Disperă să fie îmbălsămați încă în viață. Le e frică de propria duhoare mai mult decât de necunoscuta cu coasă care îi aÈ™teaptă după colț. Ar face orice ca descompunerea lor fără È™ansă de vindecare să nu se transforme în spectacol vomitiv. Să nu li se spargă în față, în puroaie pestilențiale, trădarea condiției de om la care au recurs ca să parvină cu orice preț. De aceea îi vedem azi, într-o agonie haotică, aruncând năuci peste ei cisterne de parfum, să pută mai uman, È™i îndesând peste fața realității voaluri de mistificări, un adevărat zăbranic peste ceea ce îÈ™i doresc, innebuniți să ascundă. (mai mult…)
continuare...