Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]
Nu-l cunosc pe domnul Radu Zlati, deputat PNL, mai mult decât marea majoritate a cititorilor acestui blog; il cunosc, adică, doar din comentariile pe care le postează din când în când aici. Nu voi putea fi, aşadar, suspectat de motive obscure de a-i sări în ajutor. Cel puţin aşa sper. Ceea ce doresc să fac prin comentariu ce urmează este însă să mă folosesc, precum un judecător de ciocănelul său de lemn, de dreptul de a a stopa un zgomot de fond care bruiază dezvoltarea spre o finalitate utilă a dezbaterilor noastre.
Vă întreb pe toţi aceia care în ultimele zile i-aţi răspuns înzecit şi vehement – critic domnului Zlati: ar fi fost mai bine să nu ne transmită punctul său de vedere? Sau, şi mai şi, să vă spună nu ce crede ci doar ce v-ar fi plăcut să auziţi de la domnia sa, aşa, ca să vă smulgă like-uri?
Inventariind sumar reproşurile cu care este asaltat domnul Zlati, se observă lesne că două revin obsesiv: a) “trădarea ALDE prin trecerea la PPE” şi b) ”înhăitarea PNL cu japiţele pedeliste Macovei &co”.
Referitor la a), pot înţelege până la un punct frustrarea puritanilor. Seamănă cu furia tifosilor brazilieni când l-au văzut în teren pe conaţionalul lor Diego Costa purtând tricoul Spaniei. Trebuie însă să acceptăm că oamenii mai şi divorţează şi se recăsătoresc, că nu întotdeauna prima alegere este şi cea mai bună etc. Mie unul mi se pare că identific o mare doză de ipocrizie în indignarea până la sufocare a unora faţă de “trădările” “răzgândacului” Antonescu, în vreme ce trădări mult mai consistente şi faptic şi semantic (dar deh, trădări ale actualilor favoriţi) sunt indulgent trecute cu vederea, ascunse sub preş, onorate cu o dubioasă indulgenţă.
Trecerea PNL la PPE nu este o ofrandă adusă celor care ne-au furat referendumul din 2012 ci este, în primul rând, o oportunitate valorificată acum (căci acum s-a putut) de PNL. PNL va avea de câştigat din această înrudire (e drept, condimentată cu ceva cinism) mai mult decât cele 6 voturi pe care le câştigă, la schimb, PPE.
Apoi, dezlănţuiţii critici ai domnului Zlati se fac că nu observă (sau nu vor să accepte nici in ruptul capului) că o majoritate zdrobitoare a Congresului PNL (şi nu doar a Delegaţiei Permanente) a aprobat trecerea partidului lor de la ALDE la PPE. O ţin una şi bună că a fost trocul lui Antonescu pentru promovarea soţiei sale şi nu vor să analizeze cu niciun chip o realitate care demonstrează cu totul altceva, şi anume că mii de oameni din PNL, cei mai informaţi şi cei care au cel mai mult de pierdut sau de câştigat direct din mişcările strategice ale partidului, au înţeles şi acceptat această schimbare ca fiindu-le benefică.
Şi aş mai adăuga ceva, cu riscul că pe mulţi îi voi supăra: acest blog este vizitat zilnic de câteva mii de cititori. Dintre aceştia 40 – 50 postează comentarii (deci îşi fac publice opţiunile), restul nesimţind nevoia de a intra, pe faţă, în lupta de idei. Nu ştiu exact dacă aceştia, tăcuţii, sunt pro PSD sau pro PNL dar, mai mult ca sigur, sunt în imensa lor majoritate anti Băsescu (adică dintre cei 7.5 milioane de la referendum). De aceea, eu nu m-aş hazarda să susţin că vorbesc în numele lor, aşa cum mulţi comentatori de-aici fac atunci când afirmă ritos că Antonescu a trădat electoratul USL (pe care însă Ponta nu l-a trădat când cu pactul cu Băsescu sau cu numirea procurorilor sau cu alierea cu PPDD…) sau că mulţi nu ar mai fi votat PNL dacă erau avertizaţi de trecerea acestuia la PPE.
E o copilărie să îi reproşezi lui Antonescu faptul că nu a anunţat înainte de europarlamentare că este în negocieri cu PPE. Nu introduci în discuţia publică un astfel de factor perturbator atunci când el nu este cert, când, cel mai probabil, există condiţii de confidenţialitate stabilite cu partenerii de dialog şi, mai ales, atunci când, neavând timpul şi posibilitatea mediatică de a-l pune în dezbatere publică şi de a-l face înţeles corect de electorat, rişti să oferi adversarilor o armă propagandistică importantă împotriva ta.
Faptul că Antonescu a negat intenţiile de trecere a PNL la PPE intră în aceeaşi categorie de minciuni cu, de exemplu, elogiul adus de Ponta justiţiei la Ziua Americii. Minciuni necesare, minciuni politicianiste, compromisuri pe care viaţa politică le cere în fiecare zi. Nu că ar fi de lăudat dar sunt inevitabile.
Referitor la b), comentariul meu este mult mai scurt: nu văd deloc cu ochi buni fuziunea asta precipitată peste orice practici uzuale pentru asemenea înrudiri. Aduce a căsătorie în regim de urgenţă, când mireasa e deja în luna a treia şi, foarte curând, sarcina o să înceapă să se vadă. O explicare mai nuanţată a temerilor mele legate de această fuziune am făcut în articolul anterior :”Nu-mi miroase-a bine”.
Acum aş adăuga doar atât: am impresia tot mai mult, pe zi ce trece, că în spatele acestei grabe cu fuziunea, aparent de neînţeles, există nişte motive ce, deocamdată, nu ne pot fi spuse. Toată negocierea se poartă doar între câteva persoane, se pare de maximă încredere unele pentru celelalte, printre acestea neaflându-se nici Monica Macovei, nici MRU, nici Boc, nici Stolojan, adică niciunul dintre caii troieni pe care Traian Băsescu i-a tot infiltrat şi continuă să-i infiltreze în PDL.
Cred că vom afla în curând dacă supărarea lui Băsescu pe această fuziune a fost una de operetă, la manipulare, sau a fost reală.

Contele de Saint GermainEditorialeALDE,Boc,Congresul PNL,Crin Antonescu,Diego Costa,Monica Macovei,MRU,PPE,PSD,Radu Zlati,Stolojan,USL,Victor Ponta,Ziua AmericiiNu-l cunosc pe domnul Radu Zlati, deputat PNL, mai mult decât marea majoritate a cititorilor acestui blog; il cunosc, adică, doar din comentariile pe care le postează din când în când aici. Nu voi putea fi, aşadar, suspectat de motive obscure de a-i sări în ajutor. Cel puţin aşa...Blog politic si polemic