Ponta, americanii şi guguştiucul
Sincer, ca de obicei, vă voi mărturisi că doar în proporţie de 51% cred în intriga pe care v-o voi prezenta în continuare. V-o împărtăşesc însă, pentru spectaculozitatea ei.
Când i-au propus lui Ponta să renunţe la lupta pentru eliminarea lui Băsescu prin referendum, americanii i-au promis ceva în schimb. Aşa se întâmplă în diplomaţie, nu voi insista. Cred că i-au promis că, dacă va accepta, va rămâne premier şi după 9 decembrie 2012. Cu condiţia ca, foarte important, USL să câştige alegerile în mod convingător şi curat iar el să se arate, până atunci, un politician matur, dispus la o minimă coabitare.
Cred că Ponta a acceptat târgul şi, mizând pe onestitatea americanilor, se străduieşte în aceste săptămâni premergătoare alegerilor să le demonstreze că e un băiat de onoare.
Povestea cu cererea adresată de Ponta preşedintelui de a i se permite să reprezinte el România la următorul summit de la Bruxelles nu este altceva decât o capcană pe care i-a întins-o preaizolatului şi în care preaizolatul a căzut ca un guguştiuc. “Mă duc eu”, a exclamat acesta degrabă, orbit de prea multa nevorbire şi prea dureroasă nebăgare în seamă. “Du-te!” – a răsuflat uşurat Ponta, fericit că şi-a prins şi el, o dată, adversarul pe pregătire. “Du-te, şi după aia întoarce-te să le povesteşti românilor cum nu ai fost tu în stare să-i aperi de ciuma lui Van Rompuy”.
Mai sunt trei săptămâni până la alegeri. Realizaţi? Fără o gafă majoră, USL ia 60% şi după aia altfel se discută. Cu legitimitatea zdrobitoare pe masă şi masca de cloroform pe meclele gratargiilor de la ARD, relaţia cu Traian Băsescu va fi una chiar mai suculentă decât muia autodeclarată a acestuia la licuriciul mare. Va fi ceva de tipul “vâsleşte şi muieşte”.
Pentru a trăi acest moment înălţător trebuie îndeplinite doar două conditii: să nu acceptăm invitaţia la cafea a lui Vântu în preziua alegerilor şi să atacăm supranumeric, pe 9 decembrie, urnele.
Ce puţin mai e şi ce mult ne putem bucura! Inclusiv urându-i domnului Gitenstein “Crăciun fericit”, în timp ce acesta va fi în pline pregătiri de Hanuca.
https://www.conteledesaintgermain.ro/ponta-americanii-si-gugustiucul/15-11-2012EditorialeARD,Basescu,Bruxelles,Craciun fericit,Gitenstein,Hanuca,licuriciul mare,Ponta,USL,Van RompuySincer, ca de obicei, vă voi mărturisi că doar în proporţie de 51% cred în intriga pe care v-o voi prezenta în continuare. V-o împărtăşesc însă, pentru spectaculozitatea ei. Când i-au propus lui Ponta să renunţe la lupta pentru eliminarea lui Băsescu prin referendum, americanii i-au promis ceva în schimb....Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Da,cred si eu ca aceasta teorie este adevarata si Basescu-secu a cazut in plasa lui Ponta.De aceea dupa ce s-a prins ca s-a fript a inceput sa-i trimita pe cei de la DNA intr-o veselie sa caute corupti,sperand in acest fel sa le dea lovituri sub centura celor de la USL,care daca tac din gura fara sa faca chiar nimic aduna zilnic procente si s-ar putea sa avem surprize de proportii la alegeri,gen ARD si UDMR sa nu intre in parlament.
Anul acesta, Revelionul cade pe Ziua sfanta de Duminica, 9 decembrie!!!
basecu o fi luz-luz aicisa, dar sa nu uitam experimentul Grybauskaite, sau cum p…a masii o cheama pe vaca aia. Conte, kioru e folosit ca pion geostrategic si ca slugoi economic de poPULARII europeni si de americani, li se falfaie lor de ce vor romanasii cata vreme nu amenintam ca aruncam Ro in instablitate maxima ca grecii, ca sa le bagam mortu-n casa. Singura speranta tot in geopolitica sta, de-aia Ponta tre sa santajeze la greu, cu prietenii coeziunii, cu miscari de strada, nu nesupunere civila, daca basoiul nu-l va numi premier din partea USL. Mie mi-e teama de Orbanii Ludovici, de Tariceni, Chilmani, Mironi Mitrii si alti copii. Asa.
