Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Am fost plecat, pentru o săptămână, în vacanță. Fără computer, fără mobil, într-o țară normală în care oamenii nu discută despre politică mai mult decât despre vreme, nu sunt scindați, la nivel macro, în tabere inamice, nu sunt devorați de sentimente mutilante, nu trăiesc pentru a-și vedea dușmanii pe năsălie. Atâta vreme cât politicienii iși fac treaba decent, nu neapărat perfect, oamenii de rând beneficiază de privilegiul de a se putea dedica netulburați propriei vieți, propriilor proiecte, de a se bucura liberi de familie sau de ceea ce îi pasionează cu osebire. În astfel de țări cetățenii nu discută exagerat și pătimaș despre politică nu pentru că aceasta nu le-ar influența și lor destinul ci pentru că au incredere în mecanismele de control și de autoreglaj ale statului. Atunci când ceva cu larg impact social funcționează fără sincope scandaloase, populația câștigă timp pentru sine. Ceea ce înseamnă ani de viață scutiți de otrava urii tot așa cum pădurile peste care nu cad  ploi acide sunt scutite de arderi chimice. Oare metroul din Paris nu influențează viața a milioane de francezi zilnic? Și totuși în legătură cu el ați auzit să se lanseze dezbateri isteroide, să se scindeze societatea? Nu. De ce? Pentru că funcționează acceptabil.
***
La întoarcerea mea la București boala noastră națională, dezbinarea, înflorise toxic, ca un șancru. Nu doar că protestul Roșia Montană, cuibărit inițial în Piața Universității, proliferase în mai toate capitalele de județ dar își făcuse apariția și replica sa, inchiderea în subteran și greva foamei inițiate de minerii locali ce își vedeau existența imediată periclitată.
În plus, o nouă temă, de tip tectonic, apăruse să îmbogățească inventarul faliilor sociale: eutanasierea sau nu a câinilor vagabonzi.
***
Până acum nu m-am pronunțat asupra niciunuia dintre cele două subiecte de discordie națională menționate anterior. Pentru cei interesați iată, foarte pe scurt, ceea ce cred și simt în acest moment.
Despre Roșia Montană.
Motivațiile cu substrat ecologist au, în general, pe lângă partea lor vizionarist – întemeiată, și un mare succes, ca formă de defulare, la o anumită categorie socială, de regulă apatică la zbuciumul politic. Cunosc mulți astfel de oameni, unii cu calități intelectuale remarcabile, ce aleg a se proteja de agresiunea politicului și a politicianismului refugiindu-se în zone mai puțin rugoase și turbulente cum ar fi natura sau vreo altă formă de turn de fildeș. Ei bine, din când în când, acești  somnolenți mocnitori simt și ei nevoia să răbufnească și atunci se atașează, cu tot afectul disponibil, de o astfel de cauză;  interesându-i nu atât binele imediat al semenilor în suferință cât noblețea de principiu a unui bine viitor, abstract.
Pe lângă aceștia însă, ce și-au abandonat confortul cotidienei autoexilări împinși de un onorabil resort lăuntric, mai există printre manifestanți și foarte mulți cărora, fără să aibă vreun frison la ideea de protecție a naturii, li se pare pur și simplu trendy să bată pasul zornăitor la o astfel de formă de defilare.  Vin, dansează, cântă, fac poze și doar grătarul le mai lipsește ca să se simtă total împliniți.
Și, în fine, devine tot mai evidentă o a treia categorie de abonați la astfel de mitinguri, categoria manipulatorilor de profesie, a celor care, printre sloganurile temei anticianuri, strecoară nade politice de atras guvizi fără discernământ, cum ar fi scandările anti Antena 3 (întâmplător sau nu prima televiziune – după știința mea – care a organizat dezbateri consistente și echidistante despre proiectul Roșia Montană).
Față de toți aceștia care au invadat aseară, într-o atmosferă de Carnavalul de la Rio, bulevardele Bucureștiului umplându-le, din adânc spirit ecologist, de gunoaie aruncate la întâmplare peste tot, rezultanta sentimentelor mele înclină mai degrabă spre respingere decât spre solidarizare. Deși, pe fond, accept multe dintre cerințele lor. Cum însă tonul face muzica, nu-i suficient ca partitura să fie bună. Dacă interpretarea e plină de falseturi, o cacofonie generală cauzată de suprapunerea mai multor game, efectul firesc asupra ascultătorului nu poate fi altul decât astuparea urechilor și îndepărtarea de cei care cântă.
În contrast, imaginile de la Roșia Montana cu minerii opriți la timp din protestul lor periculos, cu copiii și soțiile acestora amuțite de disperare și fericire în același timp, mi s-au părut mult mai adevărate, mai emoționante, mai convingătoare.
Despre eutanasierea câinilor vagabonzi
Aici am mai puține de spus. Sunt conștient că soluția ce oferă cât de cât șanse de rezolvare acestei probleme este aceea cinică, a recunoașterii limitelor noastre de gospodari disciplinați și onești. Adică eutanasierea. Dacă însă se va organiza un referendum pe această temă, mărturisesc că nu voi fi în stare să mă duc și să votez pentru eutanasiere.
P.S. Cu vreo patru ani in urmă am fost și eu mușcat de un câine al străzii și a trebuit să fac celebrele injecții antirabice. Și totuși…

Contele de Saint GermainEditorialeAntena 3,Carnavalul de la Rio,eutanasierea cainilor vagabonzi,metroul din Paris,Piata Universitatii,Rosia MontanaAm fost plecat, pentru o săptămână, în vacanță. Fără computer, fără mobil, într-o țară normală în care oamenii nu discută despre politică mai mult decât despre vreme, nu sunt scindați, la nivel macro, în tabere inamice, nu sunt devorați de sentimente mutilante, nu trăiesc pentru a-și vedea dușmanii pe...Blog politic si polemic