Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Prima fisură majoră în platoşa de politician infailibil a lui Traian Băsescu a creat-o incidentul Arafat. Aroganţa şi iluzia invincibilităţii l-au adus pe preşedinte, după furtul alegerilor din decembrie 2009, să provoace singur un alt fel de pronunţare, în recurs, a voinţei populare: revolta socială.

Vocea străzii, izbucnirea unei uri mocnite de dimensiuni naţionale, l-au paralizat pe omul de la Cotroceni care, timp de vreo lună, n-a mişcat şi n-a scos capul. Frica şi stupoarea îl reduseseră la tăcere pe cel mai vocal şi belicos lider al politicii româneşti de după 1989.

Ca să-şi salveze pielea a apelat la compromisuri în serie, unele jenante uman, altele pripite ori întârziate politic, de la reevaluarea publică a doctorului Arafat şi demiterea ministrului de externe Baconschi  până la sacrificarea lui Emil Boc şi aruncarea în luptă a armei secrete MRU, aflată de multă vreme în incubatorul de înlocuitori al vorbitorilor de altă limbă decât româna dar încă nematurat pentru lumina crudă a realităţii.

Degradarea legendei lui TB a continuat însă cu noi şi noi corecţii dureroase marcate de realitate: eşecul lamentabil al “soluţiei salvatoare”  MRU, prima numire a lui Ponta, dezastrul alegerilor locale din iunie 2012, suspendarea şi apoi rezultatul strivitor al referendumului.

Modul în care a acceptat să se ascundă, anihilat de laşitate, la umbra clauzei de 50%+1, chemând la boicotarea votului şi apoi şantajând un judecător al CCR ca şa se poată întoarce, la masa verde, la Cotroceni, va rămâne una dintre cele mai ruşinoase pagini despre comportamentul conducătorilor români aflaţi în momente decisive.

La alegerile din decembrie 2012 a pierdut la scor parlamentul României, s-a umilit din nou desemnându-l pe Ponta prim-ministru şi alergând înalţi demnitari pe culoarele de la Bruxelles pentru a le înmâna documente ale mişmaşurilor sale dâmboviţene.

S-a agăţat disperat de paiul alegerilor din PDL dar şi aici i s-a refuzat supravieţuirea politică. Asistenta sa medicală, responsabilă cu resuscitarea gură la gură, cu aplicare de frecţii şi transfuzii revitalizante, a fost expediată cu toţi plămânii ei agabaritici, cu toate alifiile ei erectile, spre secţia de deparazitare a partidului iar lui i s-a sugerat retragerea la un sanatoriu cu lac adevărat, răţuşte de plastic şi vaporaşe de hârtie.

De parcă n-ar fi fost de ajuns, s-au trezit la viaţă şi judecătorii ţării, nu condamnându-l (încă) în vreun dosar ci osândindu-l să piardă şi influenţa din CSM prin suspendarea a doi dintre infiltraţii săi acolo; s-au răzvrătit şi procurorii DNA, în frunte cu Morar, scindând şi aşa debila echipă de portocalii în “europenii lui Macovei”, “pragmaticii lui Băsescu” şi “nehotărâţii lui Blaga”.

Totul seamănă cu o hemoragie de putere pe care nimeni nu o mai poate opri, nici nu incearcă asta, mai puţin pacientul, din ce în ce mai incoerent, care-şi îndeasă spasmodic prin spărturi tot felul de dopuri şi petice.

Ultimele cârpeli încercate, cu o stânjenitoare disperare a laşităţii: Mişcarea Populară şi pactul de numire a procurorilor.

Despre Mişcarea Populară ce se poate spune mai mult decât: priviţi-i liderul şi înduioşaţi-vă!

Despre “pactul cu Ponta”, încep să cred tot mai mult că reprezintă o formă de transfer de putere, controlat de marile puteri, dinspre un vechi favorit aflat într-un declin fără speranţă de redresare (Băsescu) spre noul favorit (Ponta) cu aptitudini dovedite de dresaj de înaltă performanţă.

Aş reevalua puţin ideea de trădare faţă de Antonescu pusă zilele trecute, chiar de mine, în cârca lui Ponta.

Avusesem iniţial impresia că, dacă a trădat, atunci Ponta l-a trădat pe Antonescu pentru Băsescu.

Acum rectific: dacă Ponta l-a trădat pe Antonescu (spun “dacă” pentru că nu mai sunt chiar atât de sigur), beneficiarul nu este şi nu va fi, în niciun caz, Băsescu.

Băsescu a ieşit atât de discreditat, de şifonat, de golit de conţinut, din toată povestea asta cu procurorii încât, repet, mă aştept să-şi dea demisia la scurt timp după ce va semna mult-comentatele numiri.

Băsescu a ales, mai de mult, să-şi maximizeze puterea înconjurându-se de şobolani; azi are parte de spectacolul greţos al şobolanilor părăsind în dezordine coverta.

Nu e Ponta, totuşi, atât de stupid încât să mizeze pe Băsescu tocmai acum când toţi îl părăsesc.

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Crin Antonescu,CSM,DNA,Emil Boc,Macovei,Miscarea Populara,Morar,MRU,Raed Arafat,Teodor Baconschi,Victor PontaPrima fisură majoră în platoşa de politician infailibil a lui Traian Băsescu a creat-o incidentul Arafat. Aroganţa şi iluzia invincibilităţii l-au adus pe preşedinte, după furtul alegerilor din decembrie 2009, să provoace singur un alt fel de pronunţare, în recurs, a voinţei populare: revolta socială. Vocea străzii, izbucnirea unei uri...Blog politic si polemic