Numa intereseaza de America si nici de Europa, doar atat ca Basescu sa plece odata cu nava lui inapoi de unde a venit.Am saturat de minciunile lui, ca cat de mult il intereseaza viata romanilor si in realitate il despretuieste pe tot poporul. Ponta daca sa inteles cu americanii a facut destul de rau, nu este un politician matur,Geoana era mai bun in locul lui.
Conte,nu 51%,99,99% varianta ta este adevărată.Utilizând un termen din şah,băSSecu este în “zugzwang” adică orice mută,pierde.Fiindcă la UE NU va putea rezista să nu facă nişte compromisuri inacceptabile pentru România,respectiv să ni se taie banii.Ponta i-a spus-o prin mandat că dacă ne vor tăia din fonduri atunci România va apela la dreptul de veto.Dar băSSecu trebuie să-i mulţumească pe cei care l-au ajutat,deci va accepta orice,mai ales ca să fie protejat şi în viitor(după alegeri).Deci,băSSecu este pierdut,i se va arunca în cârcă pierderea fondurilor europene cu implicaţii de trădare a intereselor naţionale,adică suspendare şi acţiune juridică de trădare.Ne vom distra teribil mai ales că USL este în creştere iar Ponta aruncă cu bani la popor.
Despre americani,problema e alta.Ei joacă la cacealma cu băSSecu,om cu care au făcut afaceri mafiote,inclusiv bani negri de campanie electorală.Ei nu vor,după ce au pierdut Ucraina şi Georgia,să piardă şi România.Au nevoie de noi pentru “jocurile” din zonă cu Rusia.NOI ar trebui să-i şantajam pe ei,nu ei pe noi.
De aceea,alegerile din 9 dec.sunt istorice şi pot schimba relaţiile cu UE şi SUA.România poate ieşi întărită dacă USL va obţine peste 60%.Fiindcă,în lupta dintre “naţional” şi “global”,lucrurile se îndreaptă către “naţional”….
Am inteles ca Qioru a cazut in capcana cu un picior, el propunand sa mearga impreuna la Bruxelles. Ponta insa, i-a dat branciul decisiv, refuzand! Daca Ponta are incredere in sugerarile diplomatice ale americanilor, are si el capcana lui pusa deoparte.
Am senzatia ca americanii joaca naiv cu Basescu, Gitenstein, Gordon si alti penibili epuizati. Sa fie oare prostie simulata? Sa stie oare si ei ca niste incompetenti, niste urechisti, niste habarnisti… ca sa nu zic un escroc, alcoolic, afemeiat, mitoman, securist, santajabil, dosariabil etc… distrug mai bine ca un destept pregatit pt treaba asta? Nu m-ar surprinde… personal mi-am pierdut demult increderea in ei!
Cred ca Romania e un fel de insula din Caraibe, disputata atat de UE cat si de SUA!… de unde si necesitatea unui guvernator saltimbanc! hehehe! Gm.
“Politica” lui băSSecu a fost “să sugă” de la două ţâţe:de la “licuriciul” american şi de la UE.De supt,a supt el şi cu PD atât de la americani(banii de la FMI au fost furaţi de clientela politică a PD) cât şi de la UE(păstrarea puterii).În schimb,România a fost “suptă” şi de SUA(războaiele din Irak şi Afganistan,ştergerea datoriilor irakiene,bani negri din afacerile cu arme şi droguri,”afacerile” Ford şi Bechtel,etc) dar şi de UE care ne-au preluat 85% din capitalul bancar şi 60% din economie.Cu ce s-a ales România?Că este membru NATO şi UE şi că românii pot munci ca slugi prin Occident?Nu vi se pare că este cam puţin?