Scorul acestui articol
[Total: 32 voturi. Media: 4.6]

Nu am nimic cu Marian Munteanu. L-am admirat în Piaţa Universităţii, apoi l-am uitat pentru că, aşa cum apăruse, a şi dispărut. Pentru mine a fost o efemeridă politică.

Nu l-am regretat şi nici nu m-am considerat trădat de el, ca în cazul lui Crin Antonescu. Pur şi simplu mi s-a părut din categoria actorilor de-un rol, scriitorilor de-o carte, providenţialilor de-o clipă. Deasupra cărora destinul trece ca un far rotitor, îi luminează o secvenţă avantajos, după care îi redă anonimatului cu cea mai firească şi îndreptăţită indiferenţă.

De ce, atunci, sunt atât de convins, încă de pe acum, că nu îl voi vota?

Pentru că detest laşitatea şi gesturile dictate de acest sentiment!

Marele miting bucureştean ce a urmat tragediei de la Colectiv mi-a fost o lecţie pe multiple planuri.

Am văzut în creşterea lui o coagulare de un tip special (ca să nu spun dubios). După o naştere spontană, firească emoţiilor generate de nenorociri imprevizibile, a apărut încă de-a doua zi a ieşirii oamenilor în stradă un efect de drojdie de bere în aluatul de cozonac al mitingului. Calmă, nevindicativă, tăcută ca o formă de priveghi în primele ei ore de viaţă, mişcarea populară s-a umflat apoi neverosimil, peste noapte, într-o revoltă antiguvern, antipoliticieni, antisistem. A dat peste buzele formei, ale oricărei forme normale de solidaritate în faţa durerii nemeritate, demonstrând că cineva, undeva, manevrase profesionist nişte foale pentru a întărâta focul.

Ţintele luate la strivit de năvalnica înfoiere stradală nu se supuneau deloc legilor hazardului, aşa cum se întâmplă în cataclismele ordonate din ceruri. Spre deosebire de incendiul din club care secerase, fără culoare politică, tineri nevinovaţi, pârjolul social, prelingându-se ca o lavă carbonizantă pe bulevardele bucureştene, trăda clare antipatii şi obiective politice. Comandamentul său nu avea nimic de-a face cu cerul căci nu se ridicase niciodată mai sus de podeaua sălilor de consiliu unde se decid marile lucrături subterane. Asta avea să fie confirmat de toate evenimentele ulterioare.

Cineva, care instrumentase cu succes, prin mijloace specifice paramilitare dar mai ales prin forţa anonimă şi virotică a Facebook-ului haosul, deruta şi mai apoi revolta de la alegerile prezidenţiale din 2014 din diaspora, a văzut în tragedia de la Colectiv un excelent prilej de a lansa pe piaţă o nouă doctrină: politică fără politicieni, democraţie fără alegeri.

Astfel s-a şters, chipurile nu abuziv ci în numele poporului (!!!) – vedeţi, demos? – , tot ce poporul decisese la urne cu 3 ani în urmă.

Guvernul Ponta, la gunoi. Parlamentul CDR la zidul infamiei. Şi toate acestea fără consultarea electorilor, fără scrupule procedurale, fără vreo rezistenţă din partea apostolilor democraţiei.

Scandarea străzii, “fără politicieni”, s-a concretizat degrabă prin guvernul tehnocrat Cioloş. Ce catastrofă! “Fără politicieni” a devenit ordin pe unitate pentru DNA. Cum unul dintre indezirabili ridică puţin capul, cum îi serveşte DNA, la minut, un dosar de corupţie cu care îl îndeasă în smoală până la creştet. Asta pentru politicienii indezirabili. Căci mai există şi alţii, care au făcut mult “bine” ţării, de exemplu Traian Băsescu, Emil Boc, care sunt exceptaţi de la eliminare. Absolut întâmplător!

Să ne întoarcem însă la titlul articolului.

Strada ne-a cerut fără politicieni, am ascultat dorinţa ei: vom propune la PMB un membru al societăţii civile”. Asta este explicaţia oficială oferită de conducerea PNL după desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat al acestui partid la Primăria Bucureştiului.

Dacă i-aş crede serioşi pe cei doi co-preşedinţi, Gorghiu şi Blaga, i-aş întreba doar atât: dar în urmă cu două săptămâni, când l-aţi propus pe Ludovic Orban, nu v-a interesat dorinţa străzii?

