Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Doamna Schmidt Hăineală cred că-şi petrece o lungă perioadă din viaţă printre bigudiuri. Lucrul acesta îi dă un soi de umezeală rupestră, un aer de peisaj cu stalactite, de gorgonă cu şerpi mucegăiţi  în loc de plete ademenitoare.

Paralela mitologică cu celebra dar la nimic folositoarea Medusă ne este parcă îndesată pe gât şi de indigenul nostru Poseidon, convertit în preşedinte, care a împins-o pe doamna Hăineală să desacralizeze templul justiţiei dâmboviţene închinându-i-se trup şi suflet, fără oprelişti şi principii.

Iar similitudinile nu se opresc aici: acest gladiator cu tridentul a devenit în ultima vreme şi un adevărat patron al nimfelor, ca în legendă, “blagoslovindu-ne” cu femei – sirenă care să ne decidă viaţa din cele mai neaşteptate poziţii sociale: Elena Udrea la Turism si Dezvoltare Regională, Roberta Anastase la Camera Deputaţilor, Antoanella Motoc şi Aspazia Cojocaru la Curtea Constituţională, Codruţa Kovesi la Ministerul Public iar acum, mai de actualitate, Hăineală Schmidt şi Alina Ghica la CSM.

Şi iată cum un popor de daci familişti, de romani iubăreţi, de protectori şi adulatori ai femeii în cea mai pură definiţie a acesteia, riscă să devină peste noapte, din pricina unei generaţii de politicieni descreieraţi, un popor de misogini.

Declaraţiile din ultima vreme ale doamnei Hăineală aduc mai degrabă a şuierături defensive, a dinţi scrâşniţi, a ură stinsă cu teamă decât a informaţii emise direct din epicentrul dreptăţii şi adevărului (cum frumos le-ar sta să fie).

Este vizibil cum pumnul bătut altădată în masă cu violenţa lipsei de argumente dar cu îndărătnicia  voinţei discreţionare s-a crispat în ultimele zile, după voturile pentru revocare ale Curţilor de Apel, în unghii pătrunse adânc în carnea  palmelor.

Doar zulufii, umbrindu-i tâmplele şi privirile furişate, mai salvează aparenţele de autocontrol ale doamnei Hăineală.

Un tăvălug implacabil pare a se fi pornit, odată cu rezultatul ultimelor alegeri şi cu activarea noului parlament, întru extirparea bălăriilor de tip beldie, talpa gâştei, ruşinea fetelor, scaiul dracului, ce încă mai incearcă să sufoce larga respiraţie de eliberare.

Încă puţin şi Monica Macovei va zmulge funia de usturoi din palmele jilave ale lui Mihai Neamţu, îl va îmbrăţişa cum numai ea a ştiut s-o facă la marea victorie a lui Băsescu de la Referendum  şi îl va asfixia, într-o justă răsplată, cu adierile de mujdei ale tandreţii sale.

Acesta va fi semnalul refugiului în feminitate pentru toate nimfele băsiste. Se vor năpusti, descătuşate, asupra întruchipării masculului alpha, sensul lor de-a fi, şi, la un moment dat, vor constata că au devenit impenetrabile, că le împiedică solzii. Abia atunci vor înţelege cu adevărat ce înseamnă dreptatea. Ce înseamnă justiţia pe care ele au servit-o: justiţia cu zulufi!

Contele de Saint GermainEditorialeAlina Ghica,Antoanella Motoc,Aspazia Cojocaru,Codruta Kovesi,Elena Udrea,justitie cu zulufi,Medusa,Mihai Neamtu,Monica Macovei,nimfa,Poseidon,Roberta Anastase,Schmidt HăinealăDoamna Schmidt Hăineală cred că-şi petrece o lungă perioadă din viaţă printre bigudiuri. Lucrul acesta îi dă un soi de umezeală rupestră, un aer de peisaj cu stalactite, de gorgonă cu şerpi mucegăiţi  în loc de plete ademenitoare. Paralela mitologică cu celebra dar la nimic folositoarea Medusă ne este parcă...Blog politic si polemic