De la demnitate la capitulare

Probabil că fac eu prea mult caz de aberaţia botezată pompos  şi scrisă cu gotice: “demnitate”. O văd, în orbirea mea, ca pe o preţioasă, rară, nobilă însuşire individuală care, prin acumulare socială peste un anumit prag critic, poate deveni bun şi marcă naţionale. Noi romanii suntem insa, se pare, departe de acest prag critic. (more…)
continuare...

Despre sinceritate

Viaţa noastră este permanent supusă unei duble judecăţi: a societăţii şi a propriei conştiinţ se întâmplă prea des să pledăm la fel în faţa celor două instanţe. Sinceritatea maximă o atingem la interogatoriile eului. Şi asta pentru că ne este mult mai greu să ne minţim convingător pe noi înşine decât pe alţii. (more…)
continuare...
12