Scorul acestui articol
[Total: 2 voturi. Media: 4.5]

Nu-l cunosc pe domnul Radu Zlati, deputat PNL, mai mult decât marea majoritate a cititorilor acestui blog; il cunosc, adică, doar din comentariile pe care le postează din când în când aici. Nu voi putea fi, așadar, suspectat de motive obscure de a-i sări în ajutor. Cel puțin așa sper. Ceea ce doresc să fac prin comentariu ce urmează este însă să mă folosesc, precum un judecător de ciocănelul său de lemn, de dreptul de a a stopa un zgomot de fond care bruiază dezvoltarea spre o finalitate utilă a dezbaterilor noastre.
Vă întreb pe toți aceia care în ultimele zile i-ați răspuns înzecit și vehement – critic domnului Zlati: ar fi fost mai bine să nu ne transmită punctul său de vedere? Sau, și mai și, să vă spună nu ce crede ci doar ce v-ar fi plăcut să auziți de la domnia sa, așa, ca să vă smulgă like-uri?
Inventariind sumar reproșurile cu care este asaltat domnul Zlati, se observă lesne că două revin obsesiv: a) „trădarea ALDE prin trecerea la PPE” și b) „înhăitarea PNL cu japițele pedeliste Macovei &co”.
Referitor la a), pot înțelege până la un punct frustrarea puritanilor. Seamănă cu furia tifosilor brazilieni când l-au văzut în teren pe conaționalul lor Diego Costa purtând tricoul Spaniei. Trebuie însă să acceptăm că oamenii mai și divorțează și se recăsătoresc, că nu întotdeauna prima alegere este și cea mai bună etc. Mie unul mi se pare că identific o mare doză de ipocrizie în indignarea până la sufocare a unora față de „trădările” „răzgândacului” Antonescu, în vreme ce trădări mult mai consistente și faptic și semantic (dar deh, trădări ale actualilor favoriți) sunt indulgent trecute cu vederea, ascunse sub preș, onorate cu o dubioasă indulgență.
Trecerea PNL la PPE nu este o ofrandă adusă celor care ne-au furat referendumul din 2012 ci este, în primul rând, o oportunitate valorificată acum (căci acum s-a putut) de PNL. PNL va avea de câștigat din această înrudire (e drept, condimentată cu ceva cinism) mai mult decât cele 6 voturi pe care le câștigă, la schimb, PPE.
Apoi, dezlănțuiții critici ai domnului Zlati se fac că nu observă (sau nu vor să accepte nici in ruptul capului) că o majoritate zdrobitoare a Congresului PNL (și nu doar a Delegației Permanente) a aprobat trecerea partidului lor de la ALDE la PPE. O țin una și bună că a fost trocul lui Antonescu pentru promovarea soției sale și nu vor să analizeze cu niciun chip o realitate care demonstrează cu totul altceva, și anume că mii de oameni din PNL, cei mai informați și cei care au cel mai mult de pierdut sau de câștigat direct din mișcările strategice ale partidului, au înțeles și acceptat această schimbare ca fiindu-le benefică.
Și aș mai adăuga ceva, cu riscul că pe mulți îi voi supăra: acest blog este vizitat zilnic de câteva mii de cititori. Dintre aceștia 40 – 50 postează comentarii (deci își fac publice opțiunile), restul nesimțind nevoia de a intra, pe față, în lupta de idei. Nu știu exact dacă aceștia, tăcuții, sunt pro PSD sau pro PNL dar, mai mult ca sigur, sunt în imensa lor majoritate anti Băsescu (adică dintre cei 7.5 milioane de la referendum). De aceea, eu nu m-aș hazarda să susțin că vorbesc în numele lor, așa cum mulți comentatori de-aici fac atunci când afirmă ritos că Antonescu a trădat electoratul USL (pe care însă Ponta nu l-a trădat când cu pactul cu Băsescu sau cu numirea procurorilor sau cu alierea cu PPDD…) sau că mulți nu ar mai fi votat PNL dacă erau avertizați de trecerea acestuia la PPE.
E o copilărie să îi reproșezi lui Antonescu faptul că nu a anunțat înainte de europarlamentare că este în negocieri cu PPE. Nu introduci în discuția publică un astfel de factor perturbator atunci când el nu este cert, când, cel mai probabil, există condiții de confidențialitate stabilite cu partenerii de dialog și, mai ales, atunci când, neavând timpul și posibilitatea mediatică de a-l pune în dezbatere publică și de a-l face înțeles corect de electorat, riști să oferi adversarilor o armă propagandistică importantă împotriva ta.
Faptul că Antonescu a negat intențiile de trecere a PNL la PPE intră în aceeași categorie de minciuni cu, de exemplu, elogiul adus de Ponta justiției la Ziua Americii. Minciuni necesare, minciuni politicianiste, compromisuri pe care viața politică le cere în fiecare zi. Nu că ar fi de lăudat dar sunt inevitabile.
Referitor la b), comentariul meu este mult mai scurt: nu văd deloc cu ochi buni fuziunea asta precipitată peste orice practici uzuale pentru asemenea înrudiri. Aduce a căsătorie în regim de urgență, când mireasa e deja în luna a treia și, foarte curând, sarcina o să înceapă să se vadă. O explicare mai nuanțată a temerilor mele legate de această fuziune am făcut în articolul anterior :”Nu-mi miroase-a bine”.
Acum aș adăuga doar atât: am impresia tot mai mult, pe zi ce trece, că în spatele acestei grabe cu fuziunea, aparent de neînțeles, există niște motive ce, deocamdată, nu ne pot fi spuse. Toată negocierea se poartă doar între câteva persoane, se pare de maximă încredere unele pentru celelalte, printre acestea neaflându-se nici Monica Macovei, nici MRU, nici Boc, nici Stolojan, adică niciunul dintre caii troieni pe care Traian Băsescu i-a tot infiltrat și continuă să-i infiltreze în PDL.
Cred că vom afla în curând dacă supărarea lui Băsescu pe această fuziune a fost una de operetă, la manipulare, sau a fost reală.

Contele de Saint GermainEditorialeALDE,Boc,Congresul PNL,Crin Antonescu,Diego Costa,Monica Macovei,MRU,PPE,PSD,Radu Zlati,Stolojan,USL,Victor Ponta,Ziua AmericiiNu-l cunosc pe domnul Radu Zlati, deputat PNL, mai mult decât marea majoritate a cititorilor acestui blog; il cunosc, adică, doar din comentariile pe care le postează din când în când aici. Nu voi putea fi, așadar, suspectat de motive obscure de a-i sări în ajutor. Cel puțin așa...Blog politic si polemic