Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Prima fisură majoră în platoșa de politician infailibil a lui Traian Băsescu a creat-o incidentul Arafat. Aroganța și iluzia invincibilității l-au adus pe președinte, după furtul alegerilor din decembrie 2009, să provoace singur un alt fel de pronunțare, în recurs, a voinței populare: revolta socială.

Vocea străzii, izbucnirea unei uri mocnite de dimensiuni naționale, l-au paralizat pe omul de la Cotroceni care, timp de vreo lună, n-a mișcat și n-a scos capul. Frica și stupoarea îl reduseseră la tăcere pe cel mai vocal și belicos lider al politicii românești de după 1989.

Ca să-și salveze pielea a apelat la compromisuri în serie, unele jenante uman, altele pripite ori întârziate politic, de la reevaluarea publică a doctorului Arafat și demiterea ministrului de externe Baconschi  până la sacrificarea lui Emil Boc și aruncarea în luptă a armei secrete MRU, aflată de multă vreme în incubatorul de înlocuitori al vorbitorilor de altă limbă decât româna dar încă nematurat pentru lumina crudă a realității.

Degradarea legendei lui TB a continuat însă cu noi și noi corecții dureroase marcate de realitate: eșecul lamentabil al „soluției salvatoare”  MRU, prima numire a lui Ponta, dezastrul alegerilor locale din iunie 2012, suspendarea și apoi rezultatul strivitor al referendumului.

Modul în care a acceptat să se ascundă, anihilat de lașitate, la umbra clauzei de 50%+1, chemând la boicotarea votului și apoi șantajând un judecător al CCR ca șa se poată întoarce, la masa verde, la Cotroceni, va rămâne una dintre cele mai rușinoase pagini despre comportamentul conducătorilor români aflați în momente decisive.

La alegerile din decembrie 2012 a pierdut la scor parlamentul României, s-a umilit din nou desemnându-l pe Ponta prim-ministru și alergând înalți demnitari pe culoarele de la Bruxelles pentru a le înmâna documente ale mișmașurilor sale dâmbovițene.

S-a agățat disperat de paiul alegerilor din PDL dar și aici i s-a refuzat supraviețuirea politică. Asistenta sa medicală, responsabilă cu resuscitarea gură la gură, cu aplicare de frecții și transfuzii revitalizante, a fost expediată cu toți plămânii ei agabaritici, cu toate alifiile ei erectile, spre secția de deparazitare a partidului iar lui i s-a sugerat retragerea la un sanatoriu cu lac adevărat, rățuște de plastic și vaporașe de hârtie.

De parcă n-ar fi fost de ajuns, s-au trezit la viață și judecătorii țării, nu condamnându-l (încă) în vreun dosar ci osândindu-l să piardă și influența din CSM prin suspendarea a doi dintre infiltrații săi acolo; s-au răzvrătit și procurorii DNA, în frunte cu Morar, scindând și așa debila echipă de portocalii în „europenii lui Macovei”, „pragmaticii lui Băsescu” și „nehotărâții lui Blaga”.

Totul seamănă cu o hemoragie de putere pe care nimeni nu o mai poate opri, nici nu incearcă asta, mai puțin pacientul, din ce în ce mai incoerent, care-și îndeasă spasmodic prin spărturi tot felul de dopuri și petice.

Ultimele cârpeli încercate, cu o stânjenitoare disperare a lașității: Mișcarea Populară și pactul de numire a procurorilor.

Despre Mișcarea Populară ce se poate spune mai mult decât: priviți-i liderul și înduioșați-vă!

Despre „pactul cu Ponta”, încep să cred tot mai mult că reprezintă o formă de transfer de putere, controlat de marile puteri, dinspre un vechi favorit aflat într-un declin fără speranță de redresare (Băsescu) spre noul favorit (Ponta) cu aptitudini dovedite de dresaj de înaltă performanță.

Aș reevalua puțin ideea de trădare față de Antonescu pusă zilele trecute, chiar de mine, în cârca lui Ponta.

Avusesem inițial impresia că, dacă a trădat, atunci Ponta l-a trădat pe Antonescu pentru Băsescu.

Acum rectific: dacă Ponta l-a trădat pe Antonescu (spun „dacă” pentru că nu mai sunt chiar atât de sigur), beneficiarul nu este și nu va fi, în niciun caz, Băsescu.

Băsescu a ieșit atât de discreditat, de șifonat, de golit de conținut, din toată povestea asta cu procurorii încât, repet, mă aștept să-și dea demisia la scurt timp după ce va semna mult-comentatele numiri.

Băsescu a ales, mai de mult, să-și maximizeze puterea înconjurându-se de șobolani; azi are parte de spectacolul grețos al șobolanilor părăsind în dezordine coverta.

Nu e Ponta, totuși, atât de stupid încât să mizeze pe Băsescu tocmai acum când toți îl părăsesc.

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Crin Antonescu,CSM,DNA,Emil Boc,Macovei,Miscarea Populara,Morar,MRU,Raed Arafat,Teodor Baconschi,Victor PontaPrima fisură majoră în platoșa de politician infailibil a lui Traian Băsescu a creat-o incidentul Arafat. Aroganța și iluzia invincibilității l-au adus pe președinte, după furtul alegerilor din decembrie 2009, să provoace singur un alt fel de pronunțare, în recurs, a voinței populare: revolta socială. Vocea străzii, izbucnirea unei uri...Blog politic si polemic