Scorul acestui articol
[Total: 589 voturi. Media: 4.9]
 

Nu există în politica românească post-decembristă un exemplu mai grăitor de tembelism victorios.

Klaus Iohannis a devenit carul alegoric al acestei realități.

Când au făcut selecția, profailerii statului din umbră au știut perfect ce tip de personaj caută: vanitos, laș, leneș, lipsit de imaginație și ambiții înalte, de discurs, de spontaneitate și patriotism. Exact ce le trebuia pentru ca sforăriile lor egoiste, „geostrategice”, aneantizatoare să meargă ca unse.

I-au spus așa candidatului la care s-au oprit:

Noi te punem in vitrină, în jilțul cel mai proeminent. Tu nu ai de făcut decât, la răstimpuri, să încuviințezi ce-ți transmitem noi că este bine. Fără întrebări, fără comentarii, fără nazuri. În schimb tu te culci când vrei, te scoli când vrei, vizitezi, reprezinți, faci la discreție sporturi de vară sau de iarnă, după sezon, te bucuri de companie, de plecăciuni, de răsfăț, de viață. Te întâlnești cu regi, regine, președinți, strângi mâini și faci poze de protocol, dai onorul la festivități cu fanfară, ești, pe scurt, zeul propriului tău Olimp. Pe care, însă, și asta nu trebuie să uiți niciodată, NOI suntem cei care ți-l vom oferi. Și nu oricum, ci pe tavă.

De popor nu ai dece să te temi. Nu ești obligat să faci ceva pentru el, să-i vorbești, să-i explici, să-i dai socoteală. Ne ocupăm noi de adormirea sau de învrăjbirea lui, după nevoie. Cât despre voturi, e, de asemenea, treaba noastră. Tu doar atât să ții minte: ca să câștigi nu trebuie să faci nimic mai mult decât să ne asculți”.

Candidatului Klaus Iohannis, cu o lună înainte de așa zisele alegeri prezidențiale, i se potrivește perfect titlul acestui articol: președintele „Nu faci nimic și câștigi”.

Unii, idealiști, și-ar dori dezbateri, confruntări televizate între domnul Iohannis și principalii săi contracandidați. Flit! Omul e prea mare, prea sigur de succes, prea disprețuitor față de noi, râmele, ca să se coboare într-atât.

Alții jubilează. Să moară ciuma roșie. Cu orice preț. Chiar cu prețul victoriei tembelismului.

Priorități și priorități. Stabilite în jurul unei singure constante: ura nemărginită a unui om nemărginit de arogant și inactiv.

Eu cred că oricare dintre principalii 4 contracandidați ai lui Klaus Iohannis ar fi un președinte mai bun decât acesta. Chiar și Dan Barna.

Dece?

Îmi respect prea mult cititorii pentru a crede că au nevoie de răspunsul meu la această întrebare banală, mai degrabă retorică.

De-asta!

http://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/10/candidati.jpghttp://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/10/candidati-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeabrogarea democratiei,candidati,dezbateri prezidentiale,prezidentiale 2019,statul din umbra,tembelism victorios  Nu există în politica românească post-decembristă un exemplu mai grăitor de tembelism victorios. Klaus Iohannis a devenit carul alegoric al acestei realități. Când au făcut selecția, profailerii statului din umbră au știut perfect ce tip de personaj caută: vanitos, laș, leneș, lipsit de imaginație și ambiții înalte, de discurs, de spontaneitate...Blog politic si polemic