Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Oare acesta să fie subiectul real al manifestațiilor gigant din ultima vreme?
Oare zecile de mii de români, cu tendință de creștere spre sute de mii (cum avertiza mefistofelic și zarathustric Traian Băsescu aseară) s-au resetat afectiv după referendumul de acum un an și au înlocuit combustibilul revoltei lor de atunci, poluator, pe nume ura față de Traian Băsescu, cu un altul, ecologic de data asta pentru suflet și fire, numit iubirea de Roșia Montană?
Oare, dacă încerci să atașezi nume proprii de politicieni și instituții protestului tău, cauzei pe care o aperi, îi iei la huiduit pe Mircea Badea, pe Mihai Gâdea, postul Antena 3, și nu sufli o vorbă despre adevăratul propagandist și susținător politic al proiectului, din ultimii ani, Traian Băsescu?
Mie logica și statistica îmi spun că dacă preferințele la nivel național, reflectate de voturi reale și nu de sondaje, sunt de 80% anti Băsescu și 20% pro Băsescu, atunci această distribuție ar trebui să se păstreze (cu  o marjă de eroare rezonabilă, merg până la a accepta chiar și 70% – 30%) pentru orice submulțime a populației cu drept de vot care se strânge sub stindardul unei teme nepolitice. În virtutea acestei judecăți bazată pe rigoare matematică ar fi trebuit ca dintre cei 10 000 de manifestanți anti RMGC de acum două seri doar vreo 2 000 să fi fost cu nașu”™ în suflet, restul de 8 000 să nu-l poată accepta prin preajmă nici măcar ca idee subliminală.
Ori, ce constatăm? Că suflul entuziasmului umanitarist al acestor mișcări „spontane” nu numai că a pus la pământ legi matematice considerate infailibile dar a și ridicat în locul lor ținte false, din alte războaie, ținte a căror decredibilizare folosește de minune exact prietenului cianurilor.
Pe cei care îmi vor spune că marea majoritate a manifestanților e formată din oameni onești, care sunt acolo doar pentru a apăra o cauză nobilă și că anomalia pe care o semnalez eu este opera unei minorități de infiltrați politic, îi voi întreba: de ce majoritatea onestă tolerează alături minoritatea deturnatoare și nu o rejectează?
Eu îmi amintesc foarte bine, pentru că am fost acolo, că și la Piața Universității din 2011 – 2012 au existat tentative de deturnare a sensului profund al protestului dar acest lucru nu a reușit pentru că nu a fost tolerat de purtătorii adevăratului spirit al mișcării care erau, cu adevărat, majoritari.
Cu toată prețuirea pentru partenerii mei de luptă antibăsistă de pe blog, mă refer la Radu, la Hendrix, la Lucifer, de a căror onestitate nu mă îndoiesc, voi fi de data asta într-un colegial dezacord cu ei.
Eu nu am spus că susțin demararea proiectului RMGC. Am spus doar că manifestația anti-proiect prezintă anumite anomalii care mi se par suspecte. Mai pe românește, că mă tem de o manipulare grosolană. Mă tem că, atunci când se va atinge un anumit punct critic al numărului de protestatari (să zicem 250 000, proiecția lui Traian Băsescu (apropo, această cifră anunțată de președinte nu vi se pare ca un fel de stimulare a manifestanților să o atingă, ca un fel de jalon, de promisiune că atunci când o vor atinge vor fi declarați câștigători?)) mișcarea va întoarce pe față armele împotriva principalilor inamici ai lui Traian Băsescu și va conduce la un haos de care fix președintele va profita!
Eu știu că o regulă de bază a bătăliilor decisive este să nu-ți pierzi niciun moment din vedere principalul inamic.
Pentru mine acesta este Traian Băsescu și văd cu îngrijorare că protestele așa zis anti Roșia Montană îl servesc de minune. Pe el nu îl ating nici cu o floare dar în schimb îl slăbesc pe Ponta, îi atacă pe cei de la Antena 3, produc fracturarea USL.

Contele de Saint GermainEditorialeAntena 3,mefistofelic,Mihai Gadea,Mircea Badea,Piata Universitatii,Ponta,RMGC,Rosia Montana,USL,ZarathustraOare acesta să fie subiectul real al manifestațiilor gigant din ultima vreme? Oare zecile de mii de români, cu tendință de creștere spre sute de mii (cum avertiza mefistofelic și zarathustric Traian Băsescu aseară) s-au resetat afectiv după referendumul de acum un an și au înlocuit combustibilul revoltei lor de...Blog politic si polemic