Scorul acestui articol
[Total: 385 voturi. Media: 4.9]
 

Să recunoaștem: pentru cei nărăviți să tragă pe nas putere politică, democrația s-a fumat de mult! A ajuns o babă șleampătă și fără dinți, care nu doar că merită să fie înșelată cu orice prilej dar i se mai expun în public și scofâlcelile, celulita, ca să dea tot privitorul năuc din râs în scârbă la vederea ei.

Comentați că titlul acestui articol ar conține o contradicție în termeni?  Sunteți inexacți! Conține două!

Pentru că nu e vorba doar de un suveran într-o țară, din întâmplare, republică. E vorba de mai mulți suverani, suveranizând, concomitent, între aceleași hotare.

Suverani, după conservatorul grai al istoriei, sunt regii și dictatorii. Dar fiecare pe felia lui, cu drapel și stemă. Suveran e și Papa de la Roma. Dar doar pe simbolicul Vatican.

De unde, atunci, îmbulzeala de suverani aici la noi, la întorsura Carpaților?

Țara noastră e republică. Are președinte. Și incă unul țanțoș nevoie mare. Normal că-i sare țandăra, în stilul lui peștesc, de vorbit cu bule pe sub apă, când îl tot aude pe domnul Bănilă, efemer procuror șef DIICOT, răspunzând la fiece întrebare la care nu știe să răspundă prin sintagma stereotipă “procurorul de caz e suveran”.

Înțelegeți? Câte cazuri, atâția procurori de caz! Și toți suverani!

Pe vremea lui Kovesi se vorbea de România – republica procurorilor. Acum am evoluat. Republica procurorilor a devenit republica suveranilor.

Îndreptățit Klaus Iohannis să ceară demisia lui Bănilă. Practic, omul a atentat la ordinea constituțională tot vorbind de suverani prin zona asta zbuciumată de sat fără câini, mai ales acum când campania pentru prezidențiale se pregătește să dea în clocot.

Eu cred că ieșirea de ieri a lui Klaus Iohannis, prima în care îndrăznește să critice un procuror, a fost iscată de gelozie. Nevasta, confortul și forma de guvernământ sunt, pentru domnul Iohannis, mai presus de orice troc.

Trebuie să recunosc că și pe mine a început să mă cam scoată din minți această deșănțată iconografie a procurorului. Ce au oamenii ăștia în plus față de restul cetățenilor? Niște examene de supraoameni trecute cu brio? Binecuvântări divine? Legitimitatea vreunui vot popular? O carieră lungă și impecabilă de oameni incoruptibili?

Nimic din cele de mai sus. În schimb, pare a-i uniformiza câinoșenia, lipsa de empatie, aroganța puterii dobândite prin încredințare directă de a dispune după bunul plac de viețile celor ce întră în zona lor de suveranitate.

Dacă ne-am gândi doar la “suveranii” Portocală și Onea și ar fi destul ca să cerem imperativ stoparea acestei ipocrizii. Însă e imposibil, cu actualul caz Caracal, să ne oprim doar la atât.

“Suveranul” procuror Popescu care a ținut jandarmii la poarta lui Dincă până la 6 dimineața, ori anonimul (dar nu mai puțin “suveranul”) procuror de caz care le-a ordonat jandarmilor să intre cu forța peste familia Melencu și să-i terorizeze pe membrii acesteia până la leșin și autoincendiere, sunt exemple (și exemplare) din aceeași specie de prădători fără scrupule. Pe care șeful Bănilă se face că nu-i vede ticăloșind ba, mai mult, îi apără punându-le armura de “suverani” peste caz.

Trebuie să mărturisesc că am plans efectiv de furie și neputință privind la “determinarea” dementă cu care instituțiile de forță ale tării s-au năpustit să pună în aplicare un ordin judecătoresc împotriva rudelor Luizei. Am avut pentru o clipă în fața ochilor imaginea reală a nenorocitei noastre Românii, cu niște satrapi umflați, gușați și înarmați până în dinți, încercând să strivească doi amărâti în șlapi, disperați și umiliți până la  autosuprimare.

România este înainte de toate, orice s-ar spune, o țară de sărmani. Peste 50% dintre ei sunt simbolizați de mama și bunicul Luizei. Ei bine, pe acești sărmani statul de forță își exersează mușchii. Pe ei îi zeflemisește când îndrăznesc să reclama protecție, pe ei îi pune la detectorul de minciuni când aceștia arată cu degetul spre marii bandiți ai nației, pe ei îi amendează dacă încearcă să se protejeze singuri și să mai spere că fata lor trăiește.

Una dintre cauzele majore ale răului din justiția românească este deificarea procurorilor. Și folosirea lor, în schimb, ca arme împotriva adversarilor politici.

  • “Ați aflat, domnule președinte, despre abuzurile procurorilor de la DNA Ploiești”?
  • “Nu, și nici nu mă interesează”!

Acum, surprinzător, pe președinte îl interesează. Președintele a reacționat. Părerea mea este că nu a reacționat  dintr-o nevoie de dreptate îndelung reprimată ci din motive pur electorale și pur personale.

Nu i-a cerut demisia lui Bănilă pentru ce și cât a greșit față de românii de bună credință care-și puseseră speranța în DIICOT, ci pentru ceva ce a greșit față de el, Klaus Iohannis. Pentru ceva ce l-ar putea costa electoral pe actualul președinte. Cum ar fi niște evoluții ale cazului Caracal cu potential de a inflama opinia publică, cu forța de a scoate la iveală aspecte compromițătoare pentru unii din anturajul președintelui. Sau pentru relațiile internaționale ale acestuia.

În încheiere vreau să vă reamintesc ce scriam cu trei săptămâni în urmă în articolul intitulat “Sablonul caruciorului cu gemeni sau… cand o sa apara Luiza!”:

„… Dacă Luiza a fost traficată și, în ziua izbucnirii scandalului cu Alexandra, mai era încă în viață, atunci există o șansă importantă ca ea să fi putut fi extrasă la timp de serviciile secrete (românești sau altele) pentru a fi folosită mai târziu în diverse scopuri, de exemplu politice.

V-ați gândit cum ar fi ca la momentul potrivit, înainte de alegerile prezidențiale, să apară Luiza, în carne și oase, și să înceapă a povesti cu lux de amănunte ce trebuie și despre cine trebuie?”

Pentru așa ceva, pentru o astfel de vină cu ricoșeu la președinte, cred eu că i-a cerut Klaus Iohannis demisia lui Bănilă. Doar președintele și doar serviciile secrete care l-au informat cunosc, în acest moment adevăratul motiv. Probabil că o să-l aflăm și noi, dar mult mai târziu.

Aseară l-am auzit pentru prima oară și pe Victor Ciutacu lansând în emisiunea lui această ipoteză la care eu m-am referit la începutul lui septembrie. Îl admir pe Victor Ciutacu și nu am introdus acest comentariu pentru  a-mi revendica paternitatea ideii. L-am introdus pentru că el poate explica intervenția neobișnuită de ieri a lui Klaus Iohannis.

Și pentru că, mă gândesc, ce bine ar fi să fie așa! Apariția Luizei, vie și nevătămată, cu toată povestea ei fantastică.

Să dea Dumnezeu!

http://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/10/procurori.jpghttp://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/10/procurori-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeaparitia Luizei,demisia lui Banila,familia Luizei Melencu,iconografie a peocurorului,procurorii suverani,procurorul sef DIICOT,republica procurorilor,Victor Ciutacu  Să recunoaștem: pentru cei nărăviți să tragă pe nas putere politică, democrația s-a fumat de mult! A ajuns o babă șleampătă și fără dinți, care nu doar că merită să fie înșelată cu orice prilej dar i se mai expun în public și scofâlcelile, celulita, ca să dea tot...Blog politic si polemic