Nu am însă cum să-i cred serioşi. Pentru că îi văd laşi. Ambii avuţi la mână de DNA (cum toată presa a observat), nu au făcut altceva decât să execute un ordin: Marian Munteanu. S-a terminat cu mofturile de partid gen Buşoi ori Ludovic Orban. “I-aţi desemnat fără să ne consultaţi, vi i-am desfiinţat şi gata! Acum, ca să n-o mai daţi în bară, vă servim noi numele preferatului nostru, în plic”.

Auzi, voinţa străzii!

Zece mii de tineri aerieni, care habar n-au  pe ce lume trăiesc şi ce se petrece în jurul lor. Care nici nu citesc istorie şi nici nu se uită la ştiri, n-au auzit de crimele comunismului şi nici de hoţia de la ANRP. Dar care, în schimb, îşi consideră părinţii vetuşti, tocmai buni pentru a li se retrage dreptul de vot; şi care îşi cataloghează ţara drept un blestemat loc de tranzit pe care e bine să-l părăseşti cât mai curând. Fără sentimentul şi obligaţiile vreunei apartenenţe, fug de viaţa reală în virtualul Internetului pentru că li se pare mult mai comod şi mai “gripping”. Se lasă manipulaţi ca nişte guguştiuci şi apoi obosiţi, blazaţi, “făcuţi”, se retrag pentru încă o generaţie în egoismul lor funciar.

Iar acest PNL jalnic, rezultat prin corcirea unui partid nobil, cu pedigri, cu o şleahtă de derbedei oportunişti, vine să ne prostească în faţă că acei zece mii de protestatari, duşi de nas şi deturnaţi de o divizie de profesionişti, ar fi societatea civilă. Pe care, la rândul ei, ar reprezenta-o Marian Munteanu.

Dar proşti ne mai credeţi, fraţilor! Tocmai voi, care vă lăudaţi că aveţi simpatizanţi doxaţi.

Nu-l voi vota pe Marian Munteanu pentru că mi se bagă pe gât. Şi mi se bagă pe gât nu de către un partid (ceea ce ar fi de înţeles până la urmă) ci de către spirocheţii ce au infestat acel partid printr-o unire morganatică. Nu vreau să devin unealta spirocheţilor, oricât s-ar da aceştia cu filamentul de pământ să mă convingă.

Am mai spus-o şi o repet: suntem cobaii unui experiment, condus de alogeni, de substituire a democraţiei cu un fel de hologramă a acesteia. Se păstrează cadrul, forma, terminologia specifice democraţiei dar totul rămâne lipsit de substanţă. Când să pipăi democraţia, îţi intră mâna-n gol. Va fi campanie electorală, pluripatitism, vor fi candidaţi şi urne, sondaje şi exit-polluri, procente parţiale şi finale dar ce va rezulta la sfârşit, concret, nu va fi nicidecum materializarea voinţei populare.

Ne vom trezi pe ecranele televizoarelor, pe Internet, pe ziarele de a doua zi cu proiecţia unei realităţi ce a fost stabilită altundeva decât la urne, în alt timp decât în ziua votului.

E posibil ca această prestidigitaţie să funcţioneze o dată. Să aresteze ei, înainte de alegeri, tot ce nu le convine, să ne blagoslovească cu preferaţii lor (care, după cum ne dovedeşte guvernul Cioloş, nu sunt cu nimic mai breji decât cei eliminaţi) şi să facă astfel mult trâmbiţata schimbare a clasei politice corupte cu o clasă politică nouă. De la alegerea căreia poporul român a fost exclus.

A doua oară nu vor mai apuca să repete scamatoria. Pentru că dezastru unui asemenea experiment îi va pulveriza. Doar că oalele sparte nu vor fi plătite de alogenii instigatori ci de obedientele lor cozi de topor autohtone.

Aviz, asadar, amatorilor! Cine înţelege acum, mai are timp să se salveze!

Contele de Saint GermainEditorialeAlina Gorghiu,ANRP,Crin Antonescu,demos,DNA,Emil Boc,Facebook,gripping,guvernul Ponta,guvernul tehnocrat Ciolos,Internet,Ludovic Orban,Marian Munteanu,Parlamentul CDR,pedigri,Piata Universitatii,PNL,prestidigitatie,Primaria Bucuresti,spirochet,tragedia de la Colectiv,Vasile BlagaNu am nimic cu Marian Munteanu. L-am admirat în Piaţa Universităţii, apoi l-am uitat pentru că, aşa cum apăruse, a şi dispărut. Pentru mine a fost o efemeridă politică. Nu l-am regretat şi nici nu m-am considerat trădat de el, ca în cazul lui Crin Antonescu. Pur şi simplu mi...Blog politic si polemic