzînd în rangul de mercenar doar dacă serveşte în altă armată decît cea naţională.
Bine, la şcoală am învăţat că rîul-ramul – barbologie de doi lei! Tot armata regulată ducea războaiele, “oastea de strînsură” era carne de tun. M-am prins de chestia asta cam tîrziu, cînd făceam armata la tr. “S-a scăpat” locotenentul nostru: În zonele de risc nuclear, băgăm rezerviştii, doar nu sacrificăm degeaba militarii de carieră (era în 1974, reţineţi!) Ăia de băgat în radioactivitate mortală eram noi, rezerviştii. E unul din motivele pentru care am tratat cu detaşare – să nu zic “dezinteres” – “pregătirea de luptă”.
Definiţia mercenarului include o lipsă – a patriotismului, căci el luptă nu din convingere ci fiindcă asta-i e meseria. Războinicia e meşteşug străvechi, cu drept de breaslă. E la fel a-i cere patriotism breslei cizmarilor, cu a-i cere celei militare. Nu-i la fel cu a le cere curaj amîndurora – dar asta-i altă poveste.
“Năimiţii” Contelui sînt activişti – cu ori fără de voie dar, cît îi priveşte pe dezabuzaţii intelectuali româneşti, greu a crede că fără de. Problema lor nu e “să creadă” în adevărul prezidenţial, de pildă. Risc a spune că Mihăieş (Elita, în genere) n-are vreo credinţă anume, sau are doar una: Credinţa e o prostie.
Nici Preşedintele nu-i pune la treabă convins de “sincera lor adeziune” la ideile şi practicile sale prezidenţiale. Îl doar fix în pălărie de sinceritatea activiştilor, doar ştie şi el că sinceritatea e o prostie – în genere; o greşeală fatală, în politică.
Cu toatea astea, există o credinţă universală – în folosul propriu. Acesta este motorul dezvoltării, chiar dacă există şi generoşi, dezinteresaţi, altruişti. De fapt, existenţa acestora este strict condiţionată de mecenat – poate că o formă de ispăşire a mercenariatului (e o idee de moment, mai trebuie săpat).
Ei bine, Preşedintele este Mecena mercenarilor săi – ăsta-i tîrgul (originalitatea românească este aceea că mecenatul e din bani publici, căci Mecena naţional e scîrţar). Am spus dinadins “mercenari” şi nu “activişti”, fiindcă luptă profesionist dar li se fîlfîie de Ţară, Popor, Patrie – chestii din astea, pentru care fraierii sînt în stare să şi moară, ca fraierii, bineînţeles. Pe mormintele lor, se ridică un Ilici care-i jeleşte cu lacrimi de crocodil, mulţumindu-le pentru sacrificiul care a făcut posibil triumful său personal.
Actualul Preşedinte ştie să drămuiască morcovul şi să arate biciul. Cine vrea să mai trăgă de cozonacul Puterii, n-are nevoie de cuvinte pentru a-nţelege că i-a venit rîndul să iasă în arenă.
Nu vă-nchipuiţi – sper – că Elita nu ştie că preşedintele a multimiliardar, cu conturi intens alimentate de toţi oamenii Preşedintelui, fix ca-n Egipt, Libia, Siria ori spaţiul ex-sovietic. Alegerea nu este, atunci, între principii şi imoraliatate, ci între a avea şi a nu avea. Faptul că Elita alege “a avea” ne arată că-i formată din oameni obişnuiţi, pe care statura intelectuală nu i-a exilat în excepţionalitate morală. Mai arată şi că – pînă-n 1990 – a tras targa pe uscat, şi-a-nghiţit amarul, şi că acum i-a venit şi ei apa la moară.
Voi ce-aţi vrea să facă, să trăiască din scris? Păi, Elita o spune pe toate vocile – nu se poate trăi din scris, şi asta nu-i doar pentru România noastră. “Opera” e ca o decoraţie – dacă nu aduce avantaje materiale, nu-i decît o tinichea, de nevîndut pînă şi-n tîrgul de vechituri.
Cinică postare,dar adevărată în esenţa ei.Deci,majoritatea intelectualilor sunt mai degrabă dornici de “a avea” decât de “a fi”,şi pentru această alegere(libertate?!) se consideră îndreptăţiţi la orice compromis,chiar prostituţie intelectuală.Putem accepta asta,deşi când este vorba de o majoritate a “elitelor” care vor să aibă utilizând arma ideologică/politică-parcă nu este normal.Fiindcă nu poţi să fii şi elită şi “comersant” ideologic fără să fii un ticălos.Mai ales că,de multe ori,confundând “a avea” cu propriul stomac,uiţi de stomacul altora.Iar dacă ideologizezi acţiunea,sacrificând pe alţii,atunci poţi fi vinovat social.Iar,la limită,asta poate însemna şi trădarea intereselor naţionale.În fine,dl.InimăRea este în perioada lui anti-intelectuală;ca şi mine de-altfel…
Eu mă credeam în perioada nonidealistă. Pîn’la urmă, eu iau apărarea intelectualilor – oameni şi ei!
Distincţia între a fi şi a avea am văzut-o la Unamuno, într-un eseu despre Don Quijote. Acolo, Don Quijote era exponentul lui “a fi”, iar Sancho Panza – al lui “a avea”.
Dacă tot e să punem şi clasicii la bătaie, putem spune că Elita crede că a avea=a fi, iar a nu avea=a nu fi. O nuanţă filosofică tot găsim şi-aici – că sîntem meşteri la dezgropat învăţăminte de cînd era lupul căţel. Astfel, chinezul zice – de pe la Confucius, încoace: Ai bani, ai viaţă.
N-avem a ne supăra pe Elită din atîta lucru, mai ales ştiind noi că ascetismul e un dar aducînd binişor a scrînteală. Şi că extremele filosofice – în Grecia antică – erau cinicii şi epicureicii. Între timp, s-a descoperit că extremele se atrag.
Un mic accent la frumoasele tale consideratii: Elita noastra, mai originala, crede ca a fi = a avea. In rest, iata-ne la rubrica “adevaruri intristatoare”.
@InimaRea
Elita romaneasca a fost decimata de 50 de ani de comunism, ea nu mai exista. Nu e vorba ca si-a inghitit amarul si acum profita – astia nu-s Elita.
De cate ori ma gandesc la copilaria mea si la pustiul care-a fost comunismul, as vrea sa-mi intreb parintii si toata generatia lor: cum de-ati acceptat asemenea viata, de ce n-ati luptat pt noi? E o intrebare ridicola si copilaroasa, si cu-atat mai inutila cu cat stiu ca si eu probabil as fi urmat acelasi drum.
As vrea ca toata lumea sa aiba aceeasi credinta universala in folosul propriu si nu vad de ce aceasta preocupare cu bunastarea personala trebuie sa fie pusa in opozitie cu generozitatea si altruismul.
Elita interbelică nu a fost decimată ci exterminată – au scăpat doar cîţiva (Călinescu, Sadoveanu, Blaga, Arghezi, printre aceştia). Elita comunismului a apărut neverosimil, fiindcă era ruptă continuitatea cu spaţiul cultural românesc interbelic – unul de spiritualitate cu-devărat “sincronică” (după teoria lui Lovinescu). Dar a existat, e-adevărat că nu la nivelul celei dinaintea ei – nici n-avea cum. Doar copiii exilaţilor au avut parte de o dezvoltare normală dar au pierdut românitatea. În schimb, cei rămaşi în ţară au crescut din trunchiul paşoptist, ca dintr-o buturugă – atît a mai şi rămăsese din falnciul stejar cultural românesc. Dar au crescut fiindcă naţia asta este cu-adevărat dotată intelectual şi aritistic. Probabil pentru că pămîntu-i bun pentru cultură – şi nu-i doar un calambur aici.
De ce n-au luptat părinţii noştri împotriva comunismului? La fel de bine putem întreba de ce n-au ales moartea, caz în care noi nu mai aveam cum vorbi azi despre ei. Să ţinem cont că “alegerea” n-a fost doar a românilor ci a tuturor popoarelor ocupate de URSS.
Există o contradicţie fundamentală între propriul interes şi interesul public, atunci cînd cel ales pentru a lucra în folosul public îşi foloseşte poziţia doar în propriul său înteres – şi despre acest gen este vorba.
Cazul grav de egoism total nu e la bătrînii de vîrsta mea – Pleşu, Liiceanu, pe de o parte; Buzura, Răzvan Theodrescu, pe de altă parte. Este la cel mai tînăr membru al Elitei – Patapievici, cel care şi-a renegat tatăl, ţara, poporul, pentru o vină care nu i se putea atribui. Cum nu-i nici idiot, nici alienat, e clar că e arivist şi oportunist din fire, caz în care el rămîne emblematic pentru ciocoismul românesc. Pe lîngă el, Tismăneanu e aproape onorabil.
Şi eu port barbă. Acum vreo 15 ani, mi-am lăsat “cioc” – din nevoi de nemărturisit decît prietenilor, la un frăţesc pahar de vorbă. Apoi, mi-am zis că nu merită deranjul dacă tot trebuie să te bărbiereşti. Am avut întotdeauna ceva cu bărbieritul – pielea prea subţire dar barba prea deasă, răsucită, o combinaţie din care ieşeam ca de la măcelărie. Şi mai şi trebuia să mă bărbieresc zilnic.
Numai că nu-i aşa simplu – îţi laşi barbă şi-ai scăpat de grija bărbieritului. Decît dacă eşti vreun mîntuit, numai bun de pus la icoane. Altminteri, şi de barba aia trebuie să ai grijă. Mai ales, de ce nu e barbă trebuie să ai grijă, să nu arăţi ca o poiată părăginită, năpădită de bălării.
Îmi pot imagina ce poate spune unor fizionomişti ori psihologi barba mea, despre mine. Mă amuz la gîndul că ar lua o plasă de zile mari considerînd-o fie dovadă de lene higienică, fie bătrînicioasă imitaţie macho. În primul caz, fiindcă poţi fi oricît de bărbos, numai să nu puţi a nespălat. În al doilea, fiindcă macho e din alt film – un gen western cu John Waine. Pe care nu l-am văzut vreodată bărbos.
Dar barba e la fel de potrivit material – ca oricare parte a feţei, vieţii – pe care să-ţi ascuţi uneltele dacă visezi a face literatură. Eu aşa înţeleg “crochiul” Contelui. Dacă aşa e, nu contează cîtă dreptate are – în privinţa bărbii “alese” – ci cît de grăitor i-a ieşit “desenul”. După mine, e riscant să combini barbologia cu psihologia. Par-ar fi mai multe şanse de reuşită inventînd şi personajul, odată cu barba. Ceva de genul “Ce mi-ar spune mie unul cu barbă, fără să grăiască, doar din poză”. Altminteri, se văd oasele prejudecăţii (despre personaj ori barbă) – parafrazîndu-l pe G Călinescu (la Opera lui M Eminescu, el spune uneori “Se văd oasele ideii”, adică nu-i destulă carne poetică acolo).
Ha ha! Ai dreptate! M-ai prins.
Încercăm şi noi puţină literatură plecând de la acest pretext: barba.
Trebuie să recunoşti însă că e un bun pretext, cel puţin pentru faptul că şi tu şi Luc aţi reuşit fragmente foarte savuroase.
Şi eu port barbă, dar e fără mustaţă şi fără conexiuni cu perciunii. Nu spun mai mult!
Conte, nu prea inteleg de ce publici oameni ca Tismaneanu si Mihaies. Sigurul mobil este de genul “aici sunt banii dumneavoastra”. ICR era menit sa propage cultura in afara, dar mai raman bani pentru cultura din Romania ? Cui ii pasa …. Oare mai stie Dl Patapievici de ceva casete cu Crin Antonescu?
Conte,
gustul omului e sfant,c-o fi vorba de mancare,c-o fi vorba de toale sau c-o fi vorba de orice altceva,incluzind aici,desigur,…barbile oamenilor.Lasand la o parte fundamentarea discutabila a relatiei de mare complexitate si profunzime intre caracterul omului si podoaba sa faciala,eu ti-as spune ca dupa gustul meu,din galeria barbologica pe care ai evocat-o mai sus,as prefera taman pe dos,respectiv barba lui Mihaies.E,asa,mai trendy-flendy,mai moderna,spre deosebire de barba imbatrancioasa(sic!) a lui Sever,sau barba baloasa a lui Mircea Marian.Si nici cu lipsa pedanteriei n-as fi de acord,din contra,mi se pare laborios si cronofag sa-ti intretii o barbuta “in relief”,cu altitudine variabila,mai mare prin preajma protuberantei nazale si orificiului bucal si mai domoala in restul fatetei.
In fine,tocmai ce-am zis de gustul omului…Sa lasam,deci,barbile !
Nici mie nu mi-a placut articolul dlui Mihaies.Este prolix,incalcit si incontinent logic.Ca unul care a apreciat alte scrieri ale dsale,gasesc o inexplicabila degradare a nivelului de exprimare a ideilor.N-as fi atat de dur ca tine,Conte,as spune doar ca tipul pare mai degraba dezabuzat si sastisit,neglijent nu cu barba din dotare,ci cu propriile exprimari,care par scoase la norma saptamanala.Cu astfel de “productii”,nici nu cred sa mai serveasca cu adevarat “cauzei”…
Acum,ca sa fiu sincer pana la capat,doua idei ale dlui Mihaies mi s-au parut totusi valabile.
Prima,observatia corecta ca la strigatul de suspendare lansat de Crin,co-militonul sau de USL,Victoras,a tacut malc.O tacere zgomotoasa,as spune eu…
A doua,trendul evident de decredibilizare electorala a actualei clase politice.Ieri au avut loc alegeri de primar in comuna Tulnici,una dintre cele mai mari din Vrancea.Ce mai tunet,ce mai vuiet !Ai fi zis ca razboiul national PDL vs USL a inceput la Tulnici.Desant masiv de staruri politice,Mitrea,Ponta,Dragnea,Flutur,Tabara si altii.
Rezultate ? PDL-37%,USL 10 %.Castigator-un independent cu 51 %.No comments.
Un comentariu de calitate. Felicitari. Mi-a placut umorul tau la adresa barbilor. Barba “baloasa” – nota 10. Idem barbuta in relief cu altitudine variabila. Ti-am dat un vot pozitiv.
Şi totuşi,de ce simt ei nevoia să se prostitueze?!Simpla prezumţie că sunt “năimiţi” nu explică psihologic comportamentul lor,fiindcă deja starea este de domeniul patologiei psihiatrice.Nu cred că cineva întreg la minte poate să se prostitueze în aşa hal încât să renunţe de bunăvoie şi nesilit de nimeni la nobleţea de a fi om de cultură,intelectual,jurnalist,artist,etc.Adică este o limită a compromisului care nu trebuie depăşită.Sa fie bolnavi psihici ca băSSecu?!Dar atunci este o adevărată epidemie de demenţă printre intelectualii români,care,în acest caz,ar trebui izolaţi,cel puţin jurnalistic.A mai fost unul Socrate care a fost condamnat la moarte fiindcă “strica” tinerii şi pe cetăţenii Atenei….
Lucifer,
si ce propui,intunecimea ta ? Sa-i internam cu forta in spitale de psihiatrie sau sa le dam sa bea cucuta